Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































INSPECTIE de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti

Vezi toate poeziile din albumul Povesti



De opt zile nu scadeau zgomotul si invalmaseala in compania a II-a,
de focul inspectiei, “inspectie de dom’ colonel”, care era sa fie joi.
Plesneau palmele ca bicele in ajunul lui Sfantu Vasile, si de ai fi
stat mai deoparte, ti s-ar fi parut ca bate saltelele in companie: si erau
palme-n fata, pumni in piept si in spate.
O inspectie de colonel nu-i lucru de gluma, si sergentul-major se
jurase sa-i rada mustata, daca nu l-o omori pe al de-o iesi cu ceva rau
la inspectie: “Mai bine sa-si ia lumea-n cap de pe acum”.
Din ziua aceea nu mai incetau “Dumnezeii, Cristosii, ingerii,
luceferii si porumbitele negre, care canta desteptarea pe catapeteazma
cerului”, din gura gradelor, toti ovrei din fundul Moldovei, dupa cum
ii aratau numele: Calman, Faibici, Pobliker Avram, Rozman Nathan,
Haimovici Huna, Katz Leiba. Si nu era curatenia efectelor si a muni-
tiilor, nici instructia care ametea pe bietii soldati, ci teoria “grea di foc”,
mai ales explicata de cine o pricepea mai putin: “Sa se lupte cu barbatie
si cu abnegatiune”.
— Traiti, dom’ caprar Faibici!
— Ce e?
— Si va si dzica abnegatiuni?
Iar interpelatul Faibici explica, strambandu-se ca si cum ar vrea sa
ridice un munte, ca “abnegatiune este asta.. ala cum sa zic? cand
adica cineva in sfarsitaa, abnegatiune ab-ne-gati-une!”
Soldatii au priceput de n-ai vazut; iar cel care nu pricepe, capata,
“pentru ca nu are bunavointa“, patru teci de baioneta, in urma carora
e pe deplin lamurit.
In alt colt al camerei, Rozman Nathan explica la cativa, dupa livret,
ca fiecare soldat are drept la elementele urmatoare:
“O mie o suta treizeci de grame de paine”; si toti zic in cor: “O mie
o suta treizeci di grami di pani”; “Sapte sute de grame de pesmeti”; si
iar zic cu totii in cor: “Sapti suti di grami di pesmet”; pana la cel din
urma element: “sasi centilitri di rachiu, taria paisprece gradi”, dupa
care o iau iar de la inceput: “o mie o suta treizeci di grami di pani”
Ciofu Ion are drept, dupa fiecare citire, desi asta nu e trecut in livret,
la cinci-sase ghionti in falci, pentru ca nu zice tare.
Cei slabi la instructie fac manuirea armei langa usa de intrare,
comandati de Pobliker, care le explica fiecare miscare, ridicand glasul
treptat, ca sa ridice arma cu asa tarie in sus, “incat sa ti se para ca
daca n-ai apuca-o cu mana stanga! ar zbura in sus! ar trece prin tavan!
si s-ar duce in slava cerului!”
Au facut bietii crestini bataturi in palme trantindu-le de arme, si
Pobliker tot ii bate — “nu l-ar mai rabda Maica Precista!”, cum zice
Cotofrea, — pentru cuvantul ca sunt moi: “moale, baiete, moale!”
O! de-ar putea sa zugraveasca un pictor jalea idioata din ochii
recrutilor pe care ii bate sergentul Haimovici, pentru ca nu pot tine
minte “ce are generalul”, ori “cine comanda corpul al -lea de armata!”
Pe banca lunga pe care stau ghemuiti unul intr-altul, tristi si prostiti
de frica, iti aduc aminte puii golasi de porumbel.
