CUM A CUCERIT ALEXANDRU CETATI SI TARI

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Intr-acea vreme, indemnand Dumnezeu pe Alexandru-imparat,
purcese intai cu ostile la Solon cetate. Si rau se spaimantara
solonenii de Alexandru, si trimesera carte:
„Eu, imparatul Archidon, catra marele Alexandru Macedon.
Sanatate si voie buna trimet imparatiei mariei-tale! Si daca auzii
de imparatia ta, bine-mi paru ca te-a marit Dumnezeu imparat. Noi
cu tine nu ne vom bate, ci ne inchinam mariei-tale, si cinste facevom
cat ne va fi puterea; si trimes-am de feciorul meu, pe nume
Polica, cu dar de ce se afla la noi, si sa slujeasca imparatiei tale;
iara pe noi sa ne lasi pe imparatia noastra, si noi sa-ti trimetem pe
an haraci, adica dare, cat vei pofti, si sa te milostivesti spre noi,
Alexandre, si de-ti va fi voia, vom iesi la inchinarea ta.“
Si asa trimese Archidon-imparatul pe feciorul sau sol cu plocon
si cu carte la Alexandru. Si ceti Alexandru cartea, si primi darul

bucuros, si de feciorul lui Archidon bine-i paru si-l lua la el. Apoi
scrise carte:
„Scriu tie, fratele meu Archidon, imparatul Solonului, sanatate!
Imi pare bine de plocon. Cum se zice: capul plecat nu-l poate taia
sabia. Iara feciorul tau de astazi langa mine va fi, si tu imparateste
in pace si-mi trimete haraci o suta de mii de galbini pe an, si cate
zece mii de viteji calarasi infierati, si fii sanatos cu toti oamenii tai!“
Alexandru de acolea merse la Atina, si ajunse sub cetate. Si
era Atina cetate mare, si impodobita, si infrumusetata cu de toate
frumusetile lumii: si o judecau doisprezece filosofi, si imparat nu
avea, si domnea tarile elinesti toate. Sosi Alexandru sub cetate, si
auzira atinenii, si facura sfat: inchina-se-vor au nu? Si grai un
filosof pe nume Sofonie:
— Bine este noua sa ne inchinam lui Alexandru, ca este intelept
si milostiv: el a luat tara tatarasca intr-o zi, si a ucis pe Criz-
imparatul iarasi intr-o zi; si s-a dus la Solon, si i se inchinara, si nimica
nu le facu, ci-i lasa pe loc in pace. Si noi de ne vom inchina lui, nici
in cetate nu va intra, ci va trece la Ram. Iara alt filosof zise:
— De cand e Atina cetate, nici un imparat nu a putut-o lua:
nici acesta nu o va bate: ca oarecand, venit-a Dionisie-imparat cu
toata puterea lui, si nu o putu lua, ci s-a intors cu rusine; si venit-a
Schidir, imparatul cu persii, si nu o putu bate si inca l-au gonit
cetatenii pana ce s-a inecat in mare. Ci nu trebuieste sa ne inchina
m noi feciorului lui Filip. Tu nu stii ce graiesti, ca unde este
minte multa, si nebunie este multa.
Si se rusina Sofonie filosoful si peste noapte iesi din cetate si
merse la Alexandru, se inchina lui, si-i spuse toate de randul
cetatii. Alexandru trimese sol in cetate pe un tatar fara carte si
tatarul se infatisa si zise:
— Asa va zice Alexandru-imparatul, sa va inchinati lui, si sa-i
dati haraci si oaste pe an, iar de nu va veti inchina de voie, va
veti inchina de nevoie, dupa paguba.
Iar ei nu intelese limba lui, ci cautara un dragoman si le spuse
ce zisese solul; iar cetatenii se maniara si taiara capul dragomanului
si raspunsera solului:
— Du-te si spune lui Alexandru ca nu va fi in Atina imparat
feciorul lui Filip. Inca cum a vrut a venit, iar cum va vrea nu se
va duce!
Alexandru se manie si zise sa bata cetatea de trei parti. Si
batand in cetate dincotro erau tatarii, mergeau sagetile ca ploaia,
si cetatenii nu puteau rabda, ci deschisera poarta si navalira tatarii
in cetate; iar cetatenii pusera praf, adica iarba de pusca, si-l
aprinsera, si pierira zece mii de tatari; si de alta parte cazura cinci
sute de macedoneni ucisi cu masini de razboi. Apoi macedonenii
pusera straja, facura sfat, si zise Diogen filosoful;
— Imparate! Cetatea cu sila nu o vei lua, ca sunt doua sute de
mii de oameni in cetate. Ci sa facem mestesug, sa-i scoatem din
cetate, ca-i vom bate, pentru ca nu stiu randul la razboi.
Alexandru zise:
— Sa aduca o mie de boi si zece mii de oi!
Si dupa ce adusera, scrise carte:
„Eu, Alexandru, scriu voua atinenilor, sa stiti ca am venit la voi
ca sa bat cetatea, dar asta-noapte venira Dumnezeii vostri la mine
si ma certara foarte rau pentru voi! Si acum sa stiti ca m-am intors
in Macedonia si am lasat Dumnezeilor vostri o mie de boi si zece
mii de oi sa le faceti jertfa.“ Si puse cartea intr-un lemn inalt, si se
intoarse indarat zece mile de loc si ascunse ostile intr-o padure,
impartite in trei locuri. Si dimineata cetatenii cautara si nu vazura
oastea, ci vazura boii si oile, si cartea sta sus. Atunci iesira afara,
si zisera:
— Fugit-a Alexandru de frica!
Si incepura a-l goni toti, cu mic cu mare. Iar un calaras din
cetate striga:
— Nu goniti pe Alexandru, ca eu am vazut asta-noapte in vis
ca era samanat grau prin cetate si-l secerau macedonenii cel copt

si cel necopt; si umbla Alexandru calare pe un leu in mijlocul
cetatii.
Dar cetatenii nu-l bagara in sama si gonira pe Alexandru pana
il ajunsera. Iar Alexandru iesi din padure si ii intampina; si-i lovira
unii din mijloc, altii dinainte; si cetatenii se spaimantara foarte si
nu stiau ce sa faca, ci incepura a fugi catre cetate; iar macedonenii
taiau intr-insii cum se taie; si se amestecau unii cu altii, si atat se
taiara, ca zaceau ca frunza si ca iarba; si calcau cu caii pe pedestras
i pana la cetate; si aprinsera si cetatea, si arse biserica cea
mare, unde erau Dumnezeii lor, si arsera si Dumnezeii; si zise Alexandru:
— De ati fi voi Dumnezei, nu ati arde!
Si iesira muierile despletite, si zgariate pe obraz, si cu fetele,
si cu fiii, si strigau:
— Alexandre, milostiveste-te de noi, si stange focul!
Alexandru umbla calare pe Ducipal si nu putea opri pe macedoneni,
iar cetatenii strigau:
— Milostiveste-te, Alexandre, ca ne inchinam tie, noi si cetatea
noastra!
Alexandru scoase ostile afara, si le stanse focul. Si atata moarte
s-a facut, cat n-a mai fost din inceputul Atinei. Si se inchinara
dupa paguba, precum zisese Alexandru. Si atuncea grai Ale-;
xandru:
— Vai de cetatea ce o judeca multi! Si vai de aceia ce nu asculta
de domnul intelept! Ca si atinenii ce nu ascultara pe Sofonie
filosoful, ca n-or fi patit ce patira. Pentru aceea a zis prorocul
Solomon: „Pe omul intelept sa-l indragesti, ca mai lesne este tie,
si mai bine cu inteleptul a purta pe umar o piatra mare, decat cu
nebunul a bea vin“.
Atuncea plansera atinenii cu glas mare; si se auzi peste toata
lumea de amarul lor; si toti domnii si craii elinesti se spaimantara
si mersera la Alexandru cu haraci pe zece ani. Si atunci zise
Alexandru:

