INECATUL

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

de Emil Garleanu
Gheorghe Nicoara, calaras cu schimbul, si frate-sau, un
baietandru caruia nu-i mijise mustata, venisera sa adape caii
in Siret. Cum coborau spre vad, baiatul spuse:
— Ia te uita, badita, colo, sub mal, ce bustean a adus apa!
Calarasul privi intr-acolo, apoi stranse calul in calcaie si
intra pana la mijlocul raului. Dupa ce se uita, tipa deodata:
— Ira, mai, un om inecat!
Baietandrul incremeni locului. Calarasul ii striga:
— Fugi pana ici la moara si cheama pe mos Vasile.
Baiatul lovi cu funia capastrului in cal si o lua spre moara.
Se intoarse repede inapoi. Morarul nu era acolo.
— Atunci repede-te si adu pe tatuca. Luati si o franghie.
Ramas singur, calarasul se apropie sa se uite. Privi indelung. Ine-
catul fusese izbit de apa in mancatura malului si se prinsese intre
niste radacini. Suvoiul il batea, mai sa-l smulga, sa-l duca la vale.
Calarasul auzi niste glasuri, se intoarse si el si, cunoscand
pe cei de pe mal, le racni:
— Mai Toadere... Nastase... Veniti, ca-i un om inecat! Hai de
l-om scoate!
Flacaii ramasera putin pe ganduri, apoi coborara povar-
nisul. Dupa ce se uitara intr-acolo, unul se scarpina in cap
si spuse:
— Pai... Cum sa-l scoatem, mai Gheorghies?
— Iaca bine. O sa vie tata, o s-aduca o franghie, l-om lega
si l-om trage pe mal. Calarasul se uita inspre sat: Uite-l, vine.
Peste putin, sarea de pe cal un taran carunt, dar voinic.
— Uite-l colea, tata, intre radacini.
Taranul isi scoase opincile si intra in apa pana la brau, de
veni langa feciorul sau. Dupa ce privi, se scutura si zise:

„Haidem!“ Calarasul descaleca, cei doi flacai nu se mai codira,
venira si dansii. Baietandrul se intorsese; privea de pe mal.
Taranul desfacu funia ce o avea incolacita pe dupa umar:
— Asa! Sa-l legam.
Isi sufleca manecile, innoda capul franghiei de un brat al inecatu-
lui, subtioara, apoi lua capatul celalt, il trecu de doua ori imprejurul
pieptului calului si-l aduse sa-l lege de celalt brat, ca un ham.
— Bine! Acum desfaceti radacinile.
Flacaii dadura la o parte radacinile, calarasul apuca de
capastru calul si, incet-incet, il scoasera in susul apei, pe mal.
Tocmai atunci venea si morarul, mos Vasile. Flacaii il
chiuira, si dansul cobori catre ei. Era un batran scurt, cu
mustatile roase, cu ochii mici, lucitori sub caciula alba,
tuguiata.
— Da’ ce-i, fetilor? Ce-ati pescuit?
Cand vazu pe cel inecat, isi dadu caciula pe ceafa si se apuca
de par:
— Pai bine, ma, ce n-ati lasat rumanul sa se duca la vale?
Boclucuri de iste imi trebuiesc mie? Si dumneata, bade
Dumitre, doar esti om batran, si te potrivesti copchiilor!
Tatal calarasului se apropie de mosneag si-i raspunse:
— Nu ti-e rusine la obraz sa graiesti asa? Da’ ista n-o fost si el
om, ca mine si ca dumneata? Ce-i caine, sa-i dau drumul pe apa?
Mosneagului ii sticleau ochii si prinse sa fluiere a paguba,
apoi zise:
— Pai daca as fi prins pe toti umflatii care au trecut pe
ici, va mai macinam eu faina? Mai statu putin pe ganduri si
adauga: Pai asta-i treaba premarului.
— A lui, raspunse calarasul, ma duc sa-l chem. Da’ pana
atunci da un tol, o rogojina, sa-l invalim.
— Da’ lasa-l, ca deghe s-o-mprimavarat, nu arde asa
soarele, bodogani batranul si ramase uitandu-se la mort.
Ceilalti se trasera de o parte, vorbind incet.
Calarasul, vazand ca n-o poate scoate la capat cu mosnea-
gul tehui, rupse o creanga de mesteacan, acoperi cu dansul
mortul, apoi pleca dupa primar...

