CALUL SI CALARETUL
Un vrednic calaret
Avea un cal prea bland si bine invatat;
Iar singur el semet
Si despre cal incredintat,
Au vrut sa faca o cercare:
Ca fara frau, calare
Sa iasa la primblare.
Deodata calul au pornit
La pas, incetisor;
Dar cand au inteles ca n-are frau strunit,
Au prins a mai juca, a merge mai usor.
Apoi, luandu-si vant,
Sarea, zvarlea fugand,
Incat pe calaret l-au trantit el jos,
Iar singur au plecat la fuga mai vartos
Pe vai, pe dealuri, prin ponoare
Si, dand de-o rapa mare,
S-au zdrumicat de tot.
Stapanul au aflat in urma calul mort.
S-au zis: Sarmane cal, prea cruda ta pieire
Eu insumi ti-am gatit.
Tu sub povatuire
A fraului strunit,
Erai prea bland si bun si nici nu ma tranteai,
Nici capul nu-ti rupeai.
Si slobozenia cat e de desfatata,
Dar cand la un norod nu are
A sa masura inteleapta,
Se face primejduitoare.
Autor: Povesti
Poezia CALUL SI CALARETUL de Povesti
|
