BOIERUL IORGU BUHTEA

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Boierul Iorgu Buhtea si Toader Buhtea, nepotul lui, infatisau
cea mai aleasa spita a boierimii moldovenesti.
Neamul Buhtestilor, nu prea numeros, coborator mai mult
in partea barbateasca, fusese alcatuit din oameni isteti la
minte si tari la trup; unii dintre dansii incheiasera cu bine suta
de ani. Mihai Buhtea, tatal boierului Iorgu, murise in varsta
de o suta cinci ani.
Pe un molitvenic, ramas din mosi stramosi in neamul
Buhtestilor, boierul Iorgu gasi insemnat, de mana parintelui
sau, postelnicul Mihai, urmatoarele: „Azi in dechemvrie,
in anul de la Hristos , am trecut patru ani peste suta“. In
decembrie postelnicul muri.
Boierul Iorgu isi amintea bine chipul maret, incununat de
parul alb ca omatul, al parintelui sau.
Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se incercase sa-si
faca spita neamului.
Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, cazuse — banuia
postelnicul — in lupta de la Valea Alba, purtata de Stefan-
Voda impotriva turcilor: „cam de la acea lupta, spunea
insemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pomineste,
numai doar al fratane-sau Radul“. Acesta, Radul, avu si dansul
un baiat si o fata, Ruxanda, — cel mai vechi nume femeiesc
in neamul lor. Spita cuprindea numai trei nume de femei: pe
al Ruxandei; al uneia Safta, stranepoata Ruxandei, fata unui
Toader Buhtea (“Grozovanul, pentru ca parjolise niste tatari
ce-i calcasera mosia“ — insemnase postelnicul), si pe al
Marghioalei, matusa postelnicului Mihai.
Boierul Iorgu apucase — dar nu mai tinea minte — pe cea
din urma femeie din neamul lui: pe Savasta, o sora mai mica

a postelnicului. Aceasta murise de holera, chiar in casele
unde locuia acum boierul. In spita din molitvenic Savasta nu
era trecuta.
Dintre toti Buhtestii, numai Gavril, fratele boierului, muri
in floarea varstei; calaret vestit, — jocul soartei facu sa fie
omorat tocmai de un cal. Tarat, cu piciorul prins in scara,
peste campuri pana in grajdurile curtii, isi dete sufletul in
bratele celor ce-l ridicara sa-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri
la patruzeci si trei de ani, lasand un baiat, pe Toader, in varsta
de treisprezece ani.
La moartea fratelui sau, boierul stiu sa-si ascunda nemargi-
nita durere ce simtea. Isi chema nepotul din coltul unde
incremenise de spaima si-l duse langa sicriu. Cand ridica panza
de pe capul sfaramat al mortului, copilul izbucni in plans; dar
boierul ii lua mana de la ochi:
— Baiete, sa stii ca nefericirile, ca si fericirile, de la
Dumnezeu vin si trebuiesc privite fatis. Sa fii barbat cum a
fost tata-tau si sa-i porti numele cu cinste. Eu am sa fiu langa
tine ca sa te povatuiesc... Saruta-i mana.
Copilul lipi buzele de mana rece a tatalui sau si isi simti
sufletul mai puternic...
Boierul isi puse toata intelepciunea la indrumarea temei-
nica a nepotului. Cu atat mai mult se silise sa ajunga acest
scop, cu cat vedea ca tinerii ce rasareau pe urmele batranilor
nu mai erau destoinici sa duca inainte trainicia neamului.
Chibzuise mult pana se hotari sa-si trimita nepotul in
strainatate. Il momise dintru-ntai in toate felurile, ca sa-i
cantareasca firea: „Din incercari sufletul iese mai tare sau se
nimiceste“, zicea dansul. Cand vazu ca baiatul ramane
neinduplecat desertaciunilor lumesti, ca era strans legat de
pamantul ce cuprindea tarana tuturor alor lui, il trimise la Paris.
In cei patru ani, cat ramasese baiatul printre straini, il
calcase de patru ori; il gasise mereu acelasi: suflet curat,
judecata dreapta si temeinica. Dupa patru ani, Toader Buhtea
se intorcea in tara doctor in drept. Boierului ii fusese dat sa-si
vada visul cu ochii.

La intoarcere, Toader Buhtea se odihni o iarna intreaga. In
primavara, boierul il lua alaturi de dansul in viata incordata,
dar sanatoasa si roditoare, a plugarilor.
Mai tarziu, dupa ce-l deslusi bine asupra noului trai ce avea
sa duca de acum incolo, boierul il plimba pe la toate mosiile
si-l intreba:
— Pe care ti-o alegi, baiete, sa-i porti singur de grija?
— Pe toate, tata, e timpul sa te odihnesti si dumneata.
— Hait! fie, daca vrei tu.
Si boierul deschise bratele sa stranga la piept pe acela in
care isi simtea tresarind neamul cu atata putere.
Ce-l mai nelinistea pe boier era insuratoarea nepotului.
Degeaba, oricat cauta, nu mai intalnea chipurile cele pline
si sanatoase, fetele cu privirea limpede ale fetelor harnice si
gospodine foc, de altadata. Ce Dumnezeu, gandea dansul, sa
se sfarseasca oare neamul moldovencelor cu cele de pe urma
jupanite ce mai traiau ici-colo cate una? Putea ingadui dansul
ca urmasul sau sa amestece sangele Buhtestilor — tare ca
vinul cel vechi — cu cel apos al domnisoarelor stranse si inzor-
zonate de astazi? Dar mai bine i se stinge neamul pentru
vesnicie decat ar fi lasat una ca asta!
Boierul Iorgu credea in adevar ca-i era dat sa nu vada
cununia nepotului sau.
Intr-o zi, ducandu-se, pentru niste afaceri, la boierul
Furtuna, ii rasari in prag chipul rumen si vioi al unei fete.
Cum nu se astepta s-o vada, ramase pe loc privind la dansa.
— Fata mea! boierule, striga multumit Furtuna, care iesi
intru intampinarea deosebitului musafir.
— Sa-ti traiasca, frate. D-apoi nu stiam ca ai asa bujor de
fata!
— Fetele cresc cat nici nu prinzi de veste, boierule.
Boierul Buhtea avusese de ce se mira, caci boierul Furtuna,
om amarnic si neinduplecat in faptele lui, nu-si scosese fata
in vileag.
Mai anii trecuti, coana Mandita, sotia boierului Furtuna,

