CINCI PAINI
(Anecdota)
Doi oameni, cunoscuti unul cu altul, calatoreau odata, vara, pe
un drum. Unul avea in traista sa trei paini, si celalalt doua paini.
De
la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei rachiti pletoase,
langa o fantana cu ciutura, scoate fiecare painile ce
avea si se pun sa
manance impreuna, ca sa aiba mai mare pofta de mancare.
Tocmai cand scoasera painile din traiste, iaca un al treilea drumet,
necunoscut, ii ajunge din urma si se opreste langa dansii, dandu-le
ziua buna. Apoi se roaga sa-i dea si lui ceva de mancare, caci e tare
flamand si n-are nimica merinde la dansul, nici de unde cumpara.
Poftim, om bun, de-i ospata impreuna cu noi, zisera cei doi
drumeti calatorului strain; caci, mila Domnului! unde mananca doi,
mai poate manca si al treilea.
Calatorul strain, flamand cum era, nemaiasteptand multa poftire,
se asaza jos langa cei doi, si incep a manca cu totii la paine
goala si a
bea apa rece din fantana, caci alta udatura nu aveau. Si mananca
ei
la un loc tustrei, si mananca, pana ce gatesc de mancat toate
cele
cinci paini, de parca n-au mai fost.
Dupa ce-au mantuit de mancat, calatorul strain scoate cinci lei
din punga si-i da, din intamplare, celui ce avusese trei paini, zicand:
Primiti, va rog, oameni buni, aceasta mica multumita de la mine,
pentru ca mi-ati dat demancare la nevoie; veti cinsti mai incolo cate
un pahar de vin, sau veti face cu banii ce veti pofti. Nu sunt vrednic
sa va multumesc de binele ce mi-ati facut, caci nu vedeam lumea
inaintea ochilor de flamand ce eram.
Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar, dupa multa staruinta din
partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, calatorul strain si-a
luat ziua buna de la cei doi si apoi si-a cautat de drum. Ceilalti mai
raman oleaca sub rachita, la umbra, sa odihneasca bucatele. Si, din
vorba in vorba, cel ce avuse trei paini da doi lei celui cu doua paini,
zicand:
Tine, frate, partea dumitale, si fa ce vrei cu dansa. Ai avut doua
paini intregi, doi lei ti se cuvin. Si mie imi opresc trei lei, fiindc-am
avut trei paini intregi, si tot ca ale tale de mari, dupa cum stii.
Cum asa?! zise celalalt cu dispret; pentru ce numai doi lei, si
nu doi si jumatate, partea dreapta ce ni se cuvine fiecaruia? Omul
putea sa nu ne dea nimic, si atunci cum ramanea?
Cum sa ramana? zise cel cu trei paini; atunci as fi avut eu
pomana pentru partea ce mi se cuvine de la trei paini, iar tu, de la
doua, si pace buna! Acum, insa, noi am mancat degeaba, si banii pen-
tru paine ii avem in punga cu prisos: eu trei lei si tu doi lei, fiecare
dupa numarul painilor ce am avut. Mai dreapta imparteala decat
aceasta nu cred ca se mai poate nici la Dumnezeu sfantul...
Ba nu, prietene, zise cel cu doua paini. Eu nu ma tin ca mi-ai
facut parte dreapta. Haide sa ne judecam, si cum a zice judecata, asa
sa ramana.
Haide si la judecata, zise celalalt, daca nu te multumesti. Cred
ca si judecata are sa-mi gaseasca dreptate, desi nu m-am tarat prin
judecati de cand sunt.
Si asa, pornesc ei la drum, cu hotararea sa se judece. Si cum ajung
intr-un loc unde era judecatorie, se infatisaza inaintea judecatorului
si incepe a spune imprejurarea din capat, pe rand fiecare; cum a ven-
it intamplarea de au calatorit impreuna, de au stat la masa impre-
una, cate paini a avut fiecare, cum a mancat drumetul cel strain
la
masa lor, deopotriva cu dansii, cum le-a dat cinci lei drept multumita
si cum cel cu trei paini a gasit cu cale sa-i imparta.
Judecatorul, dupa ce-i asculta pe amandoi cu luare aminte, zise
celui cu doua paini:
Si nu esti multumit cu imparteala ce s-a facut, omule?
Nu, domnule judecator, zise nemultumitul; noi n-am avut de
gand sa luam plata de la drumetul strain pentru mancarea ce i-am
dat; dar, dac-a venit intamplarea de-asa, apoi trebuie sa impartim drept
in doua ceea ce ne-a daruit oaspetele nostru. Asa cred eu ca ar fi cu
cale, cand e vorba de dreptate.
