FRICOSUL
de Emil Garleanu
Iarna. Noapte lucie pe o lume ca din povesti: copaci de
zahar, camp de cristal, iaz de oglinda. Si-n ul larg,
uriasul policandru al cerului isi aprinde, una cate una, lu-
minile, ca intr-o nemasurata sala de dans. Vietuitoarele pustie-
tatii sunt imbatate de farmecul acesta: pasarile zbor ca ziua;
lupul poposeste pe labe, in hatisuri, si priveste nemiscat;
vulpea sta langa vizuina si nu se-ndura sa mearga la vanat;
veverita pleaca creanga langa creanga si hoinareste, ca o
desucheata, padurea-ntreaga. Iar iepurele a zbughit-o la jucat.
Incet, ascultand, ispitind, a iesit tiptil-tiptil din curatura, si cand
a ajuns la margine si-a vazut intinderea lucie de zapada, a-nceput
sa sara de bucurie:
„Poate mai intalnesc un prieten“, isi zise iepurasul.
Si gandul ii raspunse:
„Poate mai intalnesti un prieten...“
Si iar tupai-tupai, iepurele sare vesel:
„Poate dau si peste o prietena.“
Si gandul:
„Poate dai si peste o prietena.“
Si mergand asa, iepurasul cu gandul isi vorbesc:
„Ce lumina, si totusi luna inca nu a rasarit.“
„...Si totusi luna inca nu a rasarit.“
„Dar o sa rasara.“
„... O sa rasara.“
Si cum mergea pe marginea unei valcele, iepurasul se opri
o clipa sa se odihneasca. Atunci, de la spate, se ridica, alba
si ea, ca de gheata, luna. Stelele palira; padurea, copacii,
tufele isi dezbracara deodata umbra. Iar iepurasul impietri de
groaza: chiar de langa el, se intinse pe pamant o aratare cu
doua coarne grozave. Dupa clipa de spaima, iepurasul se
destinse ca o coarda si o zbughi la goana, se pravali in vale,
veni de-a dura ca un bulgare, se scula si iar se rostogoli pana
jos; apoi o lua de-a dreptul, taind campul. Se opri tocmai in
stuharia iazului. Acolo, de-abia sufland, se ghemui cu ochii
inchisi.. Sa nu-si mai vaza umbra!
Autor: Povesti
Poezia FRICOSUL de Povesti
|
