FRUNZA

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Lui Cristinel
S-a desfacut din mugur, intr-o dimineata calda a inceputului
de primavara. Cea dintai raza de soare s-a impletit pe dansa
ca o sarma de aur, facand-o sa tremure de fericirea unei
asemenea atingeri. Ziua intai i s-a parut scurta, si apropierea
noptii o mahni. Lumina se stinse, racoarea o facu sa se
zgribuleasca, sa se vare intre celelalte si sa astepte, atipind,
pana a doua zi, venirea soarelui.
Cu ce revarsare de stralucire se ridica stapanitorul lumii
pana sus, pe cer! Raza se cobori din nou, si toata ziua,
incalzita, frunza se scalda in albastrul vazduhului.
In scurta vreme se desfacu mare, verde, mai frumoasa ca
toate, mai sus decat celelalte, tocmai in varf. De deasupra ii
cadea lumina, dedesubt se ridica, pana la ea, mireasma crinilor
albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.
Un ciripit strain o mira. Si cea dintai randunica, venita de
departe, taia albastrul ca o sageata, inconjura copacul de
cateva ori cu strigate de bucurie, apoi se aseza pe streasina
casei, cantand mereu...
Dar intr-o dimineata raza de soare nu mai veni. Cerul
ramase acoperit de nori. Cea dintai picatura de ploaie o izbi
rece, greoaie. Cateva zile a plouat. Nici randunele nu se mai
vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se imprastia puternic,
umed: o ametea.
Dupa zilele acestea, lipsite de scanteiere, soarele rasari
intr-o dimineata infocat, varsand parca flacari, incalzind totul
in cateva clipe. Raza o fripse. In dupa-amiaza zilei acesteia,
o pasarica cu pene verzi si galbene, un scatiu, veni, molesit
de caldura, de se furisa sub dansa, la umbra, la adapost. Si

frunza se bucura, acoperi cum putu mai bine pasarica; iar
aceasta ciripi, intai inabusita, din gusa, apoi mai prelung, mai
dulce, cum nu auzise frunza cantec.
Si in fiecare zi pasarea venea sa se ascunda de caldura
cotropitoare, in fiecare zi frunza o ferea, si seara cantecul se
imprastia vesel.
Cat n-ar fi dat acuma frunza pe o picatura de ploaie! Dar
norii fugeau goniti de vanturile din inaltimi; cerul de sticla,
inflacarat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; cand si cand,
rozeta, care isi scutura seminta coapta, imprastia mireasma ei
in zorii unora din dimineti. Prea multa lumina, prea multa caldura.
Noptile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fer-
mecau. Ar fi vrut sa fie vesnic noapte...
Pasarea venea mereu, cateodata si noaptea ramanea acolo,
atipind, cu capusorul sub aripa.
Si trecu mult pana ce, odata, vantul de toamna incepu sa
bata. Zilele erau mai racoroase, noptile mai reci; cerul
arareori curat. Puternic sufla vantul tomnatic! Apusurile erau
ca sangele si parca inroseau si pamantul. Frunza isi simti
puterile slabite; cu greu putea sa tie piept vantului, care o
clatina in toate partile; cateva tovarase, smulse, fluturara prin
aer, apoi fusesera duse departe.
Pasarea ii venea mai rar, nu mai canta, si asta o mahnea
cumplit.
Frunza tanjea, se ingalbenea; celelalte, de pe acelasi
copac, parca se ingalbenisera si mai repede. Incepusera sa
cada. Frunza auzea mereu, de acolo, din varf, fosnetul cobitor
al tovaraselor ce o paraseau, strecurandu-se usor, ca o soapta,
ca o rugaciune, asternandu-se jos, intr-un lavicer, pe deasupra
caruia vantul alerga grabit.
De dimineata pana seara, si noaptea, frunzele cadeau
intruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, leganandu-se
in aer ca o aripa de fluture, aninandu-se de ramuri ca cerand
ajutor; numai intr-un tarziu, dandu-se invinse, cadeau, ingro-
pandu-se intre celelalte.

Intr-o dimineata se sperie. In tot copacul ramasese numai
ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurand ca
de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; in largul
lui, stoluri intregi de pasari plecau in sir; atunci baga de
seama ca si cuiburile randunelelor ramasesera goale.
Un fior o strabatu si se gandi la pasarea care nu o vazuse
de cateva zile. In clipele acestea, cand parca se cutremura
la gandul ca poate si dansa va trebui sa se desprinda, sa
moara, ca si celelalte, vederea prietenei pe care o adapostise
atata i-ar fi fost de ajutor.
Si pasarea parca auzi chemarea tovarasei de altadata; veni,
dar se opri putin, pe o alta ramura, ca si cand n-ar fi cunoscut
locul obisnuit in care cantase; apoi isi lua zborul si, in trecerea
grabita, fara sa intoarca macar capul, lovi cu varful aripii frunza
care, de-abia mai tinandu-se, cazu la randul ei.
Si lavicerul de jos nu se mai ingrosa, din ce fusese, cu
aceasta, cea din urma, moarta.