— Pana nu spargi capul, nu curge sange.
Si sezu acolo zece zile si de acolo pleca la Ram; si-i iesira inainte
niste crai grecesti, craiul de la Trocinia si de la Amorea, si de la
Delmana, si de la Trivala, si se inchinara lui Alexandru toti si
adusera daruri si haraci si se veselira acolo mult. Si se dusera
unii pe la tarile lor, altii mersera cu Alexandru si-i detera haraciurile
si ostile; si se aflara o suta de mii de pedestrasi; si pornira la
Ram. Ramlenii auzira si se tulburara. Si ei inca aveau doisprezece
sfetnici de judecau Ramul; si facura sfat; inchina-se-vor au nu se
vor inchina lui Alexandru? Si zisera sa se roage Dumnezeilor. Si
mersera la biserica, facura ruga lui Amon, Dumnezeul lor. Si li se
arata Amon in vis si le zise:
„Voi, ramlenilor, inchinati-va lui si-l lasati sa intre in cetate cu
mare cinste, ca Alexandru este feciorul meu si este imparat peste
toti imparatii.“
Si ramlenii cu mare cinste iesira intai cu patru mii de viteji
toti implatosati, incoifati de luminau ca soarele si zisera:
— Bine ai venit, Alexandre, a toata lumea imparat!
Si dupa aceea iesira cu doua mii de fete impodobite, si toate
pe cai albi, cu haine rosii si cu cununi de aur si se inchinara lui
Alexandru, si zisera:
— Multi ani sa traiesti, imparate Alexandre, a toata lumea!
Alexandru, daca vazu asa, zise voievozilor si domnilor sa-si
tocmeasca ostile si steagurile inaintea lui toti pe rand: si dupa ei
mergea Alexandru calare pe Ducipal, si cu stema pe cap; si detera
in trambite, in surle si in tampine; si cum se apropiara de cetate
iesira patru mii de oraseni, toti cu steaguri de finic in maini, si se
inchinara lui Alexandru, si zisera:
— Bine-ai venit, Alexandre, a toata lumea!
Si mai iesira doua mii de preoti toti cu faclii aprinse in maini,
si cu cadelnite de aur si-l intampinara si zisera:
— Multi ani, imparate, sa traiesti!

Si intrara in cetate, si mersera la biserica lui Solomon ce o
facuse Savela-imparateasa, sora lui Solomon, ce se zice Sfanta
Sfintelor, si se inchinara. Si sezu Alexandru in scaunul Ramului:
si incepura a scoate daruri: o mie de blide de aur; si scoasera
plasca, si emurlucul lui Solomon, tot cu ochi de sarpe, avand
intr-insul trei pietre cu douasprezece tocmele, care toate boalele
vindeca; si scoasera stema imparatesei Savela, cea mai de mult
pret, si scoasera un farij, adica un cal alb cu saua de diamant si
de piele de aspida, si scoasera sabia lui Armeleus-crai de la Troada,
si scoase sulita lui de os de elefant, tot cu margaritare, si scoasera
pavaza lui Patrichie-imparatul invalita cu piele de aspida. Acesta
fu ploconul imparatesc. Si scoasera cartea lui Daniil prorocul, si
cetira in carte asa:
„Cand va fi cursul anilor cinci mii doua sute, iesi-va inorogul si
va goni pe toti pardosii de la apus si va merge la berbecele cel mare
ce-i ajung coarnele pana la cer; si junghia-va inorogul la inima, si
se vor cutremura toate limbile in lume!“
Alexandru intreba:
— De cine graieste aceasta?
Ei zisera:
— Imparate, asa ne pare noua, sa fii tu acela!
Alexandru zise:
— Nu cu voia mea, ci cu a lui Dumnezeu!
Iara acolo sta un filosof si zise:
— Imparate, asa se spune: pardosii sunt craii de la apus, iara
berbecele este Por-imparatul; si inorogul este imparatul Macedoniei.
Alexandru zise:
— Cum va fi voia lui Dumnezeu, asa sa fie. Adevarat spune ca
puternicii cadea-vor, si neputernicii ridica-se-vor!

Plasca — mantie
Emurluc — haina lunga, cu gluga.
Tocmele — fetele stralucitoare ale pietrelor scumpe
Inorog — animal fabulos (avand cap de cerb, trup de cal si un corn in fata)

Si acolo sezu Alexandru cincisprezece zile, si venira toti craii
si domnii de la apus cu daruri si cu haraci pe zece ani si se
inchinara. Iar Alexandru se milostivi spre ei si le dete mosiile lor.
Si se veselira acolo macedonenii cu ramlenii ca fratii cincisprezece
zile. Si se ridica de acolo Alexandru cu ostile spre Tara Lesasca si
o lua, si cuprinse si alte tari multe, si ajunsera la o pustie. Acolo
aflara niste oameni cu obraze ca de om si cu trupurile de sarpe,
si se batura cu Alexandru si pierira de aceia zece mii. Si de acolo
mersera pe langa mare si ajunsera la un munte de fier, si erau
acolo niste paseri cu obraze ca de muiere si cu tatele si cu par de
muiere, si se lasau pe oaste si luau omul de pe cal; si fugeau cu el
la munte. Altora le scoteau ochii. Alexandru zise:
— Sa-si faca toti snopi de trestie si sa-i aprinda cu foc.
Si asa facura: cand vrura sa treaca, ei aprinsera snopii, iar
paserile se lasara pe oaste si nu stiau ce este focul, si detera in
foc si-si aprinsera, aripile, cazura jos in foc, si le taiau ostenii, le
calcau caii, si pierira paseri o suta de mii, iara din oastea lui
Alexandru zece mii de oameni pierira.
De acolo se intoarse Alexandru la lume: si ajunse la tara
Eghipetului si o batu, si ajunse la Marea Alba. Si statu acolo cu
ostile si puse mesteri sa faca catarge douasprezece mii, si sa intre
cate zece mii de oameni intr-una. Si se lucrara corabiile in sase
luni. Si puse voievozi pe cinci mii de oameni, si pe Vizantievoievodul
pe opt mii de oameni. Si zise Alexandru:
— Sa intrati in catarge si sa mergeti pe mare si sa bateti cetatile
de pe mare, apoi unde veti iesi sa faceti cetati pe numele vostru,
ca sa ne putem afla in lume.
Iara lui Potolomei si lui Filon le zise:
— Sa mergeti pe uscat cu calarasi si cu toti craii ce se afla in
catarge, si sa mergeti spre Tara Lesasca, si toate cetatile sa le
bateti, si sa luati haraciuri si osti, si sa ne adunam la Eghipet.
Iara Alexandru intra in catarga cu treizeci de mii de oameni;
si purcesera toti in toate partile, si umblara pe apa sase luni; si

iesi imparatul cu ostile lui spre rasarit, si facu cetate mare si tare
si-i puse numele Alexandria. Vizantie iesi la Tarigrad, el facu
cetatea pe numele lui: Vizantie, si Antioh iesi la Antiohia si facu
cetatea pe numele lui: Antiohia. Selevchie iesi la tara arapeasca
pe Marea Neagra si facu cetate pe numele lui: Selevchia. Potolomei
si Filon mersera pe uscat spre Tara Lesasca, si spre Marea Acram
Tatar, ce se cheama azi Ardealul, Moldova si Tara Romaneasca, si
luara cetati multe, si prinsera pe crai vii, si-i legara, si-i dusera la
Eghipet. Si se adunara la Alexandru, si se veselira mult, si spusera
cate cetati au luat si detera pe acei domni legati, si spusera lui
Alexandru cum n-au vrut sa se inchine lui. Iara Alexandru se
milostivi spre ei, si le lua credinta si le dete drumul sa se duca pe
la mosiile lor, si sa trimeata haraci si oaste pe an cate zece mii de
oameni. Iara voievozii nu stiau care pe unde au iesit in lume, pana
s-au aflat peste un an, si era scarbit Alexandru, pentru ca nu stia
pe unde au iesit la lume; si cercetara, prin cetati si prin negutatori,
si se adunara iara peste un an, si se intalnira toti cu Alexandru; si
se veseli foarte Alexandru cu toti voievozii lui, si acolo facu
Alexandru o cetate, si-i puse numele Intampinarea, pentru ca toti
acolo s-au fost adunat. Si sezu acolo sase luni si se gatira de oaste.
Si purcese Alexandru cu ostile spre tara Asiei si acolo era o
cetate mare, anume Troada, ce se cheama greceste Frigia, si acolo
judecau doisprezece filosofi. Iara daca auzira troadenii, iesira
inaintea lui Alexandru toti cetatenii si filosofii si se inchinara cu
plocon lui Alexandru, si-i spusera de Antelus-craiul cat a fost de
viteaz, si cum au pierit atatia domni mari, cum au pierit pentru o
femeie ce o chema Elenusa. Ca oarecand pribegise Alexandru Paris
de la Troada, si mersese la Menelau craiul, si pre Alexandru Paris
il boierira; iara Menelau-craiul se duse la oaste departe si lasa pe
Alexandru Paris precum ii graise, cu Elenusa; iara Elenusa era
preafrumoasa, si se indragise cu Alexandru Paris, si luara comoara
lui Menelau-craiul si fugira amandoi la Troada; si daca veni
Menelau sau Melei-craiul, nu-si gasi craiasa, si se manie, si ridica

