DEGETICA
A fost o data o femeie grozav de amarata care nu avea si ea un copilas. S-a
dus la o vrajitoare si i-a zis:
- Ajuta-ma, rogu-te. Imi doresc nespus de mult o fetita.
Pe cativa gologani, vrajitoarea i-a dat o samanta cat un graunte. De indata
ce a ajuns acasa, femeia a sadit-o intr-un ghiveci. Pe urma, s-a dus la culcare.
Mare i-a fost mirarea a doua zi dimineata: o preafrumoasa lalea crescuse acolo
peste noapte! Bucuroasa, femeia s-a aplecat sa sarute duios floarea. Cand a
atins cu buzele petalele matasoase…acestea s-au deschis, dezvelind inauntru
o fetita! Era gingasa si inaltuta doar cat degetul mare al femeii.
-O sa te cheme Degetica, zise femeia.
Seara, a culcat-o pe Degetica intr-o coaja de nuca si a invelit-o cu o petala
de trandafir.
A doua zi, femeia i-a facut Degeticai o barca dintr-o frunza pe care a pus-o
sa pluteasca intr-un castron cu apa. De fericire, Degetica a inceput sa cante.
Si-a cantat ceasuri intregi. Glasul ei mangaietor si cristalin rasuna pe meleagurile
din jur.
Din pacate, a auzit-o un broscoi din apropiere, care si-a zis in sinea lui:
"Dupa cum canta de frumos, fetita asta trebuie sa fie tare draguta".
In miez de noapte, broscoiul a sarit pe fereastra in odaita unde dormea Degetica
si a rapit-o.
-I-am gasit feciorului meu o sotioara, oracaia el fericit, fugind cu fetita.
Si tot topaind si saltand a ajuns la balta unde-l astepta fiul lui.
-Ei, ce zici? intreba el, aratand spre fetita care dormea. Nu-i asa ca e scumpa?
-Foarte draguta,ii dadu dreptate pocitania de cocon. Mare noroc va fi s-o am
de nevasta. Dar daca ma vede, o sa dea bir cu fugitii!
-Pai, avem noi grija sa nu scape, zise tatal. Si puse patutul pe o frunza de
nufar din paraiasul care razbatea prin balta.
Cand Degetica s-a trezit a doua zi dimineata si s-a dat jos din pat, era cat
pe-aci sa cada in apa.
-Unde ma aflu? tipa ea.
-Acum locuiesti cu noi, ii spuse broscoiul batran, si mare bucurie ne faci.
-Dar nici nu va cunosc! zise Degetica. Vreau la mama! Vreau acasa!
-De-acum inainte aici este casa ta, replica broscoiul. Iar el este viitorul
tau sot. Si arata spre feciorul lui,broscoiul cel pocit!
-Nunta va fi maine, a mai spus el. N-avem vreme de pierdut. Trebuie sa mergem
sa ne gatim de sarbatoare.
Si broscoii au plecat topaind.
Biata Degetica!…Daca incerca sa fuga de-acolo cadea in apa. Necajita cum
era, a izbucnit in plans.
Intamplarea a facut ca niste pestisori din paraias sa auda totul. Si-au dat
fuga s-o ajute pe Degetica. " Zau asa, se gandeau ei, cum sa se marite
cu broscoiul ala oribil?!" Hars ! Au retezat iute pe sub apa tulpina nufarului,
iar frunza desprinsa a pornit plutind pe paraias in jos.
Si Degetica s-a tot dus, hat-departe, unde broscoii n-aveau cum s-o mai gaseasca.
Niste pasarele au vazut-o pe fetita plutind pe apa si-au ciripit de fericite:
-Ce faptura mica si incantatoare! Si ce draguta e! Cat e de scumpa!
Tare le-ar mai fi placut s-o opreasca din drum ca s-o poata privi mai bine,
numai ca le-a luat-o inainte un carabus.
-Nu-ti fie frica, i-a spus el. Vreau doar sa te prezint familiei mele. Insa
cum au dat cu ochii de Degetica, domnisoarele carabusele s-au pus pe suierat
ca niste mate invidioase.
