COLONELUL

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Cateodata isi arunca privirea spre portretul din cadrul aurit,
din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofiter tanar, sublo-
cotenent, abia iesit din scoala; sta in picioare, cu chivara de
lancier la o parte, cu mundirul strans pe pieptul scos in afara,
cu ochi albastri, surazatori — ochii ce priveau tinta la coman-
dantii lui sau se micsorau, apropiind genele lungi, arcuite, in
saloane, la baluri, cand simtea batandu-i langa inima sanurile
femeilor frumoase! Pe atunci isi suna pintenii ca o muzica;
isi apropia o data calcaiele: tanc! si duritele zbarnaiau in odaile
mari, in care trichelurile jucau pe dusumelele lustruite apele
lucii ale lumanarilor. Tot asa sclipea si dansul, ca bucatelele
de cristal ce clincheteau, atarnate ca niste cercei, in urechile
de bronz ale policandrelor. Viata ii era o raza de soare! Nu
dormea noptile; pasea, odata cu pragul salii de joc, pragul
zorilor. Nu obosea; in fata escadronului tragea sabia, ca un
fulger, din teaca, si, strunindu-si calul, rotea ochii pe campul
de mustru.
Privind astfel portretul, batranul, sprijinit in carja, parca
intinerea, se indrepta de sale, ridica in sus capul, isi lasa umerii
in jos si traia vremile acelea.
Alteori se aseza, obosit, intr-un jilt, in odaia de culcare,
scaldata, mai mult ca toate celelalte, de lumina. Si acolo,
sus, deasupra patului, un portret mai mic il arata capitan; purta
favoriti negri, lungi, mustati bine rasucite; aceiasi ochi sub
fruntea-nalta. Atunci era insurat; o insuratoare din dragoste
— un roman.
Furase pe fata de la tatal ei, un boier cu mare vaza; s-a
batut de trei ori in duel pentru nevasta; intr-unul a ucis pe un

calator neamt ce-i facuse curte indrazneata; si-a stat inchis.
La urma, dansa, necredincioasa, l-a inselat cu un ofiter. Si
atunci, in prada deznadejdii, care otraveste sufletul sau ti-l
faramiteste ca pe un miez uscat de paine, s-a repezit cu sabia
scoasa la femeia sperjura: „Ticaloaso!“, atata i-a zis, si ochii
ei s-au intors spre dansul, ochii spaimantati, rugatori; si mana
i-a cazut in lungul trupului, fara sa loveasca.
In clipa aceea a inteles toata zadarnicia vietii; toata
nadejdea i se stinse. Atunci numai a priceput ca singuratatea
e puterea cea mai mare a luptatorului. Singur, cu tine, fara
patimi, fara ura, tu, in fata ta! Si-a lasat nevasta. Si colo, prin
usa intredeschisa, zareste, in tabloul mare, printre ceilalti
ofiteri ai regimentului, cu chipul crunt, cu fruntea incretita,
stingher, fara zambet, pe locotenentul-colonel Stavar, coman-
dantul unui regiment de calarasi ce pornea la Plevna — asa
se zarea pe dansul... Niciodata nu s-a simtit mai mare ca in
dimineata de primavara cand si-a incalecat calul si cand,
scotand sabia ascutita, stia ca se duce la moarte. Si sub cerul
de toamna al pamantului strain, prin ploile marunte ce parca-ti
picura pe inima, infasurat in vanturile ce-i spulberau mantaua
si coama calului ce tremura, se simtea fericit. Manca, dormea,
traia ca soldatii lui, indura toate si era multumit. Suieratul
gloantelor, in recunoasterile pe care le facea chiar el, i se
parea doar bazaituri de albine. Si in valmasagul sangeros, in
vartejul de moarte in care s-a aruncat la Smardan, in capul
calaretilor, a simtit din nou fiorul acela care-i gadilase sufletul
in cel dintai vals, ca sublocotenent. N-a simtit zdruncinatura
grozava cand calul cazu cu el. In clipa de framantare, cand
primi un glont, in mana, n-a simtit decat arsura repede a unui
fier rosu; apoi alergarea nebuna, dupa lupta scurta, cand sabia
lui intrase in gatul ofiterasului turc — un copil — ce i se
impotrivea in cale. N-a simtit nici parere de rau, nici dusma-
nie; asa a omorat pe doi cu mana lui. Iar cand s-a intors in
tara, cand, dupa cateva zile, regimentul si-a luat mersul
obisnuit, lipsit de zbucium, al vietii de pace, colonelul simti

