GASTELE
de Alecu Donici
Cu o prajina mare,
Taranul gaste de vanzare
Mana la targ.
Si drept sa zic:
In cardul gastelor, spre buna indemnare,
Grabind la zi de targ, batea ades cam tare.
(Dar unde de castig sau paguba s-atinge,
Nu numai gastele, si omenirea plange.)
Eu nu vinovatesc taranul nicidecum;
Iar gastele altfel aceasta judeca
Si, intalnindu-se c-un trecator pe drum,
Asa striga:
— A! Ce necaz, ce osandire!
Asupra gastelor ce cruda prigonire!
Priveste, un taran cum bate joc cu noi;
De asta-noapte el ne mana denapoi.
Lui, nataraului, nu-i trece nici prin minte
Ca are datorie a ne arata cinste;
Caci noi ne tragem drept din neamul cel slavit
Ce Capitolia din Rom’ au izbavit!
Romanii, multamiti, au pus si sarbatoare,
Pentru asa a lor prea vrednica urmare.
— Si voi tot cu aceasta vreti
A lumii slava sa aveti?
Au zis acel drumet.
— Stramosii nostri...
— Stiu,
Dar eu la vorba mea sa viu:
Ce fapta vrednica voi ati facut in lume?
— Nimica, insa noi...
— Ca numai de fripture voi
Sunteti si bune.
Lasati dar pe stramosi in pace:
Cu fapta e cinstit acel care o face.
Aceasta fabula a lamuri se poate,
Dar gastele sa nu se-ntarte.
Autor: Povesti
Poezia GASTELE de Povesti
|
