CEI DOI BAIETI PARASITI
Era un om, caruia i-a fost murit femeia cea dintai, si i-au ramas
de la dansa un baiat si o copila; dara pentru ca era inca tanar, s-a
insurat de-a doua oara si si-a luat o muiere, pe care o iubea foarte.
Aceasta mastie tinea foarte rau pe baietii cei ramasi de maica si imbia
totuna pe barbatu-sau, ca sa-i alunge de-acasa sau sa-i piarda cumva,
pentru ca nu-i putea suferi in ochi. Barbatu-sau insa nu vrea, pentru
ca-i era fii drepti din sangele sau. Dara muierea tot nu inceta sa-i
roada urechile ca sa-i prapadeasca, ca de nu i-a pierde, ea l-a lasa si
n-a mai sedea cu dansul. El o avea foarte draga, ca ochii din cap, si
pentru ca sa nu-l lase, i-a fagaduit ca i-a intra in voie. Dara ce sa faca
cu dansii, ca de omorat, nu cuteza sa-i omoare? Deci au inceput a se
sfatui amandoi in ce fel sa-i prapadeasca si sa se coroata de dansii.
Dupa multe sfaturi s-au invoit la aceasta ca sa-i duca afund in padure
si sa-i lase acolo si, neputand ei nimeri mai mult acasa, se vor curati
asa de dansii. Cum s-au sfatuit, asa au si facut!
Intr-o zi s-a sculat omul acela des-dimineata si a poruncit femeii
sa faca merinde, pentru ca are sa mearga cu baietii la padure dupa
lemne. Femeia le-a facut merinde si le-a pus intr-o traista, cat sa aiba
de ajuns pe ziua aceea. Cand sa se porneasca, a spus copiilor ca sa
vie cu dansul ca sa-i ajute a strange lemne. Dara ei nu voiau sa mearga
nicidecat, pentru ca copila, ca mai marisoara, avea un presimt rau si
imbiase si pe frate-sau sa nu se duca; dara infricosandu-i mastia, ca
va fi vai de dansii acasa de n-or merge, n-au avut ce sa faca si s-au
pornit si ei. Cand insa la dus, a apucat copila, pe nevazute , o mana
de cenusa de pe vatra si s-a luat dupa aceea catinel dupa dansii. Cum
au ajuns in padure, a si inceput copila a presura cenusa pe urma sa,
tot ici-colea, ca sa poata cunoaste drumul pe unde au mers. Mergand
ei asa pana hat afund in padure, au statut putin de-au facut foc si au
mancat. Ce sa faca amu tata-sau ca sa se stearga de dinaintea lor si
sa-i lase singuri aici? A chitit amu cat a chitit si pe urma le-a zis:
— Dragii mei! ramaneti voi aici si ma asteptati, ca eu m-oi duce,
ia, mai incolo in padure si-oi face lemne si dupa aceea om merge
iarasi acasa.
Copiii nu prea vroiau sa ramaie, zicand ca el s-a indeparta poate
prea tare, si ca ei se tem singuri aici, dara sa mearga si ei cu dansul!
Bietului om i se rumpea inima dupa copii, dara n-avea incotro, ca
nevasta-sa ii spusese acasa, ca de i-a aduce indarat, apoi sa stie ca ea
l-a parasi de buna seama; si de aceea a sfatuit tot cu binele pe copii
ca sa ramaie acolo, ca el a veni indata si apoi or merge acasa. Bietii
copii n-au avut ce face si au ramas acolo singuri, iar tata lor a luat
securea cu sine si s-a dus intr-o parte in padure pana ce s-a pierdut
din ochii lor. Aici a legat doua lemne de un copac si cand batea vantul,
se loveau lemnele unul de altul si tot faceau cioc! cioc! asa incat iti
parea ca taie acolo cineva lemne. Copiii, auzind bontanitura si
ciocanitura aceasta, credeau intr-adevar ca acolo se afla tata lor facand
lemne. Ei dara au asteptat si-au asteptat ca sa inceteze a face lemne
si sa vie la dansii ca sa mearga acasa, dara bontanitura nu inceta, nici
tata lor nu se arata.
