A fost odata ca niciodata
etc.
A fost odata un om si o femeie. Ei
erau atat de saraci, incat n-aveau dupa ce bea apa. Nici tu casa, nici tu masa,
nimic, nimic, dara nimic n-aveau dupa sufletul lor. Muncea bietul om de dimineata
pana seara tarziu, alaturi cu muierea, de-i treceau naduselele, si ca sa dea
si ei in spor, ba.
Se tinea, vezi, norocul dupa dansii
ca pulberea dupa caini, cum se zice.
Umblau cu tarabutele de colo pana
colo, si ca sa se statorniceasca si ei la un loc, nu gaseau. Caci cine era sa-i
priimeasca pe ei, doi calici, cu leaota de copii dupa dansii?!
Adica uitasem sa va spui. Aveau acesti
oameni o spuza de copii. Din acesti copii, cei mai mari erau numai fete, iara
baietii erau maruntei si stau langa dansii ca ulcelusele.
Sa nu va fi dus Dumnezeu vrodata sa
fiti fata cand venea omul de la munca, ca v-ati fi luat campii. Ieseau toti
afara inaintea lui, jigariti si hartaniti, ca niste netoti, subtiratici si pitigaiati,
ma rog, lesinati de foame, si tabarau pe bietul om cu gura: tata, mi-e foame,
tata, mor de foame.
Tatal lor se zapacea si nu stia catre
care sa se intoarca mai intai si le da toata agoniseala lui dintr-o zi. Dara
de unde sa le ajunga ce bruma le aducea el? Abia puneau p-o masea.
Bietul tat sau si biata ma-sa de
multe ori se culcau nemancati. Li se rupea inima de mila dara n-aveau incotro.
Si ca sa-si linisteasca copiii, el le fagaduia ca a doua zi are sa le aduca
mai mult. Astfel, mai cu sosele, mai cu momele, adormeau si bietii copii, cu
nadejde ca a doua zi are sa fie mai bine.
Dintre toti copiii, fata cea mai mare
era mai tacuta si mai cu judecata. Ea ramanea cu surorile si fratii cei mai
mici cand se duceau parintii la munca, vedea de dansii, ii mustruluia si ii
povatuia sa fie mai cu rabdare, mai ingaduitori, ca sa nu se amarasca pana intr-atat
parintii. Dara, bate toba la urechea surdului. Adeca, de! Ce sa zici? Ar fi
fost si ei, poate, mai ingaduitori, si mai cu rabdare, dara burta le da ghies
si ii facea de multe ori sa fie neintelegatori.
Intr-acestea, boierului pe mosia caruia
se afla acesti oameni, caÊsi urgisiti de Dumnezeu, i se facu mila de ei
si, intr-o zi, cand veni sa se roage pentru salas, el ii zise:
- Omule, te vaz harnic, muncesti de
te spetesti, si doua in tei te vaz ca nu poti lega. Iata, eu ma indur si-ti
dau un petec de loc, sa fie de veci al tau. Du-te de-ti alege petecul ce-ti
va placea si apuca-te numaidecat sa-ti faci un bordei.
- Bogdaproste, cucoane, si Dumnezeu
sa priimeasca. De unde dai sa izvorasca, raspunse bietul om.
Se duse de-si alese un petec de loc
si pana in seara groapa pentru bordei o si dete gata.
Nepartea lui. Cum se brodi ca locul
ce-si alesese sa fie alaturi cu al unui taran bogat si mandru de nu-i ajungea
cineva cu prajina la nas.
Peste noapte, nu stiu cum se facu,
nu stiu cum se drese, ca o vita d-ale bogatului cazu in groapa si muri.
A doua zi de dimineata, bogatul, vazandu-si
vita moarta, sari cu gura mare asupra saracului, il lua de piept si cu el taras
se duse la curtea boierului, sa le faca judecata.
Boierul se mira cand il vazu si-i
intreba ce cauta?
Taranul cel bogat zise:
- Boierule, acest prapadit de om,
venetic in satul nostru, n-ar mai avea parte de el! dupa ce ti-ai facut pomana
de i-ai dat un petec de loc, el tocmai langa mine si-a ales sa-si faca bordei!
Una la mana. Baga de seama ca, dupa ce e sarac, apoi e si cu nasul pe sus. Al
doilea, groapa ce si-a facut pentru bordei, dupa ce ca e mare foarte, apoi n-a
avut grije sa o acopere peste noapte cu ceva, numai ca sa-mi faca mie paguba,
si mi-a cazut o vita intr-insa de si-a rupt junghietura. Judeca d-ta acum, nu
e dator sa mi-o plateasca? El zice ca n-are cu ce. Si ce-mi pasa mie de asta?
