CONTRAVENTIE
de I. Al. Bratescu-Voinesti
Sa va spui o istorie auzita de la conu Misu Gerescu, macar ca stiu
mai dinainte ca, scrisa de mine, o sa-i lipseasca farmecul pe care-l da
povestirilor lui conu Misu, mimica lui, puterea de incredintare pe care
o poarta in ochii lui sclipitori de pricepere si vocea lui melodioasa, in
care se simte cand un hohot de ras, cand o lacrima inabusita.
O sa ma silesc sa v-o scriu intocmai cum am auzit-o, ramanand sa-i
adaugati dumneavoastra cu inchipuirea gesturile si intonatiile poves-
titorului.
Vorbeste conu Misu Gerescu:
— Cine va aduce dumneavoastra gaz? Mie imi aduce Iosif, ovreiul
ala lung, care sta in casutele alea mici ale lui Pitis. Neputandu-ma
dumeri cum poate el sa incapa, lung cum e, in pravalioara aia joasa,
am intrat inadins la dansul... Cu un deget nu da de tavan, atat: un
deget. Asta-mi aduce gaz de cand m-am insurat. A ajuns un fel de om
al casei — si mi-e drag din mai multe privinte.
Intai pentru ca e ginerele lui Marcu, cel dintai ovrei venit in oras
aici, adus de bunicu-meu, ca sa-i faca de tinichea invelitoarea caselor
pana atunci de sindrila; si am auzit ca ast Marcu, cand a fost sa moara,
si-a adunat copiii imprejur si le-a spus ca n-are la ce mai trai pe lumea
asta care se face din zi in zi mai rea si ca se duce acolo unde sunt dusi
oameni buni ca “coni Costache si coni Iorgi Gerescu”, bunicu-meu si
tata-meu.
Pe urma mai mi-e drag si pentru ca nu seamana deloc a ovrei.
Numai romaneasca pe care o vorbeste il tradeaza. Incolo, blond, lung,
desirat, cu umbletul traganat, greoi la vorba parca la fiecare inchidere
de gura i s-ar lipi dintii de sus de ai de jos: seamana mai mult a sas. N-
are nici agerimea de minte, nici istetimea, nici indrazneala ovreilor,
nici mai ales ahtiarea lor dupa bani. Cand se aduna de plata cateva
vedre de gaz, ii e parca rusine sa ceara. Vine in curte, ma asteapta sa
ies din casa si, compunandu-si o fizionomie zambitoare, zice sfios: “S-
a facut patra vedre”, iar daca-i zic sa vie alta data, raspunde: “Bine,
adie”, si pleaca leganandu-se parca l-ar bate vantul...
Nu e nici puios ca ovreii, ca n-are copii, si, in sfarsit, n-are nici nume
ovreiesc: il cheama Iosef Bailer, nume nemtesc. Nevasta-sa e una
blonda cu parul cret, grasa, bucalata, cu ochii foarte deschisi si cu
sprancenele ridicate, care-i fac o mutra de papusa speriata. Cat tine
unul la altul se vede din blandetea cu care-si vorbesc, din privirile dulci
cu care se inveselesc, si am priceput-o mai ales cand a fost sa-mi
lipeasca el o sageata in varful invelitorii. A venit si ea, sa se incredinteze
cu ochii ei de papusa foarte speriata, daca nu cumva invelitoarea e
prea repede si mi-a spus in chip de explicare, cu un suras rusinos, ca-i
e frica “pantra Iozef”.
De multe ori m-am intrebat: cu ce-or fi traind oamenii astia? La
nici o lucrare mare nu l-am vazut bagat: iar in pravalioara lui sunt trei
stropitori de gradina pe care acolo le-am pomenit ruginind, cinci ori
sase lampi care asteapta cu o lunga rabdare musterii ce nu se ivesc,
intr-un colt o cutie cu geamuri, alaturi un bulgare de chit si o cutioara
cu mangal, vreo cateva sticle de lampi insirate pe-o sfoara; iar la
fereastra doi carnati lungi, rasuciti si impletiti cu mestesug — unul
alb de fitil de lampa si altul galben de fitil pentru scaparatori...
Asta-vara, intr-o dimineata pe la cinci, ma pomenesc cu slujnica
vestindu-ma ca ma asteapta afara “domnul Iosif”, care vrea sa-mi spuie
ca “s-a facut patra vedre”.
M-astepta in curte. Ii deschiz usa si intru in birou. Intra si el dupa
mine si sta leganandu-se ca un plop si prividu-ma cu niste ochi cerniti
si plini de deznadejde. Il intreb ce vrea. Zice:
— Eee! iu acum ce sa fac!
— Cum ce sa faci?
— Sa vezi: aseara, in lipsa mea d-acasa, a venit baiatul de la
Grabinski sa ceara nitel spirt de la nevasta. Iu totdeauna am nitel spirt
in casa: mai te doare un picior, mai te doare o mana, te freaca nevasta.
Pe urma vara nici nu lucrez cu mangal: mangal face prea mare caldura
si pe Iza o doare la cap... Nevasta i-a dat — si fiindca Grabinski stie
ca
nici iu nu sunt om bogat — a trimis si bani. A luat o jumatate litra, a
dat trei bani. Tocmai cand a iesit baiata, aici a fost si domnu’ contralor...
asta... Meguleasca... nu stiu cum se cheama. “De unde ai cumparat
spirt?” Zice: “De la madam Iza.” Vine la nevasta si o intreaba.
Nevasta
a spus drept: “Da, iu am dat; a cerut de la Grabinski nitel spirt si fiindca
nici iu nu sunt bogata, a adus si bani; a luat o jumatate litra, a dat trei
bani.” Tocmai atunci am sosit si iu acasa... Sa vezi. A intrat domnu’
contralor si a cautat peste toot... — peste tooot... uite asa... uite asa...
haine, rochii de la Iza, uite asa... a aruncat pe scanduri... uite asa...
dar n-a gasit nimic; s-a brodit sa fie-n casa numai cat a dat la baiatu
de la Grabinski... Ee! iu acu ce fac? Zice ca scrie proces... Zic zau, in
viata mea nici macar martar n-am fost. Toata noaptea n-am dormit
nici iu, nici nevasta... Si a plans... si a plans...
Era bietul om asa de nenorocit si cearcanele dimprejurul ochilor
intareau asa de vadit vorba lui ca n-a dormit toata noaptea, incat i-am
fagaduit c-o sa vorbesc controlorului.
A iesit in ulita si timp de trei ceasuri s-a plimbat de colo pana colo
pe dinaintea portii, leganandu-se si facandu-si vant cu palaria. Numai
cand m-a vazut iesind din casa si dupa ce s-a jurat inca o data ca n-a
fost in viata lui nici “martar”, s-a hotarat sa plece... “Adie!”
Controlorul Negulescu, baiat foarte de isprava, mi-a spus ca a primit
un denunt ca ovreiul ar fi vanzand spirt fara licenta si mi-a fagaduit
ca n-o sa-i faca proces decat daca s-o dovedi ca a vandut in mod
obisnuit la mai multa lume.
Au trecut d-atunci doua luni. Ovreiul a urmat sa-mi aduca gaz si
de cate ori dam ochii de el, fara sa-l intreb, imi zicea, ridicand palmele
in dreptul umerilor: “Multumesc lui Dumnezeu, nimic...”, cand azi-
dimineata ma pomenesc cu el ca-mi intra in birou, inchide usa cu
ingrijire, se intoarce, se uita la mine leganandu-se, se uita lung si in
sfarsit zice:
— Ee! iu acum ce sa fac?
— ?
— Mi-a facut proces... In viata mea n-am fost nici martar... Toata
noaptea n-am dormit nici iu, nici nevasta...
Si scoate o hartie pe care mi-o intinde...
“Proces-verbal. Noi, Dimitrie Negulescu, controlor al circum-
scriptiei a III-a, avand in vedere denuntul scris si anonim, primit in
ziua de () nouasprezece august, anul () una mie-noua-sute-
sase, prin care ni se face cunoscut ca comerciantul Iosif Bailar, domi-
ciliat in acest oras, strada Stela no. , fara a poseda licenta ceruta de
articolul”... doua coale scrise pe toate fetele cu un scris marunt si
indesat, in care se descria cu o amanuntime vrednica de minunat, ca
de mai bine de un an vindea spirt nu numai lui Grabinski, dar si lui
Bercovici, si lui Faibici, si la multi altii. Zece martori ale caror aratari
scrise si iscalite de ei insisi intareau lucrul si dovedeau in mod de
netagaduit ca ministerul cu drept cuvant confirma procesul-verbal,
prin care era condamnat la patru-sute-opt-zeci de lei taxa si amenda.
Citirea procesului-verbal nu ma impiedica de a vedea cum tremura
palaria in mana contravenientului.
— Ei apoi, zic, dupa ce am ispravit de citit, — va sa zica e adevarat
ca vindeai spirt pe sub ascuns, fara sa platesti licenta.
— Fereasca Dumnezeu... Atat, la baiatu’ de la Grabinski.
— Dar baietii de la ailalti, care spun ca cumparau tot de la dumnea-
ta?
— Nu-i adevarat. Sunt pusi la cale de Ilie Dumitrescu din colt, care
are necaz pe mine. Nu ti-a spus si dumitale sa cumperi gaz de la el, sa
nu mai cumperi de la mine. Nu-i asa?
— Asa e, mi-a spus; dar uite, aici, declara Tomulescu, om cinstit si
cu greutate, pe care nu putea sa-l puie la cale Ilie Dumitrescu, ca
intotdeauna cumparai de la el spirt cate o vadra si cate doua pe
saptamana! Ce faceai cu doua vedre pe saptamana?
Cand i-am pus intrebarea asta, a inceput sa clipeasca repede-
repede-repede.
— Scrie acolo asaa?
— Da.
— Asa ma-ntreaba la judecata?
— Asa.
Atunci i s-au taiat picioarele de la genunchi, s-a rezemat cu spatele
de pervazul usii si a scos un geamat de groaza:
— Aaaaa!
Pe urma s-a indreptat si, rasucindu-si palaria in mainile care-i
tremurau:
— Patra-sute-opt-zeci de lei!... De unde?... Doua stropitori, patru-
cinci sticle de lampi, cateva jamar si zece coti de fitil, asta nu se face
nici douazeci de lei ...Puntra mine nu-i nimic... Vinde domnu’ contra-
lor... bine... dar Iza... Iza...
Doua lacrimi adunate in genele de jos s-au revarsat si au picat
facand plici! ca doua alice pe musamaua pardoselii.
— Iza... asta moare de asta!
Si fara sa mai astepte raspuns la intrebarea cu care venise: “acum
iu ce fac?”, a plecat leganandu-se si clatinand din cap cu deznadejde.
— Asta moare de asta. Adie...
Autor: Povesti
Poezia CONTRAVENTIE de Povesti
|