“Maiorul are are maiorul are”
E soldatul A Marini Ion, venit de doua zile, un tigan recrutat
impotriva legii, neavand decat ani, slab, cu ochii bolbosati si plini
de lacrimi si stangaci in tunica cu maneci de-o palma mai lungi decat
bratele lui.
— Lungu Ion! spune tu: ce are maiorul?
Lungu Ion, un japlan de doua ori mai inalt decat A Marini si istet
cum n-a mai fost recrut, dupa spusa aghiotantului imbatranit in
armata, raspunde ce are maiorul, in urma carui raspuns sergentul
Haimovici ii porunceste sa dea lui A Marini doua palme, ca sa nu mai
uite; — si de frica sa nu le capete el, Lungu da doua palme tiganului,
care le rabda si trece la loc, ametit, cu fata aprinsa, cu ochii rositi.
Si fac un zgomot asurzitor, un balamuc intreg, o invalmaseala care
te ameteste, atatea trosnete de palme si atatea glasuri care spun in
acelasi timp:
— Duc arma-n sus cu mana dreapta pana in dreptul ochilor, o prinz
cu cea stanga, de sub inaltator
— Cand ti-oi da una zici ca n-ai noroc!
— Nu ingadui pi nimini sa-si scut’re ciubot’le di colb ori di omat
in camera, sa stupi pi gios, or sa svarli capt’i di sigare
— Nu mai fac, traati dom’ caprar, iertati-ma, asa va rog
— Iar pi guler si pe mansetri, brodati in chip din frunzi di stijar
Din coltul in care sta, despartit de toti cei ce-l inconjoara, Ionescu
Teodor, bacalaureatul companiei, priveste cu bagare de seama tot ce
se intampla imprejurul lui, caci vrea sa descrie, intr-o scrisoare, unui
prieten al sau, inspectia.
Din parinti saraci, n-avea ca sa se intretie in Bucuresti decat doua
meditatii, care abia ii aduceau suma de nouazeci de lei pe luna, din
care trebuia sa plateasca mancare, casa, lumina si in sfarsit toate
nevoile pe care trebuie sa le impaci, ca s-o poti duce de azi pana maine;
— cand intr-o zi un ordin, care suna ca bacalaureatii sa fie incazarmati,
il facu sa-si piarda meditatiile, iar de atunci dormea si manca la
cazarma.
In primele zile de revolta, cauta sa se impotriveasca tuturor prostii-
lor la care i se poruncea sa se supuna orbeste; in urma insa, incet, incet,
se obisnuise si privea cu ochi firesti toate cate i se intamplau. Si i se
intamplasera atat de multe!
Asa, intr-o zi, trimis ordonanta la un general din garnizoana,
trebuise sa rabde si sa nu sufle, cand doamna generalului i-a intins
cizmele: “Baiete, fa astea”; iar la codeala lui, catre fie-sa: “Regardez-
moi quels yeux d’idiot il fait”.
Alta data maiorul, “un reglement ambulant”, cum isi zicea singur,
l-a injurat si lovit in front, pentru ca “ticalosul” calca in tocuri, pe cand
in reglement sta scris sa calci pe talpa.
Dar scrisoarea scrisoarea adresata colonelului! Un adevarat
model de scrisoare inteleapta, — nicidecum in stil militaresc, caci cum
zicea la inceput: “Nu stiu sa scriu, domnule colonel, decat cum scrie
un om cinstit si rational unui alt om cinstit, rational si mai in varsta
decat dansul”
Isi pusese inima toata in scrisoarea aceea in care arata nenorocita
lui stare, cu rugaciunea de a-i lasa libere ceasurile in care sa-si poata
da lectiile.
Fusese chemat la cancelarie a doua zi si, pentru lipsa de cuviinta,
pedepsit cu patru zile de arest, urcat in urma la sase, pentru ca, iesind,
trantise usa, strigand: “Am stricat orzul pe gaste”.
Si altele si cate!
E unu dupa miezul noptii, si in companie dorm toti, afara de
schimbul al doilea, care se plimba printre paturi, cu pasi rari si
zgomotosi in tacerea noptii, si de bacalaureatul Ionescu, care scrie
prietenului sau Genuleanu, inspectia de cu ziua.
A stat multa vreme in fata hartiei albe, nestiind de unde sa inceapa,
pana cand atatea cate avea de spus s-au asezat, s-au grupat, s-au clasat;
iar acum ii zboara condeiul pe hartie, cum se intampla intotdeauna
cand ai multe de scris:
“fericit daca as putea sa ti le scriu pe jumatate de cum le-am
vazut. Ca sa incep cu inceputul, trebuie sa-ti spui ca nu era decat doua
dupa miezul noptii, cand nu mai dormea nici un soldat, desteptati de
gurile si tecile de baioneta ale sergentilor Katz Leiba si Rozman Nathan,
amandoi ovrei cu tipuri clasice. Cel dintai, cu trupul lung, cu fata lunga,
cu nasul lung, adevaratul tip de “ovrei fara dughiana“, cum zic soldatii;
cel de-al doilea, fara un fir de gene, scurt si pe atat de gras si rotund,
pe cat cel dintai e de slab si de osos: “ovrei cu dughiana“.
Eu nu m-am sculat, ci, din patul de deasupra, in care eram culcat,
ma sileam sa-mi intiparesc bine in minte toate scenele comediei ce avea
sa se joace. Nu mi-a scapat nimic din vedere: nici invalmaseala bietilor
oameni, ametiti inca de somn, nici strigatul ascutit al gradelor, nici
injuraturile, nici bataile nu mi-a scapat nimic; dar pas’ sa le descrii,
cand dau toate navala la varful condeiului.
Nu, eu sunt incredintat ca, daca tu, sau eu, sau orice om cu toata
mintea, ar fi stiut ca e foc in odaia vecina, n-ar fi dat mai mult zor
decat toti oamenii acestia; si daca in nici o alta imprejurare, apoi in
aceasta m-am incredintat de adevarul proverbului: “graba strica
treaba”, la vederea atator ciocniri intre oameni, atator cizme, perii,
baionete, cazute din maini, nefiind bine apucate, din graba, atator
rasturnari de cutii de vax peste “efecte” spalate si albite ca fuiorul, si
atator lovituri capatate, pe nedrept, tot din graba.
Cum ti-ai putea tu face o idee de cele ce s-au intamplat azi-noapte,
daca celor, ce-ti scriu, insirate si spuse, le lipseste viata si efectul
ansamblului. Trebuie sa vezi in acelasi timp, dintr-o singura privire,
cinci-sase soldati in camasi, asezandu-si efectele pe paturi in ordinea
prescrisa de reglement; alti opt-noua, in deosebite pozitii, vaxuind
cizmele; altii maturand indoiti printre paturi; sapte-opt frecand cu
furie baionete ori nasturi, pentru ca sa-i faca “luceafar”; alti cativa
“inseriind” camasi, cearceafuri, pantecare, manusi: “garnitura de
serviciu, G.S., anul atata, luna atata, matricolul atata, seria atata”.
Trebuie sa vezi pe caporalul magazioner, in fata unui lighean plin
cu carbuni, in care sunt infipte tiparele de litere si cifre pentru
insemnarea cizmelor; iar imprejurul lui zece soldati, nerabdatori ca
sa le vie randul.
Sa mai vezi pe fruntasul Toma Gheorghe, barbierul companiei,
razand pe un biet crestin, care nu i-a facut nimic si care, sub jupuirea
briciului, cu care au mai fost rasi inca patruzeci inaintea lui, se stramba
de crezi ca-i smulge parul fir cu fir; pe cand barbierul, un mucalit, il
consoleaza in rasul celor dimprejur: “ceasu’ rau, baietas; ce vrei sa faci?
ceasu’ rau”.
