CÂINELE, CUCOSUL SI VULPEA
Un caine se intovarasise c-un cucos si umblau amandoi impreuna,
iar daca se intampla sa insereze prin vreun codru, cucosul
se suia sus in varful unui copac si dormea acolo, cantand
la vremea
sa, iar cainele se culca si el la radacina aceluiasi copac in scorbura.
Intr-o dimineata, cucosul canta dupa cum ii este obiceiul, iar
o
vulpe, auzindu-i glasul, alerga repede intr-acolo si zise cucosului:
— Rogu-te, pogoara-te nitel jos, caci atata imi placu glasul
tau,
incat as vroi sa te sarut cu pofta!
Iar cucosul ii raspunse:
— De vreme ce-mi zici sa ma pogor jos, striga pe portar sa-mi
deschida usa, si cauta-l, ca-i aici jos, la radacina copacului, in
scorbura.
Iar vulpea cautand pe portar, afla cainele si-l destepta; iar
cainele, vazand-o, o lua de grumaz si o manca. Asa pati vulpea
cu intelepciunea ei; vrand sa vaneze pe cucos ca sa-l manance,
cucosul o vana pe ea prin caine.
Invatatura: Asa si oamenii cei intelepti, cand se vad ispititi
de
cei care voiesc a le face rau, nu numai ca nu se dau indarapt, dar
intorc raul asupra acelora ce cautau a-l face lor.
Autor: Povesti
Poezia CÂINELE, CUCOSUL SI VULPEA de Povesti
|