sapte crai elinesti cu el si se stransera ostile, si mersera la Troada,
si o batura doisprezece ani cu mare mestesug, ca mai tare cetate
decat Troada nu era pe lume, ca era facuta de Nevrod-imparatul.
Si acolo pierira grecii cu Antelus-craiul, si Alexandru Paris, si
pacatoasa Elenusa si mult popor fara numar pieri pentru o muiere.
Si aceste toate le povestira lui Alexandru, si-i detera plocon sabia
lui Antelus-craiul si scoasera inelul imparatesei de antrax piatra,
si asa era acea piatra, ca de se afla omul bolnav si cauta intr-insa,
se insanatosea de toate boalele. Si scoasera zugravit pe Anteluscraiul.
Iara Alexandru se milostivi spre ei si-i lasa cu pace pe mosia
lor. Si grecii, cu voia lui Dumnezeu, mersera la Ram, si acolo au
intemeiat imparatie mare, si s-a ales un popor numit roman, de
la care apoi au purces de au venit romanii in Ardeal, in Moldova
si in Tara Romaneasca.
Alexandru se intoarse de acolo si porni spre Persia, si ajunse
la hotarul lui Darie-imparatul. Iara Darie trimese iscoade la
Alexandru. Venira iscoadele si vazura judecata lui dreapta, si pe
el darnic, milostiv si dulce la cuvant, si mersera iscoadele la Darie,
si spusera, si se mira Darie si zise:
— Adevarat, acestea sunt semne de domn si de imparat a toata
lumea.
Darie apoi nu crezu sa fie asa, si trimese carti pe la toti domnii
si craii sa se stranga ostile la Staltrorinia: si trimese la Eghipet si
la Ierusalim:
„Scriu voua, ierusalimnenilor, si voua, egiptenilor. Asa va graiesc,
sa nu va inchinati acelui talhar, feciorului lui Filip, ca voi veni cu
sabia si va voi scoate de la acest talhar. Altmintrelea sa nu faceti.“
Alexandru merse la Ierusalim, si auzira ierusalimnenii ca vine
Alexandru spre ei. Si intr-acea vreme judeca Ierusalimul Ieremia
prorocul, si credea in Savaot Dumnezeu. Si facura sfat: inchinase-
vor lui Alexandru, au nu se vor inchina? Alexandru puse tabara
aproape de Ierusalim si trimese carte la ierusalimneni:

„Eu, Alexandru, imparat peste toti imparatii, scriu voua, ierusalimnenilor,
sanatate si viata. Am luat Apusul tot, si am venit la voi,
si va zic sa va inchinati mie, si sa-mi trimeteti haraci si oaste pe an,
si fiti in pace pe mosia voastra.“
Si merse solul la Ierusalim, si cetira cartea ierusalimnenii si se
spaimantara si scrisera carte lui Alexandru:
„Iata noi, soborul Ierusalimului, scris-am la marele imparat
Alexandru Macedon, sanatate! Am inteles ce ne-ai scris, si asa sa
stii imparatia-ta ca noi suntem sub mana lui Darie si nu cutezam
sa ne inchinam tie, ca ne-om inchina astazi, iara maine va veni Darie
si cu rea moarte vom muri. Ci te bate intai cu Darie, si de-l vei bate,
noi ai tai suntem.“
Alexandru ceti cartea ierusalimnenilor si scrise alta carte:
„Eu, Alexandru, imparatul peste toti imparatii, scriu voua,
ierusalimnenilor, sanatate. Ce ati scris am inteles; dar nu se cade
voua sa va inchinati lui Darie, ca sunteti oamenii lui Dumnezeu
Savaot, iara Darie slujeste idolilor; iara voi sa stiti ca pana nu voi
intra in Ierusalim, sa ma inchin lui Savaot Dumnezeu, pana atunci
nu ma voi bate cu Darie“
Si trimese sol cu cartea, si purcese cu ostile spre Ierusalim.
Ierusalimnenii cetira cartea, iar Ieremia prorocul zise:
— O, ierusalimnenilor! Eu zic sa ne inchinam lui Alexandru si
sa-l lasam sa intre in cetate cu cinste, ca eu de acesta am prorocit.
Si placura cetatenilor aceste cuvinte, tuturor. Iara Alexandru
vazu intr-acea noapte in vis pe Ieremia prorocul, care-i zicea:
„Pas in Ierusalim si te inchina lui Savaot Dumnezeu si mergi
spre Darie, ca-l vei bate, si vei fi imparatul persilor si a toata
lumea.“
Iara Alexandru spuse dimineata voievozilor visul. Si iesi Ieremia
prorocul cu toti ierusalimnenii inaintea lui Alexandru cu mare
cinste, si cum vazu Alexandru pe Ieremia prorocul, il si cunoscu,
si zise boierilor:
— Pe acesta l-am vazut asta-noapte in vis!

Si descaleca Alexandru, si saruta sfanta lui Aron, si-l tamaie
Ieremia prorocul cu cadelnita de aur, si-l binecuvantara si toti
preotii Ierusalimului, si-l lua Ieremia de mana si-l baga in biserica
Sionului. Si se inchina Alexandru lui Savaot Dumnezeu si se lepada
de idoli. Si incepura a scoate daruri lui Alexandru. Si scoasera
mai intai galbini multi. Alexandru zise:
— Darul ce-mi dati mie, eu il dau lui Savaot Dumnezeu, sa-i
faceti jertfa, ca si eu ma inchin lui Savaot si ma rog, si intru el
cred, si el sa-mi fie ajutor in tot locul si sa fie cu mine.
Si dete aurul si argintul lui Ieremia prorocul. Si scoasera pavaza
de iachint piatra, si scoasera orasenii galete de migdale, si
scoasera mii de cai hraniti. Si sezu imparatul acolo sapte zile,
si se veselira macedonenii cu ierusalimnenii, si binecuvanta
Ieremia pe Alexandru, si zise:
— Imparate! Toata lumea vei lua, iar mosia ta nu vei mai
vedea!
Si se sarutara amandoi, si purcese Alexandru la Eghipet spre
cetatea lui Netinav-imparatul.
Egiptenii auzira ca vine Alexandru spre Eghipet si se inchisera
in cetate. Alexandru se apropie de Eghipet si zise sa bata cetatea
de patru parti ; si o batura intr-o zi, si nu o putura lua pana sara.
Si intru acea zi fu caldura mare si merse Alexandru de se scalda
intr-o apa rece, si-l prinse raceala apei, si se bolnavi. Iara egiptenii
auzira ca este Alexandru bolnav, si trimesera carte la Filip vraciul:
„Scriem noi la tine, Filipe vraciule, si-ti dam in stire dumnitale
pentru Alexandru, sa-l otravesti, iara tu sa fii imparat Eghipetului!“
Filip ceti cartea si rase, si scrise alta carte la Eghipet:
„Scriu voua, neinteleptilor si magarilor egipteni! Credeti-ma ca
de-mi va trebui mie domnia voastra, dami-o-va Alexandru; inca si
alte imparatii mai mari Alexandru imi va da mie. Voua va pare ca
Alexandru este bolnav, iara el nu este bolnav, ci dimineata il veti
vedea calare pe Ducipal umbland prin mijlocul ostilor.“ Si trimese

