BUJORUL DE MUNTE

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Ce floare infloreste in luna februarie, cand sufla van¬tul pe muntele Tin?
Bujorul de munte infloreste pe muntele Tin in luna februarie, in bataia vantului.
Acestea sunt doua versuri cantate adesea de pastorii de pe muntele Tin. Bujorul de munte are o poveste foarte veche. De mult, tare de mult, la poalele muntelui Tin se afla un satulet in care traiau trei copii. In luna februa¬rie, cand zapada inca nu se topise pe munte, cand vantul de miazanoapte mai sufla cu putere, iar iarba abia ince¬puse sa incolteasca, cei trei copii au urcat pe munte si, catarandu-se de pe o creasta pe alta, au ajuns pe culmea cea mai inalta, unde au intalnit o fecioara de 17--18 ani, frumoasa ca o zana. Fata era inconjurata de un cerc rosu stralucitor, asa cum poarta zanele. intr-o mana tinea un evantai din frunza de banan, iar in cealalta o floare cu petalele rosii ca focul.
Cei trei copii s-au bucurat cand au vazut zana si cel mai mare a spus:
- Zana surioara, da-mi mie floarea rosie si o voi duce cumnatei mele care-mi va face o pereche de papuci trainici cum nu s-au mai vazut.
Cel de-ai doilea copil, a spus:
- Zana surioara, da-mi mie floarea rosie si o voi duce cumnatei mele care-mi va face o pereche de papuci usori ca fulgul.
Cel de-ai treilea copil a spus:
- Zana surioara, da-mi mie floarea rosie si o voi duce cumnatei mele care-mi va face o pereche de papuci cu fiori pe margine.
Zana le-a raspuns pe indelete la toti:
- Care dintre voi imi va povesti o intamplare din care sa se vada cat de isteata este cumnata lui, acela va primi floarea.
Cel mai mare dintre copii s-a repezit:
- Cumnata mea e cea mai isteata. Daca nu ma crezi, iti voi povesti o intamplare de-a ei,
La fel au spus si cel de-ai doilea si cel de-al treilea copil.
Daca vreti sa stiti care din cele trei cumnate era cea mai isteata, ascultati cu bagare de seama intamplarile de mai jos.
A inceput baiatul cel mare:
Intr-o zi, fratele meu s-a dus pe munte sa coseasca
iarba si a intalnit doi invatacei care vorbeau si gesticu¬lau cu aprindere: unul era imbracat cu o mantie de bro¬cart verde, iar celalalt eu o mantie de brocart rosu. Fra¬tele meu era curios sa stie ce discuta ei asa de infier¬bantati. S-a oprit si a auzit cum cel cu mantie verde zicea:
- Am, acasa, fratioare, bani sa-i intorci cu lopata, si orez de-mi putrezeste in hambare. Cu toate astea sunt foc de suparat. Si sa vezi de ce: imparatesei i s-a urat sa tot poarte haine de matase si i-a trecut prin gand sa-si faca o rochie din aripioare de musca. Imparatul a dat ordin sa i se aduca o asemenea rochie si a cazut beleaua pe capul meu. Spune si tu, ce sa ma fac? Cel cu mantia verde i-a raspuns razand:
- Asta e usor pentru ca totusi mustele au aripioare. Ce sa ma fac eu, ca mi-a poruncit imparatul sa-i fac o pufoaica vatuita cu 50 de kilograme de puf de broasca. Zi si tu, are broasca puf? Am acasa lazi cu aur si argint, dar nu-mi sunt de nici un folos.
Frate-meu, auzind cum cei doi se intrec cu minciu¬nile, a izbucnit in ras. Cei doi invatacei s-au suparat foc si au inceput sa-l injure:
- Sarantocule, nu meriti sa asculti ce discutam noi. Dar nici frate-meu nu s-a lasat mai prejos. Si-a pus mainile in solduri si a zis:
- Pe cine injurati voi?
