DESPRE MULTE TINUTURI MINUNATE

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Alexandru se ridica cu ostile lui, si le scrise si afla zece mii de
mii de calareti si patru mii de pedestrasi. Scrise zece mii de muieri
sterpe, si le puse capitan, si le duse dupa corturi, si le puse lege:
„Cine se va culca cu vreo muiere intr-o noapte, sa-i dea un galben,
si capitanului un taler, si sa fie de spalatul ostilor“. Si incarcara o
mie de mii de camile cu bucate si luara doua sute de mii de catari
de toata treaba ostilor, si zece mii de lei, si zece mii de pardosi, si
o mie de zavozi, si o mie de ogari, si o mie de copoi, si zece mii
de bivoli, si o suta de mii de boi, si o suta de mii de berbeci, si
mersera spre Cris-imparatul; si nu vru sa se inchine, si dete
Alexandru drumul ostilor, si-l batura, si sparsera cetatea si pieri
si el, si-i pradara tara toata, si atata aur si argint aflara, cat se
saturara toate ostile de avutia lui Cris-imparatul.
De acolo purcese spre rasarit si multe tari batu si ingenunche
multi domni, si merse inainte pana ce iesi din lume si ajunse la
pustie, la locul gadinelor salbatice. Si merse mai inainte pana
ce ajunsera la o tara, si le iesira inainte niste muieri salbatice, si
detera prin oaste tare cu lemne si cu pietre; si le batu Alexandru,
si pierira de acelea douazeci de mii, si erau paroase ca porcii si
cu ochii ca stelele.
De acolo merse Alexandru cincizeci de zile, si ajunse la o tara
cu nisip. Acolo locuiau furnicile in pamant; si peste noapte ieseau
Gadina—fiara

din ascunzisuri si luau pe om si-l bagau in gaurile lor de-l mancau.
Auzind de asta, Alexandru porunci sa secere paie si sa le aprinda
la gaurile lor. Si asa facura, si pierira multe, si trecura tara lor in
zece zile.
De acolo mai merse Alexandru inainte pana ajunse la tara
piticilor. Acestia erau cat cotul de inalti si iesira multi la Alexandru
si-i adusera plocon frumos, finice si miere multa, si zisera:
— Imparate, noi suntem niste oameni neputinciosi si ticalosi,
cum ne vezi imparatia-ta, si te milostiveste spre noi.
Iara Alexandru:
— Sa nu-i banuiasca nimeni.
Ei iara se plansera si zisera:
— Imparate, avem suparari de cocori, ca vin la noi si ne
mananca poamele, hrana noastra, si ne batem cu ei; ci uneori ne
biruie ei, alteori ii biruim noi.
Iara Alexandru puse tabara acolo, si le facu cetate tare, si le
puse si imparat dintre ei si-l invata a-i judeca. Si le zise sa-si faca
arme, arce si sageti, sa se apere de cocori. Si lua de la ei miere
multa si finice, cat ajunse ostilor intr-un an.
Si mai merse Alexandru inainte, si ajunse la un camp mare si
frumos, cu apele dulci; si erau intr-acel camp oase multe de
oameni. Si vazura un stalp mare de piatra, poleit cu aur, si era
Sahnos-imparatul sapat in stalp, si era scris cu slove elinesti; si
alerga Alexandru la stalp si slovele asa ziceau: „Eu, Sahnos-
imparatul fost-am a toata lumea imparat, si vream sa merg la rai
si pana aicea venit-am, si aicea iesira oameni salbatici fara veste si
ma ucisera cu totul, si cine va vrea sa mearga la rai, pana aicea sa
vie, si de aicea sa se intoarca indarat, ca va pieri“. Alexandru invali
stalpul cu plasca, sa nu ceteasca nimenea, sa se sperie oastea lui.
Macedonenii intrebara ce sunt acele slove. El raspunse:
— Spune ca inainte este o tara dulce!
Finice—curmale

