DUHUL FRUCTULUI DE GINKGO

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Muntii Tin se intind culme dupa culme, creasta dupa creasta, cu prapastii adanci si varfuri inalte. Candva fu¬sesera acoperiti cu paduri seculare in care misunau tot felul de animale salbatice. Oamenii care locuiau aici traiau fie din culesul ierburilor de leac, fie din arsul carbunilor.
Traia aici un flacau inalt si voinic ce se numea Si Ming si care se indeletnicea cu arsul carbunilor. El stia tot felul de cantece din gura si din fluier care induiosau ini¬mile oamenilor. Si Ming mai avea doi tovarasi, oameni la casele lor, cu neveste si copii.
Intr-o zi, Si Ming si tovarasii lui au plecat sa arda carbune pe alt munte. Au ajuns ei intr-o poienita cu iarba verde si matasoasa, presarata cu bujori salbatici, rosii ca focul, cu brazi incarcati cu perle de roua. Toate acestea l-au induiosat pe baiat care a inceput sa cante. In mijlocul cantului i s-a parut asa, ca si cand cineva ar canta o data cu el. S-a oprit din cantat si s-a uitat in toate partile. La urechea lui a ajuns un viers minunat care nu semana nici cu ecoul muntilor, nici cu ecoul pa¬durii; semana mai degraba cu vocea unei femei. Viersul l-a fermecat pe Si Ming intr-atat incat n-a mai putut sa faca nici o miscare. Cum a incetat cantul, a sarit in picioare, s-a urcat pe o piatra sa se uite in partea de unde-l auzise. Pe muntele Tin pluteste mereu ceata ca si norii pe cer. In ziua aceea, o ceata alba si deasa curgea ca o apa spre el si cat ai clipi din ochi, ceata l-a cuprins.
Proverbul spune: „Daca nu bate vantul de primavara nu incolteste iarba". Cantul facuse sa incolteasca dragos¬tea in inima lui Si Ming. Nu putea sa uite nicicum can¬tecul care rasunase mai duios decat viersul unei pasari; in fiecare zi visa s-o intalneasca pe fata care-l cantase. A trecut vara, a venit toamna si dupa toamna a venit iarna; brazii s-au incarcat de zapada dar Si Ming n-a in¬talnit nici urma de fata.
De Anul Nou, Si Ming era tot singur si trist. Fiind bun la inima din fire, de sarbatori le-a spus tovarasilor sai sa se duca acasa, iar el a ramas sa pazeasca singur carbunele. Tovarasii lui s-au invoit bucurosi.
In ajun de Anul Nou, cand toate familiile petrec, Si Ming si-a luat fluierul, s-a dus in coliba si a inceput sa cante. A cantat, a cantat, pana ce vantul s-a oprit. Atunci a simtit cum se deschide incet usa colibei.
O fecioara imbracata in alb din cap pana in picioare a intrat in coliba. Avea fata rotunda, parul ca abanosul ii era prins in cozi. Mirat si totodata bucuros, baiatul s-a oprit din cantat.
Fata a zambit si uitandu-se in toate partile a spus cu blandete:
- Sunt din satul San Iang* ain traducere: Soarele din fata munteluii si fiind in trecere pe aici am auzit cantandu-se din fluier. Dar tu de ce nu faci tiao te** a**Coltunasi cu carne, mancare foarte raspandita in China, care se pregateste la sarbatorii de Anul Nou?
Si Ming parca s-a trezit din vis, a inceput sa se bal¬baie si n-a stiut ce sa raspunda. Razand, fata l-a rugat:
- Canta mai departe, ca-ti fac eu tiao te!
Si zicand aceasta a inceput sa framante aluatul.
Baiatul ar fi vrut s-o intrebe daca ea este aceea care-l vrajise cu cantecul in acea zi. Cand isi facuse curaj sa intrebe, fata l-a intrerupt:
- Hai, canta, si sa stii ca viersul tau e minunat! Baiatul a inceput sa cante si cu cat canta, cu atat ar mai fi cantat, iar fata cu cat asculta, cu atat ar mai fi ascultat. Asa a tinut-o pana la revarsatul zorilor. Atunci i-a dat sa manance tiao te, si cand acesta a poftit-o si pe ea, fata a zambit si i-a spus:
- E tarziu, eu trebuie sa plec. Nu care cumva sa vii sa ma cauti acasa. Tata nu stie ca am fost aici..
Apoi a deschis usa si a plecat. Baiatul s-a uitat dupa ea pana nu s-a mai vazut, apoi a intrat in coliba.
Au trecut sarbatorile si s-au intors cei doi tovarasi. Prima vorba a lui Si Ming a fost sa-i intrebe unde se afla satul San Iang. Cei doi au spus ca in viata lor n-au auzit de numele unui asemenea sat. Intristat, Si Ming si-a vazut de treaba.
Nu le-a spus celor doi de venirea fetei, temandu-se ca aceasta nu vrea sa se afle de venirea ei.
Seara, cand se ducea sa aduca apa, vazand cum luna se oglindeste in parau, isi zicea: „Nu trebuie sa ma mai gandesc la ea. E ca si cand as vrea luna din fundul apei. Unde sa ma duc s-o caut?"
Privind cu tristete bujorii rosii care inflorisera langa coliba lui, isi zicea: „Nu trebuie sa ma mai gandesc la ea, nu stiu nici macar cum o cheama. E ca si cand as cauta sa prind vantul sau umbra!" Dar oricat isi porun¬cea, gandul lui era mereu la fata.
Asa a trecut primavara si a venit vara. intr-o zi, ducandu-se la locul unde auzise cantecul cu un an mai ina¬inte, deodata s-a pornit o vijelie si o ploaie care a aco¬perit totul. Se inserase si baiatul era ingrijorat, cand a auzit ca-l striga cineva. Intoarse capul si ramase uimit vazand in spatele lui fata din seara de Ajun. Aceasta i-a zis:
- Pe munte sunt serpi veninosi. Am vorbit cu bu¬nicul, asa ca dormi noaptea asta la noi.
Plin de bucurie, baiatul s-a invoit. Si au plecat aman¬doi. Se intunecase de-a binelea si copacii pareau uriasi Baiatul era din ce in ce mai mirat cum se face ca atatia ani, de cand lucra in padure, nu vazuse drumul pe care mergeau. Dupa o bucata de drum, a zarit niste luminite. Cand s-au apropiat a vazut o cetate inconjurata cu un zid inalt. Intrand, un batran l-a intampinat cal¬duros si i-a spus fetei:
- Pai Ni, du-te si pregateste ceva de mancare pen¬tru drumet!
Si fata a plecat.
Dupa cateva intrebari, dand din cap, batranul i-a spus:
- Sa nu crezi ca nu te cunosc. Eu il stiu foarte bine si pe strabunicul tau.
Baiatul a ramas uimit, caci stia ca strabunicul lui murise de mult, asa incat se gandea ca batranul trebuie sa aiba cateva sute de ani.
Batranul a vrut sa mai spuna ceva, dar din camera de alaturi s-a auzit cantand. Era aceeasi voce care-l fermecase si baiatul si-a dat seama ca aceasta e fata care-l fermecase. S-a bucurat nespus si daca n-ar fi fost batra¬nul ar fi fugit intr-un suflet la ea.
Batranul a vazut cum stau lucrurile si razand in ho¬hote i-a spus:
- Nepoata asta a mea nu mi-a vorbit niciodata de nimeni, dar in ultimul timp imi vorbeste mereu de tine. De aceea, intr-adins am vrut sa te aduca azi aici.
Cum a terminat de vorbit a intrat si fata cu o tava cu ceai si mancare. A pus tava jos si s-a oprit langa baiat. Batranul s-a uitat si la unul si la altul, apoi razand le-a spus:
- N-am decat fata asta. Daca va placeti, socotiti ca eu v-am si dat binecuvantarea.
Tinerii s-au uitat indelung unul la altul, apoi au plecat capetele. Dupa obicei, batranul a sfatuit-o pe fata sa aiba grija de baiat si s-a dus in camera lui.
In noaptea aceea, Si Ming si Pai Ni s-au casatorit.
A doua zi, Si Ming si-a amintit de prima lor intalnire si i-a zis fetei:
- De ce mi-ai spus ca esti din satul San Iang? Razand, fata i-a raspuns:
- Nu te-am mintit deloc. Hai afara si ai sa vezi ca soarele e in fata muntelui.
Amandoi au iesit afara si, intr-adevar, asa era.
Soarele rasarise in fata muntelui si aurea cu razele lui frunzele si crengile copacilor. Iarba si florile pareau si ele aurii. Tinerii au inceput sa zburde si peste putin timp pe munte s-a auzit cantecul lor minunat.
Erau asa de fericiti incat nu au simtit cum a trecut o saptamana. intr-o zi, baiatul i-a spus fetei:
- Trebuie sa ma duc acasa, sa le dau de stire tovara¬silor mei, care or fi ingrijorati.
- N-am nimic impotriva sa te duci, dar cand te vei intoarce?
- Am sa stau trei zile acasa. In 15 ale lunii ma intorc. Bucuroasa, fata i-a spus:
- In seara zilei de 15 vin sa te iau.
