BOLNAVII

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Lui D. Nanu
Ioan Bughea, ciobanul, venea nepasator, cu sarica pe
umeri, cu ghioaga in mana dreapta, iar in stanga c-o sidila in
care aducea un cas pentru cumatru-sau, popa Eftimie.
Bughea se cobora arareori din munte, s-atunci sta o zi
incheiata in sat, de se mai lua cu oamenii.
In dreptul primariei se opri. In ograda se adunasera o multime
de oameni: mosnegi, femei cu copii in brate, flacai; stateau
palcuri-palcuri si vorbeau. Vreo cativa se asezara pe lavite.
Bughea isi rupse din drum si veni dintr-o intinsoare intre
baietani.
— Da’ ce v-ati adunat, ma, ca doar nu-s acum sortii? le
zise el.
Unul dintre flacai ii dadu, in gluma, un pumn in umar si-i
raspunse:
— Trece doftorul, Bugheo, prin plasa.
Ciobanul ramase o clipa locului, mirat, apoi incepu sa rada.
Toti intoarsera capetele spre el. Atunci el ii intreba:
— Bine, ma, si daca trece doftoru, ii iesiti inainte ca la
imparatul?
— Eu am venit cu mamuca, spuse un flacau.
— Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, ca se topeste
asa, din picioare, ca ceara.
Ciobanul incepu iar:
— Ghine, da’ matusa Casandra nu-i in sat? Adica voi
credeti ca doftorul vostru e mai ceva ca dansa?
— Stie, stie, badita, ii raspunse o fata care sta mai la o
parte, stie, ca pe tatuta el l-o vindecat.
— Taca-ti gura, fa! Nu stie nimica. Daca ti-o fi scris sa

mori, apoi mori cu zece ca el. Fa, tatane-tau s-o indreptat c-o
avut zile. Stii tu? Apoi iaca asa! O avut zile.
Bughea isi impinse caciula pe ceafa, puse sidila pe-o lavita,
se aseza si el jos si se uita imprejurul lui, caci se stransesera
cu totii.
El o tinea pe-a lui:
— Da’ pe a Ruxandii de ce nu l-o vindecat?
Un mosneag bunduc, cu doua tufe mari de par alb iesite
de sub caciula, deasupra urechilor, se vari printre oameni pana
langa cioban, isi puse mainile subsuoara, apoi se amesteca si
dansul in vorba:
— Da; de ce nu l-o indreptat?
— Pai nici el nu-i Dumnezeu, zise o femeie ce tinea un
copilas cu ochiul umflat.
Bughea parca se infurie:
— Nu l-o indreptat, ca merge in bobote: cand e omul
voinic, se ratoieste, ca stie el ca firea lui il scapa; cand e
slab, ia-l de unde nu-i, nici nu vine sa vada macar pe cel ce
trage de moarte. Ca doar mi ti-l cunosc eu! Apoi intoarse capul
catre o batrana, stransa mototol in pragul usii, si o intreba:
Ce ai, matusa Vasalca?
Batrana deschise ochii, parca isi aminti de ceva, se lua cu
mainile de cap si incepu sa si-l poarte intr-o parte si-ntr-alta:
— Capul, mai baiete, capul ma omoara. Apoi dadu drumul
povestei, pe care-o spunea la toti ce-o intrebau: Si, sa vezi,
ma tine de la San Petru. M-o apucat asa deodata, m-o fulgerat
prin ochi, si de-atunci intruna ma taie inauntru... Gemu de
cateva ori si adauga: Am venit sa-mi deie ceva doftorul, c-o
fi stiind el ce am.
Ciobanul lovi cu mana in vant, ca si cum s-ar fi aparat de-o
musca, se gandi putin, zambi, s-apoi se-ntoarse catre flacai:
— Cand vine doftorul?
— Apoi trebuie sa pice acuma.
Bughea se scula in picioare, isi scoase pieptul in afara si
le spuse:

