GRADINA ZEITEI DE JAD

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Gradina Zeitei de Jad se afla pe coasta Muntelui Pestera Vrajita. De fapt, Gradina Zeitei de Jad nu este decat un delusor. Batranii spun ca pe vremuri pe Mun¬tele Pesterii Vrajite erau numai pietre goale: nu crestea nici o radacina de copac, nici un fir de iarba. Oamenii care locuiau acolo, toti spargatori de pietre, erau saraci lipiti pamantului; vantul si caldura ii parjoleau, sudoarea le curgea in ochi, buzele li se uscau si crapau. Visau pomi incarcati cu fructe, izvoare cristaline, dar visul lor ra¬manea numai vis. Intr-o zi, nu se stie cand s-a intam¬plat, pe creasta muntelui a rasarit un piersic. Bateau ploile si vantul, apele din munte carau cu ele pietrisul, dar micul piersic ramanea bine implantat si crestea de-ti era mai mare dragul.
Pe atunci s-a oplosit pe munte un flacaias strain de acele locuri. Nimeni nu stia de unde venise si cum il cheama. Tot spargand piatra in bataia vantului si-n arsita soarelui, se innegrise de-i sclipea obrazul. De aceea oamenii ii spuneau Uang cel Negru. Era bun la inima feciorul si tare aratos si priceput. Nu era insurat si nu stransese un ban in viata lui. Cand se afla cineva la ananghie, Uang cel Negru era primul care-i venea in ajutor. Vorbeau toate satele din jur de bunatatea lui.
De cate ori urca muntele sa sparga piatra, Uang cel Negru trecea pe langa puiul de piersic. Pe neasteptate, intr-o noapte, puiul de piersic a crescut de sa nu-l re¬cunosti. Si tot in noaptea aceea i-au dat frunzele si a inflorit. Dimineata, trecand pe langa piersic, desi nu adia nici o boare de vant si crengile erau nemiscate, ba¬iatul a simtit cum se scutura peste el boabele de roua de pe frunzele pomului. Seara a trecut din nou pe sub piersic si atunci florile au inceput sa-l ninga cu peta¬lele lor. Alta data, lui Uang cel Negru i s-a parut ca piersicul ii zambeste si i-a fugit toata oboseala. De atunci, in fiecare seara, cand isi termina treaba, Uang cel Negru se aseza sub ramurile piersicului.
Intr-o zi, trecand pe acolo, a vazut cum piersicile rosii si mari se copsesera. S-a dus la locul lui si s-a apucat de spart piatra. Mirosul piersicilor il ametea cu parfumul lor. Era in iunie, cand soarele pripeste mai tare si pie¬trele se incinsesera ca focul, parjolindu-i picioarele des¬culte. La amiaza toti ceilalti flacai si-au gasit cate un loc sa se racoreasca, clar Uang cel Negru a ramas sa mai sparga piatra. Deodata s-a simtit obosit de cadea din picioare si a adormit. Cand s-a trezit, in jurul lui era o racoare neobisnuita. A deschis ochii si a vazut ca dormea la umbra unui pom.
Crengile si frunzele pomului se stransera una in alta ca o umbrela deasupra-i. Uang cel Negru a sarit deo¬data in sus, mirandu-se de unde a rasarit pomul acolo. L-a scuturat cu putere, dar acesta era bine infipt in pamant. Uang cel Negru s-a minunat si mai mult stiind ca pe tot muntele nu se afla decat piersicul pe sub care trecuse dimineata. S-a uitat mult la pom, dar n-a gasit un raspuns la intrebarea ce-l framanta si, fara a mai sta pe ganduri, s-a indreptat catre locul unde stia ca e pier¬sicul. Cat ai clipi din ochi a ajuns acolo si a vazut ca acesta era locul lui. Si, mare minune, pe o creanga statea o fata de toata frumusetea si culegea piersici. Uang cel Negru s-a mirat si mai mult vazand asa mandrete de fata cum nu vazuse nicaieri pe unde umblase. Avea fata ca o floare de piersic inflorit si-i zambea. Uang cel Ne¬gru s-a apucat iarasi de spart piatra. Fata a facut un semn cu mana si din locul unde spargea baiatul piatra a venit in zbor o ramura de piersic. Fata a lipit-o de pom si crenguta s-a lipit ca -si cand niciodata nu fusese smulsa de acolo. Apoi, a rupt o piersica si i-a aruncat-o baiatului drept in mana. Fata radea din toata inima. Uang se simtea tare incurcat si nu stia ce sa faca, dar ea s-a oprit din ras si i-a facut semn s-o manance. Dupa ce a mancat-o, baiatul s-a simtit asa de racorit de parca fusese la scaldat. Fata a luat o ramura de piersic si a scuturat-o si Uang s-a pomenit, deodata, intr-un pavilion verde scaldat in lumina. Pe un perete era agatat un ta¬blou cu o piersica mare. Razand, fata a spus:
- Eu sunt Zeita de Jad. Stiu ca esti un baiat bun si saritor. Daca ai vreun necaz vreodata, sa vii aici si sa ma cauti.