Si mersera pana la un munte mare si zise Alexandru sa puie
tabara acolo sa se odihneasca ostile. Si facura palanga de catra
munte. In ziua aceea, zise Alexandru sa se gateasca ostile de
razboi, iar el cu palcul lui se duse la padure, si vazu un om salbatic
care sta semet si nu fugea. Alexandru porunci de-l lovira doi
calareti cu sulitele. El incepu a zbiera tare, si indata iesira oameni
salbatici ca frunza si ca iarba, toti cu pietre si cu lemne, si detera
prin oaste foarte tare. Alexandru fugi din padure afara, si iesira
salbaticii la camp, iara Antioh ii lua cu oastea de catra padure,
iara salbaticii sfarsira lemnele si pietrele, si-i taie oastea cumplit,
de zaceau ca snopii. Si aveau narav ca daca se vedeau crunti, se
mancau unul pe altul. Alexandru ii birui si pierira din ei o suta
de mii, iara de-ai lui Alexandru cincisprezece mii.
Iara a doua zi venira voievozii la Alexandru, si strigara:
— Imparate, dara nu ne ajunge cat ne-am batut cu imparatii din
lume, si am pierit acolo, si am luat imparatii destule ca sa ne odihnim,
iara acum ne adusesi la pustie, sa pierim de oameni salbatici?
Iara Alexandru zise:
— O, dragii mei macedoneni, si voi, fratilor, cred, multe
razboaie am batut; iar acum putin sa ne ostenim si iara o sa ne
intoarcem la lume; ci dumneavoastra de m-ati urat, ucideti-ma,
de veti putea imparati fara de mine!
Voievozii zisera:
— Ce vom face? Fie-ti in voia ta, sau vom pieri cu tine toti sau
nu vom pieri.
Si trecura tara salbaticilor in cincisprezece zile, si ajunsera la
o tara buna si frumoasa si vazura doi stalpi de piatra poleiti cu
aur si era sapat intr-insii obrazul lui Eraclie-imparatul, si al
Semiramidei-imparatesei. Si merse Alexandru la stalp si vazu slove
elinesti si spunea acolo pricina lor, cum au iesit din lume pentru
Crunt—insangerat

faradelegile oamenilor, si acolo imparatit-au patruzeci de ani, si
s-au sfarsit asa. Alexandru planse si zise:
— O, fericite Eraclie!
Si mai merse inainte, si ajunse la curtile lui Eraclie pustii, si erau
impodobite cu pietre scumpe si poleite cu aur, si erau acolo niste
pomi frumosi si dulci ca zaharul, si murmura un izvor cu apa rece.
Si de acolo purcese Alexandru inainte sapte zile si ajunse la o
apa mare si lata si se vedea de ceea parte tara cu oameni, si puse
tabara acolo si facura luntre. Alexandru zise sa mearga acolo, iara
Potolomei raspunse:
— Alexandre, nu vei merge acolo, ca nu stii ce ti se va intampla,
ci voi merge eu mai nainte, si voi vedea, si voi veni de-ti voi spune!
Alexandru zise:
— O, dragul meu Potolomei! Dara de vei pieri acolo, ca tine
unde voi gasi?
Potolomei raspunse:
— De voi pieri eu acolo, altul ca mine pune-vei in loc, iara de
vei pieri tu, altul ca Alexandru nu vom gasi in toata lumea.
Si intra Potolomei in luntre cu sapte voinici, si se duse la ostrov
si gasi oameni goi. Deci se intoarse si spuse lui Alexandru. Iara
Alexandru intra in luntre cu toti boierii, si trecura la ostrov, si
iesira inaintea lui Alexandru oameni multi despuiati si graira:
— Imparate Alexandre! Ce ai venit la noi? Si ce ai lua de la
noi, ca suntem niste goi si niste saraci, si ne hranim dintru acesti
pomi pana sunt, alta nu mai avem nimic?!
Alexandru zise:
— N-am venit sa iau de la voi nimic, ci numai sa vad ce oameni
sunteti, si cum traiti, si de unde ati venit aici, si cum stiti numele meu.
Ei graira:
— Imparate, noi suntem de la Tara Greceasca si am avut
imparat elinesc de la Macedonia pe Eraclie-imparatul, si impa-
rateasa pe Semiramida, si vazand ei acolo atata strambatate si

