Danila prepeleac
Erau odata intr-un sat doi frati, si amandoi erau insurati.
Cel mai mare era harnic, grijuliu si chiabur, pentru ca un¬de punea el mana
punea si Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iara cel mai mic era sarac. De multe
ori fugea el de noroc si norocul de dansul, caci era lenes, nechitit la
minte si nechibzuit la trebi; s-apoi mai avea si o multime de copii! Nevasta acestui
sarac era muncitoare si buna la inima, iar a celui bogat era pestrita la mate
si foarte zgarcita. Vorba veche: "Tot un bou s-o belea". Fratele
cel sarac — sarac sa fie de pacate! — tot avea si el o pereche de
boi, dar cole: porumbi la par, tineri, nalti de trup, teposi la coarne, amandoi
cudalbi, tintati in frunte, ciolanosi si
grosi, cum sunt mai buni de injugat la car, de iesit cu dansii in
lume si de facut treaba. Dar plug, grapa, teleaga, sanie, car, tanjala,
carceie, coasa, hreapca, tapoi, grebla si cate alte lucruri ce trebuiesc
omului gospodar nici ca se aflau la casa acestui om nesocotit. Si cand avea
trebuinta de asemene lucruri, totdeauna supara pe altii, iara mai ales pe frate-sau,
care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori facea zile fripte barbatului,
ca sa-1 poata descotorosi odata de frate-sau. Ea zicea adeseori:
— Frate, frate, dar pita-i cu bani, barbate.
— Apoi, da, mai nevasta, sangele apa nu se face. Daca nu
l-oi ajuta eu, cine sa-1 ajute?
Nevasta, nemaiavand incotro, tacea si inghitea noduri. Toate
ca toate, dar carul sau era de haimana. Nu treceau douatrei zile la mijloc, si
se trezea la usa ei cu Danila, cumnatusau, cerand sa-i imprumute carul:
ba sa-si aduca lemne din padure, ba faina de la moara, ba capiti din tarina, ba
multe de toate.
— Mai frate, zise intr-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e le¬
hamite de fratia noastra!... Tu ai boi, de ce nu-ti
inchipuiesti s-un car? Al meu l-ai harbuit de tot. Hodorog!
incolo, hodorog! pe dincolo, carul se strica. S-apoi, stii
vorba ceea: "Da-ti, popa, pintenii si bate iapa cu calcaiele".
— Apoi, da, frate, zise istalalt, scarpinandu-se in cap, ce
sa fac?
— Ce sa faci? Sa te-nvat eu: boii tai sunt mari si frumosi;
ia-i si-i du la iarmaroc, vinde-i si cumpara altii mai mici si
mai ieftini, iar cu banii ramasi cumpara-ti si un car, si iaca
te-ai facut gospodar.
— Ia, stii ca nu m-ai invatat rau? Asa am sa fac.
Zicand aceste, se duce la dansul acasa, isi ia boii de-o
funie si porneste cu ei spre targ. Dar, cum am spus, omul nostru era un
om de aceia caruia-i manca cainii din traista, si toate trebile, cate
le facea, le facea pe dos. Targul era cam departe, si iarmarocul pe sfarsite.
Dar cine poate sta impotriva lui Danila Prepeleac? (ca asa ii era
porecla, pen¬tru ca atata odor avea si el pe langa casa facut
de mana lui). El tufleste cusma pe cap, o indeasa pe urechi si habar
n-are: "Nici nu-i pasa de Nastasa; de Nichita, nici atata".
Mergand el cu Duman si Talasman ai sai, tot inainte spre iarmaroc,
tocmai pe cand suia un deal lung si traganat, alt om venea dinspre targ
cu un car nou, ce si-1 cumparase chiar atunci si pe care il tragea cu mainile
sin¬gur, la vale cu proptele si la deal cu opintele.
— Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smunceau
din funie, vazand troscotul cel fraged si mandru de pe
langa drum. Stai putin cu carul, c-am sa-ti spun ceva.
— Eu as sta, dar nu prea vrea el sa steie. Dar ce ai sa-mi
spui?
— Carul dumitale parca merge singur.
— D-apoi... mai singur, nu-1 vezi?
