CHELTUITORUL SI RANDUNICA
Un tanar foarte bun, dar prea cheltuitor,
Luand in stapanire
O buna mostenire,
In vreme de un an, ramase pe usor,
Si tot ce mai avea acum era o blana,
Pastrata prin prilej ca timpul sta de iarna;
Iar cine nu-i de mic cu frigul invatat
In blana foarte crede.
Dar intr-o zi mergand dupa imprumutat,
Din intamplare el o randunica vede.
Gaseste-ndata negustori
Si ia pe blana banisori.
Caci randunelele, cum zic din insemnare:
A primaverii dulci sunt bine-vestitoare.
El insa au uitat proverbul batranesc:
Ca-o floare nicidecum nu face primavara.
Si iata, se starnesc
Furtune, viscole cu ger cumplit afara;
Pe uliti scartaie omatul fainos;
De prin ogeaguri fum ca iarna galgaieste;
Si cel mai saraiman la foc se incalzeste.
Iar tanarul meu, trist, flamand si friguros,
Porneste in surtuc de-acasa
Sa capete vro masa.
Dar cum la ulit-au iesit,
Pe randunica el o vede inghetata
Si, tremurand de frig, ii zice: “Blestemata!
Pe fapta-ti ai pierit!
Asa ti se cuvine;
Caci fara blana eu sunt astazi pentru tine.”
Nu vreau s-ating pe nime,
Dar mult ma mir in sine:
De ce, tot omul, cand greseste,
Asupra altuia se dezvinovateste?
Autor: Povesti
Poezia CHELTUITORUL SI RANDUNICA de Povesti
|
