IONICA FAT-FRUMOS
Era un boier. Si el nu lucra la mosie, da umbla din targ in targ si
facea bani. Asa-i era lui dat. Intr-un timp de vreme l-a apucat o furtuna,
o ploaie si n-a ajuns la targul cela, unde a avut el sa se duca. Si a tras
la un om intr-un sat. Da omul cela era sarman. Avea vreo sapte-opt
copii, si era femeia insarcinata si se astepta de azi pe maine, numai
ceasul, sa-i mai faca unul.
Zice:
—Mai crestinule, nu ma-i primi sa man la tine in asta seara, iaca
ce ploaie mare m-a apucat pe mine si vant.
Zice:
— Boierule, te-oi primi. Am, zice, saraiuri; am unde iti da caii.
Da, zice, n-am samovar cu ce sa-ti fac ceai.
La boieri trebuia ceai!
— Mai, d-apoi, zice, la voi negustori in sat nu-s?
Zice:
— Sunt.
— Apoi cauta un samovar. Eu zahar am, ceai am, cauta un samovar,
si eu mi-oi face singur.
S-a dus omul si i-a cautat samovar, si ii aduce boierului, si ii face
ceai, si il primeste cum se cuvine.
Mai tarziu se duce femeia... si i-a asternut in casa cea mare
boierului, i-a pus trei coaste sub perna, ca la boieri, si a venit dincoace.
Au gasit-o taieturile de copil.
— Du-te, omule, la bunica si o cheama.
Se duce el.
Da aici boierul inca nu doarme, da aceea se vaieta acolo. Tipat! A
nascut un baiat. Cand a nascut, da ingerii graiesc la fereastra:
— Bre, zice, oare ce dar... in ce ceas s-a nascut copilul ista la omul
ista, ca tare multi copii are si tare ii sarac, si greu traiesc.
Da altul face:
— Bre, zice, tare in bun ceas si cu noroc. In asta seara boierul
cela, care de la Chisinau, bogat, zice, mane la omul ista si are o fata.
Si, zice, baiatul ista care s-a nascut are sa ia fata boierului si are sa fie
si mai bogat ca un imparat.
El, cand aude, boierul:
—Va-a-a! D-apoi cu aista sa fie el cuscru! Atatea mosii! Si un boier
ca mine! Ia uite, cu un opincar, care are pete pe suman!
Ia si se duce acolo.
— Mai, zice, pruncul care s-a nascut sa fie cu noroc. Daruiesc zece
carboave.
E-e-e-e-i... cu zece carboave faceai cumatrii atunci. Erau scumpi
banii. Mai sede el, mai sede.
— Mai, multi copii ai! Da-mi un baiat de acestia cu bani, nu fara
bani, ca eu nu am copii si am mosii.
— D-apoi, boierule, sa-mi dai o mosie, ca nu vreau sa-ti dau.
Da lui nu-i trebuiau acei mari. Pe acest mititel vrea sa-l ia.
— Mai, zice, iaca este baba aici. Si, zice, multi vad, putintei cunosc,
dam si babei un mohorici si daca a intreba cineva, apoi spune: “S-a
intamplat o pierdere, ca a fost copilul mort, si baba l-a ingropat, si
gata”.
Da el de-amu se minti, se oni si el.
— Daca mi-i da un citfiric de galbeni, zice, ti-l dau.
— Mai, zice, da tu citfiric ai?
El avea o lada de bani.
Zice:
— Nanasul are.
Sa dus la nanasul sau si aduce citfiricul si ii masoara un citfiric
de galbeni. Si i-l inveleste in niste pelincute, nu stiu ce, pe copilul
cela acolo.. si il pune anume cu capul subtioara, da el l-a pus cu
picioarele. L-a strans de picioare. Iese afara.
Zice:
— Inhama caii, mai, cum l-o fi chemat, si haidem.
Zice:
— Vaaleu ca eu nu m-am culcat.
Zice:
— Nu lehai din gura. Cand zic hai, apoi hai!
Ei, ce sa faca, daca-i sluga?
A inhamat caii. Se porneste noaptea. Hai, hai, a ajuns la o padure.
Da la padurea aceea era o rapa si era plina cu spini de cei porumbrei...
Si ajunge acolo, coboara... se duce si azvarle copilul in spinii ceia
acolo, sa-l manance ceva, sa nu-i fie ginere, ca nu vrea. Vizitiul n-a
stiut. Si s-a dus si n-a venit pe locurile acelea optsprezece ani de zile.