— Prietene, stii una?
— Stiu daca mi-i spune.
— Hai sa facem treampa; da-mi carul, si na-ti boii. Nu
vreau sa le mai port grija in spate: ba fan, ba ocol, ba sa
nu-i manance lupii, ba de multe de toate... Oi fi eu vrednic
sa trag un car, mai ales daca merge singur.
— Suguiesti, mai omule, ori ti-e intr-adins?
— Ba nu suguiesc, zise Danila.
— Apoi dar, te vad ca esti bun mehenghiu, zise cel cu
carul; m-ai gasit intr-un chef bun; hai, noroc sa dea Dum¬
nezeu! Sa-ti aibi parte de car, si eu de boi!
Apoi da carul, isi ia boii, pleaca pe costisa intr-o parte spre padure
si se cam mai duce. Istalalt, adica Danila, zice in gandul sau:
"Taci, ca-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar razgandi;
dar parca nu era tigan, sa intoarca."
Apoi isi ia si el carul si porneste tot la vale inapoi spre casa.
— Aho! car nebun, aho! Cand te-oi incarca zdravan cu
saci de la moara, ori cu fan din tarina, atunci sa mergi asa!
Si cat pe ce, cat pe ce sa nu-1 ia carul inainte. Dar de la
o vreme valea s-a sfarsit si s-a inceput un deal; cand sa-1
suie la deal, suie-1 daca poti!... Harti! incolo, scarti! incolo,
carul se da inapoi.
— Na! car mi-a trebuit, car am gasit!
Apoi cu mare greu hartoieste carul intr-o parte, il opreste in
loc, se pune pe protap si se asterne pe ganduri.
— Ma!... asta inca-i una! De-oi fi eu Danila Prepeleac,
am prapadit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am gasit o
caruta... Ba e Prepeleac, ba nu-i el... Cand iaca un om tre¬
cea iute spre targ c-o capra de vanzare.
— Prietene, zise Danila, nu mi-i da capra ceea, sa-ti dau
carul ista?
— Apoi... da... capra mea nu-i de cele saritoare, si-i buna
de lapte.
— Ce mai la deal, la vale! buna, ne-buna, na-ti carul si
da-mi-o!
Cela nu se pune de pricina, da capra si ia carul. Apoi asteapta pana vin
alte care, de-1 leaga dinapoia lor, si se duce in treaba lui spre casa,
lasand pe Danila gura casca tot pe loc.
— Bun, zise Prepeleac. Ia, pe ist cu capra stiu incaltea ca
bine l-am boit!
Ia apoi si el capra si porneste iar spre targ. Dar capra tot capra; se smuncea
in toate partile, incat ii era acum le-hamete de dansa.
— De-as ajunge mai degraba in targ, zise Prepeleac, ca sa
scap de raia asta.
Si, mergand el mai departe, iaca se intalneste c-un om ce venea
de la targ c-o gasca in brate.
— Bunintalnisul, om bun! zise Danila.
— Cu bine sa dea Dumnezeu!
— Nu vrei sa facem schimb? sa-ti dau capra asta si sa-mi
dai gasca.
— N-ai nimerit-o, ca nu-i gasca, ci-i gansac; l-am
cumparat de samanta.
— Da, da-mi-1, da-mi-1! ca-ti dau si eu o samanta buna.
— De mi-i da ceva adaos, poate sa ti-1 dau; iara de nu,
norocul gastelor de-acasa; ca are sa faca un otrocol prin
ele, de s-a duce vestea! in sfarsit, dur la deal, dur la vale,
unul mai da, altul mai lasa, si Prepeleac marita capra! Apoi
insfaca gansacul si pleaca tot inainte spre targ. Cand
ajun¬
se in targ, gansacul, dorit de gaste, tipa cat il
lua gura: "ga,
ga, ga, ga!"
"Na! c-am scapat de dracul si am dat peste tata-sau: acesta ma asurzeste!
Las ca te insor eu si pe tine acusi, mai buclucasule!"
Si, trecand pe langa un negustor cu pungi de vanzare, da gansacul
pe-o punga de cele pe talger si cu baierile lungi, de pus in gat.