-Ia te uita,ziceau ele, n-are decat doua picioare! Iar aripi, ioc! Doamne, ce
urata e!
Carabusului i se paruse ca Degetica era tare frumoasa, insa a inceput sa le
dea crezare suratelor, care ziceau ca e urata. A luat-o pe fata din copac si-a
asezat-o pe o margareta.
Ramase singura, Degetica si-a facut un hamac din niste firicele de pai. Drept
umbrar si-a ales o frunza si a agatat hamacul sub ea. Ce casuta frumoasa! Facandu-i-se
sete si foame, a sorbit o picatura de roua si a supt niste nectar dintr-o floare.
Si s-a simtit foarte bine.
Degeticai ii placea sa traiasca in padure. Bea apa de ploaie, manca boabe dulci,
iar pasarelele ii tineau de urat.
Din nefericire, intr-o buna zi, pasarelele si-au luat zborul. Frunza care o
adapostea s-a scuturat din copac si a cazut. A inceput sa sufle vantul rece
.Venise toamna.
Pe neasteptate, totul se schimbase. Nu mai vedeai iarba moale, buna de culcus.
Nu mai auzeai ciripitul vesel de pasarele printre ramuri. Si nu mai gaseai nimic
de mancare. Dar a fost si mai rau cand a sosit iarna, cu zapada si ger.
Degetica era inghetata si trista.
Degetica s-a hotarat sa plece din padure. Cu picioarele degerate de frig, a
strabatut campuri intregi, sfasiindu-si hainele prin miriste. In cele din urma,
a dat peste o cascioara. A batut la usa sa ceara ceva de mancare. I-a deschis
un soarece-de-camp si a poftit-o inauntru.
Ce frumos era acolo! Numai ca soarecele nu era singur.
-Da-mi voie sa ti-l prezint pe vecinul meu, sobolul,a zis el. Dupa care, a adaugat
in soapta: E orb, dar bogat. Ti-ar prinde bine daca l-ai lua de barbat.
"Ce-or avea toti de vor musai sa ma marite?", se mira Degetica. Dar
a intins totusi mana spre degetele grasulii ale vecinului.
-Imi faci cinstea de-a ciocni un pahar la mine acasa? intreba el, cum nu se
mai poate de curtenitor. Degetica a acceptat din politete. In timp ce mergeau
cu totii printr-o galerie subterana, fetita s-a impiedicat de o pasare care
zacea nemiscata.
-E bolnava, striga ea.
-S-au a murit, zise sobolul. Pasarile astea nesabuite canta cat e vara de lunga,
iar cand vine iarna n-au ce manca. Asa se intampla in fiecare an. Nu te chinui
s-o ajuti ca n-are rost.
Cu parere de rau, Degetica si-a urmat tovarasii de drum. Seara insa, cand acestia
dormeau, si-a amintit de pasarele frumoase care toata vara o inveselisera cu
ciripitul lor. Din fan, a impletit o patura si s-a furisat prin tunel pana la
randunica. A invelit-o cu paturica si a imbratisat-o cu duiosie.
-Ii bate inimioara! sopti fetita. Stiam eu. E doar amortita de frig.
A doua zi s-a dus iarasi sa vada ce mai face randunica. Nu mai dormea. I-a povestit
cum o gasise si avusese grija de ea.
-Ce-ai patit? intreba ea.
-M-am ratacit,ii spuse randunica. Toti prietenii mei au zburat spre tarile calde.
Daca nu erai tu, murem de frig!
-Am sa-ti aduc de mancare in fiecare seara, ii spuse Degetica, si incetul cu
incetul ai sa te inzdravenesti. Intr-o buna zi, vei putea pleca si tu in zbor.
Dar asta abia la primavara.
Degetica avea dreptate. Cand a venit primavara, pasaruica se insanatosise. S-a
hotarat sa plece in cautarea prietenilor.
-Vino cu mine,ii spuse fetitei. Doar n-ai sa-ti petreci restul zilelor sub pamant!
