DEFAIMARE (A defaima)
— Celui care se ocupa cu de¬faimarea adesea i se umfla spina¬rea.
>
— Cine defaima pe altul ina¬intea ta, el si pe tine o sa te defai¬me
inaintea altuia.
• Pre cel ce defaima pe oa¬recine, sa-l departezi de la tine tocmai
ca pe un ciine, ca te musca pe furis.
• Cel ce de fata te lauda si pe dindos te defaima, urita javra se
socoteste.
• Defaimarea — intr-un cu-vint , iar indreptarea
ei cere mii si sute de cuvinte.
• Lauda lingusitorului si a ciocoiului, cea mai mare defai¬mare.
Proverbe romanesti
• Orice defaimare nu face alt¬ceva decit sa dezvaluie o imperfec-tie
pe care prudenta se ostenea s-o ascunda.
BALTASAB GRACIAN, Oraco¬lul manual al Intelepciunii in viata, .
• Sa nu crezi niciodata / Defaimarile indata/ Si vezi nu cum¬va
sint tie/ zise de vreo vrajma¬sie.
ANTON PANN, Hristoitiae, IX.
• Cine tradeaza taina, um¬bla ca un defaimator si nu te in- ovarasi
cu cel ce are mereu buzele deschise.
SOLOMON, Proverbe, , .
Vezi si: Birfeala, Clevetire, Vor¬ba.
Autor: Povesti
Poezia DEFAIMARE (A defaima) de Povesti
|