Ce sa faca ei acuma, ca-i mai prindea noaptea in padure? S-au
luat si s-au dus catinel dupa vuietul acela de ciocanitura. Cum au
ajuns aici si au zarit lemnele acelea legate de copac si bontanind, s-au
speriat si au cunoscut ca tata lor i-a inselat numai si i-a si lasat aici
singuri in padure in prada fiarelor! Ce sa stie ei a face? Au inceput a
plange si a se vaieta si s-au intors, tremurand de frica, iarasi la acel
loc unde i-a fost lasat tata lor. De aici s-au luat amandoi pe urma cea
de cenusa indarapt, tot da, da, da, tot da, da, da, pana ce-au ajuns
intr-o vreme de noapte acasa.
Aici a fost facut mastia lor fel de fel de bucate alese, tot placinte si
scoverze, si s-au fost pus amandoi la masa si au ospatat. Cand la urma
le-au ramas vro cativa carmoji. Atuncea zise femeia catre barbatu-
sau:
— Ia de-ar fi acuma copiii acasa, ar manca si ei acesti carmoji si
n-ar mai ramane!
Dara copiii, care venisera pana atuncea acasa, se temeau sa intre
deodata in casa si de aceea s-au fost pus sub fereastra sa asculte ce
fac parintii lor in casa si ce vorbesc ei. Auzind ei zicandu-se: “De ar
fi
acuma copiii nostri acasa, ar manca si ei acesti carmoji!”, crezura c-au
zis-o din inima buna si se raspunsera de sub fereastra:
— Iata-ne, maica! iata-ne, taica! Si au intrat repede in casa.
Atuncea a incremenit numai femeia, si n-a stiut ce sa faca de manie
asupra barbatului sau, si unde n-a inceput sa-l suduie si sa-l mustre,
ca el a scos-o numai din minte si ca nu i-a dus in padure sa-i
prapadeasca, ci ca i-a lasat undeva pe-acolea pe aproape ca sa poata
nimeri acasa, si ca ea l-a parasi de buna seama, daca nu i-a duce maine
afund tare in padure ca sa nu mai nimereasca acasa si sa se coroata
de dansii!
Degeaba se dezvinuia bietul barbat inaintea femeii sale, ca ea nu
voia sa-i creada nimica si-l ameninta tot din ce in ce mai tare, ca ea s-a
duce de la dansul incotro or duce-o ochii, daca a mai vedea baietii
acestia in ochi.
Cu asta data n-a avut ce sa faca si a chemat baietii in casa zicandu-le:
— Na! mancati si voi carmojii acestia si va culcati si dupa aceea sa
va hodiniti, ca maine dimineata om merge iara la padure dupa lemne!
Auzind bietii copii aceste cuvinte s-au intristat foarte si au inceput
sa zica ca ei n-or merge mai mult cu dansul la lemne, ca el ii inseala
si-i lasa inapoi, si ca ei dupa aceea se tem si nu pot nimeri singuri
acasa! Dara tata lor le spunea ca el nu-i de vina la patarania de astazi,
ca el n-a voit sa-i lase acolo, ca i-a cautat, dara n-a putut da peste
dansii, ca, cautandu-i, a ratacit si nu i-a putut nimeri, si de aceea a
venit singur fara de dansii acasa, si ca el socotea ca ei au mers inainte
si ca i-a afla acuma acasa! Amagindu-se copiii cu aceste cuvinte
magulitoare, si mangaindu-se cu viclesugul intrebuintat intaiasi data,
au socotit in sine: “Ca de ne-a mai lasa tata si acuma indarat, noi tot
om nimeri acasa cu acel viclesug ca si mai inainte!”
Cand dimineata la pornit, da copila sa ia iarasi cenusa din vatra,
dar mastia a zarit-o si i-a dat cu vatrarul peste manute, cat n-a putut sa
ia. Dara iesind afara a aflat biata copila in tinda un polobocel cu tarate
si si-a umplut poalele cu dansele si a mers si ea dupa ceilalti. Copila a
ramas si acuma ceva mai indarat si a inceput, ca si mai nainte, sa tot
presure din taratele acelea in urma sa ca sa poata si acuma nimeri
acasa, de s-a intampla cumva sa-i lase iarasi tata.
Acuma au fost mers ei la padure prinr-alt loc, nu pe unde mersesera
ieri. Ducandu-se asa, au ajuns de la o vreme foarte afund in padure,
intr-o desime nespus de mare, pe unde nu mai umblase picior de om.
Aice au stat ei, au scaparat, au atatat un foc si s-au hodinit putin.
