FAT-FRUMOS CU PARUL DE AUR
A fost odata ca niciodata, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; ca nu
suntem de cand cu basmele, ci suntem de cand cu minciunile; de cand
se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si
calcaiul tot ramanea gol si se urca in slava cerului si tot i se parea ca
este usor;
De cand scria musca pe perete,
Mai mincinos care nu crede.
A fost odata, intr-o pustie mare, un pusnic. El petrecea singur-
singurel. Vecinii sai erau fiarele padurilor. Si asa era de bun la suflet
incat toate dobitoacele i se inchinau cand se intalneau cu dansul.
Intr-una din zile, se duse pusnicul la marginea garlei, care curgea pe
aproape de coliba lui, si iata, vazu ca vine pe apa un sicrias smolit
bine, si auzi un oracait iesind dintr-insul. Statu putin de cugeta, si
dupa ce zise cateva vorbe de rugaciune, intra in apa si, cu o prajina,
trase sicriasul la margine. Cand il deschise, ce sa vaza in el? Un copilas
cam de vreo doua luni; il scoase din sicriu si, cum il lua in brate,
copilul tacu.
Pusnicul vroia din toata inima sa creasca pruncul, dar, cand se
gandi ca n-are cu ce sa-l hraneasca, il podidi un plans ce nu se mai
putea sfarsi. Deodata rasari dintr-un colt al chiliei sale o vita si
numaidecat crescu si se inalta pana la streasina. Pusnicul cauta la
dansa si vazu struguri, unii copti, altii parguiti, altii agurida si altii in
floare; indata lua si dete copilului si, vazand ca-i mananca,se bucura
din tot sufletul. Cu must de vita crescu copilul, pana incepu sa
manance si cate altceva.
Iara daca se mai mari copilul, pusnicul se apuca si-l invata sa
citeasca, sa adune radacini ca sa se hraneasca si sa umble la vanat.
Dar intr-o zi, chema pusnicul pe copil si-i zise:
— Fatul meu, simt ca slabesc din ce in ce; sunt batran, precum
ma vezi, si afla ca, de azi in trei zile, ma duc pe lumea cealalta. Eu nu
sunt tatal tau cel adevarat, ci te-am prins pe garla. Daca voi adormi
somnul cel vecinic, care o sa-l cunosti dupa raceala si amortirea ce
vei vedea in tot trupul meu, sa bagi de seama ca o sa vie un leu. Sa
nu te sperii, dragul tatei; leul imi va face groapa, si tu vei trage pamant
peste mine. De mostenire n-am ce sa-ti las, decat un frau de cal. Dupa
ce vei ramanea singur, sa te sui in pod, sa iei fraul, sa-l scuturi, si
indata va veni un cal la asta chemare si te va invata ce sa faci.
Dupa cum zise batranul, asa se si intampla. A treia zi, pusnicul,
luandu-si ramas bun de la fiul sau cel de suflet, se culca si dormi
somnul cel lung. Apoi indata veni un leu groaznic, nevoie mare, si
veni racnind si, cum vazu pe batran mort, ii sapa groapa cu unghiile
sale; iar fiul il ingropa, si ramase acolo trei zile si trei nopti, plangand
la mormant. A treia zi foamea ii aduse aminte ca era dator sa traiasca;
se scula de pe mormant cu inima zdrobita de durere, se duse la vita
si cu mare mahnire vazu ca ea se uscase; atunci, si-aduse aminte de
vorbele batranului si se sui in pod, unde gasi fraul, il scutura, si iata
ca veni un cal cu aripi si, stand inainte-i, zise:
— Ce poruncesti, stapane?
Copilul spuse calului din cuvant in cuvant toata intamplarea cu
moartea batranului, si ii zise:
— Iata-ma aici singur; tatal, care mi-a fost dat, nu mai este; ramai
tu aici, cu mine; dar sa mergem intr-alta parte, unde sa ne facem o
coliba; caci aici, dinaintea astui mormant, nu stiu de ce-mi vine sa tot
plang. Iar calul ii raspunse:
— Nu asa, stapane; noi ne vom duce sa locuim unde sunt multi
oameni ca dumneata.
