Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele
 
 
Poetul zilei
Maria OLTEAN
(1961 - ?)

7 Poezii

Poezia de azi

Te-am visat, o, madona
de Cincinat Pavelescu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata




CRAIASA ALBINELOR Fratii Grimm

Vezi toate poeziile din albumul Povesti


Au fost odata doi feciori de imparat, care au pornit sa-si incerce
norocul prin lume, si feciorii astia au ajuns sa duca o viata atat de
ticaloasa si desarta, ca n-au mai avut indrazneala sa calce pragul
casei parintesti.
Si cum trecuse vreme, nu gluma, si nu venise nici o veste de la
ei, fratele lor mai mic, pe care-l poreclisera Prostila, pleca in
cautarea lor. Dar cand dadu in sfarsit de fratii sai, acestia incepura
sa-si bata joc de dansul:
_ Auzi, prostanacul, sa creada c-o sa poata razbi prin lume, cand
noi, mai isteti decat el, n-am prea facut isprava mare !
Totusi pornira la drum catestrei si, tot mergand ei asa, iata ca
dadura peste un musuroi de furnici. Cei doi frati mai varstnici voira
pe data sa-l surpe si sa-l rascoleasca, pentru a vedea cum micile
fapturi o vor lua la goana inspaimantate de moarte. Dar prostila ii
opri, strigandu-le:
- Lasati ganganiile in pace ! N-o sa ingadui sa le tulburati
linistea !
Pornira ei mai departe si, dupa un cot de deal, dadura peste un
lac, pe luciul caruia inotau o multime de rate. Cei doi frati mai mari
se repezira sa prinda cateva, ca tare ar fi avut pofta sa le friga. Dar
Prostila se impotrivi si de data asta:
- Lasati zburatoarele in pace ! N-o sa ingadui sa le ucideti !
Mersera ei mai departe si, intr-o buna zi, numai ca nimerira langa
un roi de albine, aflat intr-o scorbura de copac. Si avea roiul acesta
atata miere, ca se prelingea pe trunchi, de-ai fi zis ca este un
izvoras Cei doi frati mai mari isi pusera in gand sa dea foc
copacului si sa inabuse albinele, ca sa poata lua mierea. Dar prostila
se impotrivi cu si mai multa tarie:
- Lasati albinele in pace ! N-o sa ingadui sa le dati foc !
In cele din urma, cei trei frati dadura peste un palat, si avea
palatul asta grajduri, cate n-ai fi gasit nici in zece palate
imparatesti. Si-n ele se aflau o multime de cai, toti de piatra. Cat
despre oameni, nu se zarea unul pe nicaieri. Strabatura ei toate salile
palatului si intr-un sfarsit se pomenira in dreptul unei usi zavorate
cu trei lacate.
Si avea usa asta o ferestruica, taiata taman la mijloc. Cei trei
catara prin ea si ce crezi ca le fu dat sa vada: in fundul unei camere
se afla un mosneag care statea aplecat deasupra unei mese ! Strigara
la el o data, strigara a doua oara, dar mosneagul nu-i auzi. Mai
strigara a treia oara, si abia atunci se trezi mosul, descuie lacatele
si se ivi in prag. Si fara sa spuna o vorba, ii pofti sa se aseze la
masa incarcata cu fel si fel de bunatati. Dupa ce mancara si baura dupa
pofta inimii, mosneagul ii duse in cate un iatac, ca sa se odihneasca.
A doua zi, batranul intra in odaia celui mai mare dintre frati si,
facandu-i semn sa-l urmeze, il duse pana in dreptul unei mese de
paitra. Pe masa asta se aflau scrise trei incercari care, de-ar fi fost
dezlegate, ar fi avut darul sa smulga palatul de sub puterea
blestemului.
Prima incercare glasuia astfel: 'Sub covorul de muschi al padurii
stau ascunse cele o mie de boabe de margaritar ale fiicei imparatului,
care toate trebuie gasite intr-o singura zi. Daca la asfintitul
soarelui va lipsi macar una dintre ele, cal care s-a incumetat sa le
caute se va preface in stana de piatra !'
Cel mai mare dintre frati porni in padure si cauta toata ziua, dar
cand fu sa apuna soarele, baga de seama ca toata truda i-a fost in
zadar si ca n-a putut sa adune mai mult de o suta de boabe de
margaritar.
Si atunci se intampla asa cum sta scris pe tablia mesei: flacaul
se prefacu in stana de piatra !
In ziua urmatoare isi incerca norocul si fratele cel mijlociu, dar
nici lui nu-i merse mai bine.. Si oricat se stradui el, nu fu in stare
sa gaseasca mai mult ca doua sute de boabe de margaritar. Si se prefacu
si el in stana de piatra.
Iata ca veni si randul lui Prostila se apuca el sa caute in
desimea covorului de muschi, dar gasea cu atata anevoie cite un bob de
margaritar, totul mergea atat de incet, ca-l cuprinse deznadejdea.
Si cum nu stia in ce chip s-o scoata la capat, se aseza pe o
piatra si incepu sa planga. Si cum plangea el asa, numai ce I se
infatisa craiasa furnicilor, insotita de cele cinci mii de slujitoare
ale sale. Erau tocmai furnicile pe care flacaul le scapase de la
pieire. Nu trecu mult si micile ganganii izbutira sa adune toate cele o
mie de boabe de margaritar si facura din ele o gramada bunicica.
A doua incercare era mult mai grea: trebuia sa fie scoasa din
fundul lacului cheia de la iatacul domnitei.
De indata ce Prostila ajunse la marginea lacului, se ivi inotand
un card de rate. Erau tocmai ratele pe care el le scapase de la pieire.
Si lasandu-se in adanc, ele ii adusera cheia care zacea pe fundul malos
al lacului.
Cea de a treia incercare era insa cea mai grea: dintre cele trei
domnite adormite, flacaul trebuia sa o recunoasca pe cea mai tanara si
mai frumoasa. Ei, dar cum naiba s-o recunoasca, cand semanau catestrele
ca picaturile de apa ! Ca doar numai un singur lucru le deosebea: mai
inainte de a fi adormit, fiecare gustase ceva dulce - cea mai mare
rontaise o bucata de zahar, cea mijlocie bause o cescuta cu sirop, iar
cea mica luase o lingurita de miere.
'Ei, acu sa te vedem pe unde scoti camasa !' se gandi Prostila in
sinea lui. Si iata ca veni in zbor o albina. Era chiar regina roiului
pe care flacaul o scapase de la pieire. Se roti ea de cateva ori prin
iatac, cerceta pe rand buzele celor trei domnite adormite si se aseza
in cele din urma pe gura aceleia care gustase din miere. Si astfel putu
prostila sa o recunoasca dintr-o data pe cea mai tanara si mai frumoasa
dintre domnite.
Si numaidecat se risipi vraja, de parca nici n-ar fi fost.
Castelul se smulse din somnul cel adanc si toti acei care fusesera
prefacuti in stane de piatra isi recapatara infatisarea omeneasca.
Prostila o lua de nevasta pe cea mai tanara si mai frumoasa dintre
domnite si, dupa moartea craiului, urca pe scaunul domnesc. Iar fratii
lui mai mari socotira ca nici celalalte domnite nu erau chiar asa de
lepadat, si traira cu totii ani multi in belsug si fericire.

SFARSIT
.


Pune poezia CRAIASA ALBINELOR Fratii Grimm pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe


Copyright 2014 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani