CAMINUL
Fabula
Pe c`nd frigul domnea-afara,
Vizitele merg =i vin,
Toata ziua, pana-n sara,
Focu-ardea in un camin,
Dar salonul fiind mare,
Era inca tot racoare.
Oaspe ii, deci, boieri, dame,
Batr`ni, tineri, fiice, mame,
Sa se incalzeasca vin
Mai aproape de camin.
Cel ce nu-ncape se-mpinge
De-a-l putè macar atinge,
Si caminul impreuna
Mai mul i curtezani =-aduna.
Soptituri, straine zise
De la ii de=-auzise,
De-nteres au de amor,
Si de intrigi multe ori,
El, discret, da vorbei drum
Pe-unde ie=ea al sau fum.
Inm`ndrit caminul dar
De-a=a post de secretar,
Si caldura, har strain,
Socotind spirt de camin,
Cu dispre el tot privea
Peste scauni, canape,
Ca poj`jie de casa
In ungherul ei ramasa.
Dar a lui orbire ine
Pana primavara vine.
Cald fiind in orice loc,
Nu se face-n camin foc;
La ferestrile deschise
Oaspe ii se-ndesuise,
Si caminu-acum racit
Se vazura parasit.
Atunci, t`rziu, in alege
Cele ce favorul drege,
Ca acii ce-l cungiura
Focului se inchina.
C`nd vei pierde-un har strain,
Vei pa i c-acel camin!
Autor: Povesti Poezia CAMINUL de Povesti
|