razboaie, si multe bazaconii si sange varsat, cugetara sa iasa
dintr-acea tara si facura zece mii de corabii, si au ales tot oameni
buni si drepti, si-i bagara in corabii, si plecara pre mare, si au
umblat pre mare un an, si au iesit unde erau curtile si facura tara
buna si dulce; si au ars corabiile, si au imparatit patruzeci de ani
tot bine si frumos in tara. Si ei murira, iara noi ramaseram fara
de imparat si puseram doisprezece filosofi sa ne judece; iara noi
n-am ascultat, si am luat iara rautatile noastre, si se manie Dumnezeu
pre noi, si trimese oameni salbatici de ne batura, si ne ucisera,
si ne stricara tara si nu puturam trai acolo de ei ca ne mancau
feciorii si pe noi ; si cati am ramas am venit aicea intr-acest ostrov,
ne hranim cu de aceste poame, si noi nu avem alt ce-ti da nimic,
dar iti vom da sapte filosofi de la noi, ca iti vor trebui de aici
inainte pana la Ivant, ca ei stiu calea pana acolo.
Alexandru lua sapte filosofi, si zise:
— Adevarat ca mai cinstit lucru nu este in lume, si mai scump
si mai curat, decat omul procopsit la invatatura. Si se intoarse la
tabara, si zise: Omul carturar este vistier desavarsit. De acolo
merse cincisprezece zile si ajunse la o tara cu oameni cu sapte
picioare si cu sapte maini, si se izbira cu putere in oastea lui Alexandru
si pieira din ei multi, si pe multi ii prinsera vii; si lui Alexandru
ii era voia sa-i scoata la lume ca pe o minune, numai ca nu
stia care era mancarea si bautura lor, si din aceasta pricina au
pierit de foame.
Si trecu tara lor in zece zile, si mai merse si ajunse la o tara cu
oameni capcauni, dinainte cu obraz de om, graind omeneste, iar
indarat cap de caine latrand caineste. Alexandru ucise multi dintr-
insii, si trecu tara lor in sapte zile.
Si mai merse inainte si ajunse la o apa mare, si puse tabara
acolo; si muri un cal al unui voinic si-l aruncara in apa de-l
mancara racii. Iar peste noapte incepura a iesi racii acestia, si luau
omul, il varau in apa, si nu putea scapa de gurile lor. Afland de

asta, porunci Alexandru sa se sape gropi adanci, si sa le astupe
cu paie; si asa facura; iara intr-o noapte iesira raci multi, si cazura
in gropi si nu mai puteau sa iasa, iar la ziua ucisera multi fara
sama si-i mancara ostile.
De acolo merse mai inainte sapte zile si ajunse la un munte
mare si inalt, si vazu un om mare legat de munte cu verigi de
fier, si era lung de o mie de coti, si cand plangea, glasul lui se
auzea cale de trei zile si nu se apropia de el nimenea. Si mai merse
inainte cincisprezece zile si ajunse la o apa mare si de ceea parte
era tara cu oameni, si zisera filosofii:
— Acolo este Macaron.
Si facura luntre, si intra Alexandru in luntre cu zece boieri deai
lui si lua galbini, si paine curata si vin rosu, si trecu de ceea
parte si vazu pomi inalti si frumosi si poame dulci ca zaharul, si
frumoase, si erau fantani reci sub pomi si apele reci si dulci ca
zaharul, si prin pomi erau paseri mandre si cantau niste cantece
frumoase, ca niste fete, si erau unele albe, altele rosii, altele negre,
altele verzi si mohorate. Si se intampina cu un om gol si zise Alexandru:
— Pace tie, frate.
El raspunse:
— Pentru toate bucuriile.
Si vru Alexandru sa mai graiasca cu el, iar el zise:
— Pasa inainte, ca vei grai cu imparatul nostru Ivant si-ti va
spune tot ce doresti.
Si merse Alexandru inainte, si gasi pe Ivant sezand in scaun
de aur, cu cununa de aur in cap, si gol, subt un pom inalt si cu de
toate felurile de poame intr-insul, si sub picioarele lui era apa ca
aurul, si fierbea in fantana. Iar daca vazu Ivant pe Alexandru,
clatina cu capul si zise:
— O, Alexandre-imparate, din lumea ticaloasa si nevolnica!
Toata lumea vei lua, si la mosia ta nu te vei mai intoarce, si te vei
sui pana la cer, si pana la iad te vei cobori.

Alexandru saruta mana lui Ivant, iara Ivant saruta pe Alexandru
pe cap si-l puse in jet langa el. Alexandru zise lui Ivant:
— De ce imi graiesti aceste cuvinte?
El zise:
— Nu trebuieste a poftori omului intelept cuvinte intelepte!
Iara Alexandru zise:
— Doresc, de-ti va fi voia, sa-ti aduc plocon de ce se gaseste la noi!
El zise:
— Aduceti-mi!
Si adusera o tipsie plina de galbini, si paine curata, si vin rosu.
Ivant zise:
— Nu ne e dat noua sa mancam, ci vi-i dat voua sa mancati; ci
desertati clondirul, si aduceti-l la mine sa va dau eu plocon!
Si lua Ivant clondirul si-l umplu cu apa de sub picioarele lui,
si-l dete lui Alexandru, si zise:
— Tine, Alexandre, plocon de la mine.
Alexandru zise:
— De ce treaba este aceasta?
Ivant zise:
— Cand imbatraneste omul, sa se scalde cu de aceasta apa si
va intineri de va fi ca de treizeci de ani.
Alexandru pecetlui clondirul bine, si-l dete aprodului, si asa
cugeta intru sine: „De voi imbatrani, ma voi scalda si voi intineri,
si nu voi mai muri!“ Apoi Alexandru zise iar:
— O, fericite Ivantie! Spune-mi dara, voi de unde ati venit intracest
ostrov?
Ivant zise:
— Cand a zidit Dumnezeu pe mosul nostru Adam, l-a asezat
in rai; si a gresit el lui Dumnezeu si l-a scos din rai; si iesi Adam
si cu moasa Eva; si au venit intai aicea si facura doi feciori.
A poftori — a repeta.

Adam cauta pururea spre rai si plangea cu jale de lipsirea
raiului; iara feciorii lor Cain si Abel se invrajbira, si ucise Cain pe
Abel, si plangeau Adam si Eva cu mare jale. Si dupa aceea facura
si un alt fecior, om bun si drept, pe nume Sit; si sezu Adam aici
cinci sute de ani, si insura pe Sit, si facura si feciori, iara apoi
trimese Dumnezeu pe inger de-i zise lui Adam sa iasa de aici si sa
mearga la lume, acolo unde locuiti voi. Si iesi Adam si Eva, si cu
alti feciori si nepoti ai lui, cincisprezece mii de oameni, iara Sit
ramase aici, si noi din Sit ne tragem.
Alexandru zise:
— O, fericite Ivantie! Dara voi in ce Dumnezeu credeti, si cui
va inchinati?
Ivant zise:
— Noi credem in Savaot Dumnezeu, si noua ne este cugetul
tot la Dumnezeu, si daca murim, noi mergem intr-alt loc mai bun
decat aici!
Alexandru apoi se mira mult de viata lor, si zise:
— O, fericite Ivantie! Toate imi spusesi si bune, si dulci, inca
voi sa-mi mai spui cum va roditi, ca muieri nu vad la voi?
Ivant zise:
— Noi avem muieri, dar nu locuiesc cu noi, ci locuiesc intr-alt
ostrov, si sunt ingradite cu zid de arama: si vin ele la noi intr-un
an o data; vietuim atunci cu ele treizeci de zile, atunci ne insuram
feciorii si ne maritam fetele, si dupa aceea iara se duc la ostrovul
lor; si daca face femeia cocon, il tin trei ani si apoi il aduc la noi,
si daca moare barbatul, muierea nu se marita, nici se insoara barbatul,
daca-i moare femeia.
Alexandru zise:
— O, fericite Ivantie! Spune-mi, de la ostrovul muierilor ce este
inainte?
Ivant raspunse:
— Este raiul ocolit cu apa si zidit cu arama, si acoperit cu foc,

si pe poarta stau heruvimii si serafimii de foc, si stralucesc ziua si
noaptea necontenit.
Alexandru zise:
— Dara putea-voi vedea raiul?
Ivant zise:
— Nu poate vedea trupul, ci numai sufletul. Ci vei merge
aproape de rai, si-ti vor iesi ingeri inainte si-ti vor spune toate.
Alexandru zise:
— De nu mi-ar fi de macedoneni, eu as ramanea aici cu voi si
as vietui viata voastra cea ingereasca.
Ivant zise:
— Pasa la lume, Alexandre, ca te asteapta imparatia lui Por-
imparatul, si tot pamantul il vei lua si in pamant intra-vei!
Si planse Alexandru, si se saruta cu Ivant-imparatul, si-l sarutara
toti negomandrii pana iesi din ostrov, si se iertara cu el. Si
merse Alexandru la tabara, si spuse tot ce vazuse si ce auzise.
Alexandru purcese apoi cu ostile la ostrovul muierilor si trecura
pe langa cetate, si intr-insa nu cauta, ca numai Dumnezeu poate
cauta acolo. Si de acolo merse zece zile, si ajunse la un camp frumos,
plin de mandre flori ce miroseau ca tamaia si ca smirna si
ca livantul, si erau unele albe, altele negre, altele rosii, altele verzi,
vinete, mohorate, si galbene ca aurul. Si cauta Alexandru spre
rasarit, si vazu portile raiului si spre porti vapaie de foc, si sta
raiul sus ca un munte, si se vedeau pomii raiului inalti fara sama.
Si mergea Alexandru inainte si cauta spre campii raiului de la
cincisprezece mile departare; si iesira inaintea lui doi ingeri si
zisera:
— Alexandre, stai pe loc! Sa nu mai mergi inainte, ca este loc
sfant, si te vor arde heruvimii si serafimii din rai, ci te intoarce la
lume, ca o sa iei imparatia lui Por-imparatul.
Alexandru zise:
— Doamne, pe unde voi iesi la lume?

Ingerii zisera:
— Iata ca ies patru rauri din rai: unul Tigru, altul Eufrat, altul
Filon, altul Geon; si pe Eufrat sa mergi, ca te va scoate la lume, si
vei vedea si alte minuni, iar aci nu zabovi.
Alexandru statu cu ostile, si zidira stalp de piatra, si-l poleira
cu aur, si scrise el in stalp cu slove elinesti: „Iata, eu, Alexandru,
imparatul a toata lumea, pana aci venit-am cu ostile mele, si-mi
iesira doi ingeri inainte, de ma oprira aici, si ma certara sa nu
mai merg inainte ca voi pieri, deci de aici ma intorsei in lume“.
De aici se intoarse Alexandru catre lume si ajunse la un iezer
frumos si puse tabara acolo; si lua un bucatar un peste si-l baga
in iezer sa-l spele, iara pestele fugi in apa; si merse socaciul la
Alexandru si-i spuse. El zise ostilor:
— Sa-si scalde toti caii, ca sa fie toti sanatosi si tari.
Si merse inainte numai sapte zile si ajunse la o pestera mare
si intunecata, si puse tabara acolo, si zise Alexandru:
— Sa incalece toti voinicii pe iepe si sa lege manzii la gura
pesterii.
Si asa facura, si intra Alexandru in pestera si striga pristavul
in pestera:
— Tot voinicul sa scoata ceva din pestera: pamant, pietris,
lemne sau ce va gasi, si cine va scoate putin cai-se-va, si cine va
scoate mult, iara cai-se-va.
Si umblara in pestera o zi si o noapte si scoasera iepele din
pestera afara la manzi, si scoasera aur si argint mult si pietre
nestimate, si zise Alexandru:
— Sa impartiti toti frateste!
Deci cei ce nu scosese nimic caitu-s-au, si cei ce scosese mult
inca se caira, caci impartira cu cei ce nu scosese nimic.
De acolo merse cinci zile si ajunse la un iezer cu apa limpede
si dulce ca zaharul, si puse tabara acolo. Alexandru merse la iezer
Socaci—bucatar

sa se scalde si intra in iezer, iara un peste mare sari si se repezi la
Alexandru sa-l manance. Alexandru vazu pestele, si fugi iute afara
la uscat. Apoi se intoarse la el, cu osteni, si-l impresura si-l ucise.
Si era pestele cu solzi de aur, si-l spintecara, si gasira in inima lui
o piatra nestimata, era mare cat un ou de gasca, si o pusera in
sulita si lumina ca soarele prin tabara. Iara peste noapte iesira
din apa niste fete frumoase cu parul pana la pamant, si umblau
prin mijlocul ostilor, si plangeau niste plangeri minunate, cu niste
glasuri ciudate, si graiau:
— O, dragul nostru imparat, cum te ucise Alexandru-imparatul!
Si cu mare jale plangeau.
De acolo merse o suta de zile si ajunse la o biserica ce se chema
„Hramul soarelui“. Si merse Alexandru la acea biserica, si se
inchinara lui Savaot Dumnezeu, si vazu acolo scripturi, si ceti
Alexandru slovele si ziceau asa: „Sa stii, Alexandre, ca vei lua toata
lumea si de moarte nu vei scapa, ca te vor otravi cei ce slujesc
tie“. Alexandru se clati foarte si mult planse si zise:
— O, moarte necredincioasa si lume inselatoare! Cum mangai
pe oameni si apoi ii bagi curand sub pamant pe toti.
De acolo merse zece zile, si ajunse la o tara cu niste oameni cu
un picior si cu o mana, si cu un ochi, si cu coada de oaie, si prinse
Alexandru multi din ei, si graira:
— Imparate Alexandre, milostiveste-te spre noi, ca suntem niste
oameni misei, cum ne vezi imparatia-ta!
Si se milostivi Alexandru, si-i ierta si le dete drumul. Si merse
Alexandru pe o vale, si era trist pentru moartea lui. Iara acei
oameni se suira intr-un munte inalt, si strigara:
— Imparate! Cum fusesi de intelept, si noi te inselaram.
Iara Alexandru statu, si erau zece zile de cand nu rasese, ca
era pentru moartea lui scarbit; atunci rase si zise:
— Intrebati cum m-am inselat?
Misei—nenorociti.

Si strigara de jos, si raspunsera de sus, graind:
— Carnea noastra e mai dulce decat toate carnurile, si pieile
noastre nu le taie sabia, nici trece sageata printr-insele, si matele
noastre sunt pline de margaritare si de pietre scumpe, si in inima
noastra este piatra nestimata ca un ou de gasca.
Iara Alexandru zise:
— Adevarat ca toata paserea pe limba ei piere!
Si porunci Alexandru: Ocoliti muntele, calareti, iara pedestrasii
sa se suie in munte cu ogarii, si cu leii si cu pardosii!
Si asa facura. Si prinsera vii o suta de mii de aceia, si zise sa-i
jupoaie, si-i jupuira pe toti, si mancara tatarii carnea.
De aici ajunsera la hotarul lui Por-imparatul; iara Por-imparatul
auzi ca vine Alexandru spre el, si scrise carte:
„Eu, Por-imparatul a toata lumea, cel ce luminez ca soarele,
intocmai cu Dumnezeu, scriu tie, Alexandre. Au te-ai sumetit ca ai
biruit pe Darie si i-ai luat imparatia? Sa stii ca cu acea nebunie, si
cu sumetia ta pierde-vei capul tau, ostile tale si tara ta! Dara nu
socotesti tu ca dinaintea mea nu vei scapa nici in Macedonia, nici
in toata lumea? Ci-ti socoteste nebunia ta, si-ti cere iertaciune de la
mine, si-ti voi ierta gresala ta, si te intoarce in Macedonia si-mi
trimete haraciurile de la toate tarile cate ai luat. Iara de nu vei face
asa, nu vei scapa dinaintea mea nici in Macedonia, nici in toata
lumea.“ Alexandru ceti cartea si clati cu capul, si scrise alta carte
lui Por:
„Eu, Alexandru, imparatul peste toti imparatii si a toata lumea
imparat, nu cu vrerea mea, ci cu voia lui Dumnezeu Savaot, scriu
tie, Por-imparate, sanatate! Tu te lauzi mie, si zici ca m-am sumetit
pentru Darie; iara Darie inca se potrivea lui Dumnezeu, ca si tine,
iara Dumnezeii lui nu-l ajutara. Si sa stii ca am mers pana la rai, si
acolo am gasit pe Ivant-imparatul, iar el imi spuse mie ca Dumnezeii
vostri sunt toti in iad, de se muncesc cu Darie impreuna intr-un loc.
Si cum nu ajutara lui Darie, asa nu-ti vor ajuta nici tie. Si tu te
potrivesti lui Dumnezeu din cer, iara mai apoi nici unui om nu te

