DUPA ASEMANAREA LOR!

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Facuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pamantului.
Ii ramasese de invietuit numai cateva. Pe acestea se hotari
sa le plasmuiasca dupa sfatul celorlalte. Astfel putea sa
cunoasca si inima si mintea acelor carora le daduse suflet mai
dinainte.
Asa, dupa povata leului, care vroia sa stirbeasca din maretia
tigrului, facu mata; dupa gustul ratei, zuliara pe lebada, faptui
gasca; dupa placul elefantului, ironist, nascu soarecele. Ascul-
ta chiar pe magar, care-l rugase ca, decat ar mai face un
dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o
putea prinde un sunet mai armonios.
Dumnezeu stia ca fiecare din vietatile aceste isi vor avea
pe pamant menirea lor; ca, cu cat vor fi mai multe, cu atat
se vor inlesni mai bine una pe alta; ca nici urechea ma-
garului n-o sa prinda nota privighetoarei, dupa cum nici
marimea elefantului n-o sa poata batjocori micimea soa-
recelui.
De aceea Atotputernicul se plimba pe pamant, intreband
si ascultand in dreapta si in stanga. Intr-un rand, odihnindu-se
pe o piatra, se gandea cum sa mai dea o vietuitoare aerului.
Si cum cata cu ochii primprejur, iata ca vede: sub o frunza, o
broasca; o albina si-un fluture pe cate o floare; si-n mijlocul
unei mreje, tesute intre doua crengi, un paianjen.
Dumnezeu zambi, le chema la el si le spuse:
— Ascultati, vietatilor, vreau sa va dau pe ziua de astazi
inca o tovarasa. Doresc sa aud povata voastra — cum si ce
infatisare sa-i alcatuiesc. Mergeti de va sfatuiti dintru-ntai intre voi
si veniti cu lucrul gata.

Cele patru vietuitoare se trasera mai la o parte, in sfat.
— Bine, dragilor, se umfla broasca, nu-i ajunge prea-
sfantului ca ne are pe noi? O sa lase atatea fiinte pe pamant,
ca nu ne-o ajunge cu ce ne hrani. Ia sa-i croim noi o dihanie
cum n-a mai vazut nimeni, doar l-om satura.
Si su-su-su, su-su-su, se sfatuira! Apoi, catesipatru, venira
in fata Domnului.
— Ei? le intreba Dumnezeu. Tu, broasco, ce sfat imi dai?
— Inalt-preasfinte, zise broasca, priviti-mi ochii si faceti-i
noii vietuitoare la fel.
— Bun! Dar tu, fluture?
— Priviti-mi trupul.
— Bun! Dar tu, albina?
— Priviti-mi aripile.
— Bun! Dar tu, paianjene?
— Priviti-mi picioarele.
— Bun! Foarte bine! raspunse Dumnezeu si zambi: ochi
de broasca, trup de fluture, aripi de albina si picioare de
paianjen! Iata lighioana pe care o doreau ele!
Dihaniile se uitara una la alta.
— Acum sa-l vedem, zise albina, incet, broastei.
Dar Dumnezeu blagoslovi in aer, apoi intinse palma. Si in
mana Domnului rasari, deodata, noua vietuitoare.
— Iata sora voastra. Va place?
Cele patru sfatuitoare raspunsera, codindu-se:
— Da… marite Doamne!…
Si Dumnezeu intelese ca noua vietuitoare era intr-adevar
frumoasa.
Tocmai in clipa aceasta uite si-o soparla. S-o intrebe si pe
asta, se gandi Dumnezeu.
— Ei, tu, soparla, ce zici ca-i mai lipseste fiintei acestea
ca sa se desavarseasca sfatul celor patru tovarase ale tale?
— Sprinteneala mea, Doamne, raspunse cu acreala soparla.
— Fie! Du-te! porunci Dumnezeu fapturii celei noi care
se ridicase pe varful degetului sau.

Si asa, din rautatea celor cinci vietuitoare, zbura, pentru
intaia oara pe pamant, nebunatica si gingasa libelula.
Dar ar fi nedrept sa nu se stie ca dintre toate vietuitoarele
numai randunica fusese marinimoasa. Ea ruga pe Dumnezeu
sa dea viata unei randunele mai chipese ca ea. Si Dumnezeu
ii facu hatarul: insufleti lastunul. Dar pentru inima cea buna
a randunicii o lasa tot pe dansa mai frumoasa.