cartea la Eghipet; iara egiptenii, daca auzira asa, se spaimantara
si scrisera alta carte lui Alexandru:
„Scris-am noi, egiptenii, la marele imparat Alexandru, precum
ca sa stie ca maine dimineata Filip vraciul va sa te otraveasca cu ierburile
lui“. Alexandru ceti cartea si clatina cu capul; si intr-aceea sosi si
Filip vraciul cu paharul plin de ierbi si-l dete lui Alexandru, si zise:
— Bea, imparate, ca te vei insanatosi!
Alexandru lua paharul si zise;
— Oh! Dragul meu Filipe, oare acest pahar de-l voi bea fi-miva
ceva de folos?
Si pricepu Filip, si lua paharul si-l bau pe jumatate, si zise:
— Alexandre! Nici un vraci nu-si otraveste pe domnul sau.
Iara Alexandru dete cartea egiptenilor, si ceti Filip si planse, si zise:
— Ah, mare imparate Alexandre! Pe capul tau se razima toata
lumea! Si de as face asa, la ce imparat as avea credinta? Mai bine
sa intru in pamant de viu, decat sa fac asa. Iara acei magari egipteni
trimes-au si la mine carte, iara eu inca le-am trimes raspuns cum
am stiut; pentru aceea le-a fost pizma pe mine, si au trimes carte
la tine, imparate. Ci te culca putintel, si te vei scula sanatos.
Deci se veselira ostile si se gatira de razboi; si porunci Alexandru
sa bata cetatea. Si incepura a bate cetatea de toate partile;
detera cu masinile de razboi de o parte si cu sagetile de alta parte;
si mergeau sagetile ca ploaia in cetate; si nu putura rabda sagetile,
ci deschisera portile, si strigau toti:
— Milostiveste-te spre noi, Alexandre-imparate, ca noi inchina
m cetatea noastra tie! Ci te milostiveste, Alexandre, feciorul
lui Netinav-imparatul!
Si se milostivi Alexandru de opri ostile, si sezu in scaunul
Eghipetului, si se inchinara toti egiptenii lui Alexandru; si zise
Alexandru:
— Cum stiti ca sunt feciorul lui Netinav, imparatul vostru?
Si graira egiptenii:
— Imparate! Avut-am noi imparat pe Netinav care a imparatit
bine si dulce patruzeci de ani; si l-a scos Darie-imparatul, si s-a

dus de la noi. Si ne-a lasat carte si stema pe masa; si asa zice
cartea: ca se va duce de la noi batran, si va veni tanar; si noua
asa ne pare, sa fii tu acela! Si l-am varsat de aur si l-am pus intrun
stalp, si i-am pus stema in cap si cartea in mana.
Alexandru merse sa-l vada; si se apropie de stalp; iara stema
cazu in capul lui Alexandru, si se mirara toti de asa minune.
Alexandru facu acolo alt stalp foarte inalt. Si se scrise in stalp
langa tatal sau, Netinav. Si lua Eghipetul, si se veselira egiptenii
cu macedonenii. Si incepura a scoate daruri scumpe, aur si argint
mult, si toate comorile crailor si ale imparatilor celor batrani de
la Faraon, si de la Iosif cel preafrumos; si toate le lua Alexandru
si le dete ostilor, si le zise sa se gateasca de razboi. Si puse imparat
pe Filip, si poposi acolo treizeci de zile.
Iara intr-o zi venira vestitorii lui Alexandru si-i spusera:
— Sa stii, imparate, ca vine Darie spre tine cu toata sila lui, si
este la apa Eufratului!
Alexandru scrise ostile, si aflara sase mii de mii de calareti, si
patru mii de mii de pedestri. Si purcese ostile inaintea lui Darie
la Eufrat. Si daca se apropie de Eufrat, Darie auzi si scrise ostile,
si se aflara zece mii de mii de pedestri; si trimese Darie iscoada
la Alexandru. Iara strajile lui Alexandru prinsera iscoadele lui
Darie si le adusera la Alexandru. Si le zise Alexandru:
— De nu veti spune drept, eu va voi pierde! Si-i intreba:
Spuneti, cate osti are Darie?
Ei spusera drept, Alexandru porunci ostilor sa faca toti focuri
sara, si asa facura, si se suira iscoadele intr-un munte inalt, si
vazura focuri multe fara numar; si le dete drumul de se dusera la
Darie-imparatul, si asa spusera lui Darie:
— Sa stii, imparate, ca atata oaste are Alexandru, cat nu se
stie numarul si sfarsitul!
Iara Darie se manie pe ei si le taie limbile ca au spus ostilor sa
se sperie.
Sila — putere, armata

Darie trimese soli si carte la Alexandru:
„Scriu tie eu, Darie, imparatul peste toti imparatii, marele si
tarele, si intocmai lui Dumnezeu, si luminez intocmai ca soarele pe
lume, si Dumnezeul persilor, scriu tie, feciorul lui Filip. Am auzit ca
ai luat Apusul, Ramul, Atina, Ierusalimul si Eghipetul, si acuma ai
venit si la tara mea cu talharii tai. Sa stii, ca sa-mi trimeti haraciul
acelor tari de la apus, si sa-ti cei iertaciune de la mine si-ti voi ierta
gresala, si sa te duci la Macedonia ta, sa-ti tii mosia. Iara de nu vei
face asa, voi veni la tine cu toate ostile, si nici un macedonean nu
va scapa in toata lumea. Ci sa-ti treaca nebunia, si te du indarat.“
Si veni solul la Alexandru; iara Alexandru ceti cartea si o rupse,
si porunci sa fie spanzurati solii lui Darie. Iara macedonenii zisera:
— Nu se cade sa se spanzure solii.
Alexandru raspunse ca nu sunt trimesi la imparat, ci i-au trimes
la talhar; si talharii pierd solii:
— Vina este a lui Darie, domnul vostru.
Iara solii graira:
— Imparate, de ne vei pierde pe noi, putina paguba vei face
lui Darie, si acum talhar nu esti, iara de vei rupe legea solilor,
Alexandru zise:
— Fiti iertati si va dau zile de la mine, iara de la imparatul
Iara solii graira:
— Imparate, sti-vom si noi ce vom grai la imparatul nostru de
insuti talhar te vei face!
vostru morti erati.
imparatia ta!
Alexandru cinsti solii si-i darui, si scrise carte lui Darie:
„Eu, Alexandru-imparatul, scriu tie, Darie, imparatul persilor. Sa
stii ca nu-ti multamesc la cuvintele ce mi-ai trimes, ca au fost cuvinte
ca de nebun; si tu te lauzi catre mine care am luat Apusul si alte
cetati, zicand ca nu voi scapa in toata lumea dinaintea ta. Dara nu
stii ca macedonenii sunt pietre de diamant, si sunt iuti ca piperul;
si asa sa stii ca voi stapani peste imparatia ta, cu ajutorul lui