— Cum? intreba baiatul, sunt multi oameni ca mine si ca tata? Si
o sa traim in mijlocul lor?
— Negresit, ii raspunse calul.
— Atunci, daca-i asa, intreba copilul, de ce nu vin si ei pe la noi?
— Ei nu vin, ii mai zise calul, fiindca n-au ce cauta p-aici; trebuie
sa mergem noi la dansii.
— Sa mergem, raspunse copilul cu bucurie.
Iar daca-i spuse ca trebuie sa fie imbracat, fiindca ceilalti oameni
nu umbla asa goi, el ramase cam pe ganduri; si calul ii zise sa bage
mana in urechea lui stanga; si dupa ce baga mana, scoase niste haine
pe care le imbraca, ciudindu-se ca nu stia cum sa le intrebuinteze;
calul insa il invata, si apoi copilul incaleca pe dansul, se imbraca si
porni.
Dupa ce ajunse in orasul cel mai de aproape si se vazu intre
multimea de oameni furnicand in sus si in jos, se cam spaimanta
copilul de atata zgomot si umbla tot cu frica, mirandu-se de fru-
musetea caselor si de tot ce vedea, bagand insa de seama ca fiecare
lucru-si are randuiala sa. Dar calul, imbarbatandu-l, ii zise:
— Vezi, stapane? Aici toate sunt cu sartul1 lor! De aceea, dar,
trebuie sa stii, ca sa-ti faci si tu un capatai.
Si dupa ce sezu acolo cateva zile, mai dedandu-se cu lumea si
obicinuindu-se a trai in huietul ce innabuseste orasele, pleca, luand
cu sine calul sau; si se duse, si se duse pana ce ajunse pe taramul
unor zane. Dupa ce ajunse la zane, care erau in numar de trei, cauta
sa se bage argat la dansele, caci asa-l sfatuise calul sa faca. Zanele,
deocamdata, nu prea voiau sa-l ia in slujba; dar se induplecara la
rugaciunile lui si-l primira.
Calul adesea venea pe la domnul sau, si intr-o zi ii zise sa bage
bine de seama, cum ca, in una din case, zanele aveau o baie in care
la cativa ani, intr-o zi hotarata, curge aur, si cine se scalda intai, aceluia
i se face parul de aur. Ii mai spuse sa vaza ca, intr-unul din tronurile
casei, zanele aveau o legatura cu trei randuri de haine, pe care le
1 Sart — randuiala.
pastrau cu ingrijire. El baga bine de seama aceste vorbe, si de cate
ori avea cate ceva greu de facut, el chema calul si-i da ajutor.
Zanele-i dasera voie sa umble prin toate casele, sa deretice, sa
scuture, dar in camera cu baia sa nu intre. Insa cand lipsira ele o
data de acasa, el intra si lua aminte la toate cate ii zisese calul. Ochi
si legatura cu hainele puse cu ingrijire intr-un tron. Intr-o zi, zanele
au plecat la o sarbatoare, la alte zane, si avura grija sa porunceasca
argatului ca, in minut ce va auzi ceva zgomot in cameruta cu baia, sa
rupa o sindrila din streasina casei, ca sa le dea de stire lor si sa se
intoarca degraba, fiindca ele stiau ca e aproape sa inceapa a curge
aceasta apa de aur.
Fiul pusnicului pandea, si cand vazu minunea asta, chema numai-
decat pe cal. Calul ii zise sa se scalde; si asa facu. Iesind din baie, el
lua si legatura cu hainele si o porni la sanatoasa, calare pe calul lui
cel cu aripi, cu care zbura ca vantul si se ducea ca gandul. Cum calca
peste pragul portii, incepu casele, curtea si gradina a se cutremura
asa de groaznic, incat se auzi pana la zane, si zanele indata se
intoarsera acasa. Daca vazura ca argatul lipseste si hainele nu sunt la
loc, se luara dupa dansul si-l urmarira din loc in loc, pana ce, cand
era sa puie mana pe dansul, el trecu hotarele lor si apoi statu.
Cum il vazura scapat, zanele se ciudira de necaz ca nu putura sa-l
prinza. Atunci ele ii zisera:
— Ah! Fecior de lele ce esti, cum de ne amagisi? Arata-ne, macar,
sa-ti vedem parul.
Atunci el isi rasfira parul pe spinare; iar ele se uitau cu jind la
dansul si-i zisera:
— Asa par frumos niciodata n-am vazut! Fii sanatos, insa; incai fii
bun de ne da hainele.
Dar el nu voi, ci le opri si le lua in locul simbriei ce-i datorau zanele.
De aici, se duse intr-un oras, isi puse o basica de cirivis1 in cap si
1 Cirivis — grasime topita pastrata in basici.
se duse de se ruga de gradinarul imparatului ca sa-l primeasca argat
la gradina imparateasca. Gradinarul nu prea voia sa-l asculte; dar,
dupa multa rugaciune, il primi, il puse sa lucreze pamantul, sa care
apa, sa ude florile; il invata ca sa curete pomii si brazdele de buruieni.
Fat-Frumos lua in cap tot ce-l invata gradinarul, stapanul sau.
Imparatul avea trei fete; si asa multa grija ii dase trebile imparatiei,
incat uitase de fete si ca trebuie sa le marite. Intr-una din zile, fata
cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca sa duca fiecare cate un pepene
din care-i alesese sa fie dusi la masa imparatului. Dupa ce se puse
imparatul la masa, venira si fetele si adusera fiecare cate un pepene
pe tipsie de aur si il pusera dinaintea imparatului.
Imparatul se mira de aceasta fapta si chema sfatul imparatiei sa-i
ghiceasca ce pilda sa fie asta. Si daca se aduna sfatul, taie pepenii si,
dupa ce vazu ca unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de
mancare si al treilea dase in copt, zise:
— Imparate, sa traiesti multi ani, pilda asta inseamna varsta fetelor
mariei-tale, si ca a sosit timpul de a le da la casa lor. Atunci imparatul
hotari sa le marite. Dete, deci, sfoara in tara de aceasta hotarare; si
chiar de-a doua zi, incepura a veni petitori de la cutare si de la cutare
fecior de imparat.
Iara dupa ce fata cea mai mare si-alese mire pe un fiu de imparat,
care-i paru mai frumos, se facu mare nunta imparateasca. Si dupa ce
sfarsi veseliile, pleca imparatul cu toata curtea, ca sa petreaca pe fiica-
sa pana la hotarele imparatiei sale celei noi. Numai fiica imparatului
cea mai mica ramase acasa. Fat-Frumos, argatul de la gradina, vazand
ca si gradinarul se dusese cu alaiul, chema calul, incaleca, se imbraca
cu un rand de haine zis campul cu florile, din cele luate de la zane,
si, dupa ce-si lasa parul lui de aur pe spate, incepu a alerga prin gradini
in toate partile, fara sa fi bagat de seama ca fiica imparatului il vede
de pe fereastra, caci odaia ei da in gradina. Calul cu Fat-Frumos strica
toata gradina si, cand vazu ca veselia lui facuse paguba, descaleca, se
imbraca cu hainele sale de argat si incepu a drege ceea ce stricase.
Cand veni acasa gradinarul si vazu stricaciunea, se lua de ganduri si
incepu a certa pe argat de neingrijire, si era atat de suparat, incat
p-aci era sa-l bata.
Dar fiica imparatului, care privea de la fereastra toate acestea, batu
in geam si ceru gradinarului sa-i trimita nitele flori. Gradinarul facu
ce facu si aduna de prin colturi cateva floricele, le lega si le trimise
imparatesei celei mici. Iar ea, daca primi florile, ii dete un pumn de
galbeni si-i trimise raspuns sa nu se atinga de bietul argat. Atunci
gradinarul, vesel de un dar asa de frumos, isi puse toate silintele si,
in trei saptamaini, facu gradina la loc, ca cum nu s-ar fi intamplat
nimic intr-insa.
Nu mult dupa aceasta, fata imparatului cea mijlocie isi alese si ea
un fecior de imparat si-l lua de barbat. Veseliile tinura ca si la sora-sa
cea mare; iar la sfarsitul veseliilor, fu petrecuta si ea pana la hotarele
imparatiei sale. Dar fata cea mica a imparatului nu se duse, ci ramase
acasa, prefacandu-se de asta data ca este bolnava. Argatul gradinii se
vazu iara singur, vru sa se veseleasca si el ca toti slujitorii curtii, dar,
fiindca el nu se putea veseli decat cu bidiviul sau, isi chema calul, se
imbraca cu alte haine: cerul cu stelele; isi lasa parul pe spate, incaleca
si calca toata gradina. Cand baga de seama ca iar faramase tot, se
imbraca cu hainele sale cele proaste si, bocindu-se, incepu sa dreaga
ceea ce stricase. Ca si la intaia data, gradinarul, voind sa-l carpeasca,
fu oprit de fata cea mica a imparatului, care ceruse flori si care ii
trimise doi pumni de bani. Gradinarul se puse iara pe munca si dadu
gradina gata in patru saptamani.
Imparatul facuse o vanatoare mare si, fiindca scapase de o mare
primejdie, ridica un chiosc in padurea aceea si chema, ca sa serbeze
mantuirea sa, pre toti boierii si slujitorii curtii, la o masa infricosata
ce pregatise acolo. Toti curtenii se dusera la chemarea imparatului,
numai fiica sa ramase.
Fat-Frumos, vazandu-se iara singur, chema calul si, voind sa se
veseleasca si dansul, imbraca hainele: cu soarele in piept, luna in spate
si doi luceferi in umeri; isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul
si-l incurca prin gradina, incat nu mai era chip de a o drege. Iar daca
vazu aceasta, el incepu a se vaicara, se imbraca iute cu hainele lui
cele de argat si nu stia de unde sa inceapa meremetul1. Mainia
gradinarului trecu orice hotare, cand veni si vazu acea mare paguba.
Dar cand voi sa-i dea pe foi pentru neingrijirea lui, fiica imparatului
batu iara in geam si ceru flori. Gradinarul da din colt in colt si nu stia
ce sa faca; in cele mai de pe urma, cata si mai gasi vreo doua floricele,
care abia scapasera de copitele calului cu aripi, si le trimise. Dar fata
de imparat ii dete porunca sa ierte pe bietul argat, pentru care ii si
dadu trei pumni de galbeni.
Se apuca dar, croi din nou, si in patru saptamaini, abia putu face
ceva care sa mai semene a gradina; iar argatului dete fagaduinta ca
de se va mai intampla una ca asta, apoi are sa fie zdrobit in bataie si
gonit.
Imparatul se luase de ganduri, vazand pe fiica-sa tot trista. Ea acum
nu mai voia sa iasa afara nici din casa. Hotari, dar, s-o marite; si incepu
a-i spune de cutare, de cutare si de cutare fiu de imparat. Dar ea nu
voi sa auda de nici unul. Si daca vazu asa, imparatul chema sfatul si
boierii si ii intreba: ce sa faca?
— Un foisor cu poarta pe dedesubt, ii raspunsera, pe unde sa treaca
toti fiii de imparat si de boieri, si pe care-l va alege fata sa-l loveasca
cu un mar de aur ce-l va tine in mana, si dupa acela s-o dea imparatul.
Asa si se facu. Se dete sfoara in tara ca este hotararea imparatului
sa se adune si mic si mare si sa treaca pe sub poarta. Toti trecura; dar
fata nu lovi pe nici unul. Multi credeau ca fata n-are voie sa se marite.
Insa un boier batran zise sa treaca si oamenii curtii. Trecu si gradinarul,
si bucatarul cel mare, si vataful, si slugile, si vizitiii si randasii, dar
degeaba; fata nu lovi pe nici unul. Se facu intrebare, oare daca n-a
mai ramas cineva netrecut, si se afla ca a mai ramas un argat de la
gradinarie, un argat cheles2 .
— Sa treaca si acesta, zise imparatul.
1 Meremet — reparatie, renovare.
2 Cheles — chel.
Atunci chema si pe argatul cel cheles si-i zise sa treaca si dansul,
dar el nu cuteza; iar daca fu silit sa treaca, trecu, si, cand trecu, fata-l
lovi cu marul! Argatul incepu a tipa si a fugi, si zise ca i-a spart capul.
