Tristete, singuratate
Tristete, singuratate...
Parca asta-i mare noutate!
Sunt de singuratate plin
Ca departatul Sahalin.
Tristetea m-a-nsfacat, ma bea
Ca sarpele boa.
Si totul din simplul merchez
Ca n-am vr ut sa-ti telefonez.
Ba nu am vr ut, am vrut,
Am vrut si chiar as fi putut.
Ar fi fost un deranj prostesc:
Stii singura doar... te iubesc.
La infinit s-o mai repet
La ce? Si pentru ce... regret?
Deprinsa sa ornezi crivatul
Cu mine ori... cu-oricare altul.
Grozav de trist! Cumplit de singur:
Ca tu ma mai astepti... nu-s sigur.
Autor: Nicolai Costenco
Poezia Tristete, singuratate de Nicolai Costenco
|