Dumnezeu; iara persii tai sunt oi, si macedonenii sunt lupi si lei
neastamparati, si ei isi dau viata spre moarte, si nu se tem de
moarte.“
Si se dusera solii, si Darie ceti cartea, si-si chema boierii si-i
intreba de sfat. Si raspunsera:
— Imparate! Nu ti se cade tie sa te bati cu Alexandru, ca tu
esti imparat mare, iara Alexandru este un crai mic; ci mana numai
niste boieri, ca-l vor bate!
Si aceasta placu lui Darie, si trimese pe Mamant-voievodul si-i zise:
— Sa mergi sa ei oastea mea, doua sute de mii de calarasi, si
doua sute de mii de pedestrasi si patru mii de etiopi; si sa mergi
sa treci Eufratul si sa te bati cu acel talhar si sa cauti, de va pleca
a fugi, sa nu-l lasi, ci tot sa-l gonesti pana ce-l vei prinde, si sa-l
aduci viu la mine cu toate ale lui.
Alexandru vazu armia lui Darie, si porunci gatirea ostenilor, si
incaleca pe Ducipal, si umbla prin mijlocul ostilor si astfel grai:
— Fratilor si vitejilor! Rugati pe Dumnezeu Savaot si fiti
vrednici, ca am nadejde de la Dumnezeu ca-i vom bate curand si
vor fugi indarat, ca imparatul lor nu este cu dansii, ci sunt cu
niste boieri, iara voi sunteti cu imparatul vostru; si de-i vom bate,
sa stiti ca voi fi imparat a toata lumea, iara de ne vor bate pe noi,
nu vom scapa in toata lumea de Darie-imparatul! Ci, fratilor, mai
bine sa pierim cu cinste decat sa pierim cu rusine! Sa stiti voi ca
persii sunt oi, macedonenii sunt lupi, si un lup multe oi risipeste
si le sfarama!
Si facu Alexandru trei osti, si detera in trambite, si in tampine,
si in surle de trei parti si se lovira ostile foarte tare, si se taiara
toata ziua; iara persii incepura a da inapoi, si macedonenii a-i
goni. Darie se spaimanta si pleca a fugi; iara Alexandru multi taie,
si multi prinse vii, si ajunse la hotarul lui Darie; si puse Alexandru
tabara lui acolo si pe cei vii ii ierta, iara pe cei morti ii ingropa ;
si pierira de-ai lui Darie o suta de mii.
Iara Darie trimese pe la toate tarile cuvant sa se stranga cu
ostile la Babilon: si se stransera cincizeci de mii, si iara plecara

spre Alexandru cu razboi. Iara Alexandru se gati de lupta, si
incaleca pe Ducipal si umbla prin mijlocul ostilor, si graia:
— Fratilor si vitejilor macedoneni! Rugati pe Dumnezeu Savaot!
Ca-l vom bate pe Darie cat mai curand, ca pe un urs multi caini il
latra si nici unul nu-l musca, si sa stiti ca cati vor fi ramas de la
razboiul dintai, nici unul nu va veni intr-acel de acum, si de aci
inainte vom fi fara de grija!
Intr-acea noapte vazu Alexandru pe Ieremia in vis si-i zicea
prorocul:
„Pas, Alexandre, spre Darie, ca-l vei birui, si te roaga lui
Dumnezeu Savaot.“
Si facu doua osti, si detera in tampine, in trambite si in surle,
si se invaluira ostile trei zile, si incepura persii a fugi si macedonenii
a-i goni, si-i taiau cum se taie; si acolo pierira de-ai lui
Darie patruzeci de mii, si macedoneni zece mii. Iara Darie fugi
pana la Persida si acolo plangea. Iara Alexandru prinse multi vii
si dandu-le drumul, le zise:
— Mai mult sa nu veniti cu Darie la razboi!
Alexandru purcese apoi spre razboi la Babilon; iar babilonenii,
daca se apropie el de cetate, nu-l lasara sa se apropie o suta de
mile de loc. Iara Alexandru statu deasupra Eufratului, si asa era
Babilonul de intins, cat curgea Eufratul prin mijlocul lui. Si apa
aceasta este atat de mare, cat trec pe ea cu luntrile. Si Alexandru
porunci sa sape si sa abata apa, sa nu treaca prin cetate.
Si sapara sapte zile si abatura apa la uscat, peste camp. Iara
intr-o noapte, pe cand cetatenii faceau slujba Dumnezeilor lor,
Alexandru intra pe urma apei pe dedesubtul cetatii si intr-alta
noapte aprinse orasul. Iara cetatenii se spaimantara si deschisera
portile si navalira calaretii inauntru, si-i taiara toata noaptea. Iara
la ziua intra si Alexandru in cetate cu ostile, si se inchinara
babilonenii lui Alexandru, strigand:
— Milostiveste-te spre noi, Alexandre-imparate, ca ne inchinam
tie, noi si cetatea noastra!

Atunci stinsera focurile si incepura babilonenii a scoate la
daruri scumpe lui Alexandru. Si deschisera vistieria lui Darie-
imparatul, si scoasera doua sute de poveri de galbini, si scoasera
o mie de cai povodnici, ai lui Darie, si scoasera o suta de lei cu
zgarde de aur si o mie de pardosi, si o suta de bidivii arapesti,
care erau mai frumosi decat toti caii de pe lume, cu procovite
sau toluri de matase; si scoasera o mie de bliduri de aur, si scoasera
doua sute de mii de coarne de inorog ferecate cu aur si cu pietre
scumpe, si o suta de potire de aur si piatra de diamant, si scoasera
plasca lui Selevchie-imparatul, facuta cu ochi de sarpe, si cu
margaritar, si cu pietre nestemate ; si scoasera stema lui Sihan-
imparatul, scoasera masa lui Darie de safir piatra si cine sedea la
dansa nu i se mai facea inima rea. Si acolo sezu Alexandru
patruzeci de zile, si se veselira macedonenii cu babilonenii. Iara
Darie auzi ca a luat Alexandru Babilonul si se umplu de amar si
jale multa, si striga:
— Oh, amar mie! O, pedepsitul de mine, cum ma potriveam
lui Dumnezeu din cer, iara acum nu ma pot potrivi nici unui om,
ca mai-micii mei sparsera sila mea! Oh, cainicul de mine, cum
ma bucurai in putina vreme, si mai curand sosi jalea si amarul,
cum se zice: „Nu este bucurie sa nu se schimbe in jale si cel care
va lua de la altul cu bucurie, altii vor lua de la el cu jale!“ Mai
bine sa ma fi ucis macedonenii decat sa fiu imparat cu rusine; ca
multa vreme luara persii haraci de la Macedonia, iara astazi
platesc cu capetele!
Si plangea Darie cu amar. Iara un boier vru sa-l mangaie si zise:
— Asa este imparatia, ca si copaciul mare: cand cade, mare sunet
face; si vantul copaciul mare il surpa si-l rupe. Si nu te scarbi,
imparate, ca Alexandru batutu-ne-a pe noi, dar si noi bate-l-vom pe
el, ca asa sunt ostile, si mai avem noi viteji buni intre persii nostri.
Procovita — tol gros de invelit, patura
Cainic — de plans, vrednic de mila

Si sta acolo si un boier al lui Darie, anume Amvis, care-i zise:
— Imparate, tu m-ai crescut, si mult bine mi-ai facut, iara astazi
te vazui trist; si asa sa stii ca voi sa merg la Alexandru, si-mi voi
da capul pentru tine astazi!
— O, dragul meu Amvis — zise Darie — de vei face asa;
moartea ta va fi mai cinstita decat viata altora, si imparatia persilor
scapata va fi de tine, si pomeni-se-va numele tau pana va fi Persia!
Amvis ceru sa i se dea sabia lui Darie, si-si puse semn macedonesc;
si se apropie de Alexandru; iara Alexandru era implatosat
si incoifat si umbla prin mijlocul ostilor. Si Amvis scoase sabia si
vru sa loveasca pe Alexandru peste ochi, si gresi de-l lovi peste
coif, si-i taie coiful, si-i rase parul ca cu briciul de pe crestet, si
vru sa-l loveasca si a doua oara, si nu putu, ca-l prinsera. Iara
Alexandru zise:
— Ma lovi mana macedoneasca cu sabia persieneasca, si
intreba: Omule, de unde esti, si al cui esti? Si cum te cheama?
El raspunse:
— Eu sunt sluga lui Darie-imparatul, care de mic m-a crescut
si m-a miluit, si m-a boierit; il vazui trist si jalnic plangand; si mi
se facu mila de jalea lui; si cutezai sa-mi dau zilele pentru el, si
am venit sa te tai, si sa veselesc pe domnul meu cu moartea ta, si
cu a mea; si inceputul se facu, iara Dumnezeu nu vru cum vrui eu!
Alexandru zise:
— O, fara de minte, Amvise! Cred ca astazi sunt mort pentru
mintea ta si pentru domnul tau ; iara eu iti dau zile de la mine si
te iert. Ce facusi tu n-a facut nici un om de pe pamant; si tu te du
la domnul tau Darie, si sa-i spui ca pe cine il pazeste, Dumnezeu
il si fereste, si nu-l poate ucide nimenea, si sa-i spui sa se inchine
mie si sa-mi dea haraci si oaste pe an si sa sada in pace pe mosia lui!
Amvis se duse la Darie si-i spuse toate ce facuse, si ce a zis
Alexandru, si cum ii sunt daruite zilele de Alexandru; iara Darie
planse mult si zise:
— Cum va fi voia lui Dumnezeu, iara eu n-am ce face!