— Mai, ma vedeti voi pe mine? Sunt eu om voinic ori nu?
... Hai, cine s-o lupta cu mine si m-o dobori, ii dau casul.
Flacaii tacura.
— Ei, urma el, daca m-oi preface bolnav, eu zic ca doftorul
ma crede.
— Ira! facu unul.
— Ghine! Iaca, eu las casul ici, si-al tau sa fie, mai fartate,
daca n-o zice doftorul ca-s bolnav.
Nici nu ispravi bine vorba, si din departare se auzira
clopoteii unei trasuri.
— Vine, vine, spusera cativa.
Peste putin se opri trasura. Dintr-insa sari jos un om scurt, plinut,
cu mustatile rase, cu gura iesita, ca un bot, inainte; de-a lungul
urechilor cu favoriti incaruntiti si scurti. Purta palarie neagra, inalta,
redingota lunga, si in mana ducea o ladita, pe care-o tinea de-un
maner. Umbla iute-iute, cu pasi marunti, se intorcea la dreapta si
la stanga, parca il apucase ametelile, si intreba pe toti: „Unde-i
primarele, unde-i primarele?“ pana ce intra in primarie.
Ciobanul se scula in picioare si spuse:
— Parca-i un momitoi.
Flacaii rasera.
Peste cateva clipe notarul iesi in usa de striga:
— Sa vie bolnavii incoace!
Din palcuri se rupse o multime, ca sa se duca. Bughea se
scula si el; cativa flacai intrara cu dansul inauntru, iar altii
ramasera in sala, la usa.
Femeile se insirara langa peretele din stanga, barbatii langa
cel din dreapta; in mijloc, la o masa, doctorul, primarul si
notarul.
Notarul ii chema pe rand, mai intai pe femeile cu copii.
Doctorul le vorbea repede; de-abia ii prindeau cuvintele:
— Unde-l doare, unde, unde?
Cand ii arata, impreuna palmele:
— Aha! bine, bine!
Apoi se pleca, se rasucea, punea urechea la pieptul si la

spatele copilului, si toata vremea cat asculta, tinea ochii inchisi;
iar cand ridica in sus capul, ii deschidea, clipea des, ca si cand i-ar
fi intrat intr-insii colb.
Dupa ce sfarsea, se repezea la ladita, scotea cate un praf,
il invalea in hartie de tigara si i-l baga bolnavului, cu de-a
sila, pe gat.
— Inghite, inghite, naucule! Da-i apa, asa, da-i apa!
Cateodata se spargea hartia si amareala se imprastia in gura
copilului, care incepea sa urle, de nu se mai auzea nici in cer,
nici pe pamant.
Ciobanul se uita intins la doctor.
Cand sfarsi cu copiii, cauta, in odaia de alaturi, cateva
femei; dupa ce plecara acestea, veni randul barbatilor; apoi,
cand sfarsi si cu acestia, se ridica, la urma, si ciobanul, sa
vie. Pasea bleg, cu capul in jos. Langa usa flacaii se
imbranceau unii pe altii.
Doctorul se uita; isi rasturna capul pe spate, ca sa poata
vedea fata lui Bughea. Se minuna:
— Mare namila de om! spuse primarului. Apoi se intoarse
catre cioban: Da’ tu ce ai?
Bughea isi muie glasul, rataci mana peste trup, voi parca
sa arate la cap, apoi isi lua de seama, duse mana in partea
dreapta, in desert:
— Ma doare strasnic ici, tare ma doare, domnule doftor.
De-aghe merg.
Doctorul se dete mai inapoi, sa-l poata privi bine, apoi clipi
si-i spuse:
— Se poate, se poate. Nu ma uit eu ca esti cat un munte.
Pe urma il pipai pe sub camasa; il intinse pe-o banca, il
ciocani si-i zise:
— Te taie asa din cand in cand. Ori parca te impunge. Ha?
Bughea ingaima:
— Da, asa, chiar asa, domnule doftor.
— Esti bolnav de mai, baiete, de mai. Dar pentru asta n-am
doctorii cu mine. Trebuie sa-ti iei de la targ. Ai cu ce? Sa-ti
dau o insemnare.