Vestea se raspandise repede. Oamenii din sat incepusera
sa se adune. Venisera barbati, flacai; cateva femei stateau
departe, cu mana la gura, galbene de frica.
Intr-un tarziu, dupa ce le trecu mirarea, barbatii prinsera
sa vorbeasca tare. Unul intreba:
— Mai, cine sa fie?
Altul raspunse :
— O fi de prin targul Romanului, ca-i imbracat in straie
nemtesti.
Si altul incheie:
— Dumnezeu il stie!
Dar cum venise primarul, se desfacu din multime un
baietan, dadu la o parte frunzele ce acopereau fata mortului,
se uita de aproape, apoi zise:
— Ista-i din Sabaoani. Ii Pintilie Iepure din Sabaoani. L-am
vazut si zilele trecute in targ, isi cumpara un surduc. Ii Pintilie
Iepure din Sabaoani, ca doar il cunosc.
Primarul se intoarse catre notar si-i porunci:
— Atunci tilifoneaza ’mneata la Sabaoani. O fi asa cum
zice baiatul.
Notarul porni, mergand incet, plecandu-se cand intr-o parte,
cand intr-alta, ca si cum scotea un picior dintr-o groapa, ca sa deie
cu celalt in alta.
Deodata, ca iesita din pamant, se repezi o baba tipand:
— Valeu, valeu, mamucuta!
Babei i se inecase si ei, mai acum cativa ani, feciorul
de-abia intors din oaste. De atunci isi iesise din minti si batea
drumurile jeluindu-se tuturor.
Se tranti la capul mortului si incepu sa boceasca in gura mare:
— Valeu, baiatul mamei, valeu! Cum te-ai prapadit; cum
ti-ai pus capat zilelor! Cine te-o-ndemnat la pierzanie, puiul
mamei! cum nu te-o iubit nimeni pe lumea asta, de te-o lasat
sa-ti rapui zilele!
Un fior trecu prin sufletele oamenilor. O femeie se batu
cu mana peste gura.
— Pazeste-ma, Doamne, ca alta n-am ce zice!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Au stat cu totii pana tarziu povestind despre toti inecatii
de pe locurile acelea.
Se inserase. Notarul se gasea in treburi, trecea de la unul
la altul, spunand cum ajunsese la primarie, cum telefonase la
Sabaoani, la Roman, parchetului. Dar raspunsul nu venise inca.
Deodata se auzi vuietul unei carute purtate in goana mare.
Dupa catava vreme, caruta se opri, si dinauntru sari, speriat,
galben la fata, un taran. De-abia putu intreba:
— Unde-i frate-meu?
Primarul ii iesi inainte:
— Inecatul ti-e frate? Esti din Sabaoani?
— Mi-i frate, ingana venitul, cautand cu ochii spre mal.
— Apoi sa-i facem hartiile in regula, o sa vie si domnul
procuror, adauga primarul.
Taranul vorbi ca intr-aiurea:
— Pai, o sa vie nevasta-sa, ca i-am spus. Eu am luat caruta
asta de la un vecin si m-am repezit cand am auzit ca l-o adus
apele aici. Ca imi moare un copchil acasa... si mi-i nevasta
bolnava si n-am para franta-n punga. Am avut numai leul ista
de parale, ca vandusem un lavicer.
Oamenii se uitara nedumeriti unii la altii, iar taranul se
indrepta spre mal.
Cand ajunse langa inecat, dadu creanga de mesteacan
la o parte, se uita la dansul, apoi se puse intr-un genunchi
si-i cauta buzunarul pantalonilor. Vari incet mana, scoase o
punga, o deschise si gasi un franc. Pe urma se intoarse catre
oamenii care-l urmarisera si zise:
— L-am gasit. Ca eu i-l dadusem sa-mi ieie niste faina de la
moara, si el, Dumnezeu sa-l ierte, s-o harjonit cu un flacau si o
cazut, de l-o luat apa, ca nu stia sa-noate. Si am ramas fara de
un gologan... Si mi-i nevasta bolnava, si-mi moare copchilul...
Dupa ce spuse acestea, se duse la caruta, se sui, intoarse
calul si dadu bici.
Oamenii ramasera in urma, incremeniti, fara sa poata
scoate vreunul o vorba.