- Boierule, raspunse si saracul umilit
si cu lacramile in ochi cat pumnul. Boierule, n-am ce zice, omoara-ma, spanzura-ma,
n-am ce face daca a dat pacatul peste mine. Asa este cum zice bogatasul meu
vecin. Si fiindca lui Dumnezeu ii place dreptul, drept sa-ti spui ce e drept:
am sapat groapa, si o groapa mare, ca sa incapa bordeiul pe toti ai mei, dara
nici ca m-am gandit ca sa-i aduc paguba. Si nici n-a fost la sufletul meu cugetul
de mandrie, caci n-aveam pe ce ma mandri, cand mi-am ales loc langa d-lui. Acum
lumineze-va Dumnezeu, boierule, si judecati dupa dreptate.
Boierul sta in cumpana. Nu stia cui
sa dea dreptate. Vedea el ca saracul a cazut in pacate, dara fara voie. Dupa
ce se gandi el nitel, zise:
- Bre, oameni buni! Eu am sa va fac
trei intrebari; cine le va dezlega mai bine, a aceluia sa fie dreptatea. Va
dau ragaz de trei zile, ganditi-va. Dupa trei zile sa veniti si sa-mi ghiciti
intrebarile. Tineti minte bine. Intaia intrebare suna asa:
Ce este mai gras in lume?
A doua:
Ce este mai bun?
Si a treia:
Ce alearga mai iute?
Aide, duceti-va acum. Dara sa mai
stiti una: daca nici unul din voi nu va ghici vreuna din intrebarile mele, sa
stiti ca unde va stau picioarele o sa va stea si capetele.
Amandoi impricinatii se intoarsera
la casele lor. Bogatasul, laudandu-se ca el are sa ghiceasca, fiinca ce lucru
poate fi mai usor decat a spune ca porcul sau din ograda este mai gras, deoarece
sta slanina pe dansul de o palma; iara saracul plangea de potopea pamantul,
gandindu-se ca ce o sa spuie el.
Daca ajunsera fiecare la ai sai, bogatasul
era vesel ca are sa-si castige pricina, iara saracul se puse pe ganduri si tot
ofta. Copiii se adunara pe langa dansul, se uita, dara nu cutezau sa-l intrebe
ceva. Incepura si ei a plange; si se facu acolo la dansii o plangere si o jelanie
de te luau fiori de mila.
Numai fata cea mai mare isi lua inima
in dinti si-l intreba ce are de este asa de trist?
- Ce sa am, fata mea? Iaca pacate
de la Dumnezeu. Boierul ne-a indatorat sa-i ghicim niste intrebari pe cari nici
oamenii cei procopsiti nu i le-ar putea spune, necum un sarman prost ca mine.
- Ci spune-ne si noua, ca doara d-om
putea sa-ti dam vrun ajutor.
- Ca ce ajutor ati putea voi sa-mi
dati, voi care nu stiti inca nici cum se mananca mamaliga.
- Te mira, tata, la ce am putea fi
buni si noi. Si apoi ce strica daca ne vei spune si noua?
Atunci saracul zise:
- Iaca, iaca, iaca ce ne-a zis boierul
sa ghicim; caci de unde nu, ne va sta capul unde ne stau talpile.
Fata cea mare se puse pe ganduri si,
dupa ce mai cugeta ea ce mai cugeta, se apropie de tata-sau si ii zise:
- Ia lasa, tata, nu mai fi asa de
mahnit. Nu ne lasa Dumnezeu pe noi sa pierim. Cand te vei duce la boierul sa-i
dai raspuns, ti-oi spune si eu ceva. Si poate ca va da Dumnezeu sa scapi cu
fata curata dinaintea lui.
Saracul paru a se mangaia oarecum;
dara numai inima lui stia. Nu voia, vezi, sasi mai mahneasca si copiii.
In dimineata cand fu a se infatisa
la boierul ca sa-i ghiceasca intrebarile, fie-sa ii spuse ca ce sa raspunza.
Saracul se arata a fi multumit, dara se indoia.
Se infatisa inaintea boierului. Bogatasul,
mandru si cu pieptul deschis; saracul umilit si strans la piept de sta sa-i
crape sumanul cel zdrentuit de pe dansul.
Boierul intreba pe bogatas:
- Ei, bade, ce este mai gras pe lumea
asta?
Bogatasul raspunse cu coraj:
- Apoi de, cucoane, ce sa fie mai
gras decat porcul meu din ograda, care are grasimea pe el de o palma de groasa.
- Minciuni spui, raspunse boierul.
Si intreband si pe saracul, el raspunse
cu sfiala:
- Apoi de, cucoane, eu zic cu mintea
mea a proasta ca pamantul sa fie mai gras pe lumea asta, ca el ne da toate bunatatile
pe cari le avem.
- Asa este, raspunse boierul.
Acum zise bogatasului iara:
- Ce alearga mai iute pe lumea asta?
- Armasarul meu, cucoane, raspunse
bogatasul, ca alearga peste vai si dealuri, cand ii dau drumul, de nu-i vezi
copitele.
- Apoi de, cucoane, capul meu nu ma
duce asa departe, fara decat dau cu socoteala ca nimic nu alearga asa de iute
ca gandul, raspunse si saracul.
- Tu ai dreptate. Cela aiureaza.
In cele din urma, mai intreba o data
pe bogatas:
- Ce este mai bun pe lumea asta?
- Nimic nu este mai bun pe lumea asta,
milostive stapane, raspunse el, ca judecata cea dreapta a mariei tale.
- Eu, boierule, cu prostia mea ma
duce gandul sa crez ca nimic nu e mai bun pe lumea asta ca Dumnezeu, care ne
sufere pe lume cu toate rautatile noastre.
- Adevarat, asa este, zise boierul.
Si, intorcandu-se catre bogatas, adaoga:
- Iesi afara, taran viclean si mojic
ce esti, sau pui acum de-ti trage la talpi atata cat nu poti duce.
Bogatasul iesi cu coada intre picioare.
Si chemand mai aproape pe sarac, il
intreba cu un grai blajin:
- Spune-mi, bre, omule, cine te-a
invatat pe tine sa raspunzi asa de potrivit, caci din capul tau ala secu nu
crez sa fi iesit asa cuvinte intelepte.
Bietul sarac se cam codea. Nu-i venea
sa spuie drept, de teama sa nu pateasca ceva. Dara daca se vazu incoltit, spuse
tot adevarul precum era.
Atunci boierul, mirandu-se in sine
de iscusinta fetei saracului, ii porunci ca a doua zi sa vie cu fata la curtea
boiereasca. Ea sa fie nici imbracata, nici dezbracata, nici calare, nici pe
jos, nici pe drum, nici pe langa drum.
Cum auzi saracul unele ca acestea,
incepu a se boci si a se vaicara, de nu-ti venea sa-l mai auzi, si se intoarse
la ai sai.
Fata cea mare, cand auzi cele ce ii
spuse:
- Nu te teme, tatuca, ii zise ea,
ca-i viu eu lui de hac! Numai sa-mi cauti doua mate.
Cum se facu dimineata, fata arunca
pe dansa un volog (plasa), lua matele la subtiori, incaleca pe un tap si pleca
la curtea boiereasca.
Mergand astfel pe drum, ea nu era
nici calare, nici pe jos, caci ii da de pamant cand un picior, cand altul, tapul
fiind pitic; umbla ni pe drum, ni pe langa drum, caci tapul nu tinea drumul
drept. Aci trecea pe langa cate un gard sa apuce cate vrun lastar de la vrun
pomisor; aci trecea de cealalta parte. Nu era nici imbracata, nici dezbracata
cu vologul aruncat pe dansa.
Si asa, cu chiu cu vai, ajunse la
curtea boiereasca. Cand o vazura boierul si oamenii curtii, venind asa, incremenira.
Boierul, vezi, nu voia sa se dea ramas, si porunci sa dea drumul la doi zavozi
ce-i tinea la curte in lant. Acestia, cum vazura alaiul cu care venea fata saracului,
se repezira la dansa, dara ea dete drumul indata matelor si zavozii se luara
dupa dansele, iara fata saracului ajunse la scara boiereasca asa precum ii poruncise
boierul.
Vazand si aceasta iscusinta a fetei,
boierul n-avu incotro si fu nevoit s-o priimeasca. Atunci porunci sa o fereduiasca
(sa o imbaieze), o imbraca cu niste haine ca de mireasa si hotari sa o dea dupa
un fecior ce-l avea boierul pe langa dansul, care il slujea cu credinta.
Dupa ce o vazu boierul curatita si
ferchezuita ca o mireasa, si cum avea si ea pe vino-incoace, i se paru mai frumoasa
de cum era atunci; ce-i abatu lui, ca pofti sa o aiba el de nevasta, mai cu
seama ca era burlac, si se cununa cu dansa. Mai-nainte de a se cununa, boierul
zise dansei:
- Eu te iau de sotie; dara sa stii
ca tu n-ai voie sa judeci niciodata fara de mine.
Ea priimi.
Dupa ce trecu cat trecu de la cununia
lor, boierul se duse o data in treaba lui pe mosie. In lipsa lui venira doi
tarani cu o prigonire la curte. Afland ca boierul nu este acasa, si vazand pe
cuconita intr-un cerdac, ei incepura sa se jeluiasca la dansa. Ea asculta si
tacea.
