LÃCAS STRÃBUN

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

O lume-ntreaga mi-a ramas in urma
Cu goana ei pripita dupa viata...
Tu iar ma chemi, imparatie-a firii,
Tu,-nlacrimata, sfanta dimineata!
Cand demonul celor pribegi in lume
Mi-a-ngenuncheat si dragostea si ura,
Vin din potirul bunurilor tale
Intarziat sa-mi cer faramitura.
Sub adumbriri de salcii despletite
Ma-ndruma azi cea mai din urma vrere,
Sfiala lor imi freamata un cantec
Si-aieve-aud tarana cum ma cere.
Eu, ostenitul calator al noptii,
Neputincios, azi, poposesc in cale.
Lacas strabun, cu turnul subtiratec,
Ma mai primesti sub zidurile tale?...
Atatea legi si-au picurat otrava
In inima ratacitoare-n lume,
S-atatea duhuri privegheau in umbra,
Toti mugurii nadejdii sa-mi sugrume.
Pentru atatea poticniri in cale
Si ispitiri de-nvataturi deserte
S-atata suflet risipit pe drumuri
Putea-va oare cerul sa ma ierte?...
Cand urc acum cararea de pe culme
In dulcea pace atoateiertatoare,
Eu lupta simt cum sufletu-mi incinge,
Cum pieptul meu se zbate si ma doare.

In inima obezile se sfarma,
Se dezrobesc aducerile-aminte.
Si usurat biserica batrana
Ma-nchin la pragul portii tale sfinte.
Imi rasariti, din tremurari de umbre,
Voi, firi cuminti cu zambete-mpacate,
Voi, preotii nadejdii fara moarte,
Voi, cei ziditi din vechea sanatate.
Vad luminat obrazul vostru rumen
De intelesul altor lumi, senine,
Eu, rob supus al patimilor mele,
Atat de mult m-am ingropat in mine!...
Adormitor m-alina busuiocul
Ingalbenit sub candela de paza,
Prin linistea ferestrelor boltite
Infiorata a trecut o raza.
Lumina bland un chip de mucenita
Incremenita-n visu-i de fecioara.
Si-n suflet imi patrunde-o picatura
Din flacara ce-ardea odinioara.
Stau biruit la coltul vechi de strana,
Si mintea mea cutremurata-mi spune
Ca-n drumul ei a rasarit un picur
Din mult ascunsa vietii-ntelepciune...
Aici, in umbra potolita doarme
Mareata tain-a mortii si-a vietii,
Tu, suflete intunecat de ganduri,
Tu simti prelung fiorul diminetii...

Un nou botez, de premenire noua,
Da mintii mele alta-nfiripare,
Cand din inaltul zidurilor negre
Coboara glas de binecuvantare.
Clopotnita se-ndoaie si se frange
Din bietele incheieturi uscate,
Un suflet e ce-i infioara lemnul,
Si din adancul altor vremi strabate.
E clopotul... Copilaria-si plange
Comoara ei pierduta-n pribegie.
Cu limba lui de ruga si chemare
Stramosii toti isi spun mustrarea mie.
Azi imi trimit nadejdile de veacuri
Strigarea lor ce vine de departe.
Eu o ascult si-n suflet imi invie
Samanta bun-a vremurilor moarte.