Cantaretilor de la ora

Veniti, veniti sa-ngenunchem cu totii:
Pamantul negru-i vechiul nostru tata;
La sanul lui sa radem si sa plangem,
Cu sufletul si inima curata.
Sa fim copiii iscusiti ai firii,
Sa invatam din sfanta ei cantare,
Sa furisam in mintea noastra picuri
Din inteleapta firii indrumare.
Veniti, veniti in ceasul diminetii,
Cand, sub clipirea boltii-mbujorate,
Sarbatoreste-al invierii praznic
Biserica de frunze-nrourate.
Cand umbre mor si scapara lumina
Din negura zburand biruitoare,
Veniti, veniti, sa cad-asupra noastra
Hirotonirea razelor de soare.
Sa ne-nfratim cu zvonul si viata
Ce salta-n zori cand se porneste plugul,
S-adapostim in suflete mandria
Livezilor ce-si mladie belsugul.
Iar cand amurgu-n haina lui cernita
Caruntii brazi incepe sa-nvestmante,
Noi sa privim luceafarul din zare,
Si-atunci sa zicem strunelor sa cante
Din freamatul dumbravii-nlacrimate,
Din argintatul tort al lunii pline,
Din sopotul izvoarelor de munte
Sa impletim noi cantece senine.
Iar trasnetul, ce infioara bolta
Cand fulgere potrivnice se-ncaier’,

Si mugetul infricosat al apei
Sa ferece al strunei noastre vaier.
Sa piara umbra zidurilor negre,
Ce-ntuneca o melodie sfanta,
Curatul chip al farmecelor firii
Sa scanteie cand glasul nost’ cuvanta.
Caci dumnezeul neamurilor toate,
Sub stralucirea mandrei bolti albastre,
In codrii verzi si-n negrele ogoare
A semanat nadejdea vietii noastre