Pai Ni a plecat si ea sa-l conduca si amandoi s-au indreptat pe drumul cunoscut. Ajungand la locul unde se intalnisera, fata i-a zis:
- Cand te inapoiezi, sa ma astepti aici, am sa vin sa te iau. Orice ar fi, sa nu faci decat cum ti-am spus!
Si-au dat mana si s-au despartit. Dupa putin timp, baiatul a ajuns la coliba.
Aici le-a povestit tovarasilor sai tot ce i s-a intamplat. Au petrecut impreuna doua zile, iar in dimineata zilei a treia, Si Ming simtea ca trebuie sa plece sa se intal¬neasca cu fata. Nu trecusera decat doua zile, dar lui i se parea ca trecuse un an. Planuia sa se intoarca mai devreme si le-a fagaduit tovarasilor sai sa vina din cand in cand sa-i vada.
Dupa ce a mancat, a plecat. Ajungand la locul intal¬nirii, s-a oprit. Fata-i spusese ca va veni spre seara, iar acum era mai devreme. Si Ming nu mai avea rabdare sa astepte si socotind ca stie drumul, a plecat in intampi¬narea fetei. Mergea si se gandea. Trecand muntele, s-a trezit in fata unei paduri intunecate prin care nu se vedea nici o potecuta. Drumul cel larg disparuse. Atunci si-a zis ca a gresit drumul, cu toate ca tinea bine minte ca tot pe acolo trecuse la venire. Nemaitinand seama de nimic, a pornit prin padure. Dar padurea era asa de deasa ca a trebuit sa faca multe ocolisuri. A trecut prin poienite cu iarba ca un covor, printre flori pana la brau. A trecut nu stiu cati munti si cate vai, dar tot nu a gasit casa unde locuia Pai Ni. S-a inserat, soarele a apus si padurea a inceput sa se intunece. Nu se mai vedea nimic. Atunci a inceput sa se mustre ca n-a ascultat de sfatul fetei. S-a uitat in stanga si-n dreapta si deodata a vazut o luminita. A pornit intr-un suflet spre ea si de ce mer¬gea, de ce padurea se rarea si luminita se vedea tot mai aproape. intr-o clipa, baiatul a ajuns langa ea.
A vazut atunci o coliba de piatra fara usa, langa care statea un batran. Si Ming l-a intrebat:
- Batrane, nu stii cumva unde-i casa lui Pai Ni?
- Eu sunt strabunicul lui Pai Ni, ce, nu ma mai cunosti? Ne-am mutat aici.
Si Ming n-a crezut, dar batranul a spus din nou:
- Daca nu ma crezi, vino cu mine in casa, acolo e si Pai Ni.
Baiatul pe jumatate credea, pe jumatate nu credea, dar s-a luat dupa batran si a intrat in casa. Casa nu avea decat o singura incapere si cu cat mergeau cu atat parea mai adanca si devenea mai intunecoasa, de parca se aflau intr-o pestera. La un timp a simtit si un miros greu si a inceput sa se intrebe cum de poate locui Pai Ni aici. Atunci si-a dat seama ca nu-i a buna, a vrut sa se intoarca, dar n-a apucat sa faca nici un pas ca batranul si-a pipait fata si deodata s-a prefacut intr-un sarpe ve¬ninos care s-a incolacit in jurul lui. Ochii sarpelui aruncau scantei verzi si luminau totul in jur; alaturi de el mai erau doi serpi negri. Sarpele cel mare a spus:
- Nici sa nu-ti treaca prin cap c-ai sa mai scapi! Si Ming fierbea de ciuda, dar nu putea sa faca nici o miscare. Sarpele cel mare le-a spus celor doi serpi negri:
- Fugiti degraba la gura pesterii, nu care cumva sa intre duhul fructului de ginkgo sa ni-l rapeasca!
Iar acestia au alunecat spre gura pesterii.
Si Ming habar n-avea cine e duhul fructului de ginkgo. Inima lui era plina de pareri de rau ca n-a ascultat pe Pai Ni si poate chiar in clipa aceea ea statea si-l astepta.
Intr-adevar, Pai Ni il astepta la locul stabilit. A astep¬tat ce a asteptat si, vazand ca Si Ming nu mai vine, ingri¬jorarea i s-a strecurat in inima. S-a aplecat, a desenat un cerc pe pamant, iar cercul a inceput sa straluceasca din ce in ce mai tare. Pai Ni s-a uitat in cerc si a vazut tot ce se intampla in pestera. Sarpele cel mare incepuse sa-i suga sangele lui Si Ming care lesinase. Pai Ni a scrasnit din dinti, fata i s-a albit. Intinzand mana spre copaci, acestia s-au dat la o parte, si s-a ivit drumul cel larg. Apoi, intr-o clipa, a fost in fata bunicului, spunandu-i:
- Bunicule, da-mi sabia fermecata! Batranul a intrebat-o:
- Ce-i cu tine, copila?