Dupa aceea a zis iarasi tata catre baieti:
— Ramaneti voi aici, dragii mei, la foc si incalziti fripturica aceasta,
ca eu ma duc si-oi taia pan-atunci lemne! Copiii, pe oara de ieri, nu
vroiau nicidecat sa ramaie indarat, dara magulindu-i cu cuvinte dulci
si spunandu-le ca sa-l strige indata, cum numai le-a parea ca ramane
ceva mai mult. Bietii copii s-au increzut si acuma in cuvintele tatani-
lor si au ramas.
Tata lor s-a dus, ca si mai nainte, intr-o parte, unde nu-l mai zareau
copiii, si a legat iarasi doua lemne de un copac, care, pentru ca batea
vantul si se tot loveau unele de altele, bontaneau asa, ca si cum ar fi
fost taind cineva lemne, si dupa aceea s-a dus pe-aiurea acasa. Copiii,
auzind totuna bontanitura aceea, socoteau ca-i tata lor acolo si au
asteptat pana ce s-a fost incalzit bine friptura aceea, si apoi au inceput
a-l striga ca sa vie sa manance impreuna. Striga o data, de doua, de
trei..., de zece ori sa vie, ca-i friptura incalzita, si nu mai vine! Acuma
a zis copila catre fratioru-sau:
— Vezi, fratioare, mi se pare ca nene ne-a lasat iarasi! Si acuma-i
seara, ce-om face noi?
Dara tot nu prea credeau sa-i fi lasat si acuma tata-sau si s-au luat
dupa vuietul cel de bontanitura si au mers pana acolo. Vai si amar,
cand au vazut ei iarasi niste lemne legate de copac, care tot bontaneau
lovindu-se la batatura vantului! Ce sa faca ei? Ce sa inceapa, caci
acuma a fost innoptat cumsecade? Au inceput iarasi a plange si a se
vaieta si s-au luat indarat spre foc. Dar nici pe acesta nu-l puteau
nimeri acuma, fiindca era foarte intuneric si el s-a fost potolit. Cu
mare greu abia l-au aflat de la o vreme; au strans vreascuri de prim-
prejur, de si-au facut un foc bun, si dupa aceea s-au asezat pe langa
dansul amandoi ca sa doarma pana maine dimineata, caci acuma la
intunericul acesta nu stiau incotro s-o apuce. Cand s-au sculat
dimineata, au gasit focul stins, si erau foarte flamanzi, pentru ca aseara
au fost mancat tare putin. Ce sa faca ei acum intr-aceasta singuratate,
unde nu vedeau nimica, decat tot copaci, si unde nu auzeau nimica,
decat cand si cand niste foscaituri si paraituri de vreascuri sau niste
strigate de pasari si niste urlete de fiare salbatice! Baiatul a inceput
iara a scanci si a plange. Dara copila i-a zis:
— Fratioare! vina incoace cu mine, ca eu am luat ieri, cand ne-am
pornit de acasa, tarate cu mine si am tot presurat in urma noastra!
Hai sa cautam ca poate om da de urma aceasta si apoi om nimeri
iarasi acasa!
Se iau ei si cauta incolo si-ncoace si dau de urma taratelor. Pornesc
pe urma aceasta si merg o bucatica bunisoara, cand de-aice-nainte li
se pierde urma aceea de tarate, pentru ca o vulpe a fost lins toate
taratele. Ce sa faca ei acuma? Dau incolo, dau incoace, cearca urma
aceea ba-ntr-o parte, ba intr-alta, dar nu dau de dansa. Umbland tot
asa, cercand, s-au ratacit si mai tare in padure. Au fost umblat tot asa
ratacind pana acum dupa amiazazi si nu puteau nimeri nici acasa,
nici unde i-a fost lasat tata-sau. Ei au fost flamanzit foarte. Ce sa faca?
Mancare n-aveau mai mult si nici n-aveau din ce sa-si faca! Ei nu
stiau nici cum sa-si atate un foc!
Iata ca-i da Dumnezeu baiatului un cuget sa-si faca un arc si sa
vaneze pasari si dobitoace salbatice ca sa se hraneasca cu ele si zise
catre sora sa:
— Surioara draga! noi om pieri de foame, de n-om vana ceva! Si
eu as vana cate ceva, dara n-am arc si nici n-am din ce face!
Atuncea-i zise surioara:
— Fratioare! taie-mi cosita si-ti fa arc dintr-insa!