Unul zise:
- Aveam sa ma duc pana in cutare loc,
insa o roata de la caruta mi se stricase. Nu-mi puteam inhama iapa la caruta
cu trei roate, mai cu seama ca era a fata. Atunci m-am rugat de vecinul meu,
asta care e de fata, sa-mi imprumute el o roata. El, ce e drept, aseara mi-a
imprumutat roata ce i-am cerut, cu gand ca azi pana in ziua sa ma duc la treaba
mea. Cand, ce sa vedeti, cinstiti boieri? Asta-noapte mi-a fatat iapa un manz.
Taranul cel cu roata ii taie cuvantul
si zise si el:
- Nu-l credeti, cucoana, sa va tie
Dumnezeu! Roata mea a fatat manzul.
Cucoana asculta din cerdac si tacea.
Taranii asteptara ce mai asteptara
si, daca vazura ca cucoana nu le face nici o judecata, intrebara:
- Da unde-i dus boierul, cucoana?
- Ia, s-a dus, raspunse ea, sa vaza
un lac de malai ce-l avem pe marginea unui iaz, ca in toate noptile ies broastele
dintr-insul si mananca malaiul.
Taranii se uitara lung si plecara.
Ajungand la poarta ograzii boieresti, ei incepura a se intreba unul pe altul:
- Ca ce fel de vorba fu aia a cucoanei,
ma, nea asta?
Cum se poate broastele sa manance
malaiul?
Ce se sfatuira ei, ce vorbira, ca
numai se intoarsera sa intrebe pe cucoana ce vorba fu aia.
Daca venira dinaintea cerdacului iara,
prinsera a intreba:
- Da bine, cucoana, ca ce sa fie
vorba ce ne-ai spus-o? Poate-se ca broastele sa manance malaiul?
- Nu stiu daca broastele poate sa
manance malai, au ba, raspunse cucoana; dara stiu ca roata nu poate sa fete
manji.
Tocmai atuncea isi venira si taranii
de acasa. Acum intelesera siritenia vorbei cucoanei, se mirara de atata intelepciune
si se impacara cum stiura ei mai bine.
Viind si boierul acasa, intreba:
- Cine a mai fost p-aici in lipsa
mea? Ce s-a mai petrecut?
- Ce sa fie? raspunse ea. Iaca, iaca
cine a venit si iaca ce s-a intamplat cu ei, si ce le-am zis eu.
Boierul, cum auzi, ii zise:
- Fiindca ai calcat fagaduiala si
ai judecat fara mine, nu mai putem trai amandoi. Ia-ti ce poftesti de la mine
si ce-ti este mai drag in casa mea, si sa te duci la tatatau acasa.
Cucoana zise:
- Vorbele tale, barbate, sunt sfinte
pentru mine, pentru ca de aceea barbatul este barbat. Nu sunt vinovata intru
nimic, caci n-am judecat pe acei jeluitori, ci le-am spus numai unde este stapanul
lor. Dar daca d-ta gasesti cu cale sa ma gonesti, eu ma supun fara sa cartesc
si-ti multumesc inca din adancul sufletului pentru bunatatea ce ai de a ma lasa
sa-mi ales ce mi-e mai drag din casa dumitale. Un lucru te mai rog: fiindca
ma gonesti, lasa-ma sa ma mai veselesc o data si eu in casa domnului meu si
barbat. Da o masa si cheama pe prietenii nostri si cunoscuti sa petrecem impreuna
si sa ne chefuim pentru cea din urma oara.
Boierul se indupleca si porunci de
facu o masa d-alea infricosatele, unde chema prietenii si pe cei mai de aproape
ai lor. Sezura, se inveselira si se chefuira cat le cerura inima. Cucoana insa
tot indesa paharele boierului si el tot bea. Si(-i) mai dete unul, si inca unul,
pana il facu cuc. Se imbata boierul de se coclise turta. Atunci si cucoana il
ia frumusel la spinare, fara sa mai simta boierul ceva si-l duse la tat-sau
acasa, unde il puse pe cuptor de dormi pana se trezi.
A doua zi, cand se destepta, boierul,
vazandu-se in astfel de hal, intreba unde se afla.
Cucoana ii raspunse:
- La tata acasa. Cand m-ai gonit de
la d-ta, mi-ai dat voie sa iau din casa dumitale ce mi-o fi mai drag. Aceea
am si facut. Nimic nu mi-a fost mai drag decat barbatul. Nu crez sa ma tii de
rau pentru ca mi l-am luat.
Cand auzi boierul asemenea vorbe cu
noima, se gandi ce se gandi, apoi raspunse:
- Aidem, nevasta, acasa, si sa traim
ca in san de rai; acum pricep eu ce odor de femei am dobandit.
Si m-am suit pe o sea
Si am spus-o asa.
M-am suit pe o roata
Si am spus-o toata.
|