FUGITUL

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Adusi in odaie, de catre aghiotant, raman amandoi in fata
ofiterului de serviciu. Batrana e maruntica, plecata putin de
sale; de sub bariz de-abia i se zareste fata supta. Isi are
sumaiesul pe umeri; mainile si le tine una deasupra celeilalte.
Baietanul e inalt, bine legat, dar cam galben la fata.
E imbracat intr-un cojoc cu lana mitoasa intoarsa in afara.
Isi tot trece caciula dintr-o mana intr-alta.
Dupa un rastimp, vin langa masa de dupa care subloco-
tenentul ii priveste. Flacaul pleaca in jos capul si spune:
— Eu sunt Vasile al Lixandrei.
Ofiterul se uita mirat.
— Sunt Vasile al Lixandrei... Din cumpania a doua.
— Esti intarziat?
— Nu, sunt... Vasile al Lixandrei... si-s dizirtor. Sunt din
cumpania a doua, si am fugit antart.
Ofiterul se ridica si-l priveste cu interes, apoi intreaba:
— Cum ai fugit? Si de ce?
Baietanul tace. Atunci batrana isi trece dosul mainii peste
gura, isi trage un capat al sumaiesului peste umar si vorbeste:
— Lasa, Vasile, sa spun eu. Sa va graiesc eu, domnule
capitan, ca bietul nu poate vorbi de inima ra... Amu, i-o venit
si lui randul la oaste. I-o venit randul acum trei ani, si s-o dus,
ca i-am spus: „du-te, baiete si-ti fa sirviciul; bun e Dumnezeu
si mare. Si te-i intoarce. Eu ti-oi purta de grija, dragul mamei,
sa-ti aduc ce te-o trage inima sa cei“. Si s-o dus, sarut mana,
domnule capitan, s-o dus. Asa... S-o dus cum v-am spus. Cand
colo, peste vreo doua saptamani, intr-o sara, prin postul
Craciunului, eu facusem niste julfe, numai ce aud ca bocaneste

cineva in usa. „Cine-i?“ intreb. „Eu sunt, mamuca“, mi-o
raspuns. I-am cunoscut glasul. Repede am tras zavorul si numai
ce-l vad cu mantaua peste mondir, cu sapca in cap si in mana
cu tesaca, fara curea. „Mama“, imi zice el... Da’ era tare
abatut, „mama, imi zice el, am venit sa-mi dai un franc de
parale, sa platesc ceva la cazarmie“. Da, eu l-am crezut,
pacatele mele, ca numai pe el il am. Si atata aveam, un franc
de parale, da’ eu i l-am dat. Si am vrut sa-l mai tin, da’ unde
o fost chip. Atunci i-am facut si o legatura cu julfe si o plecat,
ca trebuia sa fie a doua zi la cazarmie. O plecat in inima
noptii. Si ce-mi era scris sa aud! In ajunul Craciunului imi spun
ceilalti din sat de la noi ca Vasile e dizirtor. Si-am bocit
mamucuta, ca dupa un mort, ca eu is beteaga, si-s singura —
singura pe lumea asta, si numai pe el il am! Si l-am cautat,
si am intrebat, si unde n-am umblat! Numai unul Dumnezeu
stie! Asa imi pierdusem nadejdea. L-am crezut mort si pace
buna! Da’ numai uite ca Dumnezeu mi l-o intors, s-o indurat
de batranetile mele. Alaltaseara, tocmai iesisem sa torn apa
in treuca la niste porci, ca am trei porci, sa nu va suparati,
domnule colonel, ista, domnule capitan, am avut si-o vacuta,
da’ am vandut-o... Turnam apa in treuca si numai deodata vad
ca rasare in poarta un om strain. Da’ cainii nu bateau. Ma
dau mai aproape si, cand ii vad fata, mi s-o taiet genunchii;
si m-am sprijinit de gard, si atata am putut sa zic: Valeu! Ca
asa bucurie n-am avut eu in viata mea. Si vezi dumneata, si
bucuria asta, tot dintr-o scarba mi-o venit. De-abia m-am tarat
pana in casa... Si mi-o povestit toata noaptea viata lui,
saracul, petrecuta printre straini, cioban la oi, ca trecuse Prutul.
Si-o venit ca-l lovise dorul de mine, ca el o fugit, dar era inima
buna, domnule capitan. Tare m-am bucurat, ca-s singura pe
lume, si numai pe el vezi ca-l am. Si dupa multe si multe,
intr-un tarziu, l-am intrebat: „Si acolo nu te-au luat la melitie,
mai baiete?“ „Ce sa ma ieie, mi-o raspuns, ei au destula oaste.
Ii duce pe flacai peste mari si tari, sa se bata. Care cum se
duc, nu se mai intorc. Is pustii satele!“ Iaca, tin minte vorbele

iste ca si cum le-as fi auzit in minuta asta de ceas. Si el sedea,
cum ii colo in colt, pe pat, langa cuptor, iar eu pe un scauies,
aproape de dansul. Cum mi-o spus vorbele iste, am ramas pe
ganduri. Si ce mi-o trecut prin minte, plangand i le-am spus:
“Mai baiete, mai, pe flacaii aceia ii mana la moarte, ca pe
vite, si dansii merg, ca asa-i legea, cum s-o dus mosu-tau si
nu s-o mai intors — ca am avut un frate in dorobanti, de-o
murit in batalie, — si tu, mai baiete, nici macar cei trei ani nu
vrei sa-i faci. Tu ai fugit printre straini, m-ai lasat singura cu
grijile si necazurile, si daca erai si tu om, azi ai fi dat melitia
la spate si ai fi venit acasa. Nu mai fugi, dragul mamei. Haide
la cazarmie. Ti-i face pedeapsa si anii tai si te-i intoarce, ca
poate mi-o lungi Dumnezeu zilele, sa te vad mantuit si pe
tine.“ Cand i-am spus eu lucrurile istea, cum statea acolo langa
cuptor, numai o pus capul in piept si o-nceput sa planga, ca
el o fugit, da’ are inima buna, domnule capitan. Si aseara am
pornit si-am venit. Si acum rog bunatatea dumneavoastra
pentru dansul.
Apoi batrana se intoarce catre baiat si izbucneste in plans:
— Ramai, dragul mamei, ramai, ca decat ai umbla printre
straini si m-ai lasa de izbeliste si de rasul oamenilor, mai bine
ti-ai face osanda si anii tai, si bun ii Dumnezeu, te-i intoarce
acasa.
Baietanul pune capul in piept si raspunde cu glasul
tremurat:
— Ghine, mamuca, oi ramane.
Mai sta o clipa asa, tinand capul in jos, apoi se indreapta,
isi trece dosul mainii peste ochi si spune ofiterului:
— Raman, sa traiti, raman, ca doar de asta am trecut
inapoi Prutul.