In codru

Pe cel ce-atatea intelesuri
Gatit-a stralucirii tale.
Amurgul investmanta-n umbre
Smerita frunzei framantare,
Si pare tanguiosul freamat
Un glas cucernic de tropare.
Nu-i jalea patimirii tale
Tremuratoarea ta plansoare,
Ci-i cantecul de-ngropaciune
Ai doinei noastre, care moare.
Departe s-a aprins un fulger,
Lovind in creasta ta napraznic,
Si-n tot hotarul tau mania
Si-a inceput paganul praznic.
E-al razvratirii noastre tunet,
Si-n neagra ta cutremurare,
Atatea veacuri umilite
Isi gem strivita razbunare.
Iar daca printre paltini luna
Isi frange razele curate,
Varsand sfiala ei galbuie
Pe frunzele infiorate,
In picatura de lumina,
Din geana zorilor albastre,
Eu vad cum tremura si-nvie
Nadejdea visurilor noastre.
Si-ar oteli piticul suflet
Atunci cand mila ta,-mparate,
Mi-ar lumina o clipa taina

Maririi tale-nfricosate
Pe strunele neputincioase
S-ar zamisli cantarea sfanta,
Dand inteles vietii mele
Si mortii ferecandu-i tanta!