BRAMINUL
Eu v-am spus odata, ca omul cand greseste
Adeseori pe altul se dezvinovateste;
Iar daca nu-i ramane alt chip de indreptat,
Apoi ori intamplarea, ori dracu-i vinovat.
In India bogata
Un cuvios bramin,
Desi era in fapta
De rele patimi plin,
Insa prin iscusinta acea de ipocrit,
El da incredintare
Ca ar avea purtare
Intocmai cum se cade unui bramin cinstit.
Oare ipocrizie
Si-ntre bramini sa fie?
(Sau numai pe la noi
Sunt lupi in piei de oi?)
La asta intrebare
Chiar fabula mea poate sa faca dezlegare.
Braminii impreuna cu totii vietuiesc
Si se povatuiesc
De un pastor mai mare.
Ei sunt pilduitorii de lege in popor;
Au multe slujbe grele,
Au post nu prea usor
Si aspre randuiele.
Deci, intr-o zi de post
Braminul meu la slujba, hranit cu totul prost,
Socoate cum s-o deie
Ceva la fruptisor
Si-i vine-n gand sa ieie
Un proaspat ousor
Si sa-l cam invarteasca la para lumanarii.
Urmand aceasta, iata pe usile camarii
Pastorul se iveste:
— Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat?
Vezi cum se dezveleste
Oricat de mic pacat.
— Oh! dreptule parinte, braminul au raspuns.
Intru asa ispita vicleanul m-au adus!
Iar dracul de sub pat,
Ca mata au tipat:
— Ba, ba, cucernice! ma iarta,
Eu singur vad intaiasi data
Cum ouale se coc
L-a lumanarii foc
Si-ti multumesc pentru stiinta,
Dorindu-ti pocainta.
Adio! Tine minte ca dracul nu cunoaste
Cate, un bun fatarnic, in cugetul sau naste.
Autor: Povesti
Poezia BRAMINUL de Povesti
|