Ia el punga, o suceste, o invarteste s-apoi zice:
"Na-ti-o franta, ca ti-am dres-o! Dintr-o pereche de boi de-a mai mare
dragul sa te uiti la ei am ramas c-o punga
goala.
Mai! mai! mai! mai! Doar stiu ca nu mi-i acum intaiasi data sa merg
la drum; dar parca dracul mi-a luat mintile!"
Mai sede el cat sede de casca gura prin targ, s-apoi isi ia
talpasita spre casa. Si, ajungand in sat, se duce drept la fratesau,
ca sa-i duca bucurie.
— Bine v-am gasit, badita!
— Bine-ai venit, frate Danila! Da mult ai zabovit la targ!
— Apoi da, badita; m-am pornit cu graba si m-am
intalnit cu zabava.
— Ei, ce veste ne mai aduci de pe la targ?
— Ia, nu prea buna! Bietii boisorii mei s-au dus ca pe
gura lupului.
— Vro dihanie a dat peste dansii, ori ti i-a forat cineva?
— Ba! I-am dat eu singur cu mana mea, badita.
Apoi spuse din capat toata intamplarea, pe unde-a fost si ce-a patit;
iar la urma urmelor zise:
— S-apoi, ce mai atata vorba lunga, dintr-o pereche de
boi m-am ales c-o punga; s-apoi si asta pute a pustiu,
badita draga.
— Ma! da, drept sa-ti spun, ca mare natarau mai esti!
— Apoi da!... badita! pan-aici, toate-au fost cum au fost,
da de-acum am prins eu minte... Numai ce folos? Cand e
minte, nu-i ce vinde; cand e branza, nu-i barbanta. Iaca iti
dau dumitale punga asta, ca eu n-am ce face cu dansa. Si te
mai rog de toti dumnezeii sa-mi imprumuti macar o data
carul cu boii, s-aduc niste lemne din padure la nevasta si la
copii, ca n-au scanteie de foc in vatra, sarmanii! s-apoi, ce-
a da Dumnezeu! cred ca nu te-oi mai supara.
— Ptiu! ma! zise frate-sau, dupa ce 1-a lasat sa sfarsasca.
Se vede ca Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut.
Iaca-ti mai dau o data carul, dar asta ti-a fi cea de pe urma.
Lui Danila atata i-a trebuit. Ia acum carul cu boii fratinesau si porneste.
Cum ajunge in padure, chiteste un copac care era mai mare si trage carul
langa el; fara sa de¬juge boii, incepe a taia copacul, ca sa cada
in car deodata. Trebi de ale lui Danila Prepeleac! Bocaneste el cat
bocaneste, cand parrr! cade copacul peste car de-1 sfarma si peste
boi de-i ucide!
"Na! ca facui pacostea si fratine-meu! Ei, ei, acum ce-i de facut?... Eu
cred ca ce-i bine, nu-i rau: Danila face, Danila trebuie sa desfaca. Ma duc sa
vad, n-oi putea smomi pe frate-meu sa-mi imprumute si iapa, sa fug apoi
cu ea in lume, iar copiii si nevasta sa-i las in stirea Celui-de-sus."
Asa zicand, porneste si, mergand prin padure, s-a ratacit. Dupa multa
truda si buimaceala, in loc sa iasa la drum, da de-un helesteu si, vazand
niste lisite pe apa, zvarrr! cu toporul intr-insele, cu chip
sa ucida vro una s-o duca peschin fratinesau... Dar lisitele, nefiind chioare,
nici moarte, au zburat; toporul s-a cufundat, si Prepeleac a ramas batand
in buze.
"Ma!... ca rau mi-a mai mers astazi! Ce zi pocita! Se vede ca m-a luat cineva
din urma!"
Apoi da din umeri si porneste; mai merge el cat merge, pana ce, cu
mare greu, gaseste drumul. Apoi o ia la papuc si hai, hai! hai, hai! ajunge in
sat, la frate-sau, si pe loc carpeste o minciuna, care se potrivea ca nuca
in perete.
— Frate, mai fa-mi un bine si cu iapa, ca sa man boii de
calare: in padure a plouat grozav, si s-a facut o mazga s-un
ghetus, de nu te mai poti de fel tinea pe picioare.