Am sa te port in spate si am sa-ti arat locuri minunate!
-Ce mult mi-ar placea,zise Degetica, numai ca soarecele care mi-a salvat viata
ar fi groaznic de mahnit. La revedere, pasare mica. Drum bun spre meleagurile
insorite!
Cand s-a facut vara, Degetica indura cu greu sa stea toata ziua inchisa in casa
intunecoasa. Torcea din fuior si visa la calatorii prin locuri insorite, uitand
ca trebuia sa se marite cu sobolul nesuferit.
Iar soarecele tot timpul ii spunea:
-Da zor, se-apropie ziua nuntii. Grabeste-te sa-ti termini trusoul.
In ziua nuntii,sobolul si-a facut aparitia in costum de mire.
-Am venit sa-mi iau logodnica,zise el. Aruncand o ultima privire afara, Degetica
sopti cu tristete:
-Adio, soare! N-am sa te mai vad niciodata. Adio cer albastru, ramai cu bine!
Dar tocmai cand se intorcea cu spatele la usa, din inalturi a coborat brusc
prietena ei, randunica!
-Am venit sa vad cum iti mai merge, rosti ea cu blandete.
-Foarte prost, ofta Degetica. Ma marit chiar acum si incepand de asta-seara
voi fi zavorata inauntru pe veci.
-Ce soarta cruda! striga randunica.
Te implor, vino cu mine!
De data asta, ispita era prea ademenitoare.
-Iarta-ma, soricelule, murmura Degetica. Si, fugind spre randunica i se cocota
in spinare.
Era toamna. De data asta, randunica era hotarata sa zboare departe, pana ce
intalnea un taram insorit unde sa nu fie iarna niciodata. Cat de minunata a
fost calatoria lor!
Au zburat peste munti si peste mari si au ajuns intr-o tara fermecatoare, plina
de struguri aurii,de lamai cu miros dulceag si de pajisti cu flori de camp.
Randunica a poposit langa un preafrumos castel asezat pe o coasta de deal.
-Alege floarea care-ti place si in ea iti vei face casa, ii spuse randunica.
Degetica s-a dat jos si inceput sa se plimbe de la o floare la alta. Ii venea
foarte greu sa aleaga, dar pana la urma s-a hotarat.
-Asta! zise ea. Mare i-a fost surpriza. Acolo locuia deja cineva.
Tanarul asezat pe floare s-a uitat la ea si i-a zambit.
-Buna! ii striga el.
La trup era cat Degetica de mic. Avea ochii frumosi si purta pe cap o splendida
coroana de aur, iar pe spate ii frematau doua aripioare diafane.
-Tu cine esti? intreba Degetica.
-Sunt Imparatul Florilor, ii raspunse el. Dar tu?
-Pe mine ma cheama Degetica.
Imparatul nu vazuse in viata lui o fata mai frumoasa. Luand coroana, i-a pus-o
ei pe cap si, cu o plecaciune, a intrebat-o:
-Vrei sa-mi fi Imparateasa?
Nu semana deloc cu broscoiul cel hidos sau cu sobolul cel batran si orb, asa
ca Degetica a rostit " da".
Si imparatul a sarutat-o.
Pe neasteptate, din fiecare floare a rasarit cate o zana.
-Sunt printii si printesele din imparatia mea, zise imparatul. Au venit cu daruri
de nunta.
Degetica a primit fel de fel de daruri incantatoare, dar cel mai mult i-au placut
cele doua aripi delicate, care i-au fost prinse de spinare.
-De acum inainte vei putea zbura ca mine i-a spus imparatul.
Si-au pornit in zbor amandoi peste lalele.
Si asa a ajuns Degetica Imparateasa Florilor. Voia sa-i multumeasca prietenei
ei, randunica dar aceasta plecase deja.
Si-a cutreiarat randunica lumea toata, oprindu-se da depene povestea noastra
oriunde intalnea oameni buni la suflet, dornici sa afle si talcul ei.
Autor: Povesti
Poezia DEGETICA de Povesti
|