ba chiar fata, avusese plecare pentru baiatul unui om bogat,
dar fara sa fie de neam; boierul le surghiunise atunci la tara.
Acolo gandurile mamei se limpezira, obrazul copilei inflori
mai frumos, iar mintea li se statornici la amandoua. Gospo-
darisera la tara trei ani de zile, si iarna si vara, iar anul acesta
boierul Furtuna socoti cu cale sa le aduca inapoi in targ.
Pesemne ca intoarcerea fusese intr-un ceas bun.
Cand sa plece, boierul Iorgu chema pe fata si o saruta pe
frunte:
— Sunt tare multumit, draga tatii, ca mi-a fost dat sa mai
vad o fata ca cele de demult!
Nunta s-a pus repede la cale.
Intr-o seara frumoasa de iunie, lume dupa lume se cobora
spre biserica Domneasca, unde avea sa fie cununia nepotului
boierului Buhtea cu fata boierului Furtuna.
A fost o nunta cum nu se mai vazuse. Targul se rumenise
ca intr-o noapte din povesti, in lumina masalalelor ce ardeau
de la casa boierului Iorgu pana la usa bisericii.
Cursese toata boierimea din Moldova sa ieie parte la o
sarbatoare ce le mai amintea vremurile de altadata.
Luminat de fericire, boierul Iorgu Buhtea statea in fata
altarului cu privirile tintite spre icoana Maicii Domnului. Si
niciodata, nimanui nu-i paruse mai frumos si mai falnic batranul.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Rar om sa fi fost mai cu vaza in ul Moldovei ca
boierul Iorgu Buhtea — Boierul, cum i se zicea pe scurt.
In casa boierului se pusesera multe afaceri insemnate la
cale, caci numai el stia sa deie sfatul hotarator, el gasea
cuvantul de impacare pentru cei ce nu se intelegeau.
Cate nu descurcase dansul! Si, sopteau unii, cate nu in-
curcase atunci cand nu putea impiedica altmintrelea o pornire
fara capatai. „Sa stiti, zicea el, de cate ori am legat pe doi,
am dezlegat pe douazeci!”
Masala—faclie care arde cu pacura sau rasina.

Pentru multi se suise dansul in trasura si pornise cu jalba
in protap la Voda.
— Bine, ma Iorgule, ii spuse odata Voda-Cuza, multi mai
ai de luat sub ocrotirea ta?— Maria ta, deie Dumnezeu sa
am cat mai multi, raspunse apasat boierul.
— Ai dreptate; stiu ca-ti pui cuvantul numai pentru cei cu
sufletul ales... Si-s putini, boierule, putini! adauga Voda cu
amaraciune, uitandu-se la cei de primprejur.Sa fi auzit ca ai
nesocotit povata unui batran!... Indata iti trimitea trasura si
te poftea pana la dumnealui. Cand te chema, stiai ce te
asteapta, dar n-aveai incotro, te duceai. Boierul iti iesea in
scara, te ducea in odaia de primire, iti da dulceti si cafea,
apoi te lua la depanat. Nu scapai decat atunci cand iti ghicea
din ochi ca te intorsese pe calea adevarului. Avea un mare
dar: iti citea in privire, cum ar fi citit intr-o carte. Odata, tot
asa, povatuia pe un tanar; i-a vorbit boierul cat i-a vorbit, apoi,
dupa ce s-a uitat drept in ochii lui, s-a sculat de pe scaun si
a deschis usa:
— Paraschivo! mai ada dulceti si cafea, cuconasului— Iti
multumesc, boierule, am luat o data, raspunse stingherit
tanarul.— Dumneata crezi ca nu te-am inteles? raspunse
boierul. Pe cand iti vorbeam, te gandeai ca tot mai bune mi-s
dulcetile decat spusele.
Il ghicise. Tanarul mai lua dulceti, cafea, apoi fu silit sa
vorbeaca cu boierul, doua ceasuri intregi, despre prasila porcilor.
Alta data, venind mai multi ocarmuitori ai targului sa-i
ceara sfatul intr-o afacere baneasca, boierul le facu socoteala
rotunda, aratand cati bani puteau economisi fara sa stirbeasca
nimic din ce-si pusesera dansii in gand. Toti ramasesera foarte
multumiti; numai multumirea unuia nu prea era din inima.
Dar ochiul cel ager al boierului baga de seama: „Ce e drept,
mia dumitale de lei n-am pus-o la socoteala“.
Ocarmuitorul, care se gandea tocmai la miisoara ce-i alunecase
din palma, nici nu cracni, dar se inrosi pana-n albul ochilor.

In clipe de acestea, cuvantul lui taia ca sabia.
Vanator vestit, un sfert de viata o petrecuse prin munti;
indraznet si ochitor ghibaci cum era, isi atrasese pe socoteala
vietii lui de vanator povestiri de necrezut. Cand le auzea,
Buhtea se mira grozav:
— Mai, mai, mai! amarnica-i lumea.
Odata, intorcandu-se de la Iasi, se intalni intr-un han c-un
alt drumet, care sosise de cu noapte. Din una-n alta, strainul,
caruia nu-i mai tacuse gura, aduse vorba si despre Voda-Cuza:
— Indraznet om, spunea dansul. Ia inchipuie-ti dumneata
ce am aflat de la un om care a vazut minunea cu ochii lui.
Cica Voda si cu Buhtea — Boierul — vrand sa arate, zilele
trecute, cat de buni chitaci sunt, si-au pus cate un mar pe cap,
apoi au tras cu pistoalele amandoi deodata si au luat merele
cu gloantele fara sa-si atinga macar un fir de par.
Boierul, plictisit, raspunse:
— Vezi ca ulciorul nu merge de multe ori la apa. Astazi
au vrut sa faca tot astfel, dar au patit-o. Buhtea a murit lovit
drept in frunte, iar Voda e pe moarte. Eu vin de la Curte, i-am
vazut pe amandoi.
Strainul ramase intai cu gura cascata, apoi se repezi din
han, incaleca si porni ca o furtuna inapoi la Iasi. Pana seara
vestea s-a raspandit in toate partile, iar Voda a ras cu lacrimi
de gluma boierului.
Acum, desi in plina putere, boierul nu mai vana. Ba,
avantul de altadata i se prefacuse intr-o netarmurita mila. De
cate ori nu se gandea cu parere de rau la jertfele ce le facuse
gustul sau de vanator!
Dar ce pusese boierul mai presus de orice in viata, fusese
cinstea: „Cinstea e ca sangele; daca-ti lipseste, mori“. Astfel
de invataminte daduse dansul nepotului sau. Celui care nu-si
tinea cuvantul, nu-i mai intindea mana. Dansul nu fagaduise
niciodata ce era cat de cat de putin indoielnic, iar cand
spunea ca o sa-ti faca un lucru, era ca si facut.
Pana mai deunazi glasul lui inca nu gasise impotrivire.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Astazi vremurile se schimbasera. O prapastie din ce in ce
mai mre se deschidea intre apucaturile tinerimii emancipate,
draga Doamne, si povetele domoale, dar pline de bun simt,
al batranilor. Sfatuitorii de altadata incepusera a fi parasiti.
Sfaturile batranilor nu mai placeau; erau ca albinele care
puteau da miere, dar si acul lor usturator. Ocarmuitorii noi
cautau a sterge pana si urmele muncii cinstite a batranilor;
neindraznind sa-i atace fatis, ii loveau in straduintele lor de
ani intregi. Boierii ajunsesera sa nu-si mai cunoasca targurile
unde se nascusera, copilarisera si imbatranisera.
Cutare boier cheltuise din averea lui sa largeasca o ulita;
tinerii, veniti dupa dansul, o strambau pentru estetca Urbei;
alt batran, crescut in frica lui Dumnezeu, zidise o bserica si-o
inzestrase cu icoane de aur, policandre de argint, cu aier tesut,
in fir si margaritare, de catre trei randuri de jupanite din
neamul lui; tinerii o lasau sa se macine in ruina, pana cand,
venindu-le bine la socoteala, o daramau pentru ca impiedica
vederea unui teatru, bunaoara, ce aveau sa cladeasca dansii;
pe locul unde fusese altadata altarul de lemn sapat cu meste-
sug si credinta, tinea catava vreme o cruce neingradita si
pangarita de toti.Boierii se priveau cu lacrimile-n ochi: „Neam
nemernic, boierule, neam nemernic!“
Insa ceea ce mahnea de moarte pe batrani era ratacirea
celor doi-trei copii de-ai lor in sleahta filfizonilor.
Cum, prin ce schimbare sufleteasca, acesti oameni —
sange din sangele lor, carne din carnea lor — putusera rupe
cu trecutul si luneca in mijlocul celor de care nu erau legati
prin nimic, nu puteau sa inteleaga batranii.
„Cresterea“, racnea Furtuna, „cresterea! De ce nu s-a ales
asa baiatul lui Pana, al lui Trufanda? Pentru ca au fost struniti
la vreme; pentru ca parintii n-au desfacut baierile pungii,
tancilor fara de minte. Cei care au facut-o, vor da seama lui
Dumnezeu.“
Boierii cu inima slaba, care lasasera averea pe mana
copiilor, il ascultau si se gandeau ca tarziu mai poate da omul
de urma greselii in care a trait...