ca de acum inainte nu mai avea ce cauta in oaste. Isi dete
demisia, isi cumpara casa aceasta pe ulita cazarmilor, chiar
langa ele, si, singur, incepu sa traiasca viata de pustnic. In
odaile mari, in care amintirile stateau inchise in orice lucru,
traia zilele trecute. Dar razboiul, asa cum il facuse dansul,
lasa urme. Intr-o zi simti ca piciorul stang ii amorteste, ca
de-abia il mai poate misca.
Cum luase altadata sabia din cui, ca s-o incinga pentru
intaia oara, asa lua din colt bastonul gros, cu maner de aur,
in care avea sa-si sprijine de-acuma batranetile. Nu-i placea
sa steie locului; se tara cum putea dintr-o odaie intr-alta, si la
urma venea de se aseza tot in fata ferestrei de la ulita; nu
trecea soldat, nu se ducea ofiter spre cazarma fara ca batranul
sa nu-l urmareasca pana departe cu privirea. Dimineata se
scula in zori, cand sunetul goarnelor vestea ziua in marsul
voios al desteptarii; se culca la stingere, cand odaile mari parca
se umpleau de cantecul duios al odihnei...
De cand zacuse bolnav greu in pat, de cand nu se mai putea
misca decat intors de bratele servitorului ce-l ingrijea, viata i se
intunecase cu totul. Nu mai putea privi nici pe fereastra, nici
odaile nu le mai cutreiera.
Simtea ca se duce, dar el cunostea bine moartea. Nu se temea
de dansa. O astepta si parca-i parea rau ca nu-i putea iesi in
cale. Nici nu se apara: nu chemase doctori, nu luase doctorii si,
in dimineata aceasta, cand aproape nu avu putere sa-si deschida
pleoapele, zambi multumit. Era o dimineata frumoasa de vara:
prin ferestrele deschise razele soarelui se furisau lucitoare, scotand
scanteieri repezi din armele tintuite in perete. Manerul sabiei
de deasupra patului parca palpaia, si colonelul, cu greutate,
de-abia ridica mana de atinse otelul luciu al tecii.
Pe la amiaza cerul se innora deodata, ploua repede, cu
ropot, dar spre seara norii se topira — cele din urma raze ale
soarelui mureau curate, rumenind odaia. Colonelul dormita.
Vroi sa se trezeasca de cateva ori, isi dadea seama ca e intr-o
amortire grea; visele ce-i cutremurau somnul acesta le stia ca

nu-s in fiinta, stia chiar ca viseaza, si totusi i se parea ca
luneca intr-o lume straina, din care nu intelegea bine nimic.
Il e o caldura grozava; deodata i se paru ca se pravale
patul, tresari si deschise ochii. Mai intai, fara de voie, vroi
sa strige, apoi mintea i se limpezi, pricepu ca asa trebuie sa
fie, si cand servitorul intra sa aprinda lampa, de-abia putu
ingana sa-l lase prin intuneric...
Incetul cu incetul amortirea il e din nou. Apoi il
muncira vedenii ciudate... Deodata se vazu calare in in-
valmasagul de la Smardan... Calul cazuse, dar nu se putea
ridica. Isi amintea totusi ca atunci se sculase repede, si, cu
toate acestea, acum sta intins jos... Dar bine, pe ofiterul turc
il strapunsese intr-o clipa, stia bine asta; dar acum acesta il
rapusese, ii apasa genunchiul pe piept, tinandu-l jos, in glod...
Ii cazuse sabia, insa mai avea revolverul; se cauta la coapsa
si, ciudat, simti printre degete cearsaful ce-l invelea; era in
pat, dar cum de se gasea in razboi?... Ofiterul turc scoase
iataganul, il ridica si-l avanta, ca un fulger, spre capul lui.
Colonelul se incorda, tresari si se trezi iar.
Era inadusit. Simtea sudoarea rece scurgandu-i-se dupa
urechi; vroi sa se stearga, dar nu putu duce mana la cap.
Incetul cu incetul se lasa moale, ca o petica; parca nu mai
avea nici sange, nu-i mai batea nici inima, si chiar oasele i
se topisera. I se parea ca e totuna cu patul, ca era subtire ca
cearsaful, intins ca el. Cateva crampeie din trecut iarasi i se
luminara in intunericul odaii, fulgerari repezi, ca si cum cineva
aprindea chibritul, pe rand. Se inabusea. Inchise ochii, avu
adevarata presimtire a sfarsitului.
Dar in clipa aceea, in linistea adanca a odaii, veni dina-
fara, dinspre cazarmi, sunetul de goarne al Rugaciunii. Atunci
o revarsare de puteri il insufleti; isi simti bratele tari, se ridica
pe jumatate in pat si, cu degetele impreunate ale mainii
drepte, isi facu, rar, cruce. Apoi isi lasa, usor, capul in perna,
inchise ochii, si-n vreme ce cantecul duios al inchinarii de
seara rasuna inca, ostasul adormea pe veci.