BATRANII

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Cucoana Casuca a pornit la o rubedenie, tocmai la Harlau,
luand si pe fiica dumisale, Anghelina, fata frumoasa, cu fata
plina de voiosia celor ani de copilarie; boierul Toader
Raclis, sotul coanei Casuca, a ramas singur, cuc, in toata casa.
Sa-i treaca de urat, sta toata ziua, si chiar mananca, dimpreuna
cu boierul Gavrila, caruia si lui ii plecase feciorul si sotia la
mosie, chemati de trebi si munca.
Si iata-i pe amandoi, fata in fata, la masa din sufrageria
incapatoare, pe a careia feresti deschise strabate, in sopot
dulce, freamatul livezii.
Singuraticii au mancat. Pe fata alba de olanda, pe care
florile tesute stralucesc ca fulgii de omat pe o pojghita de
gheata, resturile mancarii stau in farfurii de portelan stropit cu
flori albastre. Dinaintea boierului Toader se ridica o gramajoara
de farmaturi. Dansul, cand vorbeste la masa, sfarma painea si
o aduna la un loc; obiceiul acesta e bucuria pasarilor din ograda.
La inceputul casniciei, cucoana Casuca, indata ce vedea
ca degetele cuconului Toader incep sa framante miezul, ii
apuca mana si i-o tinea stransa ca intr-un cleste. Intr-o zi ii
veni o idee si boierului:
— Da’ lasa-ma, Casuco, in pace; tu nu vezi ca fac farma-
turi pentru hulubi?
Pentru hulubi! Patima cucoanei Casuca!
De-atunci, cucoana Casuca ii trece, pe furis, si miezul de
la painea ei, ba si pe acel al Anghelinei. Boierul, fara sa-si
deie seama, il preface in bucatele mici...
— Mi-i grozav de urat, Gavrila; noroc de tine, zau asa,
noroc de tine; altfel ar cadea pe mine hardughia asta.

Boierul Toader, dupa ce spuse aceste cuvinte, isi roti ochii
imprejurul odaii albe, mari si nalte, in fundul careia dulapul
de nuc, sapat cu minunat mestesug de catre un bunic al
nevestei sale, se desluseste ca o catapeteazma. Atata mobila
e in odaie: dulapul si masa cu scaunele. Pe pereti — nimic-
nimic, numai pe cel din rasarit, icoana Maicii Domnului
imbracata in argint, cu cununa de aur. „In odaia in care sunt
icoanele nu incap poze“, asa spuse boierul Toader fetei du-
misale, Anghelina, cand acesteia, intr-o buna dimineata, ii
venise gustul sa spanzure deasupra usii o vedere cu marea,
corabii si niste munti sinilii in fund.
De cand mananca impreuna cu boierul Toader, prieten din
copilarie, conul Gavrila s-a facut mai vorbaret. Da, sunt multe de
spus: ba amintiri de pe vremea invataturii, strengarii, mai despre
chipul fetei jupanului Enache Stupu, plapumarul din strada Veche,
mort, he! acum de multi ani! — astazi isi amintise cum, odata,
venind de la dascalul Spiridon, unde invatau pe bucoavna, i-au
taiat, bietului plapumar, funia pe care intinsese cateva fete de
plapuma, nou-noute, si vorbeau, razand, de strasnica bataie ce
le-o dase la amandoi aga Raclis, tatal boierului Toader.
Acum se potolise din vorba. Boierului Gavrila ii e putin
cam somn; acasa, nu vorbeste mult, si-i mai totdeauna cu ochii
pe jumatate inchisi, gata de somn.
Boierul Toader toarna inca un paharut de vin de Cotnari,
conul Gavrila il zareste si rasare la vorba, asa ca din senin:
— Toadere, eu parca am fost la nunta ta?
Boierul Toader ridica in sus capul, prinse cu ochii veriga
de alama a sertarului de la dulap si, dupa ce o tinti cateva
clipe, isi aduse bine aminte:
— Pai cum sa nu fi fost? Tu te-nsurasesi de-a doua oara,
cu vreun an inainte.
— Cu un an?
— Da’ cati crezi? Cand ai venit la nunta mea, nevasta-ta
avea, de doua luni, pe baiatul care ti-o murit... Ai venit de-a
dreptul de la mosie.

Acesta era lucru stiut: pe cand boierul Gavrila trecea drept
om uituc, de amintirea boierului Raclis se slujeau toti acei
care vroiau sa invieze lucruri moarte de ani de zile. Boierului
Toader ii e de ajuns o clipa de gandire sa-ti spuie ce fel de
dulceti si cu ce lingurite le luase in casa cutarui, in cutare zi
si la cutare imprejurare.
— Iaca, imi aduc aminte, ca acum, urma dansul: ai venit
de la mosie, nevasta-ta cu copilul, caci il alapta. Erai cu
drosca ta cea frumoasa, cu o pereche de cai roibi si cu
hamurile cele rusesti, pe care mi le-ai vandut mai tarziu mie
si pe care le am inca.
Boierul Gavrila sorbi putin vin, apoi se minuna grozav.
— Ce spui, Toadere! Le ai inca?
— Ei, asta-i!... Aveai de vizitiu pe tiganul, pe Balmus; nu-ti
aduci aminte ca mi-a furat, chiar in noaptea ceea, un curcan
si ca s-a imbatat de-a stat trei zile ne-ntors?
— Asa-i, omule; grozava tinere de minte mai ai tu!... zici
ca pe Balmus?
— Doar nu pe tata-sau! Lasa-ma sa-ti istorisesc. Am jucat
toata noaptea; coana Tarsita, postelniceasa, a lesinat in bratele
iuncherului...
Usa odaii se deschise incet si mama Sultana vesti ca le
dusese cafeaua in cerdac. Conul Gavrila se scula. Boierul
Toader isi lua ciubucul din odaia dumisale si iesi in cerdacul
de din dosul casei lor. Cerdacul da in livada in care coborau
niste scari de piatra, pe care se prinsese muschi verde.
Crengile visinilor infloriti isi intindeau ramurile pana pe sub
streasina. Conul Gavrila se aseza tacticos in jilt, privind cu
mare multumire florile albe si mirositoare.
— Asa-i si la mine la tara, mai Toadere.
Boierul Toader nu-si gasea chibritelnita.
— Ei, daca nu e Anghelina, degeaba, nimic nu e la locul lui.
Si ofta si cazu pe ganduri.
Boierul Gavrila isi aduse si dansul aminte de feciorul
dumisale; ofta si dansul.