Cei doi invatacei au raspuns intr-un glas:
- Pe tine, amaratule de cosas! Frate-meu a izbucnit:
- Asa amarat cum ma credeti, dar sa stiti ca am o camila de aur pe care o hranesc in fiecare zi cu iarba proaspata, de aia sunt acum aici.
Auzindu-l, cei doi invatacei s-au mirat si au inceput sa-l maguleasca. Frate-meu s-a imbunat de indata si a izbucnit in ras. Invataceii nu l-au lasat pana nu le-a faga¬duit sa-i duca sa le arate camila de aur. Frate-meu n-a avut incotro, i-a luat cu el si pe drum se tot gandea c-a scapat niste vorbe nesabuite si acum ce se va face, ca acasa nu avem decat un magar. De unde sa aiba el o camila de aur? Din fericire, la jumatatea drumului au. intalnit-o pe cumnata-mea care urca muntele dupa rada¬cini de leac, si aceasta, mirata, a intrebat:
- Unde duci oamenii acestia?
Luand-o inaintea lui frate-meu, invataceii au raspuns intr-un glas:
- Ne ducem la voi acasa sa vedem camila de aur!
Uitandu-se la frate-meu, cumnata-mea a inteles, apoi, razand, a spus:
- Ce pacat, bunica lui tocmai a incalecat pe camila si a plecat sa faca o vizita in satul vecin.
Invataceii n-au mai zis nimic si au plecat.
Zana a ascultat pana la sfarsit si l-a laudat:
- Intr-adevar, cumnata-ta e o femeie desteapta.
Dar nici n-a apucat sa termine bine, ca cel de-ai doilea copil a inceput sa povesteasca:
Fratelui meu ii place foarte mult sa planteze pomi, asa ca a sadit o adevarata livada in fata casei: ciresi, pruni, peri care fac pere galbene ca aurul, meri, vita de vie. In fiecare an, fructele leaga rod de se indoaie cren¬gile. Intr-o zi, frate-meu a cules struguri si s-a dus la targ sa-i vanda. Dupa ce i-a vandut, l-a intalnit pe Uang Mincinosul care i-a spus:
- Te prinzi cu mine?
- Ce punem la bataie? a intrebat frate-meu. Uang Mincinosul i-a raspuns:
- Tu livada, iar eu, pamantul meu roditor. Daca pierzi, imi dai livada; daca castigi, iti dau pamantul.
- Nu ma prind, a spus frate-meu. Razand, Uang Mincinosul l-a starnit:
- Inseamna ca n-ai curaj. Dar, frate-meu s-a aprins:
- Ma prind numai in necazul tau.
- Pe ce ne prindem: pe putere sau pe iscusinta?
- Nici pe putere, nici pe iscusinta. Uite cum facem: eu am sa spun o intamplare si, daca te indoiesti, ai pier¬dut. Si tu la fel.
Frate-meu s-a gandit ca n-o sa se indoiasca de nimic din ce va spune Uang Mincinosul si asa s-a prins cu el.
Uang Mincinosul a inceput:
- Ieri-seara a batut vantul asa de tare ca a mutat moara de piatra dintr-un capat in celalalt al satului.
Vazand ca frate-meu nu spune nimic, Uang Mincinosul a continuat sa insire verzi si uscate, dar frate-meu parca uitase de prinsoare. Vorbind de una, de alta, Uang Min¬cinosul a adus din nou vorba de vant:
- Azi-noapte a batut din nou vantul. Si a batut asa de tare ca a dus fantana din rasaritul satului in apusul satului.
- Vorbesti prostii! Oare poate sa miste vantul fan¬tana? a raspuns frate-meu si de-abia dupa aceea si-a amintit de prinsoare.
Uang Mincinosul l-a batut pe umar si a zis:
- Baiete, ai pierdut, dupa masa vin sa-mi dai livada.
Frate-meu s-a intors acasa cu cosul gol si cum a. in¬trat in casa, cum a cazut pe ganduri. Cumnata-mea l-a chemat la masa, dar el n-a venit. Dintr-o privire, cum¬nata-mea si-a dat seama ca s-a intamplat ceva cu el si a zis:
- Sotii nu trebuie sa-si ascunda nimic unul altuia. Tu de ce te ascunzi de mine?
Frate-meu a oftat, apoi i-a povestit in amanuntime cum a facut prinsoare cu Uang Mincinosul, cum a pierdut si cum dupa masa va veni acesta sa ia livada.
Cumnata-mea a inceput sa rada si i-a zis:
- Si pentru atata lucru esti suparat si nu mananci? Ia si mananca si te odihneste, iar cand vine Uang Minci¬nosul lasa-i pe mana mea.
Frate-meu a mancat si s-a dus sa se culce, dar gandul ii era numai la Uang Mincinosul. Cumnata-mea s-a ase¬zat la poarta cu lucrul in mana. Dupa putin timp a venit Uang Mincinosul. Cum a intrat pe strada noastra, l-a stri¬gat pe frate-meu. Atunci cumnata-mea a intrat in. curte, a incuiat poarta si din curte i-a spus:
- N-ai cum sa-l gasesti, fiindca dupa ce a venit acasa s-a lovit de o musca si a murit.
Uang Mincinosul s-a infuriat si a strigat:
- Deschide indata poarta sa vad daca e adevarat. Nu cred ca o musca poate omori un om. Auzindu-l, frate-meu a sarit de pe kang si a spus:
- Ai pierdut, Uang Mincinosul. Nu trebuie sa te in¬doiesti de cele auzite si tu te-ai indoit.
Uang Mincinosul s-a rosit pana in varful urechilor de necaz ca s-a lasat pacalit de o femeie si de teama ca frate-meu ii va cere pamantul, a sters-o in graba.
Auzind intamplarea, zana l-a laudat:
- Cumnata ta intr-adevar e o femeie desteapta. Dar n-a apucat sa termine ce avea de spus, ca al treilea baiat a inceput sa povesteasca:
Eu am o cumnata- si o sora. Intr-o primavara, cumna¬ta-mea si sora-mea, care stateau la poarta si crosetau, au auzit dintr-o data, asa, din vazduh, pe cineva zicand: ,,Floare frumoasa de la poarta! Floare frumoasa de la poarta!" Cumnata-mea s-a uitat in sus si a vazut un vultur care s-a rotit de cateva ori in vazduh, apoi a zburat catre munti. Dupa putin timp, vulturul s-a inapoiat si a spus din nou: „Cumnata harnica, de vrei sau de nu vrei, eu trebuie sa ma insor cu fecioara din casa voastra". Apoi a aruncat un fir rosu si un inel de aur si a zburat.
Sora-mea s-a speriat si a inceput sa planga, iar cum¬nata-mea a inteles ca acesta era un zgripturoi. Cum¬nata-mea s-a gandit ce s-a gandit, apoi a cautat un petic de panza si a facut din el o punguta, lasandu-i in fund o mica gaura pe care a umplut-o cu boabe de grau. Apoi i-a dat-o sora-mii s-o poarte cu ea, zicandu-i:
- Surioara, in seara asta va veni sa te peteasca zgripturoiul. Daca te va pofti sa te asezi in careta, tu sa spui ca ametesti, daca te va pofti in caleasca, sa spui ca te zdruncina. Nu cumva sa uiti ce ti-am spus!
Seara a venit in curtea noastra o careta impodobita din care a coborat un tanar invatat, cu fata alba, im¬bracat cu o mantie rosie.
Amintindu-si de sfatul cumnata-mii, sora-mea, inecandu-se de plans a spus;
- Imi vine ameteala in careta.
Atunci zgripturoiul, caci el era, a batut din palme si indata a aparut o caleasca impodobita. Sora-mea, plangand si mai tare, a zis:
- Caleasca ma zdruncina. Atunci zgripturoiul a spus:
- O sa te duc in spate.
Si deodata, pe cap i-au crescut coarne, pe corp par, iar ochi au inceput sa-i straluceasca de parca erau niste lampioane. A luat-o in spate pe sora-mea si ca o furtuna a plecat ou ea. Si pe unde a trecut el nu a ramas nici o . urma, in afara boabelor care cazusera una cate una din saculet.
A batut vantul de la rasarit si de la apus si boabele s-au imprastiat si s-au amestecat. Roua le-a inmuiat si ploaia le-a udat si boabele au incoltit si au inceput sa creasca. Cumnata-mea s-a luat dupa brazda de grau si trecand peste vai si dealuri a ajuns in fata unui zid de piatra din care se facea o pestera care era astupata la gura cu un bolovan. Cumnata-mea a zis cu voce tare:
- Mergand pe drumul verde, am venit pana in inima muntelui sa-mi caut cumnata.
N-a terminat bine, ca din pestera a auzit vocea sora-mii:
- A venit cumnata-mea! Da la o parte bolovanul din gura pesterii!
Dupa putin timp, bolovanul s-a miscat si in fata ei a aparut zgripturoiul. Facandu-si curaj, cumnata-mea a intrat in pestera. Cand a vazut-o pe cumnata-mea, sora-mea a inceput sa planga. Cumnata-mea a cercetat cu pri¬virea pestera si a dat cu ochii de un borcan mare cu miere. Atunci pe loc, si-a facut un plan si i-a zis sora-mii:
- Surioara, de ce plangi? Vad ca nu-ti lipseste nimic: orez ai, faina ai, borcanul asta e plin cu miere.
Zgripturoiul, plin de sine a inceput sa rada:
- Asa e! N-are de ce sa-i para rau ca s-a maritat cu mine.
Cumnata-mea i-a luat vorba din gura:
- Am auzit ca ai puteri foarte mari. Nu vrei sa-mi arati si mie ce poti?
Zgripturoiul s-a umflat si mai mult in pene si pe loc s-a invoit. S-a miscat o data si s-a prefacut intr-un tigru fioros. Tigrul si-a miscat capul si s-a prefacut intr-un leu amenintator. Cat ai clipi din ochi, leul s-a prefacut intr-un sarpe gros cat un butoi; avea capul in pestera si coada, lunga de vreo 10 geanguri, ii iesea afara. Vazand aceasta, cumnata-mea a spus:
- Cumnate, vad ca poti sa te prefaci numai in ani¬male mari. N-ai putea sa te prefaci intr-o musca si sa intri in borcan sa mananci miere?
Nici n-a terminat bine de spus, ca sarpele s-a prefa¬cut intr-o musca verde care, bazaind, a intrat in borcanul cu miere. Cumnata-mea s-a repezit si a pus capacul la borcan. Musca a inceput sa se zbata in miere, dar n-a mai putut iesi.
Cumnata-mea i-a strigat:
- Zgripturoiule, zgripturoiule, asta e pedeapsa pe care ti-am pregatit-o! Apoi a luat-o pe sora-mea de mana si s-au intors acasa.
Auzind si ultima poveste, zana s-a bucurat si a spus:
- Pe muntele Tin sunt multe femei destepte. E luna februarie si trebuie sa infloreasca florile. Apoi si-a miscat evantaiul si tot muntele s-a inrosit de atatea flori care straluceau de-ti luau ochii. Cei trei copii s-au minunat vazand atatea flori si pe crengile uscate, si-n crapaturile stancilor, si-n padurea de brazi, peste tot erau numai flori rosii si proaspete. Si-a cules fiecare cate un buchet si au plecat bucurosi acasa.
Incepand de atunci, in fiecare an, in luna februarie, cand zapada inca nu s-a topit, copacii inca n-au inmugu¬rit, pe muntele Tin florile infloresc colorand cu roseata lor stancile si apa din izvoare. Localnicii au numit aceste flori Bujori de Munte.