In mijlocul acestor hartuieli nici unul nu parea mai linistit
ca boierul Iorgu Buhtea.
Vedea el bine ca lucrurile nu se mai puteau schimba, dar
ii era de-ajuns ca cel putin sangele lui ramasese curat, ca
al stramosilor ce luptasera sub Stefan Voda, pentru mantuirea
pamantului in care aveau sa doarma somnul de veci.
Dar linistea plina de dispret a boierului infuriase grozav
pe tineri; acestia doreau sa vie cat mai degraba imprejurarea
care i-ar putea izbi de stanca ce le sta in cale; stiau bine ca
boierii nu faceau un pas fara sfatul lui Buhtea, cel mai intelept
dintre ei.
In adevar, boierul, de o bucata de vreme, nu se mai
amesteca in hartuielile zilnice — un dezgust ascuns ii incerca
sufletul si-i intorcea ochii de la ele —, dar sfatuia pe toti ceilalti
cum sa le duca la sfarsit...
Clipele acestea erau grele pentru dansul; doar cei doi copii
ai nepotului sau, baiatul si fata, ii inseninau viata.
De aceea, cand Toader Buhtea, dezgustat, ca si boierul,
de cele ce se intamplau, hotari sa se mute cu totul la tara,
boierului ii paru bine:
— Muta-te, Toadere; o sa merg si eu cu tine.
*
Imprejurarea dorita de tineri sosi mai degraba de cum se
asteptau dansii.
In dimineata zilei in care boierul Iorgu si Toader Buhtea
trebuiau sa plece la tara, muri pe neasteptate conul Gheorghies
Para; prin moartea lui se deschidea un loc in sfatul tarii.
Boierii nu puteau ramane la o parte fara sa incerce macar
a inlocui pe boierul Para cu unul dintre dansii; ba era o datorie
chiar, sa lupte cand nici o minte luminata nu se afla printre
cei trimisi sa ingrijeasca de nevoile tinutului.
Intr-o asemenea imprejurare, cuvantul lui Buhtea era de
mare nevoie; mersera cu totii la dansul si-l rugara sa mai
ramaie cateva zile. La urma urmei, boierul se indupleca sa

mai steie pana dupa alegeri. Toader Buhtea pleca la tara numai
cu nevasta si copiii.
Aveau dreptate boierii sa se ingrijeasca de urmarile mortii
lui Para. Tineretul, bucuros ca scapa de un boier ca Para, gasira
prilejul binevenit sa inlature piatra ce le sta pe inima.
Gazetele targului incepura a tavali in mocirla ocarilor
amintirea seninului batran de pana mai deunazi; prin el
tineretul cauta sa deschida ochii tuturor asupra „pecinginii
sociale“ — asupra boierimii care oprea mersul inainte al
tinutului. „Tinerimea, dansa-i mantuirea“, sfatuiau foitele
impartite degeaba prin toate ungherele.
In aceasta vreme Buhtea indemna pe boieri sa traga la sorti
care anume dintre dansii aveau sa inlocuiasca pe Gheorghe
Para. Cazu boierul Neagu, om batran, cinstit si cu minte, dar
nefericit din pricina feciorului sau care-i facuse viata amara,
cheltuindu-i fara nici o socoteala averea.
Tinerii, cum auzira, hotarara sa aleaga cu orice pret pe
Gheorghe Neagu, feciorul batranului. Prin aceasta erau incre-
dintati ca vor semana dezbinarea intre boieri.
Gheorghe Neagu era unul dintre putinii care trecusera de
la boieri in randul tineretului. Alergara la dansul.
Tanarul Neagu nu se gandise niciodata la o asa cinste;
acum, daca intamplarea i-o aducea, adica la ce n-ar fi primit?
Om fara nici un capatai, nu degeaba isi petrecuse mai tot
timpul prin strainatate, de unde se intorsese cu o diploma
cumparata; in viata lui strecurata pana acum mai mult prin
cafenele, roasa prin duele si aventuri, de ce n-ar fi incercat
si aceasta fapta de un soi cu totul nou pentru dansul?! Primi
fara nici o sovaire.
La dreptul vorbind, nici prietenii lui nu se asteptasera ca
Neagu sa primeasca atat de repede.
Seara, Gheorghe Neagu duse singur vestea tatalui sau:
— Stii, batranule, ca suntem vrajmasi?
Batranul nu-i raspunse; stia el de mult aceasta: erau vrajmasi
de la avere, de la apucaturi, gandire, — de la tot.
— Mi-au pus candidatura ca guvernamental.