In timp ce vorbea, fata zeitei s-a imbujorat si mai mult. ochii ii scanteiau si mai tare. Uang cel Negru nu stia ce sa mai zica de bucurie si multumire, dar fata s-a facut nevazuta. Uang s-a pomenit iarasi inconjurat de flacaii care spargeau piatra.
Seara s-a intors acasa si n-a dormit toata noaptea gandindu-se la Zeita de Jad. A doua zi, plecand la lucru, i se parea ca merge mai repede decat ceilalti. Cand s-a luminat de ziua, el ajunsese deja sub piersic. Aici a intalnit-o din nou pe Zeita de Jad. Zana il privea razand. Rosindu-se, baiatul i-a spus:
- Am venit sa te rog sa-mi carpesti camasa. Zeita s-a invoit, desi stia ca nu venise pentru asta, si i-a spus:
- Uang baiete, stiu ca n-ai dormit toata noaptea. Culca-te putin.
Vazand cat de bine se poarta zeita cu el, Uang cel Negru se simtea in al noualea cer. Dupa putin timp a adormit. A rasarit soarele si baietii care treceau la lucru l-au vazut dormind sub piersic si, alaturi de el, camasa carpita.
De atunci, Uang cel Negru se ducea in fiecare zi sub piersic si se intalnea cu Zeita de Jad. Azi asa, maine asa, ceilalti flacai au inceput sa faca glume pe seama lui:
- Negrule, s-au terminat de mult piersicile, tu ce mai cauti?
Uang cel Negru, care nu mintea niciodata, le-a spus flacailor tot adevarul.
La vreo 20 de li* a*Li - unitate de masura egala cu 500 mi de locurile acelea se afla un orasel in care traia un mare bogatas. intr-o zi, dupa ce a mancat si a baut pe saturate, bogatasul a inceput sa-si faca pla¬nuri: „Daca as avea o gradina in care sa sap un lac, sa ridic un munte si pe munte sa construiesc un pavilion, ce bine ar mai fi". Dupa planuri, a trecut la fapte. A chemat toti oamenii din imprejurimi, printre care era si Uang cel Negru, si le-a dat porunca sa-i aduca piatra de pe munte. In ziua aceea, cand tocmai cara piatra pen¬tru bogatas, Uang si-a rupt incaltarile. Le-a spus baie¬tilor sa-l astepte pana se duce la zana sa-i coase. Si a plecat la piersic.
Vazand ca baietii stau degeaba, paznicul i-a luat la bataie. Cand s-a inapoiat Uang, paznicul a intins mana sa-l loveasca si pe el. Dar, ca un facut, mana a inceput sa-l loveasca chiar pe paznic. Acesta tipa de durere, i se invinetise fata, dar mana nu inceta sa-l loveasca. Unii se uitau mirati, altii faceau haz. Paznicul a cazut in ge¬nunchi si a inceput sa se roage:
- Iarta-ma, iarta-ma! De acum incolo n-am sa mai bat pe nimeni!
Dupa ce a spus de trei ori asa, a auzit vocea unei fe¬mei:
- De data asta te iert. Si mana a incetat sa loveasca.
Ingrozit, paznicul a fugit la bogatas si i-a spus tot. Acesta a dat ordin, sa fie adus Uang cel Negru si aruncat in temnita.
Afland flacaii ce i s-a intamplat, au tinut sfat si au hotarat sa-i dea de stire Zeitei de Jad. Cand au plecat pe munte sa sparga piatra, au trecut cu totii pe la piersic, insa, nevazand pe nimeni, nu stiau cui sa-i spuna. Il auzisera ei inainte pe Uang cel Negru vorbind de zeita, dar in afara de el n-o vazuse nimeni. Atunci, unul dintre ei a strigat:
- Zeita de Jad! Vrem sa-ti spunem ceva!
Nici n-a terminat bine, ca au auzit o voce de femeie:
- Asteptati putin sa va deschid usa.