Nu s-a aratat pe locul cela...
A doua zi se duce un boier mai sarac, cu vreo cinci-sase copii, si
care avea vreo doi copoi, la vanat cate un iepure, ca sa-i aduca acasa
sa hraneasca copiii. Copoii ceia au mers pe acolo si au dat de dansul.
Copilul -; viu si numai da din manuta. Da ei tipa acolo si tahnesc.
El se teme a se apropia. Ia pusca si ce face? Cand a ajuns, nu da
cu pusca. Cand se uita el -; un copil!
Ia copilul ... si il duce acasa. Se duce si ii face stiut popii.
— Parinte, zice, am gasit un baiat.
— Unde?
— In rapa aceea, ii spune el, acolo, unde-s spinii ceia.
— Bine. Numai du-te si ii spune dascalului si mai cauta — mai
erau vreo doi boieri mai bogati ca acesta — si l-om boteza.
Au luat, l-au botezat si i-au pus numele Ionica Fat-Frumos.
Cand a ajuns, frate, la sapte ani, l-a dat la scoala. Ai lui invatau,
nu invatau, da acela, cat invatau acestia intr-un an, acela intr-o zi
invata. Si s-a facut un baiat asa de frumos si asa de invatat, de care
nu era pe lume. Iaca la optsprezece ani de zile il aduce Dumnezeu pe
boierul cela si vine si pica taman in musafirie la boierul care a gasit
baiatul. Acela, ca sa afle ce se aude de baiatul acela. S-a prapadit, ori
cum? Cand vine, acela l-a primit, l-a pus la masa, i-a facut ceai, cum
se cuvine. La urma urmei cere la un baiat:
— Da-i boierului oleaca de apa.
— He-hei! au ras si s-au dus ai boierului copii.
Da acela a tacut mut, s-a sculat si s-a dus, si ii da.
Zice:
— Iaca, bre, la care copil am cerut eu apa si care mi-a dat. Cat ii
de frumos aista.
— Iaca, boierule, cat de frumos si cuminte, da, zice, aista nu-i din
sangele meu.
— Da dintr-al cui?
Zice:
— Aista baiat l-am gasit in anul cutare asa invelit in niste pelinci,
asa spunea, intr-o rapa, in niste spini.
— E-he-hee, zice, aista ii acela.
Amu se gandeste boierul. Cand l-a vedea fata lui, fara de voia lui,
se duce dupa... -; asa-i de frumos el si un om scump. Iese boierul afara,
se duce in coliba si scrie un ravas, ca pe om la greu sa nu-l mai lasi, si
vine inapoi acasa.
Zice:
— Bre, eu am uitat sa-i dau un ravas cucoanei mele. Daca spui tu
ca asa-i de cuminte, — ii zice la aist de casa, — trimite-l la mine
si
mi-a duce hartia asta acasa si ii dau o suta de carboave.
O suta de carboave erau multi bani. Cumparai o mosie atunci.
Da tata-sau il sfatuie pe dansul:
— Sa nu vrei sa te duci, sa zici sa-ti dea un cal.
Avea patru cai.
— Sa-ti dea un cal sa fie al tau.
Zice:
— Boierule, nu vrea. Vrea si un cal.
— Si un cal ii dau.
Da el a scris acolo, ca in ce ceas a ajunge, sa-l dea temnicului ( el
avea unul) sa-l ucida, ca sa nu fie pe lume, sa nu-i fie ginere.
Si l-a jurat pe toti dumnezeii sa nu caute in hartie. El a zis ca n-a
cauta.
A luat hartia ceea si se porneste baiatul. S-a dus o zi de cale. A
ajuns cat de ici la Balti, oare-unde... de-amu a inserat. Daca a inserat,
n-are el unde poposi... Om strain! Si s-a dus la invatatorul cela la
care a mantuit el invatatura toata. La cel mai batran si a mas.
— He-e-e, unde te duci, Ionica?
— Ma duc la Chisinau (ori la Ades ), — unde spune.
— Da ce-i?
— Sa-i duc o hartie la un boier.
— Ha-ha,il stiu eu, invatatorul cela. Da ce fel de... ce-i intr-insa?
Zice:
— N-am cautat.
— Ia hai si-om cauta.
Aista nu vrea.
— Da, zice, ce? Tu m-ai invatat pe mine?
