CUM A ÎMPARTIT ALEXANDRU ÎMPARATIILE

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Si de acolo intra in Persia la Ruxandra-imparateasa. Si acolo
incepu a imparti imparatiile, si domniile si tarile pe rand ; adica
lui Antioh ii dete India, imparatia lui Por, la rasarit; lui Filon ii
dete Persia, a marelui Darie-imparat; lui Antigon ii dete tara
Mersidonului, imparatiile lui Evimitrie imparatul; lui Filip ii dete
toata Asia, si Marea Chilichiei cu ostroavele; lui Potolomei ii dete
Eghipetul, Ierusalimul si Pelagonitul; lui Selevchie ii dete Ramul;
lui Leomedus ii dete Inglitera, si Venetia si Tara Lesasca, iara lui
Finec ii dete Tara Nemteasca si Tara Frantuzeasca de la apus si
toate tarile pe rand.
Si sezu acolo un an cu Ruxandra-imparateasa si se veselira
mult; si de acolo se scula Alexandru cu toate ostile, si merse la
marele Vavilon, si sezu in scaun, si intr-o noapte vazu in vis venind
pe Ieremia prorocul la el, si zicandu-i:
„Fatul meu Alexandre! Iata ca se umplura patruzeci de ani ai
imparatiei tale; si se apropiara patru stihii ale trupului tau:
hraconit, fiere verde, tusa alba si sange rosu. Junghiul se apropie
si spre moarte te va trage! Si sa stii, fatul meu Alexandre, ca trupul
tau din pamant este si iar in pamant va merge, si risipi-se-va, si
Hraconit — flegma

sa stii ca toata lumea inconjurat-ai, si moartea ta iti va veni din
mana celui ce-ti slujeste, de la dansul, din vasul cel amar o vei
bea; si-ti imparteste imparatiile si-ti intocmeste ostile, ca trupul
tau mort va ramanea, iar sufletul tau viu va merge inaintea lui
Dumnezeu, si-l va trimete unde va fi voia, si sa stii ca corpul tau
risipi-se-va, si la a doua venire a lui Dumnezeu se va impreuna
sufletul cu trupul, si vor invia toti mortii, si sa ma crezi, Alexandre,
ca va sa intre sufletul in trup la infricosata judecata, unde se vor
pune scaunele, si va sedea domnul in jet de aur, si vor sta heruvimii
si serafimii imprejurul judecatorului, si vor lua dreptii viata de
veci, iar pacatosii vor intra in munca de veci, care munca nu are
sfarsit niciodata. Iara dreptii fiind sub mila lui Dumnezeu se vor
veseli: acolo nu va fi nici insurare, nici maritare, ci vor fi toti
deopotriva, adica ca de treizeci de ani; si de atunci se vor cunoaste
toti prietenii, si sa stii ca ma vei vedea si ma vei cunoaste acolo
inviat, ca si aicea!“
Si nu stiu ce se facu Ieremia prorocul. Alexandru se destepta
din somn, sezu in pat si-si puse stema pe perna si plangea cu jale
si cu amar, si i se facu inima ca o corabie cand o bat vanturile
prin mijlocul marii. Iar Potolomei si Filon mersera de dimineata
la Alexandru, si-l gasira plangand cu jale, si se apropiara de el si
plansera si ei, si-l intrebara, si-i zisera;
— Oh, Alexandre! Pentru ce-ti dai bucuria primejdiei si te
intristezi?
Alexandru le spuse ce vazuse in vis si ce-i spuse Ieremia
prorocul, si vrura ei sa-l mangaie si graira:
— Alexandre, nu trebuie sa te intristezi pentru visele de
noapte, ca noi nu credem visele; asa ne pare noua, ca omul
viseaza, caci doarme mult; si nu trebuie omul intelept sa doarma
mult, ca se umezesc creierii capului si viseaza multe; caci trupul
omului este mort, iar sufletul viu este, si daca doarme omul,
sufletul cu trupul se impung ca doi junci neinvatati, cu trupul si