Sa mai auzi si fasaiturile periilor, tacaniturile armelor, pocnetul
deschis si cinstit al palmelor, bufnetul mut si infundat al pumnilor,
injuraturile doveditoare de-o bogata imaginatie si de-o minutioasa
cunostinta intr-ale lucrurilor sfinte, ale celor care dau, si sughitul,
oftatul sau vaietul celor care primesc; si atunci o sa ai o deplina idee
de ce va sa zica o pregatire de inspectie de “dom’ colonel”.
Trei ceasuri, de cand, la marginea paturilor, pe doua randuri, unul
la dreapta si altul la stanga, stau soldatii in “repaos pe loc”.
Pe-o masa de o parte, aproape de usa, sunt asezate registrele
companiei: “de detaliu, de pedepse, de solda“, toate; iar pe paturi, intr-
o ordine perfecta, munitiile oamenilor complete si ingrijite ca de
inspectie; nu lipseste nici unuia nimic: cutit, furculita, foarfece, rufarie,
curelarie, — “tati seli” — cum zic ei, toti moldovenii.
Afara e un soare frumos de primavara, care, intrand prin cele sase
ferestre ale companiei, face sase fasii de lumina, in care se joaca graunti
sclipitori de praf.
Ar fi o frumusete curatenia camerei si ordinea care domneste in
toate cate-ti vede ochiul, daca ai putea uita cum s-au facut si cu pretul
a cator necazuri!
— A! dar ce face colonelul? Sunt ceasurile noua si n-o sa mai aiba
vreme sa inspecteze.
— Atat mai bine! o sa-i dea rasol.
Vorbeste capitanul cu locotenentul, pe cand soldatii isi schimba
picioarele de oboseala, rezemandu-se cand pe dreptul, cand pe stangul.
Sergentul-major raporteaza capitanului ca ordonanta dlui subloco-
tenent n-a venit.
— Cum se poate?! Unde e sublocotenentul? Si zarind pe subloco-
tenent, incepe un tipat, un racnet, de-ai fi crezut ca o sa-i vie ceva:
— Domnule! Intotdeauna neglijent! O sa ma omori! o sa ma
omori! Unde-ti e, domnule, ordonanta?
— De unde vrei sa stiu eu, domnule capitan?
— Cum?!
Noroc ca a tipat asa de tare incat s-a inecat, caci poate mai tinea
asa inca cine stie cata vreme. Un soldat, trimis in goana, a adus
ordonanta in cinci minute.
— Unde ai fost? il intreaba locotenentul.
— Sa traiti, domnule locotenent, m-a tinut cucoana, mama lui dom’
sublocotenent.
Am numarat intr-adins cate palme i-a dat locotenentul: patruzeci
si trei! In sfarsit, la zece fara cateva minute, dupa o asteptare in
picioare de atatea ceasuri, capitanul, care sedea langa usa, striga: “La
rand, drepti!”
Colonelul! A! ba nu locotenentul-colonel vine sa ordone
capitanului sa dea drumul oamenilor Colonelul nu poate veni
inspectia va avea loc dupa-amiaza, de la doua la patru.
Sa nu-ti inchipui, dragul meu, ca nascocesc ceva din capul meu sau
ca ti-am spus pana acum macar un cuvant neadevarat; trebuind sa
intorc pagina, recitii ceea ce am scris si ma incredintai ca indignarea
mea nu a exagerat nimic.
Acum, iti inchipui poate ca, la venirea colonelului dupa-amiaza,
cand soldatii erau gata pentru sosirea lui de doua ceasuri, s-au petrecut
lucruri grozave. Cum te-nseli! Ridiculus mus.
A intrat in camera, cum intra orice om in orice camera, cu deosebire
ca, la pasirea pragului, capitanul a strigat cat l-a tinut gura: “La rand,
drepti!”