Intr-adevar, la asta nu se asteptase tata-sau. Nu-i venea sa
creada ca baiatul lui o sa ajunga pana acolo sa-i poarte
dusmania pe fata. Lucrul insa era asa; conul Mihalache se
incredinta ca baiatul sau nu glumea.
Batranul se tulbura grozav, se scula de la masa, porunci
sa-i vina trasura si porni la boierul Furtuna, sa-i ceara sfatul.
Cata vreme boierul Neagu povesti intamplarea, boierul
Furtuna de-abia se putu tine pe scaun de neastampar:
— Ei, si nu l-ai croit? Halal sa-ti fie, Mihalache!
Batranul incepu sa planga:
— E prea tarziu, prea tarziu, ingana dansul. La ce mi-a
folosit cinstea dintr-o viata-ntreaga? Mi-a cheltuit tot ce aveam;
deunazi, daca nu era Boierul, sa-mi deie o mie de galbeni,
mi-as fi pierdut si mosia.
— Coane Mihalache, striga Furtuna, coane Mihalache,
du-te acasa, sfatuieste-l sa se lepede de nesocotinta lui si,
daca n-o vrea, ia-ti batul, croieste-i vreo doua si da-l pe usa
afara ca pe un netrebnic. Calca-ti pe inima si nu fi muiere,
ca te calca el pe urma.
Bietul batran pleca mai amarat de cum venise. Seara, cand
ii vorbi baiatului, acesta incepu sa rada cu hohot; atunci
batranul isi gasi puterea sa-i spuie toate, verde, in fata, sa-l
faca netrebnic:
— Mi-ai facut numele de ras, mi-ai mancat zilele; sa
lipsesti din fata mea, netrebnicule.
Baiatul se scula furios, se apropie de tata-sau si-i dadu cu tifla:
— Na, hodorogule!
Batranul crezu dintru-ntai ca se prabuseste jos, apoi tot
sangele ii navali la cap, se repezi de lua bastonul din colt si
incepu a da in fecioru-sau. Acesta, zapacit de repreziciunea
loviturilor, abia isi nimeri palaria si fugi afara.
Boierul Neagu, istovit de puteri, cazu, plangand, pe divan.
A doua zi se duse din nou la boierul Furtuna, ii istorisi cum
indeplinise fara voie sfatul ce-i dase si se ruga cu lacrimile in
ochi sa-l lase pe dansul la o parte.

Furtuna ii fagadui ca va starui pe langa Boierul, caruia
conul Mihalache nu indraznea sa i se arate.
In fata acestei noi si neauzite intamplari, care punea in
gurile tuturor numele unuia dintre cei mai cunoscuti boieri,
Buhtea hotari nu numai sa lase la o parte pe boierul Neagu,
dar sa nu mai puie pe nimeni in locul lui la alegeri; sa ramaie
filfizonii de capul lor si tinutul de izbeliste.
— Vor vedea dumnealor cat pretuiesc hodorogii, zise el.
Tinerilor le paru grozav de rau cand aflara ca boierii
ramaneau de o parte, de buna voia lor.
Fusese un prilej nimerit sa le deie lovitura din urma!
— Nu vedeti voi ca li-i frica? tipa Gheorghe Neagu.
— Da, da, au inteles singuri cat le pretuieste pielea de
evghenisti, strigau ceilalti...
Gheorghe Neagu se alese deputat.
Ca sa deie mai mare insemnatate invingerii, tinerii inchi-
puira o sarbatorire cum nu se mai facuse pana atunci in targ.
Seara adunara mahalalile, le impartira masalale si, c-un taraf
de lautari in frunte, pornira acasa la Gheorghe Neagu.
Acolo, luminile stinse.
Lumea incepu sa strige:
— Traiasca deputatul Gheorghe Neagu!
Strigatele strabatura pana in odaia boierului Neagu, care
era bolnav in pat; cand le auzi, batranul cazu cu fata in perne,
plangand.
Cineva aduse vestea ca sarbatoritul e la cafenea. Mul-
timea se intoarse. In fata cafenelei, uralele rasunau ca niste
pocnete de pistoale.
Deputatul fu ridicat pe brate si silit sa vorbeasca.
Ca om politic ce era acum, Gheorghe Neagu rupse fatis
cu trecutul, blestema batranii, aratand cum, pentru fericirea
neamului, calca si iubirea datorita parintelui sau si sfarsi
strigand la randu-i, cat il tinea glasul: „Traiasca tinerimea
invingatoare!“
Strigatele detunara din nou, iar taraful incepu sa cante
Desteapta-te, romane.

In vreme ce alegatorilor li se rasplatea prin bautura, cativa
pierde-vara pornira cu masalalele prin mahalaua boiereasca.
— Ce-o fi, Mandito, intreba boierul Furtuna, care nu se
pricepea de unde veneau strigatele si lumina cea mare.
— O fi vreun foc, Vasile.
Boierul Furtuna iesi in cerdac. Multimea ajunsese tocmai la
poarta lui:
„Traiasca deputatul Gheorghe Neagu, deputatul tinerimii!“
— A! asta-i, lingailor? Grigore, dezleaga zavozii si
asmuta-i la poarta, striga boierul Furtuna.
Cei cinci zavozi se repezira ca niste lei spre poarta;
masalagiii o luara la sanatoasa, dar la capatul celalt boierului
Trufanda ii venise se vede acelasi gand: din ograda lui se
napustira alti zavozi, si-ntr-o clipa se adunara toti cainii de
prin curtile boieresti. Partasii tineretului aruncara masalalele
si palariile, ca sa fie mai sprinteni, apoi o zbughira printr-o
hudicioara, unde abia putura scapa de furia cainilor.
Alegerea avusese loc sambata; duminica, boierii, ca de
obicei, venira indata dupa pranz, sa mai steie de vorba, la
cafeneaua din mijlocul targului — Cafeneaua boiereasca, unde
se bause cu o seara mai nainte, dar in care, nu de multa vreme,
incepusera sa intre si cei mai asa, mai de mana a doua, cum
s-ar zice. Boierii isi pastrasera in cafenea coltul dumnealor,
cu covor asternut pe jos, cu divan langa perete si cu mese de
marmura in fata lui.
Proprietarul, Ghita Evghenistul, cum ii zicea lumea, nu te-ar
fi lasat, odata cu capul, sa te asezi in coltul boieresc.
— Nu te amesteca unde nu-ti fierbe oala, zicea razand
celui ce se incerca sa calce obiceiul.
De mult ce primise si slujise pe boieri ajunsese sa se creada
si el oarecum de neam; cu mare greu se hotari sa deschida
usile si altora, mai mititei. In cele din urma, i se facura atatea
neajunsuri din pricina aceasta, incat alerga intr-una din zile
cu lacrimile in ochi la boierul Buhtea:
— Ce e de facut, Maria ta, ca nu ma mai lasa tineretul
ista sa traiesc.

