Prietenul Glad
Am pornit pe urmele pasilor tai,
Peste lunci cu fantani cumpanite si carduri de vite,
M-au zguduit rotile aceluiasi tren, m-au zguduit
Gandurile tale de-atunci, astazi sporite...
Parca as fi in urma cu opt ani...
In vagonul in care singur calatoreai catre sate
Parca-am privi amandoi luna cum salta, la geam,
Printre sarmele de telegraf, leganate.
Cand am ajuns in satul unde ti s-au oprit
Pasii si inima, ploua ca prin sita...
Pe un gard scria cu var: „Votati Soarele“ —
O lozinca batrana, de timp cenusita.
Parca un fulger m-a strabatut:
Am cunoscut ca slova cea veche a ta e!
Si-am ramas pironit, descoperit si mut,
De parca te-as fi vazut dintr-o data prin ploaie...
Oamenii de aici par inchisi, ursuzi,
Dar de tine-mi raspund orisicand la-ntrebare...
Cu glas tulburat, ei imi spun cum c-ai fost
Plin catu-i ziua de duh si cantare.
Ca le-aprindeai zi de zi, cand vorbeai,
Sangele urii si-ale nadejdilor raze,
Incat, privindu-se, se vedeau nu stiu cum,
Altfel la suflet si la obraze.
Apoi, ei se opresc ingandurati si tac
Si li se zbuciuma pieptul sub bunda
In noaptea aceea o carabina dusmana
Te-a fulgerat cu rabufnire crunta...
... Atunci mi-a fost greu, prietene Glad.
Gandind ca n-am sa-ti mai vad niciodata
Ochii adanci, buza proptita in pumn,
Fruntea ta incandescent luminata.
Mi s-a zvarcolit inima-n piept
Ca o jivina straina ce musca.
Ma urmarea vapaia vietii tale
Cur mate de focul de pusca.
Intelegi tulburarea pe care-am simtit-o
Gonind in tren catre acelasi sat,
Ca sa umplu in randurile nesfarsite-ale clasei
Locul gol pe care l-ai lasat.
Ti-am cautat prin geam ur mele talpilor tale:
Despicasera albii, sa curga noi rauri, cu limpede zvon,
Ti-am cautat ur mele palmelor tale:
Le-am gasit incr ustate pe sonde, in fier si beton.
Fabrici noi ridicau uriase gatlejuri de fumuri;
Tot cerul parea cu urzeala de fum ca-i tesut
In pururi miscatoare si vie-nsemnare maiastra:
— Tovarasul Glad pe-aici a trecut.
Sar me noi straluceau rasunand de-ncordare
Pe stalpi zvelti, despicand departarea spre munti,
Penr u ca inmiita prin sat sa sclipeasca
Incandescenta naltei tale frunti.
Ogoarele fara de haturi roteau tot mai dese
Intinderi fertile si negre de lut,
Scrise cu brazde masive:
— Eu, Glad, pe aici am trecut!
Atunci mi-a fost greu, prietene Glad,
Gandind ca n-am sa-ti mai vad niciodata
Ochii adanci, buza proptita in pumn,
Fruntea ta incandescent luminata.
Dar, la ceasuri tarzii, eu gandeam, auzind
Cum primejdia-si flutura neagra-i aripa:
Greutati si mai mari te-au izbit, si-ai ramas
Neinfrant pana-n urma, si dupa ultima clipa!
Si-acum mai simt palma-ti in palma — ce-atunci
Mi-ai intins-o, incinsa ca jarul din vatra,
Si-mi dai o putere ca, de m-ar izbi,
Fieru-ar crapa, zanganind, ca-ntr-o piatra.
Autor: Nicolae Labis
Poezia Prietenul Glad de Nicolae Labis
|