Si frunzele piersicului au inceput sa fosneasca si baietii s-au trezit deodata in Pavilionul Verde, iar in fata lor se afla o fecioara care broda o pereche de papuci barba¬testi. Atunci, ci au inteles ca aceasta e Zeita de Jad si i-au spus totul. Aceasta i-a linistit:
- Fiti pe pace, ma duc eu sa-l scap! Si indata s-a facut nevazuta.
Bogatasul tocmai se afla la masa, cand a auzit o voce:
- Bogatas afurisit, ele ce l-ai inchis pe Uang cel Negru? Eu l-am batut pe paznic. Vrei cumva sa te pui cu mine? Incearca!
Mosierul s-a holbat in jurul lui, dar n-a vazut nimic si a inceput sa tremure de frica.
Vocea s-a auzit din nou:
- Netrebnicilor, sa-l eliberati de indata pe baiat!
De abia acuma si-a dat seama mosierul ca aude vocea unei femei si, facand pe grozavul, a zis:
- Dar cine esti tu care nu te arati?
- Crezi ca mi-e frica sa-ti spun cine sunt? Sunt Zeita de Jad! a raspuns vocea.
Ingamfat, mosierul a spus:
- Eu sunt stapanul tinutului. N-am decat sa deschid gura, ca argintul va curge garla, temnitele se vor ticsi.
Iti poruncesc sa te arati la fata! Razand, zana i-a spus:
- Inca n-am vazut nici un stapan aici!
- Eu sunt stapanul, a spus mosierul.
- Chiar tu? Si eu care credeam ca esti o gramada de gunoi! Nu meriti tu sa ma vezi!
- Orice ai spune, eu sunt stapanul, iar Uang cel Negru nu este decat un spargator de piatra si supusul meu! a spus mosierul fara obraz.
Zana s-a infuriat si a inceput sa-l batjocoreasca, dar mosierul, rosu de ciuda, n-avea cum s-o vada. Atunci, zana i-a spus:
- Vrei neaparat sa ma vezi? Sa-ti arat mai intai de ce sunt in stare!
Si deodata a intrat pe usa o ramurica de piersic care s-a infipt in mijlocul camerei si, cat ai clipi din ochi, din ea a crescut un piersic gros si mare care impingea cu crengile tavanul camerei. Speriat, mosierul a inceput sa tipe si a rupt-o la fuga mai repede de cum se strecoara un soarece in gaura lui. In randul paznicilor a inceput imbulzeala: cadeau si se impingeau unii pe altii strigand:
- Iarta-ne, zana! Iarta-ne, zana!
- Va iert pe toti daca descuiati usa temnitei! le-a raspuns zana.
Uang cel Negru a vazut cum se deschide usa, a iesit din temnita si a fugit repede acasa.
A doua zi, cand tocmai se pregatea sa plece la lucru, s-a pomenit cu Zeita de Jad ca intra in curte. Fastacit, Uang nu stia pe ce sa puna mana mai intai.
N-a trecut mult si de afara s-a auzit harmalaie mare. Bogatasul trimisese soldati si cai sa-l prinda pe Uang cel Negru. Zana l-a apucat de mana si i-a spus:
- Hai repede cu mine.
Soldatii au inceput sa-i urmareasca. Zana si baiatul s-au catarat pe munte, dar soldatii erau pe urmele lor.
Ajungand la un zid de piatra, zana s-a oprit si a zis:
- Sapa mai repede aici!
Baiatul a inceput sa loveasca cu tarnacopul in zid pana ce a aparut ca o usa ce ducea intr-o pestera unde zana i-a spus sa se ascunda. Cand au ajuns sol¬datii acolo, n-au vazut nici urma de baiat, ci numai pestera neagra. Unii, mai curajosi, au intrat in pestera si au mers, pana ce au dat de o apa adanca, adanca si foarte involburata.
De atunci nu. l-a mai vazut nimeni pe Uang cel Ne¬gru. Pestera de pe munte au numit-o Pestera Zeitei, iar muntele l-au numit Muntele Pesterii Zeitei. Adeseori, din gura pesterii iese o ceata alba care cuprinde tot muntele si atunci se aude un zgomot ca si cand cineva ar sparge piatra. Si cand ceata devine mai deasa, oamenii spun ca e vremea cand zeita se intalneste cu Uang cel Negru. Nimeni n-a mai vazut-o pe Zeita de Jad, dar tot muntele e acoperit cu piersici, asa ca i se spune Gradina Zeitei de Jad.