sufletul, si cugetul, ca vantul, ca focul si ca marea cu valurile, asa
se intarata, si viseaza omul adormit, si ce vede ziua si cugeta,
aceea viseaza noaptea, ca precum Dumnezeu desparte sufletul de
trup asa iarasi la acea infricosata judecata a dreptului judecator,
toti mortii din mormanturi iesi-vor si se vor intrupa!
Si grai Alexandru:
— Dar dupa moartea mea cine va ramanea sa-mi faca pomenire?
Raspunsera ei:
— Randui-va Dumnezeu!
Si de acolo merse marele imparat pe campiile Sinarului, si statu
cu ostile in tara Sidului, unde-si petrecuse Iov viata lui cea bogata,
ca acolo locuise el. Si intr-o zi vrura domnii sa veseleasca pe
imparat si zisera:
— Imparate, sa ne suim astazi intr-acest munte inalt, sa vanam!
Si se suira in munte si catara in jos si vazura toate ostile pe
camp cat nu aveau numar, si zisera ei:
— Alexandre-imparate! Cauta in jos si vezi peste cati oameni
te-a pus Dumnezeu imparat!
Iar Alexandru zise:
— Toti aceia in scurta vreme vor intra sub pamant.
Si mersera la tabara, si facura mult ospat si se veselira.
Intr-acea vreme veni din Macedonia, de la Olimpiada, Aristotel
dascalul, si-i paru bine lui Alexandru:
— Bine-ai venit, dascale preaintelepte, ca tu esti lumina grecilor
si sfesnicul Macedoniei! Ci mai spune, dascale, ce face maica mea
Olimpiada-imparateasa? Este sanatoasa? Si cum sta Macedonia,
si voi cum auziti de noi? Si oamenii cred ca am luat toata lumea?
Si sa stii dascale, ca am mers la negomandri, la Macaron, si am
vorbit cu Ivant-imparatul si mi-a spus ca Dumnezeii elinesti sunt
in iad jos si se muncesc acolo cu voia lui Dumnezeu Savaot!
Iara Aristotel mult se mira si zise:
— Multumesc lui Dumnezeu Savaot ca vazui luminata fata ta,
Alexandre-imparate a toata lumea; si toata lumea cu tine se lauda,

si Macedonia astazi cu tine se lumineaza: ca tine nici a fost
imparat, nici va fi dupa tine nimeni pe lume; iar maica ta, impara-
teasa Olimpiada, este sanatoasa, si mult te doreste, si prin lume
m-a trimes la tine sa te intreb: merge-vei tu la Macedonia? Iar de
nu vei merge, sa vie ea la tine!
Si raspunse Alexandru:
— Ferice de acela ce asculta pe parintele lui! Mie nu-mi este dat
sa vad Macedonia, ci voi trimete sa vie maica-mea Olimpiada la noi!
Si pusera masa, si sezura la masa si Alexandru aseza pe Aristotel
mai sus decat toti craii, si apoi sezu fiestecare la locul sau. Iar
Aristotel se scula de scoase daruri, si scoase doua steme de aur
fara de pret, una lui Alexandru de la Olimpiada, alta imparatesei
Ruxandra, si doua caftane de aur cu pietre scumpe si cu marga-
rintare, si doi bidivii albi cu sele de diamant piatra, si un gugiuman
de samur, si cununa de aur poleit, si doua inele de antrax piatra
si de filiot, si douasprezece blide de aur cu pietre nestimate si cu
margarintar de cel mare; si scoase si cartea de la mama-sa
Olimpiada scrisa asa:
„Scris-am eu, Olimpiada, imparateasa lui Alexandru, dragul meu,
sufletul meu, inima mea si lumina ochilor mei! Fatul meu, Alexandre-
imparat! Sanatate si voie buna trimet imparatiei-tale! Sa stii, fiul
meu, ca de cand s-a despartit maica ta de tine, de atunci s-a invrajbit
sufletul meu cu inima mea, si eu nu-i pot impaca, ci numai cu
lacramile eu, maica ta, ma mangai; si vars lacrami ziua si noaptea
si ma gandesc: vedea-te-voi sau nu te voi mai vedea? Ci ma bat cu
gandurile ca corabiile cu valurile marii! Si eu n-am pe nimenea in
lume, fara numai pe tine; ci ma rog, dragul mamei, si te jur, pentru
Dumnezeu si pentru tata pe care ai supt-o de la mine, sa-mi trimeti
carte; au tu sa vii la mine, au sa viu eu la tine, ca de nu vei face
asa, moarte imi voi face de dorul tau, ca nici te-am vazut, nici team
auzit de sunt douazeci si cinci de ani: si voi sa te vad si sa mor!
Sa fii sanatos intru multi ani!“

