IN CURTEA MEA

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Curtea mea e la tara, pe malul unei ape. De jur imprejurul
curtii se incinge un gard de catina, iar pe catina in care vrabiile
stau impanate ca albinele in roi, se tese, de cu primavara pana-n
toamna, tulpina de rochita-randunicii. Pe de margini, din loc in
loc, ca la o azvarlitura de piatra unul de altul, se inalta plopi
batrani, fuse uriase pe care se deapana vantul; pe varfurile lor
tin acoperamantul, — cerul. Tufe de pomusoara si de agrise
dau, inauntrul curtii, adapost pasarilor mele.
Caci am pasari multe si felurite. De ici, din portita incunu-
nata cu iedera, hai sa le privim. Ai auzit cucurigul? Rasare
soarele. Cocosul acela negru e ceasornicul curtii mele. Iata-l pe
culme, tantos, cu pintenii arcuiti, cu platosa penelor otelii, gata
ca de lupta. Parca vrea sa-si arate barbatia cardului celuia de
claponi din fata lui, — gaini care nu se oua, ale caror pene lungi
si moi ii prefac intr-un fel de salcii plangatoare printre pasari.
A, uite-o, harnica ograzii! Repede-repede, sfaraindu-i
piciorusele in ghetele galbene pe nisip de iute ce alearga,
cu bonetica alba tivita cu arnici, de gospodina, pe cap, cu
cercelusii de margean la ureche, stransa in fusta ei cu picatele,
bibilica — picherea — alearga dintr-un colt intr-altul, sa puie
toate la locul lor. Numai sa-i auzi gurita cand vreo lenesa se
intrece mai mult cu dedeochiul somnului!
Albe, linse sau zburlite ca de vant, leganandu-se, sasaind,
indemnand la tacere, le vezi? cardul de gaste se insira, una
dupa alta, ca si cand cea din capat ar fi inghitit un mosor de
sfoara al careia capat l-ar fi hapait, pe rand, toate celelalte.
Dincolo, langa teuca de apa, sunt ratele; parca-s totdeauna
vaduve, asa-s de ursuze. Miscand mereu din ciotul cozii, la

dreapta si la stanga, ca si cand dansa le-ar indemna si indrepta
trupul incotro s-apuce, stiu numai sa-si desfaca lopatelele
pliscului, sa se linciureasca-n apa.
Dar bate soarele tare. Pune-ti mana la ochi, sa poti privi
mai bine.
Colo, sub tufisul cela de agrise, sunt clostile. Infoiate, gata
sa sara in capul oricui s-ar apropia, ele scurma mereu, ca si
cand ar cauta o comoara. Isi hranesc puisorii. Gagalicii! boturi
de aur, cu doua picaturi de rubin drept ochi. Uite-i cum se
framanta, cum se strang, roi, si se desfac pe urma, cum se
ciupesc de la un viermisor. Unul a sarit pe spatele mamei si,
cu piciorusele lui subtiri si fragede ca paiul, i se cocoata dupa
gat. De acolo urmareste cu ochisorii lui vioi ce fac ceilalti;
prinde clipa, sare si apuca viermisorul. Apoi, fugind sub aripa
calda si ocrotitoare a clostii, ospateaza. Ceilalti raman locului
prostiti, saracutii! pana ce zaresc o alta prada.
Dar ce-i? Gainile se strang sa priveasca iscoditoare. Doi
cocosi tineri s-au apucat la lupta. Penele zbor ca luate de vant.
Stai putin si-o sa vezi! Gramaticul curtii mele e doar curcanul!
Iata-l: i-a si zarit. Uite-l cum se repede, cum se pune mijlocitor
intre ei, cum ii desparte; pe cel mai vajnic il ciupeste si-l
urmareste pana in celalalt colt al curtii. Iar daca a facut pace,
e dreptul lui; se-nroteste, isi atarna siragurile de hurmuz si
margele la gat si, ca un drept judecator ce este, primeste
inchinaciunile tuturor.
Numai fantele, craiul curtii mele, priveste-l, nici nu vrea
sa se uite la el. Tot necazul lui e ca gramaticul isi poate inroti
la fel coada.
Auzi un latrat? E Dudas, Dudasache, dulaul, pazitorul.
Acuma cerceteaza gardul daca n-are vreo gaura prin care sa
se poata strecura lighioanele inauntrul curtii. Cand gaseste o
deschizatura, se opreste si latra, — da de veste.
Aha! Vezi? S-au oprit toate pasarile, cu capul intors spre
cer. Gagalicii de aur au navalit sub aripile clostilor, sa se
ascunda. O sageata strabate prin aer. E un vultan. N-avea nici

o grija! Gramaticul l-a zarit cel dintai. Si-a strans mugurul
nasului, si-a scos gusa in afara si-l urmareste cu ochii, sa sara.
Gluguind, parca-i zice: „Poftim, daca-ti da mana!“ Dar
vultanul e priceput; stie cu cine are de-a face. Un ocol, si se
sterge prin zare, sa caute aiurea o prada mai putin pazita.
Si-n urma lui pasarile isi vad de hrana, gagalicii rasar iarasi
la lumina, si linistea si pacea se lasa peste curtea mea.
Hai de ne-om duce si noi!