— Dati-mi, ca eu si maini ma raped pana la Cheatra.
Doctorul lua un creion si incepu sa scrie, ca si cum ar fi
impuns hartia. Flacaii radeau infundat. Bughea se pleca peste
umarul doctorului si dupa ce acesta sfarsi de scris, ce-i veni
sa faca din gura asa, ca atunci cand vrei sa sparii un copil:
„Chhau!!“ Doctorul tresari si-l intreba:
— Ce ai, ce te-a apucat?
Bughea lua repede insemnarea de pe masa, iar flacaii
incepura sa rada cu hohot. Primarul tipa la ei.
Dar doctorul se infuriase:
— Ia stati, de ce radeti, de ce radeti, nepriceputilor?
Atunci unul mai mehenghi raspunse:
— Da, radem si noi, c-am pus un ramasag cu ist’ de l-ati
cautat. Ca el ne-o spus ca n-are nimica si c-o sa va-nsele.
Doctorul se repezi la ladita, o inchise, tipa ca iesit din minti:
— Plecati, nepriceputilor, naucilor!
Si iesi afara.
Biata baba, cea cu capul, care adormise si se trezise tocmai
acuma, se lua dupa el:
— Fa-ti pomana, domnule doftor... ma omoara capul... m-o
luat asa, dintr-o data... Parca m-o fulgerat.
Dar doctorul se sui in trasura si pleca.
Baba ramase vaicarindu-se in gura mare. Atunci Bughea o
lua de mana si-i zise razand, facand din ochi la ceilalti:
— Nu te mai boci, matusa, ca-ti dau tidula care mi-o
facut-o mie, sa-ti iei doftorii si sa te ungi.
Batrana se insenina.
— Taci, dragul matusii!
— Iaca zau. Da’ trebuie sa te duci la Cheatra, la spitarie,
sa o faci.
— Ma duc, ma duc. Dumnezeu sa-ti lungeasca zilele!
Si batrana lua hartia, o stranse in patru, o vari in san si se
duse multumita. Flacaii ramasera razand. Primarul se invartea
printre oameni, fagaduind sa faca cercetare, sa le arate el
celor cu pricina, care suparasera pe doctor.

In urma Bughea isi lua sidila, dadu flacailor „ziua buna“
si pleca, foarte vesel, la cumatrul sau, popa Eftimie. Cand
ajunse, ii saruta mana, ii dadu casul si-i povesti, de-a fir-a-pa-
rul, toata intamplarea.
Sfarsi razand:
— Cica ma taie, ma impunge prin mai. Si eu n-am fost
bolnav de zilele mele. Cum o sa ma impunga?
Popii nu-i prea placuse purtarea finului, numai da din cap;
dupa ce mantui ciobanul, ii zise:
— Orisicum, taica, acela-i om cu carte; daca ti-o zis ca
ai ceva, ai fi avand, mai stii?
— Taci, sfintia-ta, ca eu, cum ti-am spus, n-am fost bolnav
de zilele mele.
Popa iar clatina din cap.
— Da, ii om cu carte, ii om cu invatatura, taica.
Bughea ramase pe ganduri; mai stete putin, apoi, vazand
ca parintelui nu-i prea placuse gluma lui, pleca. O lua prin
sat. Se intalni cu primarul.
— Sa stii ca ti-o coc eu, mai Bugheo, ii zise acesta.
— Pai bine, domnule premare, cum o sa ma injunghie in
mai, ca eu rup ghioaga asta in doua.
— Ai sa vezi tu, asculta ce-ti spun eu!
Si primarul, rotofei, cu palaria de pasla pe ceafa, se
departa incet, calcand ca din pod in bocancele cu talpa groasa
de-un deget.
Pe cioban il opreau toti:
— Il jucasi, Bugheo!
Flacaul parca simtea nevoie sa spuie la toti ca el rupe
ghioaga in doua, ca nu putea sa-l impunga in mai asa, din senin.
— Cum sa ma-mpunga, ma?!
Si radea cu hohot, in galgairi scurte, de rasuna ulita.
Catre seara iesi din sat si lua drumul spre stana.
Cand ajunse, oile erau in strunga, ceilalti ciobani stateau
pe scaunasele spatariului si mulgeau. Bughea isi azvarli
caciula pe ceafa si striga: „Cu ghine!“, apoi se aseza si dansul
in rand cu ceilalti, lua o cupa si bau, insetat, laptele dintr-insa.

