Cainele izgonit
de Grigore Alexandrescu
Lupul cu toata prostia
Car muia imparatia;
Si ca un stapanitor,
Unora le da avere,
Altora, pe o parere,
Le lua chiar starea lor.
Favor, ura schimbatoare,
Izgonire sau chemare
Al domniei era plan.
Cainele gonit de soarta
S-auzise cum ca poarta
Sentimentul de dusman;
C-ar fi zis, nu stiu la cine,
Cum ca nu este prea bine
A manca atatia miei,
Si ca daca le aduna
Lana lor pe orice luna,
Sa-i lase macar cu piei.
Asemenea mari cuvinte,
Pe cum fiescine simte,
Nu sunt prea de suferit.
Pe loc vrura sa-l goneasca;
Dar politica domneasca
Alte pricini i-a gasit.
A zis ca nimic nu stie,
Ca nu este bun sa tie
Un rang intre curtezani;
Ca la orice-l randuieste,
Nici o slujba nu-mplineste,
Ca nu face nici doi bani.
Atunci vulpe, sarpe, broasca,
Fara macar sa-l cunoasca,
De prostia lui vorbea.
Unul zicea ca glas n-are,
Altul ca nu este-n stare
O piatra de jos sa ia.
Se mira cum de rabdase
Domnul, si nu departase
Pe un caine ticalos,
A caruia toata treaba
E sa manance degeaba,
Far-a face vrun folos.
Dar dupa o lunga vreme,
Satul in zadar a geme,
Jalba cainele a dat,
Zicand ca de-acu-nainte,
Toate ii vor parea sfinte,
Numai sa fie iertat.
Adesea nenorocirea
Schimba gandul si simtirea:
Pe loc fu si slobozit.
Cinsti, averi nu se mai spune:
Ce zicea el era bune,
Duhul lui era vestit.
Intr-o zi neavand treaba,
Domnul pe ai sai intreaba:
“Voi de caine ce ganditi?”
Serpi, soparle, deodata
Toti raspunsera indata:
“Inaltime, sa traiti!
Tuturor este placuta
Cinstea cea cu drept facuta
Astui vrednic dobitoc.
Al lui cap, a lui stiinta,
Glas, putere, iscusinta
Pentr u noi sunt un noroc.
De trup este prea puternic,
De slujbi multe este vrednic,
Si in lupte e vestit.”
-; “Astea le stiam prea bine,
Stiam ce i se cuvine,
Dar atunci era gonit.”
Autor: Povesti
Poezia Cainele izgonit de Povesti
|