El a luat si i-a taiat cosita indata si si-a facut un arc si mai multe
laturi. Pana ce-a putut vana ceva cu arcul s-au fost prins in laturi mai
multe pasari, pe care le grijise surioara-sa bine si le curatise. Dupa
aceea le-au dat in cuget sa ia niste lemne uscate bine si sa le frece
unul de altul si, frecandu-le amu cat le-au frecat, iata ca deodata au
inceput a se aprinde, si asa a u facut foc, au fript acele pasari si le-au
mancat, dara fara paine si fara sare. Dupa ce-au mancat ei si s-au
saturat, s-au sfatuit amandoi, ca copila sa stranga vreascuri si sa faca
foc, iara el sa mearga la vanat. Fiecare a mers dupa treaba sa. Copila
a facut un foc bun si baiatul a vanat un iepure si un iedut. Dupa ce-a
venit cu vanatul la foc, l-au pregatit amandoi cum se cuvine si l-au
fript frumos. Cu merindea aceasta au inceput sa mearga prin padure
intr-o parte, ca doara ar iesi la lumina undeva din pustietatea aceasta.
Ducandu-se ei asa prin padure, i se facuse baiatului o sete ca aceea
cat numai sa se stinga, si apa nicaieri! Numai ici-colea se afla cate
putini stropi prin niste urme de fiare salbatice, pentru ca plouase nu
de mult. Rozandu-l asa de tare setea, a zis baiatul catre copila:
— Surioara! tare mi-i sete si n-am de unde sa beau de-aiurea apa
decat doara numai din urma aceasta de lup!
— Da cum sa bei tu de-aici?!, raspunse sora-sa, ca te-i face lup si
ma-i manca!
El n-a baut de aici, dara mergand asa mai departe vede alta urma,
de urs, si pentru ca nu mai putea rabda de sete, da sa beie apa din
ea. Insa surioara nu l-a lasat, zicandu-i ca, de-a bea, s-a face urs si-a
manca-o! S-au mai dus amu cat s-au mai dus, si baiatul slabise de tot
si nu se mai putea tine de dansa de sete si a ramas ceva indarat, si
dand peste o urma de cerb cu apa intr-insa, a baut, fara sa mai intrebe
de sora-sa, si cum a baut, s-a si facut indata cerb. Cand se uita surioara
sa inapoi sa vada de ce ramane indarat, il zareste numai ca cerb si
zice catre dansul:
— Vezi, fratioare, nu m-ai ascultat! Nu ti-am spus eu tie sa nu
bei? Vezi, ce-oi face eu acuma singura? Tu ma-i impunge.
Dara cerbul i-a raspuns:
— Nu te teme, surioara, ca eu nu ti-oi face nimica, si tot oi ramane
pe langa tine!
Mai mergand ei asa prin padure iata ca au dat de o poiana foarte
frumoasa si mare, pe care era acuma fanul lucrat si pus in capite.
Bucuria lor c-au iesit o data din acea pustietate si ca au dat la lumina.
Dara cu cat le fu bucuria mai mare, cu atat si grija mai tare, ca ce sa
faca ei, ca nu puteau merge mai departe, pentru ca se temeau sa nu
vada cineva pe cerb si sa-l impuste!
In poiana aceasta au poposit ei oleaca, si cerbul s-a fost dat la
pascut. Dara iata ca dupa putin timp soseste aici si mosneanul mosiei,
care iesise la vanat cu capai si cu toata randuiala. Aici a vrut sa
poposeasca putintel si-apoi sa s-apuce de vanat. Vazand cerbul ca vine
stapanul mosiei la vanat, a zis catre surioara sa:
— Surioara! vina sa te ascund sub capita asta de fan, si eu m-oi
duce in padure pan’ ce-a merge stapanul mosiei acasa, ca ma tem ca
sa nu ma-mpuste!
Cum a zis, a si facut. El a luat o capita cu rezele si a ridicat-o in
sus si a ascuns pe sora-sa sub dansa, iar singur a mers in padure.
Boierul acela — ca boier era stapanul mosiei aceleia — a venit cu
trasura pana nu departe de capita aceea, sub care era ascunsa fetita,
si a oprit caii ca sa poposeasca putin si sa-si hraneasca si capaii. Sezand
pe caruta a dat fiecarui capau cate o jemna sa manance. Un capau a
luat jemna-n gura si-a mers de s-a pus tocmai langa capita aceea, sub
care era ascunsa fetisoara, si-a pus painea jos s-o manance. Fetisoara
o zareste si intinde iute mana si-o apuca si-o mananca. Capaul fuga
la caruta sa-i deie alta. Boierul s-a mirat cum de-a gatit-o asa degraba
si i-a dat alta. Capaul s-a dus iarasi la capita aceea si s-a pus jos s-o
manance, si musca o data dintr-insa si ceealalta bucata o lasa jos.