Amvis grai:
— Imparate, eu astazi sunt mort pentru tine, iara de la Alexandru
viu sunt, si cat bine mi-ai facut mie pana astazi il platii cu
capul, si cat putui eu facui, iara Dumnezeu nu vru cum am vrut
eu, si de astazi inainte, sa ma ierti, imparate, ca voi sa ma duc la
acela ce mi-a dat zilele de la el; si-l voi sluji de astazi inainte; si
ma iarta, imparate!
Darie se umplu de jale si grai catre boierii lui:
— Cui i-a venit oare in aminte ca va iesi din Macedonia atata
putere? Si iara grai: „Cine se suie pogoara-se, si cine se smereste
inalta-se!“
Si zise lui Amvis:
— Sa spui lui Alexandru: Cat a luat sa-i fie de bine si sa ne
impacam, iara eu nu ma voi inchina lui, ca imparat la imparat nu
se inchina nici unul, ci unul mort si altul viu imparateste; iara de
nu va vrea asa, el sa ma astepte in cincizeci de zile sa merg la el
cu cati persi mi-au ramas, si voi sa aduc si din India oaste, de la
Por-imparat, si ori il voi bate, ori ma va bate el si voi pieri cu
cinste pe mosia mea cu toti persii mei!
Amvis isi lua ziua buna de la Darie si se duse la Alexandru, si
se inchina lui si-i spuse ce graise Darie. Alexandru primi pe Amvis,
si-l crezu si-l amesteca intre macedoneni.
Alexandru zise:
— Adevarat ca imparat la imparat nu se inchina, ca imparatia
mare lucru este, ca un munte inalt si impodobit frumos, cu de
toate florile, si se vede peste toata lumea, si asa ii pare omului ca
nu se va mai pogori niciodata; iara cand va veni vremea, se
pogoara fara voie: asa este imparatia acestei lumi desarte! Apoi
iarasi zise: Vazui asta-noapte in vis pe Ieremia prorocul si-mi graia:
„Fatul meu, Alexandre! Sa mergi insuti sol la Darie, si te roaga
lui Savaot Dumnezeu, ca el te va scoate din nevoie.“
Si spunea boierilor visul, lui Potolomei, lui Filon si lui Antiohvoievod,
si grai:

— Sa stiti ca voi sa merg sol la Darie!
Ei nu-l lasara, el zise:
— Merge-voi si ce va da Dumnezeu! Si se gati si zise: Boieri
dumneavoastra, de voi pieri eu acolo, voi tocmiti imparatia bine
si sa nu lasati pe mama mea Olimpiada!
Iara voievozii plansera cu jale, si zisera cu totii:
— Mai bine sa ne tai capetele noastre decat sa vedem noi
aceasta!
Alexandru raspunse:
—De va fi voia lui Dumnezeu, nu ma va ucide toata lumea!
Si se saruta cu voievozii, si se duse Alexandru sol la Darie-
imparatul.
Darie auzi ca vine sol de la Alexandru si facu divan mare, si-si
tocmi polatile si se arata luminat solului, si sedea in jet de aur
impodobit cu pietre scumpe, si imprejurul lui stateau tot voinici
tineri cu faclii aprinse, si se aflau imprejurul lui tot ingeri facuti
de aur, si luminau tocmai ca soarele, si sedeau doisprezece
hatmani in jeturi de aur, si erau in jur patruzeci de stalpi de
marmura alba ca zapada. Si intra Alexandru in divan sol, si dete
cartea lui Darie, si ceti cartea si asa era scris:
„Eu, Alexandru, imparatul peste toti imparatii si imparatul a
toata lumea cu vrerea lui Dumnezeu, scriu tie, Darie imparate,
sanatate! Si-ti aduc aminte ca ai luat haraciul de la talal meu Filip,
si el muri, iara eu ramasei tanar in scaunul tatane-meu, si tu ai
vrut sa ma scoti de la mosia mea; trimeteai altii sa fie domni si
imparati in Macedonia; iara Dumnezeu nu vru cum ai vrut tu, ca
Dumnezeu conteneste si rabda; iara tu cum ai contenit, asa ti se
conteneste si tie astazi, caci Dumnezeu m-a facut imparat pe mosia
mea, si inca peste toata lumea. Tu ai zis ca ma vei aduce legat, si tu
ai vrut toate ale mele sa fie ale tale, asa vor sa fie toate ale tale ale
mele, si voi fi imparat a toata lumea; si eu nu sunt asa nemilostiv
Polata — palat, cladire

cum iti pare tie, ci-ti pleaca inima, si te inchina mie si-mi trimete
haraci, si oaste pe an, si tu imparateste in pace si sanatos pe mosia
ta; iara de nu vei face asa, tu esti dusman persilor tai, si toti veti
pieri de sabia macedonenilor, si tu cu rea moarte vei muri; si te
gateste de razboi acum pana in cincisprezece zile.“
Darie ceti cartea si zise:
— Boieri, cine-si poate inchipui ca are atata putere imparatia
Macedoniei?
Alexandru zise:
— Ca sunt toti ca unul, libovnici si viteji buni, si au toti un
cuget si un cuvant, si nu socotesc moartea lor.
Iara un slujbas mare zise:
— Cum raspunzi astfel unui imparat asa mare ca acesta?
Alexandru zise:
— Volnic este solul sa raspunda imparatului!
Marele Darie zise:
— Cum te cheama?
El raspunse:
— Filon ma cheama!
Darie grai:
— Filoane, sa stai aicea pana voi scrie cartea catra Alexandru!
Si statu pana sara si chemara pe sol la masa si-l asezara la
locul solilor, si-i detera un pahar cu vin sa bea. Alexandru bau
vinul, si baga paharul in buzunar; si-i detera si alt pahar, si-l baga
in san. Ei spusera imparatului ce face solul. Imparatul zise:
— Mai dati-i inca unul.
Si-i detera si al treilea pahar, si-l bau si-l baga in buzunar. Si
zise un boier:
— Cum faci tu asta la masa imparateasca, de iei paharele la
tine?
Alexandru zise:
— La imparatul nostru asa este legea solului: pana la al treilea
pahar toate le ia solul!

