CALATORIUL SI CANII
Dineoare, un om pacinic, de mii grije-mpresurat,
Pe o cale, in amurgul, trecea-aproape de un sat.
Dulmec`nd pre el un c`ne, incepu cumplit sa latre;
De asemene =i al ii, din bordeie =i din =atre,
Pazitorii c`ni de st`na, cu dulai =-ogari urla,
C`t de vuietul salbatic to i munceii rasunau.
Asurzit, plin de mirare, intreba pe c`ni nu-s cine:
Zgomotul =i asta larma, spune i-mi, de unde vine?
Insa nimene putut-au ca sa deie vrun raspuns,
Ca latra c`nii, ca eii, din tunericul ascuns,
Far-a =ti, cu to i, de ce
In latrat se intrecé!
A de=ertului om asta este chiar icoana vie:
Cel rau scoate o minciuna, alt nebun adaoge-o mie,
Striga, flacara invita,
Far-a =ti de ce-i st`rnita!
Focul din sc`ntei precum,
Nasc`nd, toate le preface
In cenu=a =i in fum,
A=a-a oamenilor pace
O minciuna au surpat
Si pe fra i au dezbinat.
Deseori virtutea s`nta prin intriga s-au pierdut,
Socrat pentr-o calumnie cupa mor ei au baut,
Aristid s-au dis erat,
S ipion s-au defaimat,
Staturi mari, ce-au inflorit,
Tot de-acest rau au pierit!
Autor: Povesti
Poezia CALATORIUL SI CANII de Povesti
|
