CIUMA DOBITOACELOR
aDupa Mor zverei de I. Kr`lovi
La o grea boala de vite leul au =i hotar`t
Ca sa adune la sfat fiarele =i dobitoace,
Care, neav`nd ce face,
Debile =i istovite, cum au putut s-au t`r`t
Si cu umilin a mare pe l`ng-a lor imparat
Toate s-au in=irat;
Apoi cu luare-aminte catre el ochii holb`nd,
Si cu gurile cascate, cu urechile trag`nd,
Il a=tepta sa graiasca;
Iar el incepu a=a porunca sa sa rosteasca:
?a =ti i, amatelor mele,
Ca cerul urgisit este de-a noastre pacate grele,
Si atunci ne va ierta
C`nd acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat
Chiar de bunavoia sa
Va primi sa-l jertfim cerului neindurat;
Si pe l`ng-aceasta p`rga plecata =i cucerita,
Unind =i a noastra ruga fierbinte =i umilita,
Poate sa se imbl`nzeasca,
Ciuma din noi sa goneasca.
Au doar voi, fra ilor mei, nu =ti i mai bine
Si dec`t mine
Ca acei ce pentru al ii de voia lor se jertfesc
C-a lor nume preamarit de istorici se vestesc?
A=adar, sa hotar`m,
Ca fie=tecare din noi sa-=i marturiseasca,
Far’ sa min easca
Si far’ sa ne sfiim,
Cele de voie =i far’ de voie pacate facute,
Macar c`t de multe.
Eu din partea mea va spun ca ma =tiu pu in gre=it,
Caci degeaba =i far’ de vina multe oi am sp`rcuit!
Ah, =i c`teodata — dar cine-i far’ de pacat!
Si pe cioban l-am m`ncat.
Deci eu ca un pacatos ma supun sa ma jertfi i,
Dar ca sa =tim,
Cine va fi mai gre=it =i pe acela sa-l jertfim,
Mai int`i =i voi ca mine dreptul sa marturisi i,
Si atunci o a=a p`rga pe dreptate harazita
Cu priin a =i placere in cer va fi primita.”
?, bunule imparate, striga vulpea-n=elatoare,
M`nc`nd bietele oi e,
Zici ca ai pacatuit dintr-o bunatate mare,
Dar eu ma jur pe credin a
Ca n-au trebuit sa cru i, nici mila a i se face
De-a=a proaste dobitoace,
Caci stap`nul ce voie=te la a=a mi=ei sa placa
Sau este bun peste sama, sau vrea onor sa le faca.
Cu acestea ce zic eu indraznesc a socoti
Ca to i ce se numesc fiare cu mine se vor uni.
Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugam cu o gura,
Acestui soi far’ de coada, ce merge drept =i-ng`mfat,
Tot pe obiceiul tau, sa le dai inva atura,
Caci ei cuteaza sa zica ca noua ii imparat.”
A=a vulpea au grait,
Iar leul s-au cam z`mbit...
Si vicleana au scapat,
Nespuind nimic de sine.
Celelalte dobitoace striga: ?ulpea zice bine!”
Si ca sa se lingu=easca,
Catre leu au strigat toate: ?mparatul sa traiasca!
El este far’ de pacat,
El este drept imparat!”
Deci dupa leu, ursul, tigrul =i lupul marturisi
Pacatele c`te au vrut, hotar`nd a se spasi,
Insa de-acelea mai crunte
N-au vrut sa marturiseasca,
Care de=i erau =tiute,
Dar nici una dintre fiare nu cuteza sa cr`cneasca.
A=adar, cele cu cangi, cu col i mari =i ascu i i,
Tot a=a s-au indreptat,
Nu numai ca n-au pacat,
Dar ca pot sa fie numite
De s`nte.
Atunci =i neghiobul bou sa aiba r`nd au cerut,
Zic`nd: ?i eu
Sunt gre=it, caci intr-o iarna de demult
Stap`nul ma hranea rau;
Deci dracul m-au indemnat
Sa sav`r=esc un pacat.
Si negasind nicaierea m`ncare, c`t de pu in,
Din stogul popei o data apucai cu gura f`n ...
Abia au zis el aceasta, =i s-au st`rnit vuiet mare,
Striga ur=ii, tigrii, lupii cu glasuri ingrozitoare:
?ata ho ul =i pozna=ul ce au m`ncat f`n strain,
Apoi de mirat nu este daca cerul cu m`nie
Pentru a lui fardelege ne-au trimis ciuma =i chin.
Deci ca sa imbl`nzeasca o a=a dreapta urgie
Pe d`nsul sa-l facem jertfa pentru ale lui gre=ele,
Ca sa nu-nva am =i noi de a lui naravuri rele ...
Si unindu-se la sfat,
To i pe bou l-au os`ndit
Si in tava l-au tr`ntit,
Macar ca far’ sa-l mai friga, ei de crud l-au ospatat.
Intocmai =i intre oameni acel slab =i umilit,
De-au gre=it c`t de pu in, este rau =i os`ndit;
Si daca acei puternici fac vederat vro gre=eala,
Pentru care cu dreptate de Domnul se pedepsesc,
Cel slab zic c-au fost sminteala,
Si pe el il os`ndesc.
Autor: Povesti Poezia CIUMA DOBITOACELOR de Povesti
|