Si ceti cartea, si grai Alexandru:
— Vai de acela ce nu asculta pe parintele lui!
Si se veselira mult intru acea zi. Si zise paharnicul:
— Alexandre-imparate! A furat cineva un pahar imparatesc!
Alexandru zise:
— Unde va fi, tot ii va zice paharul lui Alexandru!
Aristotel zise si intreba pe Alexandru:
— Imparate! Dar cum luasi toata lumea, cum n-a luat-o nimeni
pe lume?
Alexandru raspunse:
— Avut-am ajutori cu mine: unul cuvantul dulce, altul mana
intinsa, altul judecata dreapta, altul iertarea la gresiti. Cu acestea
am luat toata lumea. Asa trebuie sa fie tot omul imparat!
Si povesti lui Aristotel cate vazuse pe lume, si cate imparatii
sfaramase. Iar Aristotel zise:
— Dar vistieriile de la imparati unde sunt?
Zise Alexandru:
— La viteji sunt vistieriile mele!
Aristotel vorbi apoi:
— Sa ne faci vreun cocon, Alexandre, sa ramaie Macedoniei
imparat.
Alexandru raspunse:
— Mie nu-mi este dat sa fac cocon.
Si acolo grai vornicul lui Alexandru:
— Imparate! Trebuie sa strangem haraciurile de la tari si de
la domni!
El zise:
— Cris-imparatul mult aur si argint avut-a, si nimic nu i-a ajutat
si noi tot i-am luat, si sparseram imparatia lui, si o am pustiit cu
vitejii mei.
Intr-o zi vazu Alexandru pe un persian boier al lui, anume
Merchis, care era batran si-si canea barba sa fie tanar, si-i zise
Alexandru:

— O, dragul meu Merchis! De ce iti canesti barba? Este de
ceva ajutor caneala? Pazeste, ca te va insela; ca tu barba canesti,
iar din picioare slabesti; si tu te tii tanar, iar zilele vor fi putine, si
vei muri, si inselat te vei tinea!
Si rasera domnii mult de aceasta.
Si era de fata si un boier anume Alexandru, care era frumos
foarte, dar era si fricos, ca tot fugea de la razboi. Iar imparatul
Alexandru il vazu si-i zise:
— O, dragul meu Alexandru! Rogu-te, sau schimba-ti numele,
sau sa faci tu cum fac eu, ca-mi faci rusine, ca fugi de la razboi si
oamenii zic ca fuge Alexandru-imparat si mie imi este rusine!
Si rasera mult boierii de aceasta, si glumira craii. Si dupa aceea
adusera la Alexandru trei mii de talhari de paduri si zisera toti
sa-i spanzure. Alexandru vorbi:
— De vreme ce vazura fata mea, nu vor muri, ca este datoria
domnilor sa piarda, iar imparatii au datorie sa ierte si sa miluiasca.
Si le zise imparatul: Sa fie vanatori imparatesti!
Si le dete lefi si plaste imparatesti. Mai veni apoi un om si zise:
— Am o fata sa o marit, ci ma rog sa ma ajutati cu zestre!
Alexandru zise:
— Dati-i o suta de baniti de galbini.
El zise:
— Mult imi pare, imparate!
Alexandru raspunse:
— Darul imparatesc mare este!
Si omul lua galbinii si se duse.
Si intr-o zi darui Alexandru pe Aristotel, dascalul lui, si-i dete
o suta de feredele de galbini, si zece galeti de margarintar, si-l
puse patriarh peste toti patriarhii, si-i dete carja de aur si-l trimese
la Macedonia sa aduca pe Olimpiada, mama lui.
Iar intr-o zi iesi un om inaintea lui Alexandru si-i zise:
— Imparate, gasit-am o comoara.

Alexandru zise:
— De ai gasit-o, tu ia-o, ca tot aurul in mana lui Dumnezeu
este; de-ar fi vrut Dumnezeu sa mi-o dea mie, eu as fi gasit-o si
nu ai fi gasit-o tu.
Omul zise:
— Imparate, carat-am trei zile si trei nopti, si-mi ajunge.
Alexandru raspunse:
— Adevarat ca au prorocit prorocii ca in zilele mele se vor afla
comorile lui Iov bogatul. Si zise Alexandru: Sa incalece toti
oamenii curtii mele!
Si merse Alexandru cu oamenii sai cu toti, si merse si omul
care gasise comoara de-i duse pe malurile Eufratului, unde au
fost casele lui Iov bogatul; si descoperira acolo pivnita lui Iov, si
gasira intr-insa cinci sute de buti de galbini, si zise Alexandru:
— Sa ia fiecare!
Si luara toti, fiecare cat vru, si ramasera o suta de care.
Si iar iesi un om inaintea lui Alexandru si-i zise:
— Miluieste-ma, imparate!
Alexandru ii dete o cetate cu tot tinutul ei. El zise:
— Imparate! Nu mi se cade mie sa am eu o cetate!
Alexandru raspunse:
— Nu socotesc eu cum ti se cade tie, ci socotesc cum mi se
cade mie sa-ti dau!
Dupa aceea, adusera un talhar la Alexandru si grai Alexandru:
— Omule, de ce talharesti?
Omul raspunse:
— De saracie talharesc eu, de ucid cate un om, si sunt singur,
si oamenii imi zic talhar; dar sa ma ierti, imparate, ca tu esti mai
mare talhar decat mine, ca tu ucizi cate zece mii de oameni si tie
nu-ti zic oamenii talhar, pentru ca ai oameni multi, si iti zic impa-
rat, iar de-as avea si eu cum ai tu, as fi si eu ca tine!
Alexandru zise:

