| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
intalniri de Lucian Blaga Cum s-a facut nu-i bine sa cunoastem. Stim doar ca-n spatii si in vis noi ne-ntalnim mereu aceiasi, mereu sub pomul interzis. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
“CALATORULUI II SADE BINE CU DRUMUL”
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Povesti
|
|||
|
Prietenului meu Ioan A. Radulescu-Pogoneanu Bautura l-a prapadit pe Pitache Cojescu, ca altfel unde ajungea el pana acuma, sa-si fi vazut el de treburi cum se cade si sa-si fi pastrat banii care i-au trecut prin mana? Ca de noroc nu se poate plange; pe ce-a pus mana, i-a mers. Daca a tinut mosie cu arenda, cand era anul mai rau, de se vaitau toti vecinii, lui Pitache ii mergea de-ti era mai mare dragul. Numai din taierea padurii de la Nuceteanca putea sa castige, sa aiba pana la adanci batranete. Ma rog: noua sute de pogoane de padure de constructie, stejari — sa fi luat numai pe trunchiul unuia doi poli, fara stanjenii de ars si cracile. Dar cine era sa faca chefurile ramase de pomina, care se incepeau azi si tineau cu saptamanile? Pitache. In vremea asta logofetii si contabilii nu stau cu mainile in san. Lumea zice ca unul dintre ei, d-acolo, din jaful de la Nuceteanca si-a facut starea de azi. Ei! dar acum s-a sfarsit. Pitache s-a cumintit. S-a ispravit cu viata de pana acum; i-a pus cruce. Toate merg pana la un timp. De aceea s-a jurat, impreuna cu prietenul sau Naita Dinculescu, ca de aci incolo intra in randul oamenilor cuminti. Sunt zece zile de cand se pazesc unul pe altul; si n-au bagat in gura nici o lacrima de bautura. Apa, ca e sanatoasa si e lasata de la Dumne- zeu. S-a mai jurat el si alta data si nu s-a tinut. Ei! dar acum e altceva. Toate merg pana la o vreme. A dat omul cu capul de pragul de sus. Ce? E om de aproape cincizeci de ani. Nevasta s-a luat de ganduri; copiii incep sa se mareasca Pana cand? De randul asta s-a ispravit, s-a mantuit. Cu cele cateva mii de franci ce i-au mai ramas, s-a hotarat sa ia in arenda mosia satului Druganesti, al carei contract expira la toamna, mosie frumoasa la care s-au pricopsit cati au tinut-o. Deputatul de la colegiul al doilea, caruia si-a dat votul si pentru care a alergat de a dat pe branci la alegerile din urma, i-a fagaduit formal c-o sa faca sa i se dea lui mosia. Si fiindca Pitache cand spune o vorba — e vorba, a si inceput sa-si puie in lucrare hotararea. Mosia fiind la o posta si jumatate de la oras, si-a cumparat un cal buiestras “de mananca nori, nu altceva”, si-a luat jambiere rosii de piele, o sapca frumoasa, si pleaca chiar acum la Druganesti, impreuna cu prietenul Naita, sa vaza mai bine mosia. Naita n-are cal, dar a inchiriat unul de la Tascu, care tine birje si postalioane. Pitache s-a sculat de la cinci si-si asteapta cu nerabdare prietenul, care intarzie, cu toate ca i-a spus deslusit aseara sa vie cat de devreme, ca sa nu-i apuce caldura pe drum, aducandu-i aminte si de vorba romanului: calatorului si sade bine cu drumul. Cand colo, poftim! cinci si jumatate, si el nu vine — sase, si el tot nu vine. Din cand in cand se duce la poarta si se uita-n lungul drumului, sa-l vaza venind. In sfarsit, aproape de sapte, Naita se iveste. Vine la trap. Pitache il zoreste, rasucindu-si sapca cu mana, ca acarii de la drumul-de-fier, si strigand cat poate: — Hai, nene! pacatele mele, hai odata! A fost o incurcatura. Baiatul lui Tascu uitase de vorba lui de aseara, si inhamase la un postalion care pleca la Gaiesti calul inchiriat de el, singurul cal care merge bine la calarie. A trebuit sa-l porneasca cu alt cal dupa