Daca e vorba de dreptate, zise judecatorul, apoi fa bine de
inapoieste un leu istuilalt, care spui c-a avut trei paini.
De asta chiar ma cuprinde mirarea, domnule judecator, zise
nemultumitul cu indrazneala. Eu am venit inaintea judecatii sa capat
dreptate, si vad ca dumneata, care stii legile, mai rau ma acufunzi.
De-a fi sa fie tot asa si judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de
lume!
Asa ti se pare dumitale, zise judecatorul linistit, dar ia sa vezi
ca nu-i asa. Ai avut dumneata doua paini?
Da, domnule judecator, doua am avut.
Tovarasul dumitale avut-a trei paini?
Da, domnule judecator, trei a avut.
Udatura ceva avut-ati vreunul?
Nimic, domnule judecator, numai paine goala si apa rece din
fantana, fie de sufletul cui a facut-o acolo, in calea trecatorilor.
Dinioarea, parca singur mi-ai spus, zise judecatorul, ca ati man-
cat toti tot ca unul de mult; asa este?
Asa este, domnule judecator.
Acum, ia sa statornicim randuiala urmatoare, ca sa se poata sti
hotarat care cata paine a mancat. Sa zicem ca s-a taiat
fiecare paine
in cate trei bucati deopotriva de mari: cate bucati ai fi avut dumnea-
ta, care spui ca avusi doua paini?
Sase bucati as fi avut, domnule judecator.
Dar tovarasul dumitale, care spui ca avu trei paini?
Noua bucati ar fi avut, domnule judecator.
Acum, cate fac la un loc sase bucati si noua bucati?
Cincisprezece bucati, domnule judecator.
Cati oameni ati mancat aceste cincisprezece bucati de paine?
Trei oameni, domnule judecator.
Bun! Cate cate bucati vin de fiecare om?
Cate cinci bucati, domnule judecator.
Acum, tii minte cate bucati ai fi avut dumneata?
Sase bucati, domnul judecator.
Dar de mancat, cate ai mancat dumneata?
Cinci bucati, domnule judecator.
Si cate ti-au mai ramas de intrecut?
Numai o bucata, domnule judecator.
Acum sa stam aici, in ceea ce te priveste pe dumneata si sa
luam pe istalalt la rand. Tii minte cate bucati de paine ar
fi avut
tovarasul d-tale?
Noua bucati, domnule judecator.
Si cate a mancat el de toate?
Cinci bucati, ca si mine, domnule judecator.
Dar de intrecut, cate i-au mai ramas?
Patru bucati, domnule judecator.
Bun! Ia, acus avem sa ne intelegem cat se poate de bine!
Vasazica, dumneata ai avut numai o bucata de intrecut, iar tovarasul
dumitale, patru bucati. Acum o bucata de paine ramasa de la dumnea-
ta si cu patru bucati de la istalalt fac la un loc cinci bucati?
Taman cinci, domnule judecator.
Este adevarat ca aceste bucati de paine le-a mancat oaspetele
dumneavoastra, care spui ca v-a dat cinci lei drept multumita?
Adevarat este, domnule judecator.
Asadar, dumitale ti se cuvine numai un leu, fiindca numai o
bucata de paine ai avut de intrecut, si aceasta, ca si cum ai fi avut-o
de vanzare, deoarece ati primit bani de la oaspetele dumneavoastra.
Iar tovarasului dumitale i se cuvin patru lei, fiindca patru bucati de
paine a avut de intrecut. Acum dara fa bine de inapoieste un leu
tovarasului dumitale. Si daca te crezi nedreptatit, du-te si la Dumne-
zeu, si las daca ti-a face si el judecata mai dreapta decat asta!
Cel cu doua paini, vazand ca nu mai are incotro sovai, inapoieste
un leu tovarasului sau, cam cu parere de rau, si pleaca rusinat.
Cel cu trei paini, uimit de asa judecata, multumeste judecatorului
si apoi iese, zicand cu mirare:
Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecatori, ce nu iubesc a
le canta cucul din fata, cei ce n-au dreptate n-ar mai nazui in veci si-n
pururea la judecata.
Corciogarii, porecliti si aparatori, nemaiavand chip de trai numai
din minciuni, sau s-ar apuca de munca, sau ar trebui, in toata viata
lor, sa traga pe dracul de coada...
Iar societatea buna ar ramanea nebantuita.
Iasi, 22 ianuarie, 1883
Autor: Povesti
Poezia CINCI PAINI de Povesti
|