— Da, mai Ghita, alte vremuri, alti oameni! Primeste-i si
tu; ce-ai sa fai? Pastreaza-ne noua locul din stanga si da
drumul la oricine, caci maini-poimaini, cand ne-om carabani
de pe lumea asta, copiii tai cu dansii au sa ramaie...
Pe ziua de azi, Ghita avea fata intunecata de tot; primi
pe boieri oftand, uitandu-se cu ura in coltul din dreapta, unde
filfizonii, gatiti ca de nunta, se adunau unul cate unul.
Gheorghe Neagu se lasase asteptat; in cele din urma, sosi
si dansul; fu primit cu mare veselie.
Boierii sfatuiau domol, sorbindu-si in tihna cafelele; nici
nu ascultau glumele ce veneau inspre dansii ca o ploaie de
sageti. Noroc ca boierul Furtuna plecase de dimineata la o
vie; daca ar fi fost aici, poate ca lucrurile n-ar fi ramas asa:
cum e dumnealui furios, le-ar fi dat indata peste nas.
Peste catva timp se cobori din trasura si boierul Buhtea;
cand zari pe Neagu, intoarse capul si se duse intins la masa
boierilor, de se aseza cu spatele la dansul.
La intrarea lui, tineretul cobori glasul.
— Ce dracu bre, parca ne-ar fi frica de dansul; ce-ati
amutit asa?
— Stii una, Neagule? Eu gasesc ca ar fi vremea sa dai
grozavului istuia peste nas, sopti un altul.
Gheorghe Neagu se ingamfa, porunci sampanie si turna prin
pahare.
— Sa bem, baieti, in sanatatea celor de acum.
Costache Negura, nasul lui Gheorghe Neagu, dete cu jale
din cap:
— El bea vinuri scumpe si bietul tata-sau abia o duce de
azi pe maine.
Neagu mai porunci sampanie; sangele tinerilor prinse a
clocoti, glasurile se ridicara din nou.
— Ar fi bine sa iesim de aici, au inceput sa se obrazni-
ceasca, spuse Boierul.
Cand sa plece boierii, Neagu baga de seama si se grabi sa
vorbeasca:

— Aveti dreptate voi: obiceiurile invechite trebuiesc cal-
cate in picioare ca si interesele personale. Ruginitii, cu orice
pret, inlaturati.
Boierii ingalbenira de manie.
Buhtea se intoarse catre Costache Negura si zise linistit,
dar cu glasul tare:
— Sa-i spui lui Mihalache, din partea mea, ca rau a facut
ca nu si-a urecheat la vreme mucosul.
Apoi iesi, cu capul sus, din cafenea, urmat de ceilalti...
Tinerii amutira: tocmai dupa ce se dusesera boierii, isi
venira in fire de cele auzite. Neagu incepu sa strige in gura
mare ca-i va arata el cine-i mucosul. Tinerii ii tineau hangul;
dupa parerea tuturor, duelul era de neinlaturat: „Auzi dumnea-
ta, sa se insulte un deputat, reprezentantul paturii culte, alesul
tinerilor — oamenii de viitor ai tarii!“
— Cu ce s-a simtit insultat? striga unul. Neagu nu i-a spus-o
personal. Daca si-a luat-o asupra dumisale, inseamna ca se
cunoaste singur mai bine de cum il stim noi.
— S-au dus vremurile dumisale; astazi nu ne mai sperie
cu batranetea.
— Batran-nebatran, cum stie sa arunce vorbele, trebuie sa
stie sa-si deie socoteala de ele, striga Neagu.
Fireste, dupa ce se domolira putin, se puse la cale duelul.
Alesera pe doi mai vorbareti, sa se duca la boier ca martori
ai lui Neagu; acesta, cu ifosul lui, hotari conditiile: aveau sa
se bata cu pistoalele: trei focuri, unul la si doua la de
pasi; ranile usoare sa nu se tina in seama.
Unul se apropie de Neagu:
— Dar tu stii ca pe vremuri boierul a fost un tragator vestit.
— O fi fost pe timpul lui Moruz, raspunse Neagu; azi nu-l
vezi ca tremura ca o gelatina?
Toti rasera de spiritul lui Neagu.
S-apoi nu era doar intaiul duel al lui Neagu; prin straina-
tate avusese cu ghiotura; ranise in toate. La lucruri de acest
fel era un norocos de frunte. Luara intelegere ca, intr-un ceas,
sa se intalneasca la unul din ei, sa chibzuiasca raspunsul

boierului, care se putea prea bine sa nu primeasca; apoi se
imprastiara.
Dintre toti, cel mai incredintat ca boierul Buhtea, cu toata
batranetea lui, o sa primeasca duelul, era Gheorghe Neagu.
Dansul se gandea cu bucurie la faima care avea sa-l acopere
dupa acest duel, chiar daca numai ar fi ranit pe boier. Ce
vorba! Era cea mai frumoasa intamplare ce-i venea in viata,
mai frumoasa chiar decat deputatia. S-apoi se ducea mai
increzator ca totdeauna in norocul lui; ce spusese mai adi-
neaore, ca boierul o fi fost tragator vestit pe timpul lui Moruz,
o spusese, nu din gluma, cum o luasera ceilalti, ci incredintat
ca e asa; pe cand ochiul lui era tot atat de ager ca acum
doi-trei ani ...
Boierul isi citea gazeta, cand cei doi martori sunara
clopotelul. Buhtea le iesi inainte, de-i primi. In fata lui, ifosul
obisnuit al celor doi tineri pieri; incepura foarte incurcati:
— Va rugam sa ne iertati... O afacere... O afacere de
onoare ne aduce... Suntem foarte mahniti...
Boierul zambi.
— Inteleg mahnirea dumneavoastra, si e pacat, caci sunteti
tineri; in schimb, o sa va trimit pe doi batrani mai veseli.
Tot timpul cat vorbi, ii tinu in picioare, in sala.
Martorii hotarara locul de intalnire cu boierii, apoi mai
inganara doua-trei cuvinte si-o stersera foarte bucurosi ca
scapau de cei doi ochi ce le sfredelisera intr-o clipa toate
gandurile. Cand se vazura in trasura, rasuflara din greu:
— Uf! afurisit boier! Parca l-ar fi chemat la chef; ce
Dumnezeu, nici n-a tresarit. Cum i s-o fi parut lui Neagu ca
tremura? Ii cat un brad, omule!
La vestea ca boierul primise sa se bata, Neagu si cu
prietenul lui sarira in sus de bucurie.
— E vorba ca ne-a tinut toata vremea in sala ca pe niste
caini.
Tinerii se infuriara:
— Sa nu-l cruti, Neagule, tipa care mai de care.

— Nu va fie frica, le raspunse dansul, va curat eu padurea
de toate uscaturile, in scurta vreme.
*
Buhtea trimise trasura la conul Sandu Dragos, cu o scrisoare
prin care-l ruga sa vie numaidecat impreuna cu boierul Anghel
Iurascu.
Intr-un sfert de ceas, cei doi boieri suiau scarile: conul
Sandu Dragos, scurt si gros; conul Anghel Iurascu, de aceeasi
statura, dar mai slab. Pana in susul scarilor, conul Sandu se
facuse numai o apa de naduseala.
— Ne-ai adus pe sus, boierule, ce prapad o fi? Bietului
Sandu i-a iesit sufletul suind in fuga scarile.
— Bine-ati facut ca v-ati grabit, le spuse boierul, caci iata
cum sta lucrul.
Ajunsi in odaie, boierul le povesti in cateva cuvinte ce
era si de ce-i chemase.
Conului Anghel ii trecu veselia, iar conul Sandu ramase cu
mana in buzunarul unde-si cauta batista, sa se stearga pe frunte.
— Boierule, incepu conul Anghel, sa-mi ingadui sa-ti
vorbesc cateva cuvinte; eu cred ca ar fi sa te cobori prea jos
primind sa te bati cu un om ca Gheorghe Neagu, pe care l-ai
miluit de atatea ori si care, in schimb, te barfeste si pe
dumneata ca si pe noi toti.
Conul Sandu prinsese la suflet:
— Si eu cred tot asa, boierule, zise dansul.
— Eu nu socotesc astfel, dragii mei, si voi trebuie sa faceti
ce va rog eu, raspunse boierul. Gheorghe Neagu o fi el un
om de nimic, dar astazi are un loc in sfatul tarii; locul acesta
l-am tinut si eu, si tu, Sandule, si bietul Para pana mai deunazi;
daca nu cinstim omul, sa-i cinstim locul care-l are el. S-apoi,
boierilor, maine-poimaine ne ducem; mai avem acolo cativa
ani de viata, nu vreau ca tocmai la sfarsit sa lasam o amintire
jignitoare, sa se vorbeasca pe urma noastra ca pe urma unui
neam de iepuri. Lumea te judeca dupa ce aude...; dar nu ma
duc cu gandul sa-l impusc; uite, mi-i martor Dumnezeu.

Boierul se intoarse spre iconostas si-si facu cruce.
— Tocmai asta ma nelinisteste, boierule, raspunse conul
Anghel. Stiam eu, fara sa-mi spui, ca nu te duci cu gandul sa-l
omori, dar vezi ca dansul vine cu gandul sa te ucida. Boierule,
omul acesta n-are suflet. N-o sa te crute, Doamne fereste. Baga
de seama ca nu cruta nici pe cel care i-a dat viata.
— Nu, coane Anghele, nu-l crede atat de fara suflet. Neagu
face asta de fala.
— Boierule, o face ca sa te omoare. Dar deoarece dumnea-
ta crezi ca trebuie sa te bati, inseamna ca ai judecat bine.
Iarta-ma ca mi-am dat si eu parerile, sufletul unui prieten se
moaie usor. Ne ducem.
— Sa primiti orice conditii v-or pune si sa potriviti ca
maine sa ne batem cat mai de dimineata.
Boierii isi luara ziua buna; Buhtea iesi dupa ei in cerdac.
Pe scara de jos, conul Sandu se intoarse:
— Te gasim mai tarziu acasa, sa-ti aducem raspunsul?
—- Nu-i nevoie sa va truditi, dragii mei; maine, la sase
dimineata, va astept sa luam impreuna cafeaua; imi veti spune
atunci cum ati hotarat.
Dupa ce plecara, Buhtea se plimba putin prin cerdac;
gandurile il tinura cateva clipe legat de intamplarea de dupa
pranz, apoi linistea i se cobori in suflet. Nu era omul care sa
se lase prada inchipuirilor ce pun, atat de usor, stapanire pe
mintile oamenilor slabi.
Boierul se cobori in gradina si o lua printre teii ale caror
ramuri se impreunau deasupra, cufundand aleea in intuneric;
departe, la capatul celalt, apusul se zarea putin, ca lumina
unei candele ce clipoceste intr-un altar. Boierul se opri, privi
intr-acolo, apoi pasi usor pe nisipul moale.
Ii lipseau copiii nepotului, ce-l intovaraseau totdeauna in
plimbarile prin gradina. Amintirea lor il facu sa zambeasca
de multumire.
La capatul aleii gradina se pravalea in vale; dincolo de
umbra copacilor lumina izbucni ca o flacara.

Boierul puse mana streasina deasupra ochilor si ramase
multa vreme cu privirile pierdute, pana departe, in adancul
zarii, unde bulgarele de aur se topise, inecand cerul si pa-
mantul.
Degraba seara avea sa se lase usoara, ca aripa unei pasari
ce vine de departe.
Tarziu, boierul se intoarse in cerdac, unde il astepta masa.
Dupa ce gusta din mancare, porunci de-i aduse un jilt, se
aseza intr-insul si-si apinse o tigara.
*
Vestea ca Buhtea se va bate in duel strabatu ca fulgerul
tot targul. Nimeni nu se asteptase sa ajunga lucrurile pana aici.
„La urma urmei, isi ziceau cei mai multi, ce mai vor baietii
acestia? Isi alesesera pe unul dintre ei, batjocorisera, pe toate
potecile, pe toti cei dinaintea lor, si-acum, cand ajunsesera
sa le spuie batranilor in fata cele ce scrisesera prin gazete,
sa provoace la duel pe cel care-i pusese la locul lor? Pe cine!
Pe boierul Iorgu Buhtea, omul caruia nu era nimeni in tinut
sa nu-i datoreasca recunostinta!“
In cateva ceasuri, tot targul trecuse de partea boierului
Buhtea. Boierii isi chemara baietii si, sub juramant de afurise-
nie, le luara cuvantul ca nici nu se vor uita la cei din sleahta
lui Neagu, care-si necinsteau neamul.
Boierul Furtuna afla tocmai seara, tarziu, cand se intoarse
de la vie, vestea duelului.
Coana Mandita nu se pricepea cum sa i-o spuie:
— Stii, Vasile, ca Gheorghe Neagu v-a facut ruginiti in
cafenea?
Boierul se facu foc:
— Mandito, astfel de lucruri sa nu-mi spui mie. Eu nu vreau
sa stiu ce se vorbeste in dosul meu.
— Da vezi ca cuscrul l-a facut mucos.
— Ei si? foarte bine i-a facut.
— Maine se bat cu pistoalele, Vasile draga.

Boierul sari in sus:
— Ce spui?
Conul Vasile se repezi, isi lua bastonul cel gros si o porni
pe usa, curat ca o furtuna.
Se duse intai la boierul Iorgu: acesta se culcase. Atunci o
lua inapoi spre boierul Trufanda. Il zari in cerdac:
— E adevarat, Alecule, ca Boierul se bate maine cu ne-
mernicul acela?
— Adevarat, Vasile.
— Asa? atunci sa-i arat eu deputatului duel moldovenesc.
Si se repezi inapoi spre cafenea.
Sangeros si neiertator, boierul Furtuna nu putuse in viata
lui sa se stapaneasca.
Vestea aceasta il tulburase ca niciodata.
Intra in cafenea, se opri langa usa si striga lui Ghita de se
cutremurara geamurile:
— Ma rog, aici ii deputatul? aici ii nemernicul cela? Sa-l
invat eu cum se bate la duel.
Toti incremenisera. Neagu, spre norocul lui, lipsea; altfel,
ar fi facut cunostinta cu mana de fier a boierului Furtuna.
Cativa filfizoni se strecurara, care pe unde putura.
— Sa-i spui, Ghita, ca de mine nu scapa nici in borta de
sarpe. Asa sa-i spui, ma rog dumitale.
Apoi se intoarse catre cei de primprejur:
— La asta ati ajuns, sa va poarte copiii de nas! De dansii
s-aveti parte!
Boierul Furtuna izbi usa si iesi. Cum ajunse acasa, incepu
sa se plimbe prin odaie. Nu putu dormi toata noaptea. In zorii
zilei, dadu porunca sa inhame caii si porni la boierul Iorgu.
Trasura boierului Furtuna intra dupa trasura in care veneau
boierii Iurascu si Dragos.
Buhtea le iesi intru intampinare.
— Ce vant, Vasile, il intreba, razand, pe boierul Furtuna.
— Acelasi care i-a suflat si pe dumnealor, raspunse el,
aratand spre ceilalti doi.

