FLORILE
La niste case mari, in oale prea bogate,
Sta falnic pe feresti,
Pe langa flori firesti,
Si cele prelucrate
De maine omenesti.
Dar iata, nori s-aduna,
Cu fulgere lucind,
Si tunetul rasuna
De ploaie prevestind;
Iar floricelele acele iscusite
Indreapta catre zei
Smerita rugaminte:
Ca sa opreasca ei,
Cu un cuvant din ceri,
A ploaiei neplaceri;
Dar rugamintea lor au fost zadarnicita
Si ploaia cea pornita
De un racoare vant
Se varsa pre pamant,
Potoale sfera grea,
Verdeata innoieste
Si firea dupa ea
Se pare ca zambeste.
Atunci si florile acele naturale
Se dezvelesc frumos,
Din sanurile sale
Dau desfatat miros;
Iar florile de fir, matasi si catifea,
Ce ruge inalta cand ploaia se ivea,
De frumusetea lor lipsite si patate,
Au fost de pe feresti afara lepadate.
Talentului firesc de critica nu-i pasa,
Ea nu intuneca a lui gandiri frumoase;
Si numai florile acele prelucrate
Se tem de ploaie foarte.
Autor: Povesti
Poezia FLORILE de Povesti
|