postalion. — Intelegeti, explica Naita facandu-si vant cu palaria, pana sa-l ajunga, pana sa deshame pe unul, sa puie p-alalalt, pana sa vie indarat — Tiii! pacat, raspunde Pitache incalecand, ne apuca zaduful pe drum! Dar Naita a descalecat si se zbate sa gaseasca chinga, s-o mai stranga nitel, ca s-a cam slabit. — Haide, Naita; da mai iute, il sileste Pitache. Ti-am mai spus-o de o mie de ori: calatorului ii sade bine cu drumul Acum au pornit-o. N-are a face calul lui Naita, slab, netesalat, ros de ham in toate partile, cu bidiviul lui Pitache, gras ca pepenele si lucios la par, parca e uns cu untdelemn; precum n-are a face nici costumul lui; sapca nu, jambiere nu — cu costumul lui Pitache. Nici infatisarea unuia cu a celuilalt. Pe cat de gros si de voinic e Pitache, pe atat de uscat si de pipernicit e Naita Dar merg la pas, la tacaneala. Au iesit din oras si acum tin soseaua drept. E o dimineata frumoasa de iunie, plina de miresme de flori si de tei, de sulfina si de levantica. La dreapta drumului, in vale, se tin lant zavoaiele Ialomitei, printre care cand si cand se vede apa sclipind in bataia soarelui; la stanga, pana la poalele dealurilor, grane de toata frumusetea; lanuri galbene de grau copt cu chenare rosii de maci infloriti, lanuri de ovaz de un verde-brumariu, lanuri de porumb de un verde-inchis si lucitor; iar pe dealurile care inchid zarea, vii cu razoare de vita paralele si drepte, parca sunt trase cu condeiul, printre care se zaresc ici si colo puncte albe: muncitori la plavila. Rasuna lunca de cantecele pitpalacilor si de haraitul carsteilor. Frumusetea firii umple de multumire inimile calaretilor. Se vede din bunavointa zambetului cu care raspund saluturilor tarancelor, care trec spre oras ducand cobilite de pui si de boboci de rata spanzurati de picioare, basmalute cu oua, oale mari cu lapte si cu smantana, cosuri de cirese ori donicioare de fragi — toate bunatatile prasite, adunate ori pastrate pentru gura orasenilor. Femeile motaie din cap a “buna dimineata”; iar ei le raspund cu dragoste: — Multumim dumitale. Vanzare buna Sa fie un ceas de la plecare, cand ajung la capul podului de peste Ialomita. Aici e raspantie de trei drumuri; si la raspantie, drept in fata podului, e hanul, vestitul han al lui Manolache Ciolanescu. Inaintea hanului, o polata incapatoare, invelita cu sindrila, pe acoperisul careia e firma mare cu numele proprietarului; iar intre Manolache si Ciola- nescu, un rotocol albastru, in care sunt zugravite doua ciolane incru- cisate. Pe o sarma care leaga doi stalpi stau spanzurati covrigi rumeni, iar pe alta perechi-perechi de carnati proaspeti, acoperiti cu un tulpan, in ciuda viespilor care le dau tarcoale bazaind. In fereastra carciumii, randuri de sticle cu bauturi de toate culorile pietrelor nestemate. Nici un musteriu — oamenii sunt dusi la munca. Scularea de dimineata, aerul curat si calaria, si soarele, care a inceput sa dogoare, le-a deschis o pofta de mancare si o sete — mai ales o sete grozava. De aceea, fara vreo prealabila intelegere, au oprit amandoi in dreptul hanului si bat cu fristile in stalpii polatei, fara sa se uite unul la altul si strigand: — Hei! stabiliment! Baiatul, care motaia la tejghea, se taraste alene in usa pravaliei, frecandu-se la ochi. — Ma, intreaba Pitache, ai ceva rece de bautura, un pelin cu sifon, ceva? — Este, raspunde baiatul, silindu-se sa nu caste. — Da-ne doua pelinase cu sifon. — Ori cu borviz, adauga Naita. Baiatul pleaca agale. — Misca-te mai repede, baiete! ii sileste Pitache, aaa! misca-te, baietas. Si nu-l slabeste deloc, strigandu-i din cand in cand: “Da