Si mai furioasa, fata a raspuns:
- Bunicule, nu mai intreba nimic si da-mi degraba sabia! Sarpele cel veninos vrea sa-l omoare pe Si Ming!
Speriat, batranul a rugat-o:
- Copila draga, nu te duce. Sarpele cel veninos mai are doua ajutoare si te vor rapune.
Fata era asa de incordata ca-i curgeau lacrimile:
- Bunicule, orice ar fi, eu ma duc sa-l scap. Auzind acestea, batranul a oftat si i-a dat sabia.
Cu sabia in mana, fata a zburat ca vantul la pestera serpilor. Era un intuneric sa-l tai cu cutitul. Fata si-a taiat parul cu sabia si l-a aruncat in gura pesterii. Parul s-a prefacut intr-o gramada de vreascuri. A luat apoi doua pietre pe care le-a lovit pana ce s-a aprins o scanteie st a aruncat-o peste ele. Scanteia a aprins vreascurile si dupa ce fata a suflat de cateva ori flacarile s-au inaltat. Prinsi de foc, cei doi serpi negri n-au mai apucat sa fuga si s-au facut scrum. Focul se intindea din ce in ce mai mult. Sarpele cel veninos s-a oprit din supt sange si a fugit spre gura pesterii. Cand a dat cu ochii de fata, a inceput sa scuipe venin. Apoi, cand a miscat din coada o data, praf a facut pietrele de sub el. Fata curajoasa s-a tras intr-o parte, a sarit in spatele sarpelui si ridicand sabia fermecata i-a taiat gatui. Apoi s-a avantat in pestera prin foc. Dar focul n-o atingea. Fumul o orbea, iar lacrimile-i acopereau ochii. Ea rabda totul cu gandul sa-l scape pe Si Ming. L-a scos din pestera, dar el nu mai putea s-o vada. Fata-i privea si simtea cum i se sfarma inima in piept. Indurerata, soptea:
- Si Ming, cat am dorit sa fiu cu tine, cat am dorit sa cant impreuna cu tine!
Dar orice ar fi spus, Si Ming n-o mai auzea, oricat de trista ar fi fost, Si Ming n-o mai vedea.
In vremea aceasta a ajuns la pestera si batranul care i-a spus fetei:
- Ai omorat sarpele cel veninos si cu asta socoteste ca l-ai razbunat pe Si Ming. Nu mai fi trista, Pai Ni, ai facut tot ce ti-a stat in putinta.
Fata a dat din cap si din gura a scuipat o biluta verde, stralucitoare ca o perla. Speriat, batranul a strigat:
- Copila, aceasta e radacina vietii tale si nu trebuie s-o dai. Fara ea, tu nu mai poti fi ceea ce esti. Vara vei fi batuta de ploi, iarna ingropata de nameti. Doar ai cu¬noscut gustul vantului si ploii, vrei sa le simti din nou? Fata l-a rugat cu blandete:
- Sloboade-ma sa-i dau lui radacina vietii mele!
Si zicand aceasta, fata ei s-a innegrit, pielea i s-a in¬tarit, mainile i s-au prefacut in doua crengi groase, capul i s-a prefacut intr-un arbore inalt si golas, fara ramuri unduioase, fara frunze verzi.
Batranul a varat perla in gura baiatului care a capatat indata culoare la fata si s-a ridicat in picioare. Trezindu-se, Si Ming nu stia ce se intamplase ou el. Batranul plangea si arata spre arborele despuiat:
- Copile, aceasta e Pai Ni! Noi suntem duhuri ale arborelui ginkgo. Spre a te scapa, ea si-a taiat parul si ti-a dat radacina vietii ei, iar acum nu va mai putea sa-si ia infatisarea dinainte.
Nimeni nu poate sa-si inchipuie durerea lui Si Ming, tristetea lui. Lacrimile ii curgeau, durerea ii ineca gla¬sul. A spus numai atat:
- Am sa stau langa ea toata viata, toata viata am sa-i cant cantece de munte.
Intr-adevar, Si Ming nu s-a mai intors la tovarasii sai si de langa arborele golas de ginkgo se auzeau tot timpul cantece de munte sau rasuna un viers din fluier. Poves¬tea spune ca Si Ming s-a prefacut in spirit si ca dupa o suta de ani ramurile copacului vor inverzi si atunci Pai Ni se va preface din nou intr-o femeie mult mai fru¬moasa decat inainte.