Darul Piticilor Din colectia Fratilor Grimm.
A fost odata un croitor si un giuvaergiu si au pornit ei impreuna
la drum, ca aveau amandoi cam aceiasi tinta, Si mergand ei asa, intr-o
seara, dupa ce soarele apuses in dosul muntilor, numai ce le venira in
auz sunetele unui cantec indepartat, care se deslusea din ce in ce mai
mult. Si cum cantecul suna ciudat dar si deosebit de placut, isi uitara
de orisice oboseala si-o luara repede inspre partea de unde venea
cantecul.
Luna rasarise de-acum pe cer si lumina drumul ca ziua, asa ca cei
doi calatori putura sa mearga fara de nici o opreliste. Si-n curand,
ajunsera la o colina. Si pe colina aceasta, zarira o multime de omuleti
care se tineau de mana si dantuiau plini de voiosie, invartindu-se in
cerc. Si-n timp ce jucau de mama focului, cantau cu totii o melodie
tare duioasa. Pasamite, asta era cantecul pe care-l deslusisera cei doi
calatori. In mijlocul piticilor se afla un batran, care era mai mare de
stat decat ceilalti si omuletul asta, purta un vesmant, impestritat cu
toete culorile si-avea o barba cenusie, care-i atarna pana la glezne.
Croitorul si giuvaergiul se oprira sa priveasca la dantuiala piticilor
si se minunara de frumusestea jocului si de dulceata cantecului.
La un moment dat, batranul le facu semn sa intre si ei in joc si
omuletii desfacura cercul cu draga inima, imbiindu-i la randu-le, sa se
prinda in hora.
Cum era indraznet din fire, giuvaergiul se si apropie dar vezi ca
croitorul se sfii la inceput si ramase pe loc. Dar cand vazu cum se
veselesc cu totii, isi lua inima in dinti si se prinse si el in joc.
Cat ai clipi, cercul se inchise din nou si prichindeii se prinsera
sa cante si sa topaie ca niste apucati, facand sarituri de doi coti. In
acest timp, batranul scoase un palos care-i atarna la cingatoare si
incepu sa-l ascua.
Si cand fu de ajuns de ascutit, arunca o privire inspre cei doi
straini, ca li se facu la amandoi inima, cat un purice. Dar pana sa se
gandeasca bine la ce aveau de facut, batranul il apuca pe giuvaergiu de
chica si, cu cea mai mare iuteala, ii taie parul de pe cap si mandretea
de barba stufoasa. Si la fel pati si croitorul.
Dupa ce-i sluti astfel, batranelul ii batu pe umar, de parca ar fi
vrut sa le spuna ca e bucuros ca nu s-au impotrivit si, daca vazura
asta, celor doi, le mai veni inima la loc.
Mosneagul le arata cu degetul o gramada de carbuni si le dadu de
inteles sa-si umple cu ei buzunarele. Si cu toate ca nu pricepeau la ce
le-ar putea folosi niste carbuni, amandoi il ascultara. Apoi plecara
mai departe, sa-si gaseasca un culcus peste noapte, ca picau de somn.
Mersera ei ce mersera, dar nu prea mult, si cand ajunsera in vale,
clopotele de la biserica bateau de miezul noptii. Si pe data cantecul
amuti. Tot alaiul piticilor se facu nevazut si colina ramase pustie in
lumina lunii.
Cei doi calatori, gasira adapost la un gospodar, care se indura de
ai sa-i lase in grajd. Si facandu-si culcusul pe-un maldar de paie,
amandoi se culcara, invelindu-se cu toale, ca se lasase frigul. Vezi
insa ca din pricina oboselii, uitasera sa-si scoata carbunii din
buzunar, si o greutate care-i inghioldea si-i apasa ii facu sa se
trezeasca mai devreme ca de obicei. Bagara ei mana in buzunar, sa vada
ce-i supara, si cand o scoasera, nu le veni sa-si creada ochilor, ca in
loc de carbuni era plina de aur !... Si ce crezi, parul de pe cap si
barba le crescusera la loc, din belsug.
Acu erau oameni avuti, dar vezi ca giuvaergiul, care din fire era
mai hraparet, isi umpluse mai vartos buzunarele decat croitorul, si
avea de doua ori mai mult aur decat acesta. Dar parca era multumit !...
Un hraparet, cand are mult jinduieste si dupa mai mult... Cum era lacom
de avere, giuvaergiul ii propuse croitorului sa mai zaboveasca pe acele
locuri si, cand s-o intuneca, sa mearga iarasi la colinaunde-i gasise
pe pitici si sa ia cu ei o comoara si mai mare. Vezi insa ca croitorul
nici nu vru sa auda de asa ceva.
- Eu sunt multumit cu ce am. Peste putin o sa ajung mester, si-o
sa ma insor cu aleasa inimii. Si pot spune ca o sa fiu un om fericit...
La ce m-as lacomi ? ...
Dar ca sa-i faca pe plac, mai ramase inca o zi in satul unde
manasera peste noapte. Catre seara, giuvaergiul isi atarna pe umer
cateva traiste ca sa poata indesa in elecat mai multi carbuni, si-o
porni la drum catre colina piticilor. Si ca si in noaptea trecuta, ii
afla pe toti acolo, jucand de mama focului si cantand. Mosneagul il mai
tunse o data chilug si dupa asta il indemna sa ia din gramada de
carbuni. Giuvaergiul doar atata astepta, si incepu sa-si umple
traistele cat incapea in ele. Apoi se intoarse fericit in satul unde
astepta croitorul si, culcandu-se, se acoperi cu haina. Si mai inainte
de a adormi, isi spuse: "Chiar daca m-o inghioldi aurul de mi-o scoate
sufletul, o sa strang din dinti si-o sa rabd !" Si dormi el leganat de
dulcea presimtire ca a doua zi va fi un om putred de bogat.
In zori, de cum deschise ochii, se scula sa-si cerceteze
buzunarele, dar nu mica-i fu mirarea cand scoase de acolo doar carbuni.
Si oricat de mult cauta, nu gasi decat tot carbuni. "Nu-i mare paguba -
se mangaie el - ca tot mi-a mai ramas aurul de l-am dobandit in noaptea
trecuta !..." Si se duse sa-l ia de unde il ascunsese, ca sa-si mai
bucure ochii cu stralucirea lui. Si ce crezi, odata ramase incremenit
de spaima, ca-n locul aurului erau doar carbuni !... De amar, se batu
peste frunte cu palma plina de negreala si pe loc simti ca tot capul ii
este neted ca in palma, si la fel si barbia.
Vezi insa ca nenorocirea lui nu luase inca sfarsit... Abia acum
baga de seama ca pe langa cocoasa din spate, ii mai crescuse o cocoasa
la fel de mare si-n fata. Abia atunci pricepu ca fusese pedepsit pentru
lacomia lui si, de mahnit ce era, incepu sa se jeleasca amarnic. La
tipetele lui, croitorul cel cumsecade se trezi din somn si gasi o
multime de vorbe bune ca sa-i ogoiasca durerea:
- Ai fost tovarasul meu de drum si-o sa ramai la mine cat oi trai.
Si-o sa impartim averea frateste.
Croitorasul se tinu de cuvant, dar bietul giuvaergiu trebui sa
poarte toata viata cele doua cocoase. Si cum ramasese chelbos, trebui
sa-si acopere capul cu o caciula, ca sa nu i se vada betesugul asta.
.
Autor: Povesti
Poezia Darul Piticilor Din colectia Fratilor Grimm. de Povesti
|