— Ma! zise frate-sau, se vede ca tu ai fost bun de
calugarit, iar nu de trait in lume, sa necajesti oamenii si sa chinuiesti
nevasta si copiii! Haiti! lipsesti dinaintea mea si du-te unde-a dus surdul roata
si mutul iapa, ca sa nu mai aud de numele tau!
Iapa! Las pe Danila, ca stie el unde-a duce-o: sa-si ia iertaciune de la boi
si ziua buna de la car. Apoi iese pe usa, pune mana pe iapa si pe-o secure,
si tunde-o! Cand se trezeste frate-sau, ia iapa daca ai de unde! Prepeleac
era tocmai la helesteul din padure, sa caute toporul. Aici ii trasni in
cap lui Danila ca el ar fi bun de calugar, dupa vor¬bele fratine-sau.
— Am sa durez o manastire pe pajistea asta, de are sa se
duca vestea in lume, zise el.
Si deodata se si apuca. Face mai intai o cruce s-o infige in
pamant, de inseamna locul. Apoi se duce prin padure si incepe
a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amanare, cela de talpi, ista de
grinzi, cela de tumurugi, cela de cost-oroabe, ista de toaca; si tot asa dondanind
el din gura, iaca se trezeste dinaintea lui c-un drac ce iesise din iaz.
— Ce vrei sa faci aici, mai omule?
— Da nu vezi?
— Stai, ma! nu te-apuca de nazbutii. Iazul, locul si
padurea de pe-aici sunt ale noastre.
— Poate-i zice ca si ratele de pe apa sunt ale voastre, si
toporul meu din fundul iazului. V-oi invata eu pe voi sa
puneti stapanire pe lucrurile din lume, cornoratilor!
Dracul, neavand ce-i face, hustiuliuc! in iaz si da de stire lui
Scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu naravul dracului. Ce sa faca dracii?
Se sfatuiesc intre dansii, si Scaraoschi, capetenia dracilor, gaseste
cu cale sa trimita pe unul din ei c-un burduf de bivol plin cu bani, sa-i dea
pus-
nicului Danila, ca sa-1 poata matura de-acolo.
— Na-ti, ma, bani! zise dracul trimis; si sa te carabanesu
de aici; ca, de nu, e rau de tine!
Prepeleac se uita la cruce, se uita la drac si la bani... da din umeri s-apoi
zice:
— Aveti noroc, spurcatilor, ca-mi sunt mai dragi banii
decat pusnicia, ca v-as arata eu voua!
Dracul raspunde:
— Nu te pune in poara, mai omule, cu imparatul iadului;
ci mai bine ia-ti banisorii si cauta-ti de nevoi.
Apoi lasa banii si se intoarna in helesteu, unde gaseste pe Scaraoschi
tare mahnit pentru pierderea unei comori asa de mari, cu care ar fi putut
dobandi o multime de su¬flete.
Prepeleac, in acest timp, se chitea cum ar face sa vada banii acasa la
dansul.
— Bun! zise Danila. Nici asta nu se ia din drum. Tot
manastiri sa croiesti, daca vrei sa te bage dracii in seama,
sa-ti vie cu banii de-a gata la picioare si sa te faca putred
de bogat!
Pe cand se ingrijea el cum sa duca banii acasa, iaca un alt drac
din iaz i se infatisaza inainte, zicandu-i:
— Mai omule! Stapanu-meu s-a razgandit; el vrea mai
intai sa ne cercam puterile s-apoi sa iei banii.
"Ia, acu-i acu!" zise Prepeleac in gandul sau, oftand.
Dar este o vorba: tot bogatul mintios si tanarul frumos. Danila mai prinsese
acum la minte.
— Puterile? Ei, cum si in ce fel?
— Iaca cum: dintru-ntai si dintru-ntai, care dintre noi
amandoi a lua iapa ta in spate si va inconjura iazul de trei
ori, fara s-o puna jos si sa se rasufle, ai aceluia sa fie banii.