zor, ma neicuta, ca suntem grabiti, si stii, vorba romanului: calatorului ii sade bine cu drumul!” Baiatul se intoarce aducand pe o tava verde doua pahare de vin cu sifon. E rece: se cunoaste dupa abureala paharului. Pitache bea jumatate paharul, isi plesneste limba de cerul gurii si, intorcandu-se spre Naita, se uita in ochii lui, ridicand sprancenele in semn de intrebare, adica: “ce zici?” Naita, care si-a baut paharul pana-n fund, zice: — Phiii — strasnic! — Unde-l tineti, ma, intreaba Pitache pe baiat, de e asa rece? — La gheata. — Dar de unde aveti gheata? — Pai n-are jupanu ghetarie in curte? — Ce vorbesti, domnule!? se mira Pitache si Naita intr-un glas si tot intr-un glas poruncesc: Ia mai adu doua; iar Pitache adauga: Dar nu fi mocait, umbla repede, ca suntem grabiti. Al doilea pahar se bea pe nerasuflate; tocmai al treilea, care s-a dus acum, se bea mai pe-ndelete, cu intrebari puse baiatului: — Cum te cheama, ma? — Tilica. — De unde esti tu? — De la Priseaca. — Al cui esti de la Priseaca? — Al lui Tache Dragoi. — Si de mult esti aici? — De patru luni. — Dar stapanu-tu unde e, ma? — E dus colea la niste trifoi. Pitache scoate o rubla, o da baiatului si-l zoreste sa-i aduca restul, cand se aude alaturi in livada cu pruni: lip-lip! lip-lip! Vine Manolache Ciolanescu pe poteca dintre pruni cu papucii lipaind. El cunoaste bine atat pe Pitache cat si pe Naita — si nu i-a vazut de mult. Cand da cu ochii de ei, nu mai poate de bucurie. — Buna ziua, dom’le Pitache. Uite si domnu Naita! da-ncotro? — Incoa’, la vale: dar ma, Manolache, grozav pelin ai. Ma baiete, sa mai aduci un rand! trei pahare! de unde-l ai? — Asa ca e grozav? De la frati-meu Ilie. — Strasnic! dar stii? un lucru nu-mi place mie: baiatul. Nu face. Aici la han in drum, la raspantie, trebuie un baiat iute, spirt. Sa umble ca sfarleaza. Omul vine, bea, pleaca repede. Vorba romanului: calato- rului ii sade bine cu drumul. Cand se-ntoarce baiatul, hangiul zice: — Dar de ce nu descalecati nitel? Mai rasufla si caii oleaca. Iar Pitache si Naita gasesc ca are dreptate: mai rasufla si caii oleaca. De aceea se coboara, leaga darlogii cailor de cate un stalp si se aseaza la masa sub polata. Ei, noroc sa dea Dumnezeu si cine te-am gasit! Noroc! Bine ati venit sanatosi! — Strasnic pelin! Dar de cand ti-ai facut ghetarie? — Acu un an. M-am gandit: garla colea, gheata de pomana, boii tot stau degeaba iarna. Ia sa-mi torn eu o ghetarie — si am facut-o. M-a tinut o suta si mai bine de lei, da-ncai am facut un lucru bun. Si vazand ca Naita se uita de catava vreme cu staruinta la carnatii spanzurati pe sarma: — Sunt proaspeti, dom’le Naita; aseara i-am facut, pe viata mea! Ma Tilica, ia da jos o pereche de carnati. Asa e, sunt proaspeti, se vede cat de colo. — Pai sa vezi ce-am patit, explica Manolache, — am un blestemat de taur, dar-ar lupu-n cornu lui! c-o sa plec cu el joi la targ sa-l vanz, sa ma scap de el, ca numai buclucuri imi face. Mai deunazi nu era sa- mi omoare un copil? Ieri dimineata, nu stiu, ori ca din joaca, ori de-al dracului ce e, imi impunge o frumusete de purcea drept in burta. Noroc c-am fost aici. Dac-am vazut ca e impunsa rau, a trebuit s-o tai. Am avut Ignat ieri pe negandite. Aseara tot se ducea frati-meu la targ, i-am dat carnea s-o vanza la un macelar si am oprit si eu ceva dintr-insa. Mi-a prins bine ghetaria. Sa puie sa friga o pereche? Pitache, dupa ce raspunde hotarat: “Sa puie!”, ia si avizul lui Naita: “Hai? ce zici, Naita?” Iar Naita nu poate sa strice gustul lui Pitache, dar recomanda baiatului, cu blandete si cu duiosie: — Dar, ma Tilica, umbla mai repede, ma baietas. Pana sa friga carnatii, nu e de refuzat propunerea hangiului de a merge sa le arate ghetaria. Se duc deci sa vaza ghetaria sistematica, invelita cu stuf de o frumusete; apoi intra in gradina din fund. Cum in vremea asta soarele s-a ridicat sus si a inceput o vipie de caldura care frige, nu altceva, ce placere fara seaman simt Pitache si prietenul sau cand ajung in gradina, sub bolta de umbra a unor nuci uriasi! Cel din mijloc mai cu seama trebuie sa fie de mai bine de doua sute de ani. Degeaba, nici o umbra ca umbra de nuc. E racoare! Si vine de undeva un miros de sulfina si de levantica — Ia auzi, mai Naita! Si catesitrei tac, sa auda cum canta pitpalacele. Una, aici aproape, chiar langa gardul gradinii, zice deslusit: “Pitpalac!” Altele mai departe ii raspund: “Petpedec! petpedec!”, iar lor le raspund altele si mai de departe, tocmai de colo, din poalele viilor: “Pitpidic! pitpidic! pitpidic!” — Si-ncotro ziceti ca mergeti dumneavoastra? — La Druganesti. — A! pai v-a apucat zaduful pe drum. Eu, stiti ce-as face in locul dumneavoastra? as ramane sa mananc aici, ca tot e aproape de nimez. Dupa-pranz va spui eu c-o sa traga o sfanta de ploaie de un ceas, sa rupa pamantul. Si as pleca dupa ploaie pe racoare: praf nu, caldura nu. Nu e pe tot cerul, senin ca sticla, pic de norisor, nici macar cat un bob de mei; dar daca spune Manolache c-o sa ploua Si Pitache stie ca astia de la tara se pricep la ale vremii lucru mare. N-a patit-o el odata, cand tinea Merenii? Tot asa din senin ca acuma. El, in loc sa asculte pe unul care-i spunea sa plece cu trasura cu coviltir, a plecat cu o brisca ne-nvelita; si peste un ceas l-a apucat o ploaie cu piatra, sa-l omoare si mai multe nu. Tot asa a patit odata si Naita. — Ce zici, ma Naita? Ce sa zica Naita, mai ales dupa ce hangiul le pomeneste de niste pastrama buna de capra si de niste uger de purcica? — Nu ma-nnebuni! ai oprit ugerul de la purcica? — E pus la ghetarie. — E! da porunca sa bage caii undeva la umbra, frate Manolache, si reguleaza de-ale mancarii. Hangiul, om in toata firea, care stie ca calatorului ii sade bine cu drumul, pleaca zorit sa dea porunci; iar Pitache ii striga din urma: — Si pana una-alta, trimite-ne o velinta ceva si o baterie de pelin cu sifon Ce masa infricosata! Ce pastrama frageda ca roua! Dar ugerul ala de purcica de se topea-n gura! Dar ceapa verde! Nu se mai puteau satura. — Ma Naita, daca ma iubesti, ia de ici bucatica asta grasa. — Ma Pitache, sa ma-ngropi, gusta colea, sa zici ca n-ai mancat de cand esti. Dar pelinul cu sifon tinut la racitoare! Un singur lucru nu i-a placut si nu-i place lui Pitache: baiatul. A spus-o hangiului de cateva ori si i-o spune si acuma, cu limba impiede- cata, parca ar avea clei in gura si sughitand la rastimpuri: — Nu face, ’sculta-ma pa ’ine hac! aici e han mare ’a raspan- tie Va un baiat spirt. Omu’ se grabeste la drum, don’le Vine, cere, bea si pleaca n-are vreme de pierdut si ca ’atorului-i sade bine cu dru’u Acum soarele scapata inapoi spre oras. In gradina din spatele hanului, Pitache si Naita dorm dusi cu fata-n sus si sforaie, sa zici ca umbla ferastraul; iar hangiul, care-i cunoaste de mult, a pregatit pentru deseara o ciorba cu ardei grozava, niste pui de pus la frigare apelpisiti, o salata de tari bataioasa, a pus clondirele la gheata si a trimis pe Tilica-n sat sa caute pe Dima lautarul. Stie el ca domnu Pitache si domnu Naita nu se-ntorc curand acasa, ca sunt calatori, si calatorului ii sade bine cu drumul. |
|||
Pune poezia “CALATORULUI II SADE BINE CU DRUMUL” pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |