IVAN TURBINCA
de Ion Creanga
Era odata un rus, pe care il chema Ivan. Si rusul acela din copilarie
se trezise in oaste. Si slujind el cateva soroace de-a randul, acuma
era batran. Si mai-marii lui, vazandu-l ca si-a facut datoria de ostas,
l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, sa se duca unde-a vrea, dandu-i
si doua carboave de cheltuiala.
Ivan atunci multumi mai-marilor sai si apoi, luandu-si ramas bun
de la tovarasii lui de oaste, cu care mai trase cate-o dusca, doua de
rachiu, porneste la drum cantand.
Si cum mergea Ivan, sovaind cand la o margine de drum, cand la
alta, fara sa stie unde se duce, putin mai inaintea lui mergeau din intam-
plare, pe-o carare launtrica, Dumnezeu si cu sfantul Petre, vorbind ei
stiu ce. Sfantul Petre, auzind pe cineva cantand din urma, se
uita ina-
poi si, cand colo, vede un ostas matahaind pe drum in toate partile.
Doamne, zise atunci sfantul Petre, speriat: ori hai sa ne grabim,
ori sa ne dam intr-o parte, nu cumva ostasul cela sa aiba hartag, si sa
ne gasim beleaua cu dansul. Stii c-am mai mancat eu o data de la
unul ca acesta o chelfaneala.
N-ai grija, Petre, zise Dumnezeu. De drumetul care canta sa nu
te temi. Ostasul acesta e un om bun la inima si milostiv. Vezi-l? Are
numai doua carboave la sufletul sau; si, drept cercare, hai, fa-te tu
cersetor la capatul ist de pod, si eu la celalalt. Si sa vezi cum are sa
ne dea amandoua carboavele de pomana, bietul om! Adu-ti aminte,
Petre, de cate ori ti-am spus, ca unii ca acestia au sa mosteneasca
imparatia cerurilor.
Atunci sfantul Petre se pune jos la un capat de pod, iara Dumn-
ezeu la celalalt si incep a cere de pomana.
Ivan, cum ajunge in dreptul podului, scoate cele doua carboave
de unde le avea stranse si da una lui sfantul Petre si una lui Dumn-
ezeu, zicand:
Dar din dar se face raiul. Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau, si
Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde.
Si apoi Ivan incepe iar a canta si se tot duce inainte.
Atunci sfantul Petre zice cu mirare:
Doamne, cu adevarat bun suflet de om e acesta, si n-ar trebui
sa mearga nerasplatit de la fata ta!
Dar, Petre, las ca am eu purtare de grija pentru dansul.
Apoi Dumnezeu porneste cu sfantul Petre si, cat ici, cat colè,
ajung
pe Ivan, care-o ducea tot intr-un cantec, de parca era toata lumea a
lui.
Buna calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar canti, canti, nu te-ncur-
ci!
Multumesc d-voastra, zise Ivan, tresarind. Dar de unde stii asa
de bine ca ma cheama Ivan?
D-apoi, daca n-oi sti eu, cine altul are sa stie? raspunse Dumnezeu.
Dar cine esti tu, zise Ivan cam zborsit, de te lauzi ca stii toate?
Eu sunt cersetorul pe care l-ai miluit colo la pod, Ivane. Si cine
da saracilor imprumuta pe Dumnezeu, zice scriptura. Na-ti impru-
mutul inapoi, caci noi nu avem trebuinta de bani. Ia, numai am vrut
sa dovedesc lui Petre cat esti tu de milostiv. Afla acum, Ivane, ca eu
sunt Dumnezeu si pot sa-ti dau orice-i cere de la mine; pentru ca si
tu esti om cu dreptate si darnic.
Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmetit, a cazut in ge-
nunchi dinaintea lui Dumnezeu si a zis:
Doamne, daca esti tu cu adevarat Dumnezeu, cum zici, rogu-te
blagosloveste-mi turbinca asta, ca ori pe cine-oi vrea eu, sa-l var intr-
insa; si apoi sa nu poata iesi de aici fara invoirea mea.
Dumnezeu atunci, zambind, blagoslovi turbinca, dupa dorinta lui
Ivan, si apoi zise:
Ivane, cand te-i satura tu de umblat prin lume, atunci sa vii sa
slujesti si la poarta mea, caci nu ti-a fi rau.
Cu toata bucuria, Doamne; am sa vin numaidecat, zise Ivan.
Dar acum, deodata, ma duc sa vad, nu mi-a pica ceva la turbinca?
Si zicand aceste, apuca peste campii de-a dreptul, spre niste curti
mari, care de-abia se zareau inaintea lui, pe culmea unui deal. Si merge
Ivan, si merge, si merge, pana cand, pe inserate, ajunge la curtile
cele.
Si cum ajunge, intra in ograda, se infatisaza inaintea boierului si cere
gazduire. Boierul acela cica era cam zgarcit, dar, vazand ca Ivan
este
om imparatesc, n-are ce sa faca. Si vrand-nevrand, porunceste unei
slugi sa dea lui Ivan ceva de mancare si apoi sa-l culce in niste case
nelocuite, unde culca pe toti musafirii care veneau asa, nitam-nisam.
Sluga, ascultand porunca stapanului, ia pe Ivan, ii da ceva de man-
care si apoi il duce la locul hotarat, sa se culce.
Las daca nu i-a da odihna pe nas, zise boierul in gandul sau, dupa
ce orandui cele de cuviinta. Stiu ca are sa aiba de lucru la noapte.
Acum sa vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dansul!
Caci trebuie sa va spun ca boierul acela avea o pereche de case,
mai de-o parte, in care se zice ca locuia necuratul. Si tocmai acolo
porunci sa culce si pe Ivan!
Ivan insa habar n-avea de asta. El, cum a intrat in odaia unde l-a
dus omul boierului, si-a pus armele in randuiala, s-a inchinat dupa obi-
cei si apoi s-a tologit asa, imbracat cum era, pe un divan moale ca bum-
bacul, punandu-si turbinca cu cele doua carboave sub capatai si
asternandu-se pe somn; caci de-abia il tineau picioarele de trudit ce
era. Dar poate, bietul, sa se odihneasca? Caci cum a stins lumanarea,
odata se trezeste ca-i smunceste cineva perna de sub cap si i-o arunca
cat colo! Ivan atunci, punand mana pe sabie, se scoala repede,
aprinde
lumanarea si incepe a cauta prin casa, in toate partile, dar nu gaseste
pe nimene.
Mai! Dar acest pacat! Ori casa asta nu-i curata, ori s-a cutre-
murat pamantul, de mi-a sarit perna de sub cap, si eu umblu ba-
dadaind ca un nebun! Ce-or mai fi si cutremurele ieste?! zise Ivan,
mai facand cateva cruci pana la pamant, si apoi iara se
culca.
Dar, cand sa atipeasca, deodata se aud prin casa o multime de
glasuri, care de care mai uracioase: unele miorlaiau ca mata, altele
covitau ca porcul, unele oracaiau ca broasca, altele mornaiau ca ur-
sul, ma rog, fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se
mai stia ce mama dracului sa fie acolo! Ivan, atunci, se cam pricepe
ce-ar fi asta.
Apoi, stai dar! ca are Chira socoteala, cum vad eu. Si odata
incepe a striga puternic:
Pasol na turbinca, ciorti!
Atunci diavolii odata incep a se carabani unul peste altul in
turbinca, de parca-i aducea vantul. Si dupa ce intra ei cu totii
inlauntru, Ivan incepe a-i ghigosi muscaleste. Dupa aceea leaga turbin-
ca strans la gura, o pune sub cap, mai trantindu-le prin turbinca
niste
ghionturi rusesti, colè, cum stia el, de da inima din draci. Apoi se
culca cu capul pe dansii si, nemaifiind suparat de nimene, trage Ivan
un somn de cele popesti... Dar, cand aproape de cantatori, Scarao-
schi, capetenia dracilor, vazand ca parte din slugile lui se zabovesc,
porneste cu grabire la locul stiut, sa le caute. Si, ajungand intr-o clipa,
se vara, el stie cum si pe unde in odaie la Ivan si-i sterge o palma prin
somn, cat ce poate. Ivan, atunci, sare ars si odata striga:
Pasol na turbinca!