Cand a despecetluit si a cautat:
— Ia uite, mai juncanule, cum te duci tu la moarte. Si tu ai mers
pe drum si n-ai cautat!
Da el incepe a plange.
— Nu plange, ii zice invatatorul. Ia hartia aceea, fratele meu, ia
si-o da pe foc. Si plicul cela il lasa.
Si scrie de-amu invatatorul lui: ”Cucoana, zice, umbland prin lume,
am gasit un baiat foarte bun si ii frumos, si ii cuminte, si il trimit la
noi acasa... Eu peste o luna de zile am sa vin acasa, ii scrie invatatorul.
Da tu sa nu gandesti, cu duduca sa-l logodesti si sa faci o nunta pe
sapte parti mai buna decat cand oi fi eu acasa. Cand oi veni, sa-l gasesc
insurat ca pe celalalt”.
Acela a luat hartia. Cand i-a dus si i-a aratat cucoanei, a pus si i-a
logodit, a trimis in Nemteasca, ca sa foloseasca, au venit lautari, au
facut o nunta, Domnul sa v-o auda. Cand a venit boierul peste vreo
luna, da el Ionica umbla cu Mandra-Campului prin vie, se plimba.
Da el zice:
— Spuneti-i cucoanei sa iasa in cerdac s-o impusc!
Da ea iese cu hartia ceea in mana.
— Stai, boierule, vezi ce mi-ai trimis si eu ce am facut. Si apoi
ma-i impusca.
Cand se uita: “ In ce ceas a ajunge, sa-l logodeasca, sa-l casa-
toreasca... “, spune.
— Mai, zice, nu te stiu de ginere. Du-te la iad si la rai si ada-mi
cheile si apoi mi-i fi ginere.
Zice:
— Ma duc.
Leapada si se duce. Da atunci nu era ca amu tramvai ori drum de
fier. S-a pornit pe jos si a mers un an de zile, pana a ajuns la imparatie,
bietul Ionica. Cand a ajuns acolo, s-a dus la imparat. Zice:
— Imparate, luminate, vizeaza-mi pasaportul, ca trec in alta
imparatie. Eu ma duc cu mare treaba.
Acela i-a vizat pasaportul. Zice:
— Ionica Fat-Frumos, ducandu-te tu si avand viata cu dulceata, si
ii avea cu cine grai, zice, am avut o fiica, de-amu nicaieri pe lume nu
era asa de frumoasa si intr-o zi... eram afara si a venit un vartecus si
a luat-o si-i dusa si ii dusa si in ziua de azi. Si, zice, am dat zvon prin
toate imparatiile si nu se gaseste nimeni sa-mi spuna ca este ori a
vazut-o. Daca n-a mai fi nici la iad, apoi ii prapadita fata mea. Ca,
zice, cand s-ar afla cineva sa-mi spuna unde-i fata mea, eu dau
jumatate de imparatie.
Da el zice:
— Iscaleste.
Imparatul s-a iscalit si Ionica a luat iscalitura si a pus-o in buzunar.
S-a dus.
A mai mers un an, a ajuns la a doua imparatie. De-amu acolo iar
vizeaza pasaportul, ca trece in a treia imparatie. Acela se caineaza:
— Ionica Fat-Frumos, ducandu-te tu si avand viata cu dulceata, si
ii avea cu cine te lua de vorba, zice, am o suta de falci de livada si fel
de fel de poame, cate pe lumea asta sunt, si numai infloresc, daca,
zice, nu rodesc. Cand mi-ar spune cineva, ce sa fac sa rodeasca livada
mea, zice, eu as da jumatate de imparatie.
Zice:
— Iscaleste.
Se iscaleste, acesta ia iscalitura si o pune in buzunar.
Se duce la al treilea imparat. A ajuns acolo, acela iar i-a vizat
pasaportul si i-a spus:
— Ionica Fat-Frumos, ducandu-te tu si avand viata cu dulceata, si
ii ajunge unde esti pornit, poate ii avea cu cine te intreba, zice. Nu
stiu cine s-a aflat galanton la minte si mi-a luat apele si numai intr-o
fantana este apa. Daca dau un suflet de om, iau o cofa de apa, da
daca nu dau, nu iau nimica. Si, zice, cand mi-ar spune cineva, ce sa
fac sa izvorasca fantanile si paraiele, apoi, zice, eu as da jumatate de
imparatie.
Zice:
— Iscaleste.
Se isaleste si acela, ia baiatul si de la el iscalitura, se duce.
Mergand el, itr-o buna de-amiaza a ajuns la iad si la rai. Intra prin
rai, nu graiseste nimeni la dansul. Mese intinse, faclii aprinse, oamenii
parca-s vii. Ia, se intoarna, se duce in iad. A deschis douasprezece usi
pana a ajuns la Talpa-Iadului. Cand a ajuns, da fata imparatului sedea
cu lumina, ca si cum noi amu aici.
— Ce faci, Uliana, fata frumoasa?
— Da de unde stii ca ma cheama Uliana?
— Tatal-tau mi-a spus, el zice. Cu cine traiesti tu aici?
Zice:
— Cu vrajmasul cel mai mare, care-i Talpa-Iadului.
— Te-ai cununat cu dansul?
Zice:
— Nu. Cand vine el la mine, eu nu vreau sa ma logodesc, el se
departeaza, nu se apropie de mine.
— Cand a veni el deseara, zice, are sa farame toate usile. Are sa-i
miroase a om pamantean. Da tu sa incepi a plange, Ion ii spune, si sa
iesi inaintea lui.
Spune-i: “Eu am avut un gand bun, sa traiesc cu tine, da tu de
cand am venit aici, nu-mi arati nimica in gospodaria ta”. Si daca a sta
el si te-a intreba: “Ce ai vrut, femeie, sa stii? “,”Mai, omule,
zi, eu de
cand am venit aici, tu nu-mi spui care-s cheile iadului si care-s ale
raiului”. Si apoi, zice, eu oi sti.
Ca ele, cheile, sedeau acolo. Acele din dreapta -; ale raiului, da
cele din stanga — ale iadului. Da el n-a stiut.
— Sa-i spui asa, cand erai la tatal-tau, sa-i spui lui, sa-l amagesti
c-ai gandit ca numai tatal-tau e imparat peste toata lunea, da ei, psane,
mai sunt imparati. “Al meu tata spune ca este un imparat si are o suta
de falci de livada si numai infloresc, daca nu rodesc, din ce pricina“,
ca el, ce zice, trebuie sa stie. Si unul, zice, nu are apa. Si tot sa-l intrebi,
ca el tot trebuie sa stie, si la urma urmei sa-l intrebi, are el moarte ori
traieste cat lumea?
Ei, cand a venit, da ea l-a ascuns in a doua odaie si a pus o albie
de fier peste dansul. Da el la intuneric acolo, fara lumina, apoi scria
prin intuneric mai frumos de cum bat la masini. Asa scriitor Ionica
era. Si aista spunea, da el tot a scris acolo toate planurile.
Cand a venit, farama usile, farama tot. Da ea incepe a plange, a se
munci. Iese inaintea lui, el sare.
— Ce vrei, muiere?
— Mai omule, de cand am venit eu la casa ta, sa nu-mi spui mie
care-s cheile iadului si care-s ale raiului?
— Femeie blestemata, acelea din dreapta sunt ale raiului, da acelea
de pe stanga sunt ale iadului. Si ce-ai vrut sa mai spui?
— Eu, cand eram la tata, am auzit iaca asa si asa, parca eu am
gandit ca numai al meu tata e imparat pe lume, da ei psane ca mai
sunt. S-a laudat unul ca are o suta de falci de livada. Parca o falce ori
doua nu era destul? D-apoi atata!
— Apoi tu nu crezi?
El s-a pus in potrivire cu mine. Si eu am supt pe de desubt si am
facut temnic si am pus trei poloboace. Toti galbenii mei sunt acolo.
Cand livada lui infloreste, da eu dau foc la galbeni si-i curat de rugina
si nu va avea cat lumea nici o poama. Da cand ar sti cineva in cutare
loc sa sape aurul cela al meu, sa-l puna la o parte, sa puna pamant
de-al doilea si ar rodi de n-ar tine crengile. Asa ar rodi. Da cine stie.
Numai eu saracul.
— Apoi da. Da unul a zis ca apa, iaca... unul intreaba.
— E, zice, tot m-am jucat eu si am tras vitele izvoarelor intr-o
stanca si am pus o piatra pe dansele. Si acolo, zice, tot aud, gem
izvoarele. Cand ar fi niste oameni, vreo zece-cincisprezece cu lomuri
de fier sa pravale stanca ceea sa se duca la vale, apoi, zice, izvoarele
s-ar porni si fantanile si paraiele ar merge ca din ploaie.