Si cum zice, umfla dracul iapa in carca si intr-o clipa inconjura
iazul de trei ori. Prepeleac, vazand atata putere din partea dracului,
nu-i prea veni la socoteala, dar tot isi tinu firea si zise:
— Mai Michiduta! doar eu te credeam mai tare decat
esti! Asa-i ca tu ai luat iapa in spate? insa eu ti-oi lua-o
numai intre picioare; si indata se si azvarle pe iapa si
inconjura iazul de trei ori, fara sa se rasufle.
Dracul atunci se mira mult de asta si, neavand ce mai zice, iscodi alta.
— Acum sa ne intrecem din fuga, zise el.
— Mai Michiduta! da cu mine ti-ai gasit ca poti tu sa te
intreci din fuga?
— D-apoi cu cine?
— Vina incoace, sa-ti arat eu cu cine!
Apoi merge impreuna cu dracul in niste porumbrei, un¬de vede
un iepure dormind, si i-1 arata.
— Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos si mititel?
-Vad.
— Acela-i copilul meu cel mai mic. Atine-te! Si cand l-oi
trezi din somn, sa te iei dupa el. Si-odata si striga: u! ta!
na! na! na!...
Atunci iepurele sare, si dracul dupa el. Fug ei cat fug, si de la o vreme
dracul pierde urma iepurelui. Pana acum toti radeau de Prepeleac,
dar acum a ajuns sa rada si el de dracul. Pe cand Danila se tinea
cu mana de inima, razand de prostia dracului, iaca si acesta
se inturna gafuind.
— Ma! da sprinten si sprintarei copil mai ai, drept sa-ti
spun! Cand aproape-aproape sa pun mana pe dansul, i-am
pierdut urma, si sa te duci, duluta!
— Seamana tatane-sau, sireicanul! zise Danila. Fi? mai
ai pofta sa te intreci si cu mine?
— Ba mai pune-ti pofta-n cui!... Mai bine sa ne intrecem
din tranta.
— Din tranta? Doar de ti-e greu de viata. Ma! tot am
auzit din batrani ca dracii nu-s prosti; d-apoi, cum vad eu,
tu numai nu dai in gropi, de prost ce esti. Asculta! Eu am
un unchi batran de 999 de ani si 52 de saptamani; si de-1
vei putea tranti pe dansul, atunci sa te incerci si cu mine,
dar cred ca ti-a da pe nas.
Zicand aceste, porneste inainte si face semn dracului cu mana,
sa vina dupa el. in fundul padurii, sub niste stanci, se afla o
bizunie de ursi, peste care daduse Prepeleac, umbland cateodata,
ca pusnic ce se gasea, dupa vlastari salbatici si dupa zmeura. Ajungand
ei aproape, Danila zise:
— Iaca locasul unchiului meu. Intra inlauntru; ai sa-1
gasesti dormind in cenusa, cu nasul in taciuni. De vorbit,
nu poate vorbi, ca maselele si dintii i-au cazut mai bine de
o mie de ani.
Dracul, cand n-are ce face, stiti ce face... Intra inlauntru si
incepe a-si purta codita cea barligata pe la nasul unchesului. Atata
i-a trebuit lui mos Ursila, s-apoi las pe dansul! Deodata sare manios
din barlog, hat! dracul subsuoara si-1 strange cu atata putere,
de era sa-si dea suf¬letul, si ochii i-au iesit afara din cap cat
cepele de mari.
— Na! nu cauti, s-o gasesti, zise Danila, care privea de
departe valmasagul acesta si se strica de ras. Dar nu stiu ce
face dracul, ca face el ce face, si cu mare greu scapa din
labele lui mos Ursila. Danila, cum vede pe drac scapat, bun
teafar... se face ca-1 scoate.
— Ia las , mai omule, las ! nu-ti mai face obraz. Daca ai
stiut ca ai un mos asa de grobian, pentru ce m-ai indemnat
sa ma lupt cu el?
— Da ce? Nu ti-a placut? Hai si cu mine!
— Cu tine, si numai cu tine, m-oi intrece din chiuit; si
care-a chiui mai tare, acela sa ia banii.
— Bun!... zise Danilain gand; las ca te-oi chiui eu! Mai
Michiduta! Ia chiuie tu intai, ca sa aud cum chiui.