Colonelul, foarte frumos barbat, insotit de un caine si mai frumos,
“Basta a lui dom’ colonel”, si urmat de capitanul, a mers pana in fundul
odaii lungi, pana in dreptul sobei model Crainiceanu, s-au intors pana
in celalt cap al odaii, in dreptul altei sobe model Crainceanu; a mers
asa de patru ori de la o soba la alta, privind cand pe dreapta, cand pe
stanga si, avand necontenit la doi pasi in urma pe capitan, care se tinea
dupa dansul ca acul busolei dupa nord.
Era atata tacere si atat de incremeniti stau oamenii, incat — n-o
sa ma crezi — Basta a ramas in loc, s-a uitat la dreapta, s-a uitat la
stanga si s-a tras inapoi infricosat si urland.
La mijlocul celei de-a patra preumblari intre cele doua sobe model
Crainiceanu, colonelul s-a oprit in dreptul tobosarului Bisoc Anton,
i-a dus mana la cravata si, fara nici o sfortare, i-a scos gulerul pana
deasupra capului si i-a dat drumul. In tacerea odaii, parc-ar fi cazut
un bolovan!
S-a mai oprit colonelul in dreptul lui Cotofrea, pe care l-a intrebat
datoriile plantonului si ce este juramantul, intrebari la care Cotofrea
a raspuns ca un fonograf, dar de vreo doua sute de ori mai tare.
Si s-a mai oprit colonelul in dreptul lui Biguci Vasile, care n-a stiut
sa raspunda la intrebarea: “Ce sa da in primire unei sentinele?” — dupa
care neraspuns, colonelul s-a mai preumblat o data de la o soba la alta,
si-a fluierat cainele si a iesit urmarit de privirile a de oameni
impietriti.
Asta a fost inspectia! Iata acum sfarsitul ei:
Sergentul-major a explicat lui Biguci ca unei sentinele i se da in
primire onor, foc si zgomot, si pentru ca sa le poata mai bine tine minte,
dupa ce i-a spus ca onor n-are la indemana, i-a dat vreo zece palme,
intrebandu-l, dupa fiecare, daca a vazut foc si daca a auzit zgomot.
A! ma-ntelegi tu, dragul meu, ca daca raz e pentru ca sa nu plang,
ca daca-ti scriu pe un ton glumet, e pentru ca nu gasesc tonul destul
de trist, in care sa-ti pot scrie ticalosiile vazute. Da, au fost batuti,
injurati, hartuiti opt zile de-a randul, pentru atata cat citisi.
Te rog, raspunde-mi ca eu am dreptate, ca ei sunt nebuni, pentru
a-mi scoate din minte banuiala ca poate au dreptate ei, care sunt mai
multi si ca atunci nebunul sunt eu.
Trebuie sa fie tarziu, caci s-a schimbat de mult schimbul al doilea.
Iti scriu cu geamurile deschise peste un tablou de o frumusete
uimitoare. De aici, de la inaltime, se vede tot Bucurestiul, atat de
zgomotos ziua si acum atat de tacut, incat se aude o cucuvaie plangand
dincolo de garla, la vechiul spital militar. E o luna pe cer cum parca
niciodata n-am vazut, pentru ca poate niciodata nu m-am gasit intr-o
stare sufleteasca mai ciudata decat aceea in care ma gasesc acum: simt
ca ma innebuneste linistea, cumintenia si regularitatea cu care se misca
atatea mii de lumi imense care stralucesc in sus, puse alaturea de
zgomotul si de invalmaseala de acum douazeci si patru de ceasuri a
astor furnici care dorm.
Dorm si recrutul A Sandi Ioan Vaduva zambeste visand Cine
stie? poate viseaza vreo statie mica de drum-de-fier din fundul
Moldovei Un tren care porneste cu dansul pe peronul garii o femeie
batrana plange, falfaind in mana un stergar alb toate astea, vazute
intr-un apus de zi de vara.
Te las, nu stiu de ce-mi vine sa plang.

Pune poezia INSPECTIE de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti pe pagina ta


Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Politica de confidentialitate





Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani