Bunica de Barbu Stefanescu Delavrancea

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

O vaz ca prin vis.

O vaz limpede asa cum era. Nalta uscativa cu parul alb si cret cu ochii caprui cu gura stransa si cu buza de sus crestata in dinti de pieptene de la nas in jos.

Cum daschidea poarta ii saream inainte.

Ea baga binisor mana in san si-mi zicea:

- Ghici...
- Alune!
- Nu.
- Stafide!
- Nu.
- Naut!
- Nu.
- Turta-dulce!
- Nu.

Pana nu ghiceam nu scotea mana din san.
Si totdauna sanul ei era plin.
Ii sarutam mana.
Ea-mi da parul in sus si ma saruta pe frunte.
Ne duceam la umbra dudului din fundul gradinii.

Ea isi infigea furca cu caierul de in in brau si incepea sa traga si sa rasuceasca un fir lung si subtire. Eu ma culcam pe spate si lasam alene capul in poala ei.

Fusul imi sfaraia pe la urechi. Ma uitam la cer printre frunzele dudului. De sus mi se parea ca se scutura o ploaie albastra.

- Ei ce mai vrei? imi zicea bunica.
Surasul ei ma gadila in crestetul capului.
- Sa spui...
Si niciodata nu ispravea basmul.

Glasul ei dulce ma legana; genile mi se prindeau si adormeam; uneori tresaream s-o intrebam cate ceva; ea incepea sa spuie si eu visam inainte.

- A fost odata un imparat mare mare...

- Cat de mare?

- Mare de tot. Si-si iubea imparateasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Si ii parea rau ii parea rau ca nu avea copii...

- Bunico e rau sa nu ai copii?

- Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie.

- Bunico dar eu n-am copii si nu-mi pare rau.

Ea lasa fusul radea imi dasfacea parul carliontat in doua si ma saruta in crestetul capului.

Cate-o frunza se dasprindea din ramuri si cadea leganandu-se. Eu ma luam cu ochii dupe ea si ziceam:

- Spune bunico spune.

- Si asa ii parea grozav de rau ca nu avea copii. Si... nu mai putea de parere de rau ca nu are copii... Intr-o zi veni la el un mos batran batran ca-si tara barba pe jos de batran si de cocosat ce era. Si era mic mic de tot...

- Cat era de mic?
- Poate sa fi fost asa cam ca tine.
- Va sa zica nu era mic mic de tot...

- Era mic da nu asa mic de tot. Si cum veni ii zise: "Maria-ta ai doi meri in gradina unul langa altul ca nu stii care sunt ramurile unuia si care sunt ale altuia; si cand infloresc nu stii care sunt florile unuia si care sunt ale altuia; si asti doi meri infrunzesc infloresc se scutura si mere nu fac. Maria-ta sa stii ca atunci cand or lega rod asti doi meri imparateasa o sa ramaie grea si o sa nasca un cocon cu totul si cu totul de aur"... Piticul se duse si imparatul alerga in gradina si cauta cauta peste tot locul pana dete peste ai doi meri. Merii se scuturasera de flori ca sub ei parca ninsese dar rod nu legasera.

- De ce nu legau rod bunico?

- Stiu eu?... Dumnezeu stie...

Era asa de cald... asa de bine in poala bunichii... o adiere incetinica imi racorea fruntea... norii albi alunecand pe cerul albastru ma ameteau... inchideam ochii.

Ea spunea spunea inainte mulgand repede si usurel firul lung din caierul de in.

- Si se gandi imparatul ce sa faca ce sa dreaga ca merii sa faca mere. Unii il sfatuiau ca sa-i ude mereu; si i-a udat mereu; altii ziceau sa le dea mai mult soare; si imparatul a taiat toti pomii de jur imprejur. Si merii infloreau in fitece saptamana si se scuturau si rod nu legau. Intr-o zi veni la imparat o baba batrana batrana si zbarcita ca mine de zbarcita si mica mica ca tine de mica...

- Ca mosu de mica?
- Da ca mosu...
- Atunci nu era mica de tot...

- Asa mica de tot nu era. Si zise imparatului: "Maria-ta pana n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zana Florilor ce doarme dincolo de Valea Plangerii intr-o campie de musetel si n-oi uda merii cu laptele ei merii nu leaga rod. Dar sa te pazesti maria-ta ca indata ce te-or simti florile incep sa se miste sa se bata si multe se apleaca pe obrajii ei si ea se dasteapta ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o vedea ca-l preface dupe cum o apuca-o toanele in buruiana pucioasa or in floare mirositoare dar d-acolo nu se mai misca"...

- Dar ce ai adormit flacaul mamei?
Tresaream.
- A nu... stiu unde ai ramas... la-a-a... Zana Florilor...
Auzisem prin vis.

Pleoapele-mi cadeau incarcate de lene de somn de multumire. Si ma simteam usor ca un fulg plutind pe o apa care curge incet incetinel incetisor...

Si bunica spunea spunea inainte si fusul sfar-sfar pe la urechi ca un bondar ca acele cantece din burienile in care adormisem de atatea ori.

- Si imparatul a incalecat pe calul cel mai bun...
- Cel mai bun... inganam eu de frica ca sa nu ma fure somnul.
- ... s-a luat o dasaga cu merinde si a plecaaat...
- ... s-a plecaaat...
- Si s-a dus s-a dus s-a dus...
- ... s-a dus s-a dus...
- Pana a dat de o padure mare si intunecoasa...
- ... intunecoasa...

- ... de nu se vedea prin ea. Si acolo si-a legat calul d-un stejar batran s-a pus dasagele capatai si a inchis ochii ca sa se odihneasca. Si... pasamite padurea canta si vorbea ca era fermecata. Si... cum ii aducea soapte de departe de pe unde ea era ca un fum imparatul adormi si dormi si dormi...

Cand m-am dasteptat bunica ispravise caierul.

Dar basmul?

Cu capul in poala bunichii niciodata n-am putut asculta un basm intreg.

Avea o poala fermecata si un glas si un fus cari ma furau pe nesimtite si adormeam fericit sub privirile si zambetul ei.