— Daca nu e Anghelina, iti spun eu, nimic nu e la locul
lui, incepu iar dupa un timp boierul Toader.
Gasi un chibrit si aprinse ciubucul, se aseza in jilt si dadu
drumul unui rotocol de fum care se imprastie, aninandu-se de
crengile visinului, ca o panza de paianjen.
Apoi, amintirea Anghelinei nu-i mai dadu pace deloc.
— Iaca, de mica copila asa a fost. Fiecare fir de ata i-a
placut sa-l vada la locul lui. Unde sa fi vazut la dansa, ca la
alti copii, rochitele rupte. Ferit-a sfantul! Asa a fost de copila
si asa-i si acum, cand, cu ajutorul lui Dumnezeu, da, e si ea
fata mare, draga Doamne.
Si iar trase din ciubuc.
— Fata mare, mai Gavrile, ce crezi tu! Iaca, trebuie sa
ma gandesc la maritisul ei.
O bucurie copilareasca ii e sufletul la acest gand;
rasul ii izvori voios, din fundul inimii.
Boierul Gavrila incepu si el sa rada.
— Cand ma gandesc, Toadere, ca am tinut-o in brate, la
botez! Sa n-o mai cunosc deunazi, omule, sa n-o mai cunosc.
Invoalata ca o nalba, soro, zau asa!
Sorbi din cafea si urma:
— Ce crezi, Toadere, copiii is fericirea noastra. Daca n-ar
fi Manole al meu, vai de zilele mele! Asa, daca il am pe
dansul, am si nadejdea cu mine. Baiat cuminte ca o fata,
harnic, frumos, sanatos!
— De frumos, frumos baiat, samana, cap leit cu biata
mane-sa, Dumnezeu s-o ierte.
— La ochi samana cu mine.
— Ei, asta-i!...
— Zau asa! Si-i intelept ca un om batran. La dansul totul
e cuvantul meu...
Crengile copacilor se apropiara in bataia vantului, scuturand
o ninsoare usoara, mirositoare, deasupra ierbii de-abia incol-
tita, stralucitoare, si subtire ca acul. In fund, un crampei de
cer se arata, printre copaci, ca o cadere de apa limpede.

Boierul Toader se mahni.
— Ce ti-i bun! Cui s-o dai! Pe mana cui sa-ti dai copila cand
nu vezi un om imprejurul tau, un om de simt, de inima. Asa,
sa o arunci in bratele oricarui vantura-tara, foarte multumesc.
Las-o sa traiasca langa ma-sa si langa mine, ca-i fata cuminte.
Boierul Gavrila dadu dreptate prietenului sau:
— Nici baieti, nici fete, nu mai gasesti astazi. Ia is pline
Curtile de despartenii. Ti-i lehamite! De aceea nu mi-am
insurat nici eu baiatul.
Boierii tacura; cu privirile pierdute, departe, isi urmau firul
gandurilor.
Deodata boierului Toader ii scapa gandul de pe buze:
— Bun baiat.
Fara sa-si deie seama, conul Gavrila ii raspunse ca prin vis:
— Buna fata, Toadere.
Apoi, ceva neinteles le intoarse capetele, se privira si se
pricepura.
— Bun baiat, Gavrila.
— Eu intotdeauna am tinut la Anghelina, ca la fata mea,
ii raspunse prietenul.
Vorba sloboda a boierului Toader isi lua vant:
— Prosti am fost, mai omule.
— Cam prosti, n-am ce zice, Toadere.
Boierii se sculara si, pe deasupra mesei mici, rotunde, se
sarutara frateste.
Boierul Toader batu in geam si striga:
— Sultano, adu doua pahare cu vin ros!
Cand mama Sultana veni cu paharele, boierul Toader dadu
unul conului Gavrila, unul il lua dansul, si vorbi cu glasul coborat:
— Sa ne traiasca, frate Gavrila. Sa ne traiasca, in cinstea
care am trait si noi, si sa deie Dumnezeu sa fie si ei fericiti
de copiii lor cum am fost noi de dansii.
Ciocnira paharele, dar nu le putura bea asa degraba, caci
lacrimile le umplura ochii si paharele le tremurau in mana.

Vantul scutura mai tare crengile inflorite. In paharul boie-
rului Gavrila cazu o floare, dansul il ridica in sus si-l dete
peste cap cu floare cu tot.
— Asa te vreau, Gavrile.
Boierul Toader dadu si dansul paharul de dusca.
— Ei, si plangi, babo? Plangi? ii striga mamei Sultana care
se prapadea de plans la spatele lui. Hait! sa va deie vin cat
iti vrea si sa faci o placinta cu branza, pentru toti, si sa radeti,
babo, auzitu-m-ai? Sa radeti, ca vi se marita stapana.
Si de atata voinicie batranii iar incepura sa planga. Se luara
de brat, coborara scarile si se afundara sub aleile umbroase,
in livada care-i primea gatita ca de nunta.