Pamantul
Indragit ca o mireasa, dusmanos ca o sudalma,
Chica vantul ti-a-ncalcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pamant al tarii noastre, patimas cuprins in palma,
Incalzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.
Pe salbatica ta fata cu lungi riduri brune, parca
O vrajmasa-ntruchipare coborand din basm punea
Greu blestem, ursind faptura-ti sa nu poata sa intoarca
Dragostea pe care omul necajit ti-o inchina.
Dunarenele intinderi, cu fantani tipand a sete,
Adunau ursuz samanta si iubirea de taran,
Alungand din sate-n sate suflete nemangaiete
Si ciulini de-a dura-n zarea vestedului baragan.
Cunoscutu-le-am aievea pastorind un ied si-o iada
Cu merinde-nchipuita in desaga de la sold.
Rupte-s blestemele astazi si-i cu noi pamantul dar nic
Si de-aceea-i mangai tarna, prins de-un aprig, viu imbold.
De aceea mi se strange inima cand vad pe-alocuri
Inchircite papusoaie, grau-n spic purtand taciuni.
Cum sa-ngaduim neghina, nepasarea, nestiinta,
Cand pamantul insusi cere mult visatele-i minuni?
Cavalcade de tractoare galopeze peste campuri,
Infioare-se pamantul rascolit adanc de plug!
Straturi negre, nevazute de a soarelui privire
Sa-si rastoarne sub brazdare chezasia de belsug.
De pe-acum ma-mbata-aroma calda-a granelor de maine,
Si al tur melor de maine miros bun de lapte cald.
Stiu, calari pe cai, cu suliti lungi, de-ar mai trai plaiesii,
Nu s-ar mai vedea din creasta papusoiului inalt.
Pe intinderi dunarene, mari de galbena lumina
Vom privi, cu leganate valuri mari de aur copt.
De pe-acum vad strasnic praznic cu hulubii de faina
Pe colacii dupa datini impletindu-se in opt!
Autor: Nicolae Labis
Poezia Pamantul de Nicolae Labis
|