Darie crezu aceasta. Iara in vremea asta, un boier ce-l chema
Candarcus, care mersese in Macedonia sa fie domn, sosi la masa si,
cum vazu pe Alexandru, il si cunoscu si se apropie de Darie si-i zise:
— Sa stii, imparate, ca solul este insusi Alexandru!
Darie nu crezu aceasta si iara merse Candarcus si a doua oara
la Darie si zise:
— Imparate, de nu va fi acesta Alexandru, sa-mi tai capul.
Darie prinse a privi la sol si-i zise:
— Filoane, asamana-te oamenii mei a fi tu Alexandru.
Alexandru zise:
— Imparate, adevarat ca saman cu el, pentru aceea ma trimete
tot pe mine sol!
Darie il crezu si se sculara de la masa, si intrara in casa sa
faca sfat, prinde-l-vor au ba. Iara Alexandru pricepu ca l-au cunoscut;
si cum sedea in palat singur, isi lasa plasca si-si puse caciula
persieneasca in cap; si pleca la poarta, si zise portarilor:
— Tine-ti pahar imparatesc si deschideti poarta; ca m-a trimes
imparatul sa chem voievozii!
Si-i deschisera poarta si iesi Alexandru, si merse la alta poarta,
si zise:
— Tine-ti pahar imparatesc si deschideti poarta; m-a trimes
imparatul sa tocmesc strajile!
Si-i deschisera poarta si iesi Alexandru, si merse la a treia
poarta si iara zise ca si intai, si-i deschisera poarta, si iesi Alexandru
afara, si merse la gazda si incaleca pe Ducipal, si fugi toata
noaptea, si sosi cu zorile la apa Sinarului; si era apa aceea cumplit
de mare si venea in toate noptile cu noroi, si cu pietre, si cu var.
Iar Alexandru dete si trecu, si gasi de ceea parte pe Filon si pe
Potolomei-voievozi, care asteptau pe Alexandru; si se sarutara cu
Alexandru si le povestea el cum a petrecut la Darie.
Iara Darie, tinand sfat, cauta sa-l prinda pe Alexandru. Si-l
cautara prin toate odaile, si nu-l gasira, si alergara la poarta, si
intrebara; iar portarii zisera:

— Venit-a un om la noi si ne dete pahar imparatesc, si ne zise:
„Tineti pahar imparatesc si-mi deschideti poarta, ca ma trimese
imparatul sa chem voievozii!“ Si l-am lasat, si s-a dus!
Ei alergara si la a doua poarta si portarii tot asa raspunsera;
mersera si la a treia poarta, si primira acelasi cuvant; si alergara
la gazda si intrebara; iar gazda zise:
— Venit-a, a incalecat si s-a dus.
Ei se intoarsera la imparatul si-i spusera cum a scapat solul, iara
Darie se umplu de amar si de jale, si zise lui Candarcus sa-l goneasca
cu o suta de voinici pana la apa Sinarului, ca nu va putea trece. El
se duse si lua o suta de viteji buni cu cai ageri, si-l gonira toata noaptea
pana la ziua si sosira la apa Sinarului, si vazura pe Alexandru de
ceea parte cu voievozii lui, iar Alexandru striga spre ei:
— Ce goniti vantul, ca nu-l veti prinde? Si va duceti la impa-
ratul vostru, si-i spuneti ca-i multamesc de cinste si sa se gateasca
de razboi in cincisprezece zile!
Si se duse Alexandru la tabara lui. Candarcus se intoarse la
Darie si spuse toate ce au fost.
Iara Darie plangea cu mare jale si zicea:
— Vazut-ati cum ne insela feciorul lui Filip, si scapa din mainile
noastre? Si iara zise: Oh, necredincioasa lume! Cum te arati intai
dulce si apoi amara!
Darie scrise carte la Por, imparatul din India, caci era mare si
mai avea si treizeci si sase de limbi sub biruinta lui .
„Iata eu, Darie, cainicul si jalnicul! Amarnicul de mine, Darie-
imparatul, scriu la tine, cinstitule si marele Por-imparate, intocmai
cu Dumnezeul persilor, si soarele Indiei. Trimet imparatiei tale
sanatate. Credem ca-ti va fi venit vestea ce patim noi de la macedonenii
nostri, de la feciorul lui Filip, cum se leapada de noi, si cum
a luat Apusul tot si acum venit-a si la noi, si ne-a batut de doua ori,
si sparse oastea mea, si-mi lua Eghipetul, Ierusalimul si Babilonul;
si te rog cu capul plecat pana la pamant sa-mi dai ajutor si oaste
din India, ca pe indieni nu-i poate bate nimenea, si inaintea lor

nimenea nu poate sta, si ma rog sa-mi dai ajutor, sa ma bat cu el,
ca sa-l birui, sau sa pierim cu cinste pe mosia noastra, ca nu se
poate sa pat eu rau langa tine, fiind tu mare si tare, ca nu stii cum
te va duce Dumnezeu si pe tine intr-aceasta lume inselatoare! Si asa
ma rog!“
Por-imparatul ceti cartea, si clatina capul si zise:
— Nu este bucurie pe lume sa nu se schimbe in jale; ca Darie
oarecand se potrivea lui Dumnezeu, iara astazi nu se poate potrivi
unui om de pe pamant, si astazi este batut de mai-micii lui, de
macedoneni.
Por-imparatul chema boierii lui si le zise:
— Mergeti de luati oastea mea, patru mii de calareti!
Si purcesera ostile in ajutorul lui Darie. Por le zise:
— Paziti sa-mi prindeti pe feciorul lui Filip, si sa paziti, de va
fugi, sa-l goniti pana il veti prinde si sa-l aduceti la mine, ca am
auzit ca este cuminte si intelept.
Voievozii luara ostile si se dusera la Darie, iara Darie se veseli,
si trimese pe la ostile lui sa se stranga, si se adunara o mie de mii
de oameni si purcesera spre Alexandru.
Indienii trimesera iscoade la Alexandru; iara strajile macedonene
prinsera iscoadele si le dusera la Alexandru. Si porunci
imparatul sa le duca pe o magura inalta, sa vada ostile lui, si zise
ostilor sa porneasca la razboi iute si cu graba; si plecara ostile
tare si cu graba spre Darie, si iscoadele vazura asta; apoi le dete
drumul, si se dusera si spusera indienilor:
— Sa stiti ca Alexandru are oaste foarte tare, si sunt iuti fara
sama, si cai tot armasari ca zmeii, si vin tare spre noi fara frica, si
atata sunt de multi cat vor fi pana la douazeci de mii de oaste!
Iara indienii daca auzira aceasta se spaimantara foarte rau si
mergeau la razboi fara voia lor, si cu frica mare.
Iara ostile se lovira foarte tare si iute, cat se facu praf de nu se
cunosteau unii din altii, si dete Dumnezeu vant mare de sufla
praful dupa osti, de se vazura, si incepura a se taia cum se taie,

toata ziua ; si incepura indienii a fugi si macedonenii a-i taia.
Iara Alexandru mergea intr-o caruta de aur si cu doisprezece viteji
taia din caruta cu spada de un stanjen, si-i calca cu caii si zaceau
persii si indienii ca snopii. Iara Darie fugi in Persida.
Alexandru zise lui Filon sa goneasca pe indieni, si sa strige sa
nu fuga, ci sa se inchine, si daca nu se vor inchina, sa le ia caii si
armele si sa-i lase sa se intoarca in India. Filon incepu a-i goni, si
le striga sa nu fuga, ca vor pieri toti. Si statura indienii si se
inchinara lui Filon, si le lua caii si armele si le zise:
— Mergeti la Por-imparat, si sa-i spune-ti sa nu mai dea ajutor
altuia, si sa stiti ca eu sunt imparat in Persia.
Si se dusera ei la Por, si spusera ce au patit, tot, si Por se mira
mult. Iar Alexandru gonea pe Darie, si Darie fugea plangand si
graind:
— Oh, amar tie, Darie! Cum te slavea toata lumea, si te potrivea
lui Dumnezeu, iar astazi fugi si de macedonenii tai!
Si fugea pe campii Persiei; si-l ajunsera doi boieri ai lui, pe
nume Razvan si Candarcus, si cum il ajunsera, asa il si lovira
amandoi cu sulitele, si cazu Darie de pe cal jos, iara ei il dezbracara
si luara ce gasira la el, si-l lasara cu putin suflet. Si zacea imparatul
persilor in pulbere, in picioarele cailor. Iara Alexandru ajunse acolo
si-l vazu Darie si striga:
— Oh, Alexandre, Alexandre! Nu trece si lasa pe Darie in
pulbere zacand.
Alexandru auzi, si alerga grabnic, si-l vazu ranit zacand si zise:
— Cine esti tu?
El zise:
— Eu sunt Darie-imparatul, acela ce eram marit de toata lumea,
si de toate limbile de oameni! Eu sunt Darie, cela ce se potrivea
lui Dumnezeu din cer, iara astazi zac in pulbere, in picioarele
cailor! Eu sunt soarele persilor, iar astazi sunt injunghiat de persii
mei. Eu sunt Darie, imparatul a toata lumea, iara astazi nu mi-i