Apoi intoarse capul:
— Ma, in Stejarel o fost azi doftoru.
Ciobanii mulgeau inainte.
— Auziti voi, o fost doftorul in Stejarel... Da’ ti l-am jucat eu!
Ciobanii lasara din muls. Bughea urma:
— Ca venise oamenii la dansul ca la biserica. Si eu le-am
zis: „Ma, doftoru nu stie nimica... El si pe mine m-o gasi
bolnav...“ Si-am pus ramasag ca m-o gasi.
Apoi Bughea povesti toata intamplarea si incheie:
— Sa-l fi vazut cum ma sucea, cum ma bocanea, si da
mereu: „Ca ma impunge, ca ma taie prin mai“.
Ceilalti se pusera pe ras. Dar baciul le facu semn.
— Hai, ca-nnoptam.
Oile intrau pe rand prin deschizaturile spatariului. Laptele
cadea in cupele din galeti, sarind in stropi albi si marunti, ca
si cum fierbea.
Ciobanii gafaiau, osteniti.
Deasupra muntelui, deasupra brazilor negri, luna isi inchega
turta ei de ceara. De undeva, departe, rasuna un bucium.
Bughea zise:
— He-he, ist de buciuma ii Ungureanu, ii Joji de pe Onofrei.
Se scula, se scutura sa-si alunge gandurile care parca-l cu-
prinsesera, se duse la aripa oilor, intr-o coliba, unde dormea
dansul, lua buciumul si sufla prelung. Sunetul se imprastie
departe, departe, furisandu-se din munte in munte.
Dar cum sufla asa, deodata i se paru lui Bughea ca-l taie prin
desert, in dreapta. Lasa repede buciumul si se apuca de mijloc:
— Mai, al dracului!
Apoi veni in stana. Ceilalti strecurau laptele in budaie.
Bughea nu-si putea tine vorba in gura:
— Ati auzit, cica-s bolnav de mai!
Tovarasii lui iar rasera.
Si fiindca-n ziua asta era slobod, se duse intr-un colt sa
stea, dar parca simti din nou o impunsatura, in acelasi loc;
se freca si, printre dinti, ii scapa iar mirarea:
— Mai, al dracului!

Stete ce stete, apoi se duse in coliba lui si se culca. Adormi
repede, dar visa urat. Se facea ca se intalnise in munte cu o
dihanie uricioasa, un fel de maimuta cu unghii lungi si ascutite.
Cum il zari, se si repezi la dansul; dar el o e in brate,
o stranse voiniceste, ferindu-si chica, se rostogolira pe iarba,
si la urma o dovedi. Dar cum se zvarcoleau jos, dihania ii
infipse unghiile in desert, in dreapta. Se scula asudat, tra-
gandu-si sufletul, ca si cum s-ar fi luptat intr-adevar. Il durea
strasnic in partea dreapta. Bughea se ridica in picioare, se
freca la ochi, apoi de data aceasta spuse tare, infuriat:
— Mai, al dracului!
Si iesi din coliba. Luna parca incremenise drept in crestetul
stanii. Dinauntru se auzea rasufletul oilor. Ciobanul se cobori
in vale, se duse la sipot sa bea apa; izvorul curgea repezit;
in bataia lunii, parca era de lapte. Raceala apei il mai
dezmetici. Dar durerea o simtea acum deslusit: parca-l impun-
gea un ac. Se intoarse si se culca iar.
Durerea il tinu si a doua, si a trea zi. Il tinea intruna.
Ciobanii, carora la urma urmei le spuse, il radeau:
— Ti-o intrat in cap ca la muieri. Ai slabit, prostule. Ai
vrut sa-ti bati joc de doftor, si te-o mancat dansul fript.
Baciul batran il batu pe spate:
— Odata si-odata tot trebuia sa ti se implineasca: prea
credeai si tu lumea proasta.
Bughea isi aducea acuma aminte mereu de cuvintele
popii Eftimie: „Ai fi avand ceva daca ti-o spus... Acela-i
om cu carte“. Pe zi ce trecea, slabea mai tare; se silea sa
tie intr-insul tot ce-i fulgera prin minte, sa nu mai spuie
nimanui nimic. De multe ori vroia sa se ia cu altceva,
radea, dar cand credea ca a scapat, deodata acul il im-
pungea; atunci se infuria, ii venea sa se azvarle cu capul
in jos intr-o prapastie.
Ca sa se intoarca in sat, nici nu se gandise. Cum avea
sa dea ochi cu flacaii? Dar intr-o buna zi, razbit, lasa rusinea
la o parte si se cobori din munte.