— E-e, iti multumesc, de-amu fac mancare si ne culcam. Da am sa
te intreb un cuvint, nu ti-a fi urat?
— Ce ai sa ma intrebi?
— Dragut, tu moarte ai pe lumea asta ori tu esti...
— Da ce ma intrebi de moarte?
— Nu te speria. Te intreb, traiesti ori...
Zice:
— Eu traiesc cat lumea. Da daca sa vreau sa mor eu, de o ciuda
ceva, sa am, apoi mai usoara moarte decat mine n-are nimeni pe lumea
asta.
— Da cum mori? — tot pe langa dansul ea.
Zice:
— Daca ar fi un barbat, nu..., ca tu esti femeie, da un om sa-i tai
degetul mic de la mana stanga, sa curga oleaca de sange la mine in
gura, apoi din mine se face un iaz de pacura. Da sa fie un barbat, nu
o muiere ca tine.
— Ei, de-amu culca-te, ca eu fac mancare.
El cand dormea, puteai sa tai lemne pe dansul.
Ea se face a face mancare. El a adormit. El l-a scos pe Ionica si i-a
taiat degetul. N-a mai lasat sa-l mai lege. Cand i-a picat in gura, apoi
a si luat-o in spate. Si cand a scos-o si el cand a pocnit, s-a umplut
iazul de pacura.
Da el ia si pune mana si ia cheile iadului si se porneste. Vine, vine...
cand a ajuns, a ajuns la aist cu apa.
— Ei ce, Ionica? Ai aflat ceva?
— Am aflat. Da mata darul, care te-ai iscalit, il daruiesti?
— Da.
— Da-mi vre-o zece oameni, cincisprezece. Iaca este planul.
S-a dus si numai a rasturnat piatra ceea de vale si asa a tasnit apa
si a inceput a merge apa prin paraie, prin izvoare, fantanile se umplu
si i-a dat jumatate de imparatie lui Ionica.
Vine. Vine la aist cu livada. Si aista tot zice ca da.
A luat niste oameni si a pus la tot pomul doi oameni, si a sapat
pomii, si a tras la o parte. Si cand a scos banii aceia de acolo, s-a
prabusit locul si a carat pamant de-al doilea si a pus pomii aceia a
doilea in ordine, cum se cuvine, si a scos doua girezi de galbeni: o
gireada — lui Ion si una -; imparatului. Si el i-a dat inca jumatate
de
imparatie si l-a facut un imparat.
Amu, venind el pe drum, ajunge la aist cu fata. Cand a ajuns aici,
o lasa undeva pe..., se duce el singur.
— Ei ce, Ionica, zice, ai aflat ceva?
Zice:
— Da.
— Ce ai aflat?
— Am aflat unde ii fata si am sa-ti spun si te-i duce, si ii vedea-o.
— Mare pozna!
— Da, zice, dai ce...
— Ce am grait, zice, iti dau.
Cand se duce el si a adus fata, zice:
— Asta-i?
— Asta. Apoi, zice, cum ai gasit-o, asa ti-o dau de sotie.
Zice:
— Nu, ca eu is insurat si is cununat, zice, am femeie si am lasat-o
acasa si nu pot s-o iau eu. De-al doilea nu pot sa ma insor.
Apoi avea imparatul un cal, de zbura ca aeroplanul.
— Apoi, zice, iti dau calul meu.
Si i-a dat jumatate de imparatie si l-a facut un imparat si jumatate.
El, cand a incalecat calul acela, in trei zile a ajuns acasa. Cand a ajuns,
da socru-sau dormea. El o intreba pe cucoana:
— Unde-i tata?
— Taci, incet, ca doarme.
— Scoala, ca eu am luat cheile si, zice, au iesit toti din iad. Trebuie
sa-i stranga la gramada, sa-i dea, sa-i inchida si sa-i incuie.
Cund s-a trezit el... si a vazut, ca i-a adus cheile iadului, a luat
cheile celea si s-a pornit. A iesit din curte, a ajuns la un drum si a
gasit o fantana. Pune cheile celea pe cumpana si singur si-a dat drumul
in fantana si s-a prapadit.
Da eu m-am pus pe un pai de secara
Si v-am asternut o poveste in asta seara,
Da daca m-as sui pe un carlig,
As manca un covrig
Si as fi om voinic.
Autor: Povesti
Poezia IONICA FAT-FRUMOS de Povesti
|
