ADMIRATIE
(A admira)
• A admira un om mare e cel mai puternic indemn de a-l imita.
G. ASLAN, Educatia prin sine Insusi, p. .
• A admira pe un poet inseam na a-i accepta si opera ca atare A admira
pe un ginditor nu in¬seamna insa a-i accepta si ideile ca
atare.
LUCIAN BLAGA, Discobolul, aforisme si insemnari, p. .
, • A ajunge la admiratia oa¬menilor e foarte mult, dar mai mult inca
este a ajunge la iubirea tuturor.
• Afectiunea si admiratia nu se impacaj impreuna.
BALTASAR GRACIAN, Oraco¬lul manual al intelepciunii in viata,
; .
• Nici o calitate nu va aduce unui om atitia prieteni, ca admi¬ratia
sincera a calitatilor altuia. Lucrul acesta dovedeste marini¬mie, cinste,
blindete si recunoas¬terea bucuroasa a meritului.
S. JOHNSON, Sentinte.
• Sa nu pierdem din vedere ca oamenii scurti la vorba si cu tilc sint
mai admirati, mai iubiti si par mai intelepti, decit acesti usuratici
limbuti, care n-au nici un friu in vorbire.
PLUTARH, Despre limbutie, .
• Iubim totdeauna pe cei care ne admira, dar nu si pe cei pe care ii
admiram.
• De obicei nu lau.dam din toata inima decit pe cei cace ne admira.
LA ROCHEFOUCAULD, Re¬flectii sau sentinte si maxime morale, ; .
• Spune-mi pe cine admiri sa-ti spun cine esti.
SAINT BEUVE, citat de S.
Smiles In Fii om de caracter,
p. .
• Toti admiratorii sint si gelosi.
SENECA, Viata fericita, .
• Daca admiri oameni de rind, atunci si caracterul tau este de rind.
Daca admiri pe cei bogati, atunci esti un materialist. Admiri oameni cu situatii
mari si cu nume, atunci esti nu lingusitor, si un doritor de situatii de seama.
Admiri insa oameni cinstiti, cura¬josi si barbati, atunci spiritul tau
se aseamana acestora.
• Admiratia pentru oamenii mari, morti sau in viata aduce dupa sine
in mai mica sau mai mare masura, imitatia.
ADMIRATIE-ADUNAHE
ADUNARE-AJUTOR
)>l • Talentul l ace ca un om sa i ie demn de admiratie.
S. SMILES, Fii om de caracter, p. ; ; .
• Admiratia este una din for¬mele bunatatii si simpatiei ome¬nesti.
Cea mai aleasa poate, fiind cea mai fecunda. Vai de tineretea care nu stie sa
admire ! Din sufletul ci avar, uscat ca piatra, nu va rasari nimic.
• Admirarea nu e numai mirare. Ea cuprinde si un senti¬ment de stima,
izvorit din pretu¬irea puterilor desfasurate, a greu¬tatilor invinse
si a rezultatelor obtinute, si acesta este elementul moral si inaltator
al ei.
A. VLAHUTA, Glnduri,
Autor: Povesti Poezia ADMIRATIE de Povesti
|