Atunci dracul se craceste c-un picior la asfintit si cu unul la rasarit, s-apuca
zdravan cu mainile de tortire cerului, casca o gura cat o sura,
si, cand chiuie o data, se cutremura pamantul, vaile rasuna, marile
clocotesc si pestii din ele se sperie; dracii ies afara din iaz cata frunza
si iarba! Si oleaca numai de nu s-a risipit bolta cerului. Danila insa
sedea calare pe burduful cu bani si, tinandu-si firea, zise:
— Ma! da numai asa de tare poti chiui? Eu mai nu te-am
auzit. Mai chiuie o data!
Dracul chiuie si mai grozav.
— Tot nu te-am auzit. inca o data!
Dracul chiuie s-a treia oara, asa de tare, de credeai ca s-a rupt ceva intr-insul.
— Acum nu te-am auzit nici atata... Asa-i c-a venit si
randul meu?
— Mai asa!
— Mai Michiduta! cand oi chiui eu, ai sa asurzesti s-au
sa-ti sara creierii din cap. inteles-ai tu? insa eu iti priesc
bine, daca-i vrea sa ma asculti.
— in ce fel?
— Ia sa-ti leg ochii si urechile c-un stergar, daca vrei sa
mai traiesti.
— Leaga-mi ce stii si cu ce stii, numai sa nu mor!
Atunci Danila leaga strans c-un stergar gros de calti
ochii si urechile dracului, ca la baba-oarba; apoi ia o
drughineata groasa de stejar in mana, caci, cat era de pus-nic
Danila, tot mai mult se bizuia pe drughineata decat in sfanta
cruce, si pac! la tampla dracului cea dreapta, una!
— A... leu! destul! Nu mai chiui!
— Ba nu! stai, Sarsaila! tu cum ai chiuit de trei ori? Tro¬
sc! si la stanga una!
— Va... leu! destul!
— Ba nu-i destul! si-i mai trage si-n numele tatalui una!
— A...uleo! striga dracul ingrozitor, si cu ochii legati,
cum era, vaicarandu-se grozav si zvarcolindu-se ca sarpele,
se arunca in iaz, spunand lui Scaraoschi cele intamplate
si
ca nu-i de suguit cu vrajitorul acesta.
Danila insa ofta din greu langa burduful cu bani si se tot framanta
cu gandul ce-i de facut. Cand, iaca al treilea drac i se infatisaza
inainte, c-un buzdugan strasnic de mare in mana, pe care il
tranteste la pamant si zice:
— Mai omule! ia, acum sa te vad! Cine-a azvarli buz¬
duganul ista mai tare in sus, ai aceluia sa fie banii.
"Na! Danila, zice el in gandul sau, asa-i c-ai sfeclit-o?"
Dar vorba ceea: "Nevoia invata pe caraus".
— Ia zvarle-1 tu intai, mai dracule!
Atunci dracul ia buzduganul de coada, si cand il zvarle, se
suie asa de tare, de nu se mai vede; si abia dupa trei zile si trei nopti, cazand
jos, cu mare strasnicie s-a cufundat in fundul pamantului, de s-au
zguduit temeliile lumii!
— Ia azvarle-1 si tu acum, zise dracul ingamfat.
— L-oi zvarli eu, nu te ingriji, dar scoate-1 mai intai
in
fata pamantului, cum a fost si la tine.
Dracul asculta si-1 scoate.
— Haiti! mai repede, mai repede, ca n-am timp de
asteptat...
— Mai ingaduieste putin, tartarule, ca nu te trag copiii
de poale! Dracul ingaduie, caci n-are incotro.
Nu trecu mult si ziua se calatori. Cerul era limpede, si luceferii sclipitori
radeau la stele, iara luna, scotand capul de dupa dealuri, se legana
in vazduh, luminand pamantul.
— Da nu-1 mai zvarli, omule?
— Ba am sa-1 zvarl de-acum; dar iti spun dinainte, sa te
stergi pe bot despre dansul.
— De ce?
— Iaca de ce: vezi tu colo in luna niste pete?
— Le vad.
— Acolo-s fratii mei din ceea lume. Si, Doamne, mare
nevoie mai au de fier, ca sa-si potcoveasca caii. Uite bine si
vezi cum imi fac semn cu mana, sa le dau buzduganul ista;
s-odata si pune mana pe dansul.
— Stai, nepriceputule, ca buzduganul ista il avem lasat
mostenire de la stramosul nostru; si nu-1 putem da nici
pentru toata lumea; s-odata-i si smunceste buzduganul din
mana, si fuga cu el in iaz, spunand lui Scaraoschi ce era
sa
pateasca cu buzduganul.
Atunci Scaraoschi, ingrijit si manios grozav, chema inaintea
sa pe toata dracimea si batu din picior, strigand:
— Acum, in clipa, sa se aleaga unul dintre voi care sa
mearga si sa afuriseasca pe acest proclet si vrajmas cump¬
lit.
Pe loc si vine unul inantea sa, tremurand.
— Sa traiti, marsavia-voastra! Eu ma duc sa indeplinesc
nelegiuita voastra porunca.
— Mergi! si daca-i fi mester si-i izbuti, sa stii c-am sa te
fac mai mare.
Atunci dracul porneste c-o falca-n cer si cu una-n
pamant, si intr-o clipa si ajunge la pusnicul Danila.
— Mai omule, zise dracul. Tu, cu smecheriile tale, ai tul¬
burat toata dracimea; da acusi am sa te var si eu in toate
grozile mortii! Hai sa ne blestemam, si care dintre noi
amandoi a fi mai mester, acela sa ia banii!
S-odata si-ncepe dracul a boscorodi din gura si a descanta, ca nu stiu
ce face, de-i pocneste lui Danila un ochi din cap. Saracul Prepeleac! se vede
ca i-a fost scris tot el sa rasplateasca si pacatele iepei fratine-sau, ale
caprei, ale gansacului logodit si ale boilor ucisi in padure. Pesemne
blestemul gastelor vaduvite 1-a ajuns, sarmanul!
Doamne! Multe mai are de patimit un pusnic adevarat cand se departeaza
de poftele lumesti si se gandeste la fapte bune!... S-apoi ce este mai
gingas decat ochiul? Danila crapa de durere! dar, oricat il
durea de tare, el tot isi tinu inima cu dintii si zise:
— Nu ma sperii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce
esti! Am sa te fac sa-ti musti mainile si sa ma pomenesti in
toata viata ta!
— Da, da, nu mai dondai atata din gura si blestema si tu
acum, sa te vad cat esti de mester.
— Ai sa iei burduful cu bani in spate si ai sa mergi la casa
mea, caci blestemurile parintesti nu-s la mine. inteles-ai?
Si, cum zice, incaleca si Danila pe burduf; iara dracu-i umfla in
spate si zboara iute ca gandul taman la casa lui Danila Prepeleac.
Copiii si nevasta lui, cand au vazut un bivol zburand pe sus, au
rupt-o de fuga, inspaimantati. Danila, insa, a inceput
a-i striga pe nume; si ei, cunoscand glasul lui, s-au oprit.
— Dragii tatei, baieti! Ia veniti incoace si aduceti cu voi
si blestemurile parintesti! ragila si pieptenii de pieptanat calti!
Baietii incep a curge toti, care dincotro, cu blestemurile parintesti
in mana. ii venise acum si lui Danila apa la moara.
— Puneti mana, copii, pe jupanul ista, si incepeti a-1 blestema
cum iti sti voi mai bine, ca sa-i placa si dumisale.
Atunci lasa pe copii, ca si dracul fuge de dansii. Au tabarat cu
totii pe dansul si l-au schingiuit dupa placul lui Danila. S-a inceput
dracul a tipa cat ii lua gura; si scapand cu mare greu de
mainile lor, harscait si stalcit cum era, a lasat si
bani si tot si s-a dus pe urlati dupa ceilalti.
Iara Danila Prepeleac, nemaifiind suparat de nimene si scapand deasupra
nevoii, a mancat si a baut si s-a desfatat pana la adanci
batranete, vazandu-si pe fiii fiilor sai imprejurul mesei
sale.
Autor: Povesti
Poezia Danila prepeleac de Povesti
|