Apoi, fara sa se mai opreasca:
— Nu zic, boierule, bine ai facut ca ai primit sa te bati,
sa nu creada dumnealor ca nu mai putem de frica, dar oricum,
de eram ieri ziua aici, il lipseam eu pe filfizon oricum de
cinstea de a se bate cu dumneata in duel. Ii dadeam o
invatatura care sa faca cel putin cat jumatate din cele ce n-a
stiut tata-sau sa-i deie.
Furtuna spuse toate acestea repede, fara sa rasufle; i se
suise sangele in obraz.
— Linisteste-te, Vasile, o sa treaca si asta.
— Ei! boierule, oricum de repede or trece, pe urma acestor
fapte ramane mult!
Intrara in casa. Feciorul ii pofti in sufragerie, unde-i astepta
cafeaua cu lapte. Se asezara linistiti in jurul mesei. Dragos
apuca pe boierul Furtuna de brat:
— Inchipuieste-ti, Vasile, boierul crede ca Neagu face
lucrul acesta numai de fudulie, in vreme ce dansul tipa aseara
pe toate potecile ca o sa-i arate el.
Boierului Furtuna i se ridica iar sangele in obraz, se apropie
de boierul Buhtea si vorbi, privindu-l drept in ochi:
— Asa! Iarta-ma, boierule, daca ti-oi spune o vorba mare.
Uite, jur pe Toader si pe copiii lui, daca te vei duce sa te
bati cu ganduri de acestea; sa-l culci la pamant, boierule.
De-abia ii scapa tinutul si pe tata-sau de dansul.
Buhtea isi duse mana pe frunte si ramase cateva clipe ganditor.
— Da, in adevar, mare vorba ai spus, Vasile; ce vrei, mie
tot nu-mi vine sa cred ca-i atat de cainos la suflet... Dar mai
stii! adauga ganditor boierul.
— Sa ne multumim, Vasile, ca vor sa ne impuste fatis si nu
ne omoara pe la spate, noaptea, intr-un colt de ulita, zise Iurascu.
Catesipatru tacura si sorbira cafeaua.
Dupa ce sfarsira, boierul Dragos le spuse conditiile si locul.
Aveau sa se bata la opt ceasuri, in padurea de la Cotul Luncii,
intr-o poiana de langa iaz.
Boierul Furtuna se ridica de la masa si incepu sa se plimbe
furios:

— Si mai crezi ca nu vrea sa te omoare cand iti pune astfel
de conditii! Filfizonul, ori ca e nebun, ori o fi crezand ca nu
mai esti in stare sa tii pistolul. Din doua una.
Buhtea se ridica si-si lua palaria.
— Sa ne grabim, o sa fim tocmai bine acolo.
Boierii iesira in sala. Buhtea ramase in urma; se duse in
fata iconostasului, isi facu de trei ori cruce, apoi iesi linistit
dupa ceilalti. In prag, sopti lui Furtuna:
— Daca s-o intampla ceva, sa chemi pe Toader.
Furtuna se gandi putin:
— Boierule, merg si eu.
— Nu se poate.
— Merg si raman in trasura, de-o parte.
Peste cateva clipe cele doua trasuri iesira una dupa alta
pe rohatca targului.
*
O dimineata inecata in lumina. Cerul curat si ca suflat cu
aur in bataia soarelui se inaltase parca mai sus, doar va
incapea intre dansul si pamant mai multa frumusete. Dealurile
se insirau unele dupa altele, acoperite de roada cruda, verde
ca buraticul; pana la ele, campuri intregi de romanita se
asterneau albe, ca niste panze; deasupra lor, lumanarelele isi
ridicau varfurile batute cu fluturi ce palpaiau repede din aripi,
ca niste flacari gata sa se stinga. Drumul mergea printre
valurile de iarba care, in fata trasurilor, pareau ca se dau la o
parte, apoi, la spate, se impreunau iarasi. Deasupra, ciocarliile
se ridicau sus-sus, batand din aripi, ciripind prelung si dulce.
Departe, incolo, iazul: oglinda pe fata careia razele soarelui
se sfaramau intr-o pulbere scanteietoare. Din marginea iazului
se ridica padurea; copacii parca rasareau din apa, imprasti-
indu-se ca sub o vraja, pe sesul din preajma.
— Ce dimineata frumoasa, boierule! zise Dragos.
Buhtea nu-l auzi. Frumusetea aceasta il rapise. Nici un
gand nu-i cutreiera mintea, niciodata nu se simtise mai

fericit, caci niciodata firea nu i se paruse mai ademenitoare.
Cat de departe era de cele ce trebuiau sa se intample!
Boierului Buhtea i se parea la inceput ca merge la mosie,
incolo, dupa dealurile acelea, unde Toader cu nevasta si
copiii il asteptau. Apoi si gandul acesta i se aseza tihnit la
fundul mintii, si privirile i le rapira campul cu lanurile si
zarea aurita.
In schimb, boierul Furtuna privea toate acestea cu niste
ochi din care tasnea mania, ca apa dintr-un izvor proaspat.
Nemernicia omeneasca il infuria pana la nebunie.
Se gandea daca n-ar fi mai bine sa opreasca trasura, sa
astepte pe ceilalti, caci credea ca le luase inainte, sa umfle
deputatul pe sus si, intr-o graba de cai, sa-i faca o baie in iaz, ca
sa-l vindece de fierbinteala.
La boierul Furtuna hotararile, oricare ar fi fost ele, nu
sufereau intarziere; opri trasura si intreba pe niste tarani ce
treceau inspre targ:
— Ati mai intalnit vreo trasura inaintea voastra?
— Sarutam mana, coane Vasile, una cu vro patru-cinci
cuconasi, pe la Cotul-Luncii, intra in padure.
Furtuna mormai suparat si dadu porunca vizitiului sa maie
inainte.
Dupa catava vreme trasurile intrau in padure. Buhtea cu
cei doi martori ai sai se coborara si o luara incet spre locul
de intalnire. Mai la o parte era trasura lui Neagu.
Cand ajunsera in poiana, martorii se salutara. Neagu
parca nici nu-i vazuse; isi aprinse o tigara si se plimba cu
mana in buzunar. La vederea lui, boierul isi aminti mai bine
pentru ce venea aici si simti un dezgust ce, fara indoiala,
i se arata pe fata deoarece tinerii, luandu-l drept un semn
de frica, se dusera numaidecat de soptira ceva lui Neagu,
care rase cu pofta.
Lipsea numai domnul Frant. Peste cateva clipe insa,
huruitul nabusit al unor roate aducea vestea ca doctorul venea
si el. Bietul om sari de departe din trasura si alerga catre boier,