Imparatul, cum vazu una ca aceasta, zise:
— Nu se poate asta! Este o greseala! Fata mea nu e de crezut sa fi
ales tocmai pe chelesul asta.
Caci nu putea sa se invoiasca a da pe fie-sa dupa dansul, desi era
lovit cu marul. Atunci puse de a doua oara sa treaca lumea, si de-a
doua oara fiica-sa lovi cu marul in cap tot pe cheles, care iar fugi,
tinandu-se cu mainile de cap. Imparatul, plin de mahnire, iara-si lua
vorba inapoi si puse de-a treia oara sa treaca toata lumea. Daca vazu
imparatul ca si de-a treia oara tot chelesul a fost lovit, s-a plecat la
sfatul imparatiei si i-a dat lui pe fiica-sa. Nunta se facu in tacere, si
apoi ii oropsi pe amandoi; si nici nu voia sa stie si sa corespunda cu
dansii, atata numai ca, de sila, de mila, ii primi sa locuiasca in curtea
palatului. Un bordei intr-un colt al curtii li se dete spre locuinta, iar
argatul se facu sacagiul curtii. Toate slugile imparatului radeau de
dansul, si toate murdariile le aruncau pe bordeiul lui. Inauntru insa,
calul cu aripi le aduse frumusetile lumii; nu era in palatul imparatului
ceea ce era in bordeiul lor.
Fiii de imparat, care venisera in petit la fiica cea mica, se-mbufnara
de rusinea ce au patit, fiindca fiica imparatului alesese pe cheles; si
se invoira intre dansii ca sa porneasca oaste mare impotriva lui.
Imparatul simti mare durere, cand auzi hotararea vecinilor sai; insa
ce sa faca? Se pregati de razboi, si nici ca avea incotro. Amandoi ginerii
imparatului se sculara cu oaste si venira in ajutorul sau. Fat-Frumos
trimise si el pe sotia sa ca sa roage pe imparatul a-i da voie sa mearga
si el la batalie. Imparatul, insa, o goni, zicandu-i:
— Du-te dinaintea mea, nesocotito, fiindca, iata, din pricina ta mi
se tulbura linistea; nu mai voi sa va vaz in ochii mei, nemernicilor ce
sunteti!
Dar, dupa mai multe rugaciuni, se indupleca si porunci sa-l lase sa
care si el macar apa pentru ostire. Se pregatira si pornira.
Fat-Frumos, cu hainele lui proaste si calare pe o martoaga schioapa,
pleca inainte. Ostirea-l ajunse intr-o mlastina, unde i se nomolise iapa
si unde se muncea sa o scoata, tragand-o cand de coada, cand de
cap, cand de picioare. Rasera ostirea si imparatul, cu ginerii cei mai
mari ai sai, si trecura inainte. Dupa ce, insa, nu se mai vazura dansii,
Fat-Frumos scoase iapa din noroi, isi chema calul sau, se imbraca cu
hainele: campul cu florile, si porni la campul bataliei; ajungand, se si
sui intr-un munte apropiat, ca sa vaza care parte este mai tare. Ostile,
daca ajunsera, se si lovira, iar Fat-Frumos, vazand ca oastea vrajmasa
este mai mare la numar si mai tare, se repezi din varful muntelui
asupra ei, si ca un vartej se intorcea prin mijlocul ei cu palosul in
mana, si taia, cum se taia, in dreapta si in stanga. Asa spaima le dete
iuteala, stralucirea hainelor sale si zborul calului sau, incat oastea
vrajmasa intreaga o lua la fuga, apucand drumul fiecare incotro vedea
cu ochii. Iara imparatul se intoarse vesel acasa. Pe drum, intalni iarasi
pe Fat-Frumos prefacut in argat, muncind sa-si scoata iapa din noroi;
si cum era cu voie buna, zise la cativa:
— Duceti-va de scoateti si pe nevoiasul acela din noroi.
N-apucara sa se aseze bine, si veni veste la imparatul ca vrajmasii
lui, cu ostire si mai mare, s-au ridicat asupra lui. Se gati dara si el de
razboi si pleca s-o intalneasca. Fat-Frumos, iara se ruga sa-l lase si pe
dansul sa mearga, si iara fu huiduit, dara daca dobandi voia, porni
iara cu iapa lui. Fu si de asta data de ras si de bataie de joc, cand l-a
vazut ostirea ca iara se innamolise si nu putea sa-si scoata iapa din
noroi. Il lasara inapoi, dar el ajunse si acum mai inainte la locul de
lupta, prefacut in Fat-Frumos, calare pe calul cu aripi si imbracat cu
hainele lui cele cu cerul cu stelele.
Ostile detera in tampene si in surle si se lovira; iara Fat-Frumos,
iarasi vazand ca vrajmasii sunt mai puternici, se repezi din munte si-i
puse pe goana. Imparatul se intoarse iara vesel, si iara porunci ostasilor
sa scoata din noroi pe nevoiasul de sacagiu. Iara el era impacat cu
cugetul sau de izbandele sale.
Imparatul se mahni pana in fundul inimii sale, cand auzi ca
vrajmasii se ridica de-a treia oara cu oaste si mai mare, si ca au si
ajuns la hotarele imparatiei sale, cat frunza si iarba; un plans il napadi,
si planse, pana ce simti ca-i slabesc vederile. Apoi isi stranse si dansul
toata oastea sa si porni la batalie.
Fat-Frumos porni si el, tot pe martoaga lui. Iara dupa ce trecu
toata oastea, facand haz de dansul cum se muncea ca sa-si scoata
iapa din noroi, se imbraca cu hainele cele cu soarele in piept, luna in
spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca
calul si intr-un minut fu iarasi pe munte, unde astepta sa vaza ce s-o
intampla.
Se intalnira ostile si se lovira de trei parti, si se taiau unii pre altii
fara de nici o mila, atata erau de inversunati ostasii. Iar cand fu catre
seara, cand vazu ca ostirea vrajmasa era sa ia in goana pre a impa-
ratului, unde se repezi o data Fat-Frumos din munte ca un fulger, si
unde trasni o data in mijlocul lor, cat se ingrozira de nu mai stiau ce
fac; se imprastiau ca puii de potarniche si fugeau de-si rupeau gaturile.
Fat-Frumos insa-i gonea si-i taia ca pe niste foi. Imparatul il vazu
sangerat la mana, la care se crestase insusi, si ii dete naframa sa ca sa
se lege, apoi se intoarsera acasa, izbaviti de primejdie.
Cand venira, gasira iara pe Fat-Frumos in noroi cu iapa; si iara il
scoasera. Iara daca sosira acasa, imparatul cazu la boala de ochi si
orbi. Toti vracii si toti filozofii care citeau pe stele fura adusi, si nimeni
nu putu sa-i dea nici un ajutor. Intr-una din zile, daca se scula din
somn imparatul, spuse ca a vazut in vis un batran, care i-a zis ca,
daca se va spala la ochi si daca va bea lapte de capra rosie salbatica,
va dobandi vedere. Auzind astfel, ginerii sai pornira cu totii, cei doi
mai mari singuri, fara sa ia si pe cel mai mic si fara a voi sa-l lase a
merge macar impreuna cu dansii. Iara Fat-Frumos chema calul si
merse cu dansul spre smarcuri, gasi capre rosii salbatice, le mulse si,
cand se intorcea, se imbraca in haine de cioban si iesi inaintea
cumnatilor sai cu o cofa plina de lapte de oi. Ei il intrebara: “lapte
are acolo?” Iara el le raspunse “da”, prefacandu-se ca nu-i
cunoaste,
si ca il duce la imparatul, care visase ca-i va veni vederea, daca va da
cu acel lapte la ochi. Ei se cercara a-i da bani, si el sa le dea laptele.
Dara ciobanul le raspunse ca laptele nu-l da pe bani, si ca, daca voieste
sa aiba lapte de capra rosie, sa se zica ca sunt robii lui si sa rabde ca
sa le puna pecetea lui pe spinarea lor, macar ca el are gand sa se
duca si sa nu mai dea pe la dansii.
Cei doi gineri se socotira ca lor, pentru ca sunt imparati si gineri
de imparat, n-o sa le pese nimic; se lasara deci de le puse pecetea lui
in spinare si apoi luara laptele si-l adusera, zicand pe drum:
— De se va incerca nerodul sa ne zica ceva, il facem nebun, si tot
noi vom fi mai crezuti dcat dansul.
Se intoarsera, deci, la imparatul, ii detera laptele, se unse la ochi
si bau; dar nu-i ajuta nimic. Dupa aceea, veni si fie-sa cea mai mica la
imparatul si-i zise:
— Tata, ia acest lapte; el este adus de barbatul meu; unge-te cu
dansul, asa te rog.
Imparatul ii raspunse:
— Ce lucru bun a facut nataraul tau de barbat, ca sa faca si acum
ceva de isprava? N-au putut face nimic ginerii mei ceilalti, care m-au
ajutat asa de mult in razboaie, si tocmai el, ticalosul, o sa-mi poata
ajuta? Si apoi, nu v-am zis ca nu aveti voie a va mai arata inaintea
fetei mele? Cum ai cutezat sa calci porunca mea?
— Ma supui la orice pedeapsa vei binevoi sa-mi faci, tata, numai
unge-te, asa te rog, si cu acest lapte ce ti-l aduce umilitul rob.
Imparatul, daca vazu ca atata de mult se roaga fiica sa, se indupleca
si lua laptele ce-i aduse; si, apoi se unse cu dansul la ochi o zi, se
unse si a doua zi; si, cu marea sa mirare, simti ca pare ca incepuse a
zari ca prin sita; si daca se mai unse si a treia zi, vazu cat se poate de
bine. Dupa ce se insanatosi, dete o masa la toti boierii si sfetnicii
imparatiei si, dupa rugaciunea lor, primi si pe Fat-Frumos sa seaza in
coada mesei. Pe cand se veseleau mesenii si se chefuiau, se scula Fat-
Frumos si, rugandu-se de iertare, intreba:
— Marite imparate, robii pot sedea cu stapanii lor la masa?
— Nu, nicidecum, raspunse imparatul.
— Apoi, daca este asa, si fiindca lumea te stie de om drept, fa-mi
si mie dreptate, si scoala pe cei doi oaspeti care sed d-a dreapta si d-a
stanga mariei tale, caci ei sunt robii mei; si ca sa ma crezi, cauta-i si
vei vedea ca sunt insemnati cu pecetea in spinare.
Cum auzira ginerii imparatului, o bagara pe maneca, si marturisira
ca asa este; indata fura nevoiti a se scula de la masa si a sta in picioare.
Iar catre sfarsitul mesei, Fat-Frumos scoase naframa care i-a fost data
de imparat la batalie.
— Cum a ajuns naframa mea in mainile tale? intreba imparatul.
Eu am dat-o celui care ne-a ajutat la razboi.
— Ba nu, marite imparate, mie mi-ai dat-o.
— Apoi, daca este asa, tu esti acela care ne-ai ajutat?
— Eu, marite imparate.
— Nu te crez, adauga iute imparatul, daca nu te vei arata asa cum
era atunci acela caruia am dat naframa.
Atunci el se scula de la masa, se duse de se imbraca cu hainele
cele mai frumoase , isi lasa parul pe spate si se infatisa imparatului si
la toata adunarea. Cum il vazura mesenii, indata se ridicara si se
minunara: Fat-Frumos era atat de mandru si stralucitor, incat la soare
te puteai uita, dara la el ba.
Imparatul, dupa ce lauda pe fiica-sa pentru alegerea sa cea buna,
se dete jos din scaunul imparatiei si ridica in el pe ginerele sau, Fat-
Frumos; iara el cea dintai treaba ce facu fu de a slobozi pe cumnatii
sai, si in toata imparatia se facu bucurie mare si masa imparateasca.
Eram si eu p-acolo si caram mereu la vatra lemne cu frigarea, apa cu
ciurul si glume cu caldarea, pentru care capatai:
Un naparstoc de ciorba
Si-o sfanta de cociorba
Pentru cei ce-s lunga-vorba.
Autor: Povesti
Poezia FAT-FRUMOS CU PARUL DE AUR de Povesti
|
