ARICIUL SI CARTITA
— Sunt libera, am dreptul,
O cartita zicea,
Pe sub pamant cu-ncetul,
Sa scurm cat mi-ar placea.
Si cine poate oare de mine sa se lege,
Cand eu ma cred in lege?
Prefac in tarna neagra pamantul sanatos
Si-l fac mosinoios...
— Eu! i-a raspuns ariciul, eu am de la natura,
Neimpacata ura
Asupra tuturor ca tine vietati,
Ce zac in rautati.
Caci vad campie verde, de maini de om ne-atinsa,
Cum tu o ai patat-o cu mult negre culori;
Vad iarasi o gradina de frumuseti a,
Cum ai desfigurat-o, scurmand chiar pe sub flori.
Si pentru ce tu oare nu scormolesti gunoaie,
Ca sa lucrezi in ele cat vrei la mosinoaie,
Iar nu pamant curat:
Cunoaste dar, ca dusman iti sunt neimpacat...
Dupa asa cuvinte, ariciul iata, vede
Un mosinoi miscand;
Cu armele-i intinse la dansul se repede
Si cartita mi-o scoate abia, abia sufland.
— A! Imi cazusi pe ace,
Ariciul ei ii zice, — socot ca te-am patruns? —
— Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.
Oftand ea a raspuns.
— Ei fie! asta data te las in buna pace,
Ariciul ii rosteste, dar iata-ti hotarasc
Sa spui la ale tale: ce-i bun sa nu atace!
Sunt publicisti pe lume ce purure cartesc.
(Si fabula aceasta chiar lor o daruiesc).
Ei cred ca au dreptate pe orice om s-atace,
Incat lor nu le place:
Dar totusi cateodata ariciul isi gasesc.
Autor: Povesti
Poezia ARICIUL SI CARTITA de Povesti
|