Cand il vazura flacaii, aproape nu-l mai cunoscura. Unii
se uitara ingrijati la dansul, altii radeau pe ascuns, caci tot
le era frica.
Bughea vorbea cu capul plecat:
— Da, pesemne ca tot eram eu bolnav. O fost intr-un ceas
rau gluma.
Primarul, cand auzi, veni intr-un rasuflet sa-l vada.
— Ei, Bugheo, vazusi pe dracul?
Ciobanul tacu. De-abia trecuse o luna si jumatate de la
intamplarea lui. Primarului i se facu oarecum mila:
— Vino maine, ca trece iar domnul doftor pe-aici. Ca sa-l
impacam, am fost de patru ori la dansul, la resedintie. Ca
alergau bietii oameni pana acolo, la el, din pricina ta.
Bughea se duse la popa, sa maie noaptea; acesta il bos-
corodi:
— Vezi, baiete, cu Dumnezeu si cu invatatura, care tot
dansul ne-o da, sa nu te pui. Iaca ce-ai patit. Stai si te odihneste,
si maine dimineata, la doftor, taica! Sa te rogi cu lacrimile in
ochi, sa-ti dea ceva, sa te puie pe picioare, cum ai fost.
A doua zi dimineata, cand ajunse la primarie, doctorul
venise, cautase aproape pe toti, mai avea vreo doi-trei.
Flacaii se stransera sa vada pe Bughea, care ramase putin
in sala pana ce ispravi cu ceilalti, apoi intra si dansul, smerit.
Primarul vorbi incet ceva doctorului la ureche; acesta se
uita la flacau, clipi, isi apropie palmele bucuros, apoi zise:
— Asa! Ei, tot te prefaci, fartate? Ia intinde-te ici.
Ciobanul se intinse pe banca, doctorul ii ridica, peste cap,
camasa, il ciocani, il cauta indelung, apoi inalta capul.
— Te-ai uns cu doctoria ce ti-am dat?
Bughea de-abia ingaima:
— Nu, sarut mana.
Doctorul facu o miscare, ca si cand ar fi vrut sa-i dea o
palma, stramba din nas, il mai ciocani, mai sus, mai jos, apoi
se intoarse catre primar:
— Vezi-l? Atunci o fi fost bolnav, daca i-am spus; dar acum
n-are nimic, nimic; ii teafar.

Flacaii se uitara cu gura cascata unii la altii.
Bughea incepu sa se vaite.
— Ma impunge, asa, ca o sula... Nici nu pot dormi.
Doctorul il ciocani in frunte:
— Ti-a intrat in cap, ti-a intrat in cap! Ce aveai atuncea
nu mai ai acuma; sa mananci bine si sa nu te gandesti la
boala, naucule!
Bughea parca se mai insenina o clipa, apoi iar incepu sa
se vaicare.
Doctorul, furios, clipi repede, lua un praf de chinina, il varsa
intr-un pahar cu putina apa si i-l intinse.
— Na, bea asta, sa nu te duci asa... cu mana goala.
Ciobanul bau si se otari ca de moarte:
— Nu mai sunt eu om de-acum! zise el.
Doctorul inchise cutia, mai vorbi, rastit, cu primarul, si
porni. Dar cand vroi sa iasa din odaie, deodata se repezi pe
usa o baba cu o gaina subsuoara — baba ceea cu durere de
cap. Cum il vazu pe doctor, ii intinse gaina si-i arunca repede
un potop de multumiri:
— Dumnezeu sa-ti deie sanatate, sufletele, sa traiasti o suta
de ani, sa nu mai imbatranesti dintr-atata, ca mi-ai scapat zilele.
Doctorul se opri, isi zbarci fata iara nemultumit, se uita la
ea si, dupa ce se gandi putin, ii zise:
— Da, da, imi aduc aminte de tine, dar... Eram suparat si
nu ti-am dat nimic.
Pe chipul babei trecu o lumina de zambet, apoi urma
repede:
— Nu mi-ai dat, dar tot din tidula dumitale se cheama ca
m-am vindecat, ca mi-o dat-o ciobanul ista, de-am facut alifie
la Cheatra. Si cum m-am uns la tample, cu mana mi-o luat
durerea. Iaca asa, cu mana...
Doctorul nu-i dete vreme sa ispraveasca, se stramba grozav,
o imbranci la o parte si iesi strigand cat il tinea gura:
— Aista-i un sat de nauci, domnule, un sat de nauci!