A MURIT...
De-o zi-ntreaga plang alaturi biata Mura cu fecioru.
In bordei, pe masa-ntinsa, doarme astazi Laie Chioru.
De-nvalire o vecina s-a-ndurat cu doua straie,
Si drept perna, o desaga a umplut Mura cu paie.
L-a legat pe sub barbie cu naframa de matasa,
O scumpete pusa-n lada de pe cand era mireasa.
Busuioc si izma-creata a adus cumatra dar,
Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creitar.
Intr-un ciob zacuse banul, in firida, la o parte
Nu mai umbla azi, si Mura de pacat se teme foarte....
Intre foi de nuc, alaturi, langa fruntea lui de ceara,
Ostenit se-tinde arcul pe grumazul de vioara.
Doi carbuni sfiala-si scapat’, adormind sub pirostrii,
Intunericul coboara prin ferestrele pustii...
Mura sta pe fata vetrei si-i cad lacrimi in cenuse...
Lenes scartaie tatana ruginita
de la use.
Se iveste-n prag copila judelui Zabun, cea mare,
Si din maneca camasii scoate-ncet o lumanare.
Cruce-si face -; o aprinde... Tremurand, para galbuie
Nu se-ndeamna de sfiala, cat pe-aici era s-apuie...
-; Nu mai plange, Mura, leica, zice fata lacramand.
-; Mura sta cu fata stinsa si razlet
o paste-un gand:
Ce viata fara mila... Langa mort, la
capatai,
I-a fost dat sa arda-n casa lumanarea cea dintai...
Autor: Octavian Goga
Poezia A MURIT... de Octavian Goga
|