vei potrivi, ca eu nu pot fugi de tine, ci eu vin la tine cu toate ostile
mele, iara tu sa iesi cu toate ostile tale, si cu toata sila ta“ Si trimese
cartea lui Por-imparatul; apoi scrise alta carte la muma-sa Olimpiada
si la dascalul sau Aristotel:
„Eu, Alexandru, imparat peste toti imparatii, scriu la muma mea
Olimpiada si la dascalul meu Aristotel. Multa sanatate si viata trimet
dumneavoastra; si sa ma iertati ca in cinci ani carte nu v-am putut
trimete, ca ne-am departat, si am trecut pustii si codri, munti inalti,
de ne-am batut cu oameni salbatici, si am mers la oameni cat cotul
de mari si am ajuns la imparatia lui Eraclie-imparatul, si am mers
pana la Macaron, la Ivant-imparatul, de am grait cu el, si mi-a spus
ca Dumnezeii elinesti sunt toti jos in iad de-i muncesc toti dracii; si
am mers aproape de rai, si am vazut pe poarta raiului stand
heruvimii si serafimii, jos, strajuind raiul; si-mi iesira inainte doi
ingeri de ma certara, sa nu merg inainte, si m-am intors de la rai
pe apa Eufratului, de am iesit la lume. Si acum sunt pe hotarul Indiei,
si voi sa ma bat cu Por-imparatul. Si trimiteti-mi si voi carte.“
Por-imparatul stranse ostile, si sila lui toata, si gasi opt mii de
mii de pedestrasi si o mie de lei invatati la razboi. Si auzira
macedonenii si persii de atata sila a lui Por, si se spaimantara, si
se sfatuira sa prinda pe Alexandru, si sa-l dea lui Por, iara ei sa-si
ceara iertaciune de la Por si sa se intoarca in Macedonia, si persii
in Persida. Potolomei auzi aceste toate si merse la Alexandru, si-i
spuse, iara Alexandru chema pe macedoneni, si zise tuturor ostilor:
— Oh, dragii mei viteji de toata lumea! Intelepti si viteji
macedoneni! Socotiti, fratilor, cum luaram toata lumea si sila lui
Darie sparseram, si multe puteri baturam, iara astazi voi va spaima
ntati de niste neharnici si infricosati indieni. Cred ca Por nu
ne va manca, cum va pare voua; iara dumneavoastra de m-ati
urat, ucideti-ma; de va pare ca va face Por vreun bine, sa ma pierdet
i pentru binele vostru. Insa mie asa imi pare, ca de veti pierde
pe Alexandru, nici voi nu veti mai vedea Macedonia, ca va vor
goni toate neamurile si limbile, si toate tarile va vor ucide, si nu

veti ramane nici unul pana la Macedonia. Dara nu socotiti ca de
vom bate noi pe Por, curand veti vedea Macedonia; si de nu veti
merge voi spre Por, eu voi merge singur de ma voi bate cu el, si
de-l voi bate eu, voi fi imparat a toata lumea, iara de ma va bate
el, toti veti pieri cu urgie.
Iara macedonenii, daca auzira, zisera asa:
— Alexandre! Noi toti vom pieri cu tine; ci sa stii ca nu este
vina noastra, ci aceasta o facura persii, ca sunt vecini cu indienii.
Iara Alexandru se manie pe persi si le puse invalituri pe cap si
le facu haine muieresti; si pana astazi asa au ramas.
Deci Alexandru porunci scrierea ostilor si afla zece mii de mii
de calareti si patru mii de mii de pedestrasi; si trimise carte lui
Filon la Persida, si la imparateasa lui Ruxandra:
„Eu, Alexandru-imparatul, scriu la dragul meu prieten Filon si
la draga mea imparateasa Ruxandra sanatate si voie buna! Si in ce
ceas veti vedea cartea mea, sa purcezi, Filoane, cat mai curand cu
ostile tale spre India, ca voi sa ma bat cu Por-imparatul; si sa vii
ziua si noaptea si sa-mi trimeti carte inainte, sa stiu pe unde esti si
cand vei sosi la noi cu ostile!“ Si repezi la Filon olacari cu cartea.


Autor: Povesti
Poezia DESPRE MULTE TINUTURI MINUNATE de Povesti