rugandu-l sa-l ierte de intarziere. Era galben la fata, caci pana
acum nu mai luase parte la nici un duel; pentru dansul, aceste
fapte erau adevarate nebunii; n-avea ce se face acum, caci
era doctorul de casa al boierului.
Adunandu-se catesipatru martorii, alesera partea cea mai
larga a poienii; unul dintre martorii lui Neagu si boierul Iurascu
masurara pe rand treizeci de pasi. Boierul se aseza linistit
intr-un capat, in celalalt Neagu, zambind ironic.
Trasera la sorti pistoalele si cazura ale lui Neagu; Dragos
le incarca in fata tuturor, apoi citi cu glas tare conditiile. Nici
unii, nici altii nu se gandeau sa mijloceasca impacarea; din
partea boierului, acest pas ar fi fost o slabiciune de care Neagu
si-ar fi batut joc.
Totul fiind gata, martorii se dadura in laturi; doctorul Frant
ingalbeni, tinerilor parca li se mai stinsese increderea; Neagu,
cu privirea batjocoritoare, astepta. Numai Buhtea, linistit, se
uita departe.
Iurascu le striga:
— Fiti gata!
Apoi, dupa ce numara de trei ori, porunci scurt si apasat:
— Foc!
Detunaturile rasunara deodata; padurea clocoti ca intr-o
clipa de vijelie.
Boierul Buhtea tinuse pistolul in sus, glontul trecu prin frunzisul
copacului din fata; cateva frunze rupte fluturara prin aer.
Fiecare ramase la locul lui.
Neagu, care se incredintase ca boierului in adevar ii
tremura mana, parea grozav de mirat ca si dansul trasese rau.
Nu intelegea cum de nu lovise pe boier.
In aceasta vreme, Iurascu se pregatea sa masoare cei cinci
pasi ce trebuiau scazuti la al doilea foc, cand domnul Frant
le striga ca boierul e ranit.
Toti privira mirati; insusi boierul nu intelegea cum de nu
simtise nici o durere. Domnul Frant veni si-i ridica mana; o
suvita de sange i se cobora de sub maneca printre degete.

Doctorul ii ajuta sa-si scoata redingota si-i ridica usor maneca,
udata de sange, a camasii. Glontul ii scrijelise putin bratul.
Doctorul lui Neagu se uita.
— O simpla zgarietura, zise el.
Dar domnul Frant era pentru incetarea duelului.
— Dumneata esti aici numai ca doctor, ii zise unul dintre tineri.
Boierul se uita la Iurascu; acesta il intelese.
— La loc, striga dansul.
Boierul isi puse redingota; se masurara cate doi pasi si
jumatate de la fiecare luptator, apoi, dupa ce acestia isi luara
locurile, Dragos incarca din nou pistoalele.
Buhtea privi pe Neagu; ochii acestuia sticleau. Boierul
intelese ca al doilea glont al lui Neagu avea sa vie mai drept
ca cel dintai, isi aduse aminte de cuvintele lui Furtuna, tresari
si-si incrunta sprancenele.
Glasul lui Iurascu se auzi iarasi, scurt si apasat:
— Foc!
Padurea clocoti din nou. Mana boierului cazu in jos,
scapand pistolul; glontul il lovise de asta data in brat. Neagu
ramase putin cu pistolul ridicat, apoi il scapa, arunca o privire
spre boier, se clatina si cazu in genunchi, rostogolindu-se pe
o coasta. Sangele il nabusi pe gura, horcai de cateva ori si
ramase nemiscat.
Doctorii alergara; domnul Frant, tremurand, se pleca peste
ranit, apoi, dupa cateva clipe abia, ingana:
— Este mort.
Filfizonii impietrisera in loc, galbeni ca moartea. Pe boierul
Buhtea il apuca un tremur usor, ochii i se umezira si un sir
de lacrimi ii luneca pe obraz.
— Haide, boierule.
Furtuna, ingrijat, sarise din trasura la cel dintai foc si
ajunsese pe locul de lupta in clipa cand Neagu cadea lovit
drept in inima; acum apucase pe boier de mana, sa-l duca
spre trasura: parca si lui i se muiase sufletul. Dar cand ii vazu
maneca uda de sange, se infurie.

— Iata pe cine ai fi crutat.
Sprijinit de catre Furtuna, boierul pleca, de-abia mergand,
din poiana...
Cand se cobori din trasura acasa si vroi sa intre inauntru,
boierul Buhtea cazu in fata usii, ca lovit de trasnet. Furtuna si
cu slugile il ridicara si-l dusera pe un pat, il desfacura la piept
si-l stropira cu apa, dar boierul nu dadea nici un semn de viata;
tremuratura usoara, ce-i miscase fata la inceput, se stinsese, si
acum parea ca moartea isi pusese stapanire peste intreg trupul.
Dupa cateva clipe, veni si domnul Frant; Furtuna il duse pe
sus langa boier. Doctorul se aseza pe pat si cauta bolnavul cu
mare bagare de seama. Cand ridica in sus capul, ochii boierului
Furtuna pareau ca vor sa-i smulga raspunsul: intamplarea ce
avusese loc zdrobise sufletul boierului Buhtea; mahnit peste
masura, avusese o navalire de sange la creier; de scapat, doar o
minune cereasca daca si-ar fi trimis puterea. Inima cea de piatra
a boierului Furtuna se topi de asta data ca un bulgare de ceara
intr-o gramada de jaratic, si incepu sa planga ca un copil.
Un vataf incaleca si porni la mosie, sa cheme pe Toader.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Toti doctorii din targ vegheara pe rand patul bolnavului.
In trei zile, Toader ajunsese ca o umbra; boierii uitasera de
toate, nici nu mancau, nici nu dormeau, stateau toata ziua
langa doctori, asteptand vreo veste mai imbucuratoare: dar
acestia dadeau deznadajduiti din cap.
Boala boierului mahni intreg tinutul; daca moartea lui
Neagu era privita ca o rasplata, apropiatul sfarsit al boierului
era ca o nefericire pentru toti. Acum de-abia incepeau a simti
lipsa sufletului ales cum nu mai era altul.
In dimineata zilei a cincea, boierul Iorgu Buhtea se stinse
fara nici o tresarire. Cand se raspandi vestea mortii lui, norodul
navali in curte... Fiecare trecu prin odaia incarcata cu flori,
in mijlocul carora boierul statea in sicriu, cu fata linistita ca
intr-un somn cutreierat de vise senine. Toti ii sarutau mana;

de o parte, boierii plangeau cu suspine, caci cu boierul Buhtea
li se ducea si lor o parte din suflet.
In ziua de ingropare, cand boierii se pregateau sa coboare
sicriul in patasca, o trasura isi facea loc printre miile de
oameni ce se stransesera din intreg tinutul. Si nimanui nu-i
venea sa creada ca intr-insa venea, imbatranit ca de o suta
de ani, boierul Mihalache Neagu.
Cativa il ajutara sa suie scarile, iar boierul Furtuna, cand
il zari, se induiosa si-i iesi in cale. Boierii se dadura la o
parte, iar batranul Neagu se ridica, tremurand, pe catafalc, si
cazu deasupra sicriului, in hohote de plans:
— Iarta-ma, boierule, caci m-ai pedepsit de doua ori, de
doua ori!