— Drept graiesti!
Si-l ierta, si-l imbraca, si-l puse capitan peste o mie de oameni
mai mare.
Dupa aceea sosira olaci de la Macedonia, vestind ca vine
Olimpiada. Alexandru zise:
— Domnilor, si crailor si imparatilor, sa se gateasca toti cu
steagurile fiestecare si cu sireagurile lor, si cu cai povodnici, si
toti sa fie cu stemele in capete, si sa iasa inaintea Olimpiadei-
imparatesei, frumos.
Si iesira inainte cu Ruxandra-imparateasa; si se intampinara
amandoua imparatesele, si se sarutara si se imbratisara; si zise
Olimpiada:
— Bine te aflai, sufletul meu, si inima mea, si lumina ochilor
mei, fata mea, Ruxandra-imparateasa!
Si o saruta dulce. Ruxandra zise:
— Bine-ai venit, maica domnului meu, imparateasa a toata
lumea!
Si se suira in caruta de aur si pornira la Alexandru. Iar Alexandru
tocmi toti imparatii si craii, si domnii si voievozii, fiecare cu steagul
si cu sireagul; si aprozi inainte mergeau; si se intampinara cu
imparatesele si se inchinara pana sosi cu imparatii si Alexandru
calare pe Ducipal, cu gugiuman, si cu pene de stratocamil; si daca
se apropiara, iesira imparatesele din caruta, si asternura covoare
si descaleca Alexandru si se intampinara pe covoare si detera mana
si se sarutara, si zise Olimpiada:
— Bine te aflai, dragul meu Alexandru, imparat a toata lumea!
Si-l saruta, si Alexandru saruta pe mama-sa dulce; si purcesera
la corturi, si detera in tampine, si in surle, in trambite, in nacarade
si in organe; si atatea sunete erau, si urlete si ranchezari de cai,
si ropote, cat nu se mai auzea nimic, ca lua mintile omului, si
auzul urechilor, ca asa erau nacaradele, cu trei mii de piscoi,

Nacarada — instrument muzical oriental cu multe tevi (fluiere).
Piscoi—fluier.

organele cu sapte sute de piscoi, unele groase, altele subtiri, cate
nici au mai fost pe lume, nici vor fi!
Si sosira la corturi, si sezura la masa si puse de o parte pe
Olimpiada, si de alta parte pe Ruxandra, si mult se veselira la
acea masa. Si a doua zi puse Alexandru tot voinici tineri si jucara
un joc ce se cheama caruha, frumos si minunat; a treia zi jucara
alte jocuri ciudate, si mult se veselira intr-acea vreme.
Si veni atunci un popa din Ierusalim, si spuse lui Alexandru ca
a murit Ieremia prorocul, si-i aduse lui Alexandru un cort rosu
fara pret. Si se scarbi Alexandru de moartea lui Ieremia prorocul
si zise:
— Luati oasele lui Ieremia prorocul si le duceti la Alexandria,
si le ingropati in cetate, ca se va izbavi ruga lui, ca este mare!
Si asa facura.
Intr-acea vreme veni o muiere la Alexandru si zise:
— Imparate, barbatul ma bate si ma suduie, si tie, imparate,
este dusman.
Alexandru raspunse:
— Nu e datoria muierii sa parasca pe barbat, ci voi sa se invete
minte altele ca tine!
Si-i taie limba muierii, sa nu-si mai parasca barbatul.
Intr-acea vreme merse Dardaus-voievodul la Alexandru si zise:
— Imparate, trebuie sa ne vedem mosiile, ca sunt treizeci de
ani de cand si-au lasat oamenii mosiile lor, si nu le-au mai vazut.
Alexandru raspunse:
— Sa scoata daruri scumpe!
Si incepu a darui pe toti imparatii si pe toti craii cu bidivii
arapesti, si sabii ferecate, si cu haine de matasa tot cu fir de aur
tesute, si cu margarintar si cu pietre scumpe, si zise:
— Sa mearga fiecare pe la imparatiile lor!
Alexandru merse apoi cu mama sa si cu imparateasa lui la Efilat
sa se plimbe, si noroadele ii intampinara ca sa-i cinsteasca.