Atuncea copila intinde manuta si i-o ia si pe aceasta. Cainele da iarasi
fuga la caruta si incepe a se gudura, ca doara i-ar mai da si alta. A
mai capatat una! Dara si cu aceasta a patit tot asa. Cand l-a vazut boierul
iarasi langa sine mai cerand alta, s-a mirat foarte, ce sa fie aceasta ca
capaul acesta gateste asa degraba de mancat, pe cand ceilalti n-au
ros nici jemna cea dintai, si a poruncit argatilor sa mearga si sa caute,
de nu-i ceva sub capita aceea unde a mancat cainele! Mergand ei acolo
si rasturnand capita, au aflat copilita aceea si-au dus-o la boier.
Vazand-o boierul asa de curatica, s-a mirat foarte tare, de unde sa fi
venit ea acolo sub capita si, fiindca i-a placut foarte, deoarece era si
frumusica, a intrebat-o frumusel si cu binisorul de unde-i ea si cum
de a venit pe aste locuri?
Atuncea i-a raspuns copilita:
— Cucoane! eu ti-oi spune tot adevarul, daca mi-i fagadui ca mi-i
implini o cerere!
Vazandu-o boierul ca vorbeste asa de intelept, i-a zis:
— Spune-mi, draguta, fara frica, ca eu ti-oi face toate pe voie!
Copila atuncea a inceput a-i spune toate celea ce s-au intamplat
cu dansii de la-nceput si pan’ la sfarsit, si pe urma l-a rugat sa nu-i
faca nimica cerbului fratior! Ascultand-o boierul cu luare-aminte, i se
facu mila de dansii si zise catre copila:
— Da unde ti-i acuma frate-tau? Mergi de-l ada la mine!
Ea s-a dus si a implinit porunca boierului. Dupa ce l-a adus, a auzit
boierul si pe cerb vorbind si s-a bucurat foarte tare, si pe urma i-a
luat pe-amandoi cu sine, pe copilita langa dansul in caruta, iara cerbul
venea dupa dansii.
Cum a ajuns acasa, a trimis pe cerb in gradina, in care se afla si
un helesteu, ca sa petreaca acolo, iar pe copila a bagat-o in casa si a
imbracat-o foarte frumos, si, fiindca era boierul inca holtei, si-a
luat-o de sotie. Deci vazand casenii sai aceasta, s-au mirat foarte,
pentru ca el traia foarte bine cu o muiere de casa, care semana foarte
tare copilei aceleia si care nadajduia ca o va lua boierul pe dansa de
sotie. Acuma insa trebuia sa slujeasca pe copila aceea si de aceea prinse
o ura asa de cumplita asupra ei cat n-o putea vedea-n ochi! Ea ar fi
sorbit-o intr-o lingura de apa, numai de-ar fi putut! Pentru ura aceasta
cauta in tot felul cum s-ar putea curati de dansa si sa incapa iarasi in
dragostea boierului!
Traind boierul cu sotia sa amu peste un an de zile, iata ca i-a daruit
Dumnezeu un prunc foarte frumos, de care s-au bucurat tare. Dara
odata s-a dus boierul oareunde la plimbat si a lasat pe cucoana-sa
acasa sa aplece copilul. Aceasta era vara intr-o zi foarte placuta si
frumoasa. Dupa amiazazi a zis cucoana catre argata aceea sa mearga
cu dansa la helesteu in gradina sa o scalde si sa o spele. Scaldand-o
ea acolo pe-o punte, ca helesteul era foarte adanc, au socotit in sine:
“Acu a sosit timpul ca sa raman eu cucoana!” si ia si impinge pe
cucoana-sa in helesteu de se-neaca. Dupa aceea a luat ea si s-a
imbracat in hainele ei si a mers acasa, fara ca sa spuna cuiva ceva. De
aceasta nu stia altul nime, fara numai cerbul care era in gradina. Cand
a venit boierul seara acasa, n-a cunoscut-o ca nu-i sotia sa, ca asa de
bine semanau ele una cu alta! Dara ea i-a zis lui, facandu-se inca cam
suparata:
— Asculta, dragu-meu, ce nenorocire am patit eu astazi! M-am
dus dupa amiazazi la scaldat in gradina si am luat si argata mea cu
mine; dara, spalandu-ma, s-a lunecat de pe punte si, cazand in
helesteu, s-a inecat indatamare!
El i-a raspuns:
— Nu te supara de aceasta, draga mea! ca argate om mai afla noi,
numai de-om fi sanatosi!
Si asa au trecut vro cateva zile. Copilul cucoanei inecate insa era
de tata si acuma n-avea cine sa-l aplece si pentru aceea plangea totuna
incat nu-i mai sta gura. Boierul o intreba:
— Da de ce tot plange copilul?
— Ca nu stiu — raspunse ea, — Dumnezeu stie ce-i lipseste, caci
acuma nici nu vrea sa suga tata! Poate ca-i bolnav ceva, ia asa cum is
baietii cei mititei, nici nu stii ce le mai lipseste!
Mai dupa aceea a mers boierul la primblat in gradina, si vede ca
cerbul e suparat foarte tare si nici nu paste, ci numai sade asa si go-
geste, si intreaba pe cucoana sa, cu care se primbla de subsuoara, ca
oare ce sa-i fie de nu paste el?
— Nu stiu, — raspunse ea, — Dumnezeu mai stie ce-i lipseste
si
lui! Da oare sa-l taiem, draga, ca asa as manca eu o fripturica de cerb,
ca tare mi-i dor!
Boierul nu i-a raspuns nimica la aceasta, ci a schimbat vorba pe
alta. Dupa aceea vin ei iarasi acasa. Dar copilul tot plange si plange,
ca mai murea de foame. Boierul o mai intreaba:
— Oare ce-i lipseste?
Ea-i raspunse ca nu stie si ca si ei i-i lehamite acuma de dansul, si
ca mai bine ar muri, decat ar necaji-o atata! Boierul s-a mirat numai
si de una, si de alta si a mers la gradinar sa vada, ori de nu va sti el
ce-i lipseste cerbului, de nu paste? Poate nu-l adapa la vreme si poate
ca-i sangerat?
Gradinarul, intrebat fiind despre cerb, i-a raspuns:
— Eu, cucoane, nu stiu de ce-i asa de posomorat si de ce nu paste,
dara atata i-am luat seama, ca vine amu de vro cateva zile totuna
dupa amiazazi la helesteu si se uita scarbit intr-insul si zice:
— Surioara, surioara!
Prinde-te de razisoara,
Ca tata umplutu-te-au,
Apa, malul, suptu-te-au,
Si pe pruncul tau,
Nepotelul meu,
L -apleaca tata stearpa
Si-l mangaie cea cioroaica!
Auzind boierul cuvintele acestea de la gradinar, s-a pus si el singur
la panda si a vazut cum a doua zi, dupa amiazazi, a venit cerbul iarasi
la helesteu si a zis tot acele cuvinte. Atuncea a poruncit el argatilor
sa dea apei din helesteu pe loc drumul si sa caute, ori de-i drept aceea
ce zice cerbul, sau ba.
Dand ei acuma apei drumul au aflat pe cucoana boierului in fundul
helesteului plina de mal si supta de apa, dara inca tot vie. Indatamare
au luat-o, au spalat-o, au imbracat-o si au dus-o boierului in casa.
Vazand-o boierul, s-a bucurat foarte si au poruncit argatilor sa aduca
o herghelie de cai si sa aleaga pe cel mai sireap dintre dansii si sa-l
prinda; apoi sa ia pe femeia aceea ce-a vrut sa-nece pe cucoana-sa, sa
o lege de coada lui si dupa aceea sa-i dea drumul cu dansa.
Acestia au ispravit toate dupa cum le-a poruncit boierul. Fugind
calul asa cu dansa, a zdrobit-o toata, si unde i-a picat capul, s-a facut
un musuroi; unde i-a picat nasul, s-a facut o mlastina, unde i-au picat
mainile, s-au facut greble si unde i-au picat picioarele, s-au facut furci.
Boierul a vietuit de aici inainte mult timp in tihna cu cucoana-sa si-
au facut multi copii, pe care i-au crescut si i-au invatat pe la scoli si asa
i-au facut norociti. Dintr-insii se trag si invatatii de astazi! Iara eu
Am incalecat pe-un pai de secara
Si v -am spus o minciuna-n asta seara!
Platiti-mi-o!
Autor: Povesti
Poezia CEI DOI BAIETI PARASITI de Povesti
|