ingaduit nici la mosia mea sa mor! Ci nu ma lasa, Alexandre, in
pulbere, ca nu esti nemilostiv.
Iara Alexandru descaleca si-l puse pe Darie in caruta sa de aur,
si-l sterse cu mahrama, adica cu basmaua lui, si zise:
— De nu vei muri, cinste mare vei avea!
Alexandru porunci sa-l duca lin la Persida cetate; si el mergea
dupa ostile lui Darie si le striga sa nu fuga, ci sa se inchine, ca
Darie e pierit; si se inchinara lui Alexandru, si mersera toti persii
si macedonenii in cetate la Persida si sezu Alexandru in scaunul
lui Darie si-si puse stema in cap si lua toiagul de aur al lui Darie,
si persii mersera toti de se inchinara lui Alexandru si-i zisera:
— Multi ani, Alexandre, imparatul persilor si al macedonenilor!
Si fura persii si macedonenii toti frati. Pe Darie il dusera cu
putin suflet si, vazand el pe Alexandru in jetul lui, zise:
— Aduceti pe fata mea Ruxandra.
Si merse Ruxandra la tata-sau, si Darie planse cu jale si zise:
— Oh, drag sufletul meu, inima mea, si lumina ochilor mei,
draga mea Ruxandra! Iata ca eu iti aduc barbat din Macedonia,
fara veste si fara de nadejde, ca eu nu cugetam sa-ti fac nunta ta
asa degraba, ci eu cugetam la nunta ta sa chem toti craii si domnii.
Iara astazi iti castigai barbat, pe cela ce l-a pus Dumnezeu imparat
a toata lumea; si la nunta ta mult sange s-a varsat, al persilor si
al macedonenilor; si astazi persii cu macedonenii se infratira, iara
eu iti zic tie, fata mea, de astazi inainte sa cinstesti pe domnul
tau Alexandru, cum se cade a cinsti pe imparatul tau, si a toata
lumea.
Si o lua de mana, o saruta dulce, si o duse la Alexandru, si zise:
— Tine, Alexandre, pe Ruxandra, sufletul meu si inima, tie
imparateasa sa-ti fie, ca este mult inteleapta, frumoasa si milostiva.
Alexandru se scula din scaun si o lua de mana si o puse langa
el in jet, si-si lua stema din cap si o puse in capul ei, si lua inelul
ei si-l baga in degetul lui si o saruta dulce, si zise:

— Sa stii, Darie imparate, ca Ruxandra ta imi va fi imparateasa
de astazi inainte, iara imparateasa ta mie maica-mi va fi in locul
Olimpiadei, pana la moartea mea.
Darie grai:
— Fatul meu Alexandre! Sa imparatesti sanatos si cu Dumnezeu,
si cu fiica mea Ruxandra, iara eu merg astazi la iad, unde
merg toti din veac; ci pe Candarcus si pe Razvan sa-i judeci cum
se cade, si ramaneti cu Dumnezeu, si imparatiti sanatosi.
Si muri Darie-imparat, si se sfarsi. Si a imparatit Darie saizeci
de ani, si fu ca si cand n-ar mai fi fost.
Alexandru petrecu pe Darie pana la mormant cu toti macedonenii
si cu toti persii pana il inmormantara, in luna lui august, in
cincisprezece zile. Alexandru statu imparat persilor, si chema pe
Candarcus si pe Razvan, cei ce ucisera pe Darie, si le zise:
— Cum ati ucis pe domnul vostru care v-a facut voua mult bine?
Si ei graira:
— Moartea imparatului Darie te facu pe tine imparatul persilor.
Alexandru zise:
— Dara eu sunt un strain, si nici un bine nu v-am facut; dar
mie cum imi veti face vreun bine? Si porunci: Spanzurati-i!
Alexandru iarasi zise: Blastamat sa fie acela ce va hrani pe
ucigatorul de oameni, pe curva din casa, si pe vanzatorul de cetate!
Alexandru scrise apoi carte mamei sale Olimpiada, la Macedonia,
si catra dascalul lui, Aristotel:
„Eu, Alexandru, imparatul peste toti imparatii, scriu la muma
mea Olimpiada si la dascalul meu Aristotel. Sanatate si viata trimet
dumneavoastra. Si acum sunt sapte ani de cand n-am trimes noi la
voi si voi la noi carte, nici de bine, nici de rau, si de aceasta este a
noastra vina; ci sa iertati, ca pana acuma am avut razboaie mari,
cu toate tarile pana la Persia lui Darie, si cu el batutu-ne-am de trei
ori si l-am biruit, si i-am luat imparatia, inca si fata lui o luai pentru
bunatatile ei si pentru frumuseta ei, mie imparateasa sa-mi fie. Darie
insa muri si eu astazi sunt imparatul persilor, si sa stiti ca pana nu

stiam dragostea muierii nu-mi mai aduceam aminte de voi, nici de
voi pieri, iara acum voi sa stiu si de viata voastra, cum locuiti, si
cum este Macedonia si cum auziti de noi. Sa fiti sanatosi“. Dupa
aceea deschisera vistieriile lui Darie si gasira douasprezece turnuri
pline cu galbini, si douasprezece case pline de taleri, si douazeci
de case pline cu scule de aur, si cu pietre scumpe si de margaritar
cel mare, si coarne de inorog ferecate tot cu aur, si o mie de potire
de aur, si o mie de cai hraniti, si o mie de cai povodnici tot cu
toluri de matasa, si o mie de lei tot cu zgarde de aur, si zece mii
de soimi, si zece mii de zgriptori, si cincizeci de camile, si o suta
de mii de catari, si o suta de mii de boi de pluguri, si zece mii de
ogari, si trei mii de copoi, si o mie de mii de oi; iara cetatea era
tot poleita cu aur, si impodobita cu pietre scumpe, de lumina ca
soarele, si alte multe cate nu se stie; nici mintea omului nu poate
socoti bogatia lui Darie-imparatul. Alexandru dete aurul si argintul
ostilor si voievozilor. Si se veselira macedonenii cu persii ca fratii.
Intr-o zi se sui Alexandru intr-un foisor inalt foarte si striga cu
glas mare si zise:
— Sa stiti, voievozilor, voi macedonenilor si persilor, si toata
lumea, sa stiti ca ma lepad de Dumnezeii elinesti, de Amon si de
Apolon, si de Poseidon, si eu blastam pe acei Dumnezei elinesti,
si ma inchin lui Savaot Dumnezeu si ma inchin celui ce a facut
cerul si pamantul, pe acela maresc ce odihneste pe heruvimi, si-l
maresc serafimii. Si eu pe acela maresc de aici inainte, si voi toti
sa credeti intr-acela. Si sparsera toti Dumnezeii elinesti si-i bagara
in foc, si le zise:
— De sunteti voi Dumnezei, iesiti din foc sa va maresc.
Iar nici unul nu putu iesi, ci arsera toti, si se facura cenusa. Iar
zise Alexandru tuturor ostilor:
— Voi toti, voinicilor, hraniti-va caii bine de acum intr-un an,
si sa va dregeti armele, si sa beti, si sa mancati si sa va veseliti.
Si sezu acolo un an cu imparateasa lui Ruxandra si imparatira
bine, dulce si frumos cu toti macedonenii si ramlenii, cu egiptenii

si cu persii, si fura toti frati in bucurie, si acolo puse imparat
persilor pe Filon in Persida cetate, si striga apoi gatire de razboi,
si de cale indelungata, si mana pe la toate tarile, sa vie toti craii
si voievozii cu ostile la Persida cetate, iara Alexandru se gati de
razboi cu toate ostile.