Scaraoschi, atunci, intra si el fara vorba si se inghesuieste peste
ceilalti dimoni, caci n-are incotro.
Ei, las ca va judec eu acus, necuratilor; voi scoate incul din
voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ati gasit de jucat? Am sa va
musurluiesc de au sa rada si cainii de voi!
Si odata se imbraca si se inarmeaza Ivan cu toate ale lui si, iesind
afara, incepe a face un taraboi de s-a sculat toata ograda in gura lui.
Dar ce-ai patit, ma pohontule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap
si faci asa larma, zisera oamenii boierului, care dau chiori unul peste
altul, de parca aveau orbul gainilor.
Ce sa patesc? zise Ivan darz. Ia! am captusit niste iepuroi si am
de gand sa-i jumulesc.
Boierul, in zgomotul ista, se scoala si el si intreaba:
Ce vuiet e acolo prin ograda?
Ia, mai toata noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusu-
lui celuia. Dracul stie ce are... Cica a prins niste iepuroi si vrea sa-i
jumuleasca, sa iertati d-voastra!
In vorbele aceste, numai iaca ce se infatisaza si Ivan inaintea boi-
erului, cu turbinca plina de draci, care se zbateau ca pestii in varsa.
Iaca, gospodin, cu cine m-am vanjolit toata noaptea... dar
incaltea ti-am curatit si eu casa de draci si vi-i aduc poclon dis-di-
mineata. Porunceste sa-mi aduca niste palce, ca am sa-i bat la stroi,
sa pomeneasca ei cat or trai ca au dat peste Ivan, robul lui Dumn-
ezeu.
Boierul, vazand aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iara pe
de alta nu mai stia ce sa faca de bucurie; caci multe sarindare mai
daduse el pana atunci pe la popi, in toate partile, ca sa-i poata izgoni
dracii de la casa, si nici ca fusese chip. Dar se vede ca pan acum le-a
fost si lor veleatul. Cu Ivan si-au gasit popa.
Bine, Ivane, zise boierul cu multumire. Sa-ti aduca palce cate
vrei, si fa-ti datoria cum stii; c-apoi om oi fi si eu, helbet!
In sfarsit, nu trece mult la mijloc, iaca se pomeneste Ivan cu un
car de palce cum ii placea lui. Le ia si le leaga la un loc, tot cate
doua-trei, dupa cum isi stia mestesugul.
Dar, pana la vremea asta, se adunase imprejurul lui Ivan tot satul,
ca sa vada de patima dracilor. Caci lucru de mirare era acesta, nu
saga! Atunci Ivan dezleaga turbinca in fata tuturor, numai cat poate
sa incapa mana, si luand cate pe un dracusor de cornite, mi
ti-l ardea
cu palcele, de-i crapa pielea. Si dupa ce-l rafuia bine, ii da drumul, cu
tocmeala, sa nu mai vie pe acolo, alta data.
N-oi mai veni, Ivane, cate zilisoare-oi avea eu, zicea Uciga-l-
crucea, cuprins de usturime, si se tot ducea impuscat. Iara oamenii
ce priveau si mai ales baietii lesinau de ras.
Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barba si pe Scaraoschi
si-i trage un frecus, de cele moschicesti, de-i fuge sufletul.
Poftim! Dupa bucluc umbli, peste bucluc ai dat, mai jupane
Scaraoschi! Sa te inveti tu de altadata a mai bantui oamenii. Sarsaila
spurcat ce esti! Si apoi, dandu-i drumul, na! fuge si Scaraoschi dupa
ceilalti, ca taunul cu paiul...
Dumnezeu sa te inzileasca, zise atunci boierul, cuprinzand pe
Ivan in brate si sarutandu-l. De-acum ramai la mine, Ivane, si, pentru
ca mi-ai curatit casa de draci, am sa te tin ca pe palma.
Ba nu, gospodin, zise Ivan. Ma duc sa slujesc pe Dumnezeu,
imparatul tuturor.
Si, zicand aceste, se incinge cu sabia, pune turbinca la sold, isi ia
ranita in spate si pusca de-a umar si, pornind, se tot duce inainte, la
Dumnezeu. Iara privitorii, cu caciulile in mana, ii urau drum bun,
oriincotro s-a intoarce.
Calatorie sprancenata! zise boierul; de ramaneai, imi erai ca
un frate; iara de nu, imi esti ca doi.
Mi se pare mie ca si boierul, cat era de boier, luase frica turbincai,
de nu-i paru asa de rau dupa Ivan, care-i facuse atata bine.
Ivan insa nici nu se gandea la asta; el isi cauta acum de drum,
intreband din om in om unde sede Dumnezeu. Dar toti pe cati ii
intreba dadeau din umere, nestiind ce sa raspunda la asa intrebare
ciudata.
Numai sfantul Nicolai trebuie sa stie asta, zise Ivan, scotand o
iconita din san si sarutand-o pe dos si pe fata.
Si atunci, ca prin minune, se si trezeste Ivan la poarta raiului! Si,
nici una, nici doua, odata incepe a bate in poarta cat putea. Atunci
sfantul Petre intreaba dinlauntru:
Cine-i acolo?
Eu.
Cine eu?
Eu, Ivan.
Si ce vrei?
Tabacioc este?
Nu-i.
Votchi este?
Nu-i.
.emei sunt?
Ba.
Lautari sunt?
Nu-s, Ivane, ce ma tot chihaiesti de cap?!
Dar unde se gasesc de aceste?
La iad, Ivane, nu aici.
Mai! Dar ce saracie lucie pe aici, pe la rai!... zise Ivan.
Si, nemailungind vorba, indata si porneste la iad. Si el stie pe unde
cotigeste, ca nu umbla tocmai mult si numai iaca ce da si de poarta
iadului. Si atunci, odata incepe a bate in poarta, strigand:
Ei! Tabacioc este?
Este, raspunde cineva dinlauntru.
Votchi este?
Este.
.emei sunt?
Dar cum sa nu fie?!
Lautari sunt?
Ho, ho! Cati poftesti.
A! haraso, haraso! Aici e de mine! Deschideti iute, zise Ivan,
tropaind si frecandu-si mainile.
Dracul de la poarta, gandind ca e vreun musteriu vechi de-al lor,
deschide; si atunci, numai iaca ce se trezesc pe neasteptate cu Ivan
Turbinca!
Vai de noi si de noi! zisera atunci dracii, scarmanandu-se de
cap in toate partile. Asa-i c-am patit-o?
Ivan, insa, porunceste sa-i aduca mai degraba votchi, tabacioc,
lautari si femei frumoase, ca are gust sa faca un guleai.
Se uita dracii unii la altii si, vazand ca nu-i chip de stat impotriva
lui Ivan, incep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lautari si tot
ce-i poftea lui Ivan sufletul. Umblau dracii in toate partile, iute ca
prasnelul, si-i intrau lui Ivan in voie cu toate cele, caci se temeau de
turbinca ca de nu stiu ce, poate mai rau decat de sfanta cruce.
De la o vreme se chefaluieste Ivan cum se cade, si unde nu incepe
a chiui prin iad si a juca Horodinca si Cazacinca, luand si pe draci si
pe dracoaice la joc, cu nepus in masa; si in vartejul cela, rasturna
tarabi si toate cele in toate partile, de-ti venea sa te strici de ras de
iznoavele lui Ivan. Acum, ce sa faca dracii, ca sa-l urneasca de-
acolo? Gandesc ei, se sucesc ei, se framanta ei cu mintea fel si chip,
dar nici unuia nu-i vine in cap ce sa faca. Talpa-iadului insa, mai ajunsa
de cap decat toti dracii, zise atunci lui Scaraoschi:
Haram de capul vostru! de n-as fi eu aici, ati pati voi si mai rau
decat asa. Aduceti-mi degraba o putina, o piele de caine si doua bete,
sa fac o jucarie, cum stiu eu, si acus vi-l matur de-aici.
Si atunci, indata i se aduc cele cerute, si Talpoiul face iute o dara-
bana; si apoi, furisandu-se de Ivan, iese cu dansa afara si incepe
a
bate ca de razboi; brr... br...
Ivan, atunci, isi vine in simtire si intr-un buc iese afara cu pusca la
umar, sa vada ce este.
Talpa-iadului, atunci, face tusti! inlauntru, si dracii, tronc! inchid
poarta dupa Ivan, si, punand zavoarele bine, bucuria lor ca au scapat
de turbinca. Bate el Ivan in poarta cat poate, se racaduieste el cu pusca,
dar au prins ei acum dracii la minte.
Ei las , cornoratilor! De mi-ti mai pica vrodata in mana, turbin-
ca are sa va stie de stire.
Vazand Ivan ca portile iadului sunt ferecate in toate partile si ca
dracii n-au gand sa-i deschida, se lehameteste el acum si de lautari,
si de tabacioc, si de votchi, si de tot, si porneste iar la rai sa slujeasca
pe Dumnezeu.
Si cum ajunge la poarta raiului, din afara, se si pune acolo de straja
si sta neadormit zi si noapte, tot intruna, fara sa se clinteasca din loc.
Si nu mult dupa aceasta, numai iaca ce vine si Moartea si vrea
numaidecat sa intre la Dumnezeu, ca sa primeasca porunci.
Ivan atunci ii pune spaga in piept si zice:
Stoti, Vidma! Unde vrei sa te duci?
La Dumnezeu, Ivane, sa vedem ce mi-a mai porunci.
Nu-i voie, zise Ivan; las ca ma duc eu sa-ti aduc raspuns.
Ba nu, Ivane, trebuie sa ma duc eu.
Ivan atunci, vazand ca Moartea da chioara peste dansul, se
stropseste la ea zicand:
Pasol, Vidma, na turbinca!
Moartea atunci, neavand incotro, se baga in turbinca si acus
icneste, acus suspina, de-ti venea sa-i plangi de mila. Iara Ivan leaga
turbinca la gura cu nepasare s-o anina intr-un copac. Apoi incepe a
bate in poarta. Sfantul Petre, atunci, deschide si, cand colo, se
trezeste
cu Ivan.
Ei, Ivane, doar te-ai saturat acum de umblat prin lume dupa
crancalacuri?
M-am saturat, si m-am prea saturat, sfinte Petre.
Ei, si ce vrei acum?
Ia, vreau sa ma duc la Dumnezeu, sa-i spun ceva.
Bine, Ivane, du-te; nu ti-e oprita calea. De-a putere-a fi, acum
esti de casa noastra.
Ivan atunci se duce de-a dreptul inaintea lui Dumnezeu si zice:
Doamne, nu stiu daca ai la stiinta ori ba, dar eu slujesc la poar-
ta raiului de multa vreme. Si acum vine Moartea si intreaba ce mai
porunciti.
Spune-i, Ivane, din partea mea, ca poruncesc sa moara trei ani
de zile de-a randul numai oameni batrani, asa ca tine... zise Dumne-
zeu, zambind cu bunatate.
Bine, Doamne, zise Ivan, uitandu-se cam lung la Dumnezeu.
Ma duc sa-i spun cum ai poruncit.
Si, ducandu-se el, scoate Moartea de la inchisoare si-i zice:
Dumnezeu a poruncit ca sa mananci trei ani de zile de-a ran-
dul numai padure batrana; de cea tanara sa nu te-atingi! Inteles-ai?
Hai, porneste si-ti fa datoria!
Moartea, atunci, porneste prin codri, suparata ca vai de ea, si
incepe a roade la copaci batrani, de-i pocneau falcile.
Si dupa ce se implinesc trei ani in capat, iar porneste la Dumn-
ezeu, sa primeasca porunci. Dar cand stia ca are sa dea peste Ivan, i
se taiau picioarele s-o strangea in spate de frica.
Turbinca! afurisita de turbinca ma vara in toate boalele, zicea
Moartea, suspinand. Decat n-am incotro; trebuie sa ma duc, zise ea
oftand.
In sfarsit merge ea, nu merge, si de la o vreme ajunge la poarta
raiului. Dar, cand colo, da iar cu ochii de Ivan.
Tot aici esti, Ivane? tot?
Ba bine ca nu! zise Ivan, facand stanga-mprejur si punandu-se
drept in calea Mortii. Dar unde gandeai sa fiu, cand asta mi-e slujba?
Gandeam ca te-i fi dus prin lume, dupa berbantlacuri de-ale
tale.
Da ca doar de lume am fugit; o stiu eu cat e de dulce si de
amara, bat-o pustia s-o bata! I-s roase lui Ivan urechile de dansa. Dar
ce-ai slabit asa, Vidma?
De bunatatile tale, Ivane. Acum cred ca nu ti-i mai face blestem
cu mine, mi-i da drumul sa intru la Dumnezeu, ca tare mare treaba
mai am.
Da, cum nu?! ia mai pune-ti pofta la o parte, ca doar nu piere
lumea... nu cumva ai pofti oare sa te pui la taifasuri cu Dumnezeu?
Dar stii ca te prea intreci cu saga, Ivane...
Asa ti-e treaba? Inca ma iei la trei parale? Pasol na turbinca, Vid-
ma!
Moartea, atunci, se vara in turbinca si Ivan o pune la pastrama, zicand:
Soparcai cu cine soparcai, dar cu Ivan nu soparcai.
Dumnezeu, insa, stia de toate acestea, dar voia sa mai faca si pe
cheful lui Ivan, nu tot pe-a Mortii; caci multe bunatati mai facuse si
ea in viata ei!
Ia deschide, sfinte Petre, zise Ivan, batand apoi la poarta.
Sfantul Petre deschide, si Ivan se duce iar de se infatisaza inaintea
lui Dumnezeu si zice:
Doamne, Moartea intreaba ce mai porunciti? Si sa nu va
suparati, dar tare-i neastamparata si avana, drept sa va spun; sede ca
pe spini si vrea numaidecat sa-i dati raspuns.
Du-i raspuns, Ivane, ca poruncesc sa moara de acum inainte
trei ani de zile de-a randul numai oameni tineri, si alti trei ani de zile
sa moara numai copii obraznici.
Bine, Doamne, zise Ivan, inchinandu-se pana la pamant. Ma
duc sa-i spun cum ai poruncit... si cum ajunge Ivan din afara de poarta,
scoate Moartea din turbinca si-i zice:
Dumnezeu a poruncit ca de-acum inainte sa mananci trei ani
de zile de-a randul numai padure tanara; si alti trei ani de zile,
nu-
mai vlastare fragede, rachitica, smicele, nuiele si altele de seama aces-
tora; de padurea cea batrana sa nu te-atingi, ca-i pozna! Auzit-ai,
Vidma? Hai, porneste pana te vad, si-ti fa datoria cu sfintenie.
Moartea atunci, inghitind noduri, porneste prin dumbravi, lunci
si huceaguri, suparata ca vai de capul ei. Si, de voie, de nevoie, incepe
cand a roade la copaci tineri, cand a forfeca smicele si nuiele de-i
paraiau maselele si o dureau selele si grumajii intinzandu-se
pe sus,
la plopii cei inalti, si plecandu-se atata pe la radacinile celor
tufari,
dupa mladite fragede. Se zamorea si ea, sarmana, cum putea. In
sfarsit, s-a chinuit Moartea asa trei ani de zile de-a randul, si
inca alti
trei ani, si dupa ce i se implinesc cei sase ani de osanda, iar porneste
la Dumnezeu sa vada ce porunci i-a mai da. Nu-i vorba, ca stia Vidma
ce-o astepta, dar ce era sa faca?
Turbinca! Manca-o-ar focul s-o manance! zicea Moartea, ducan-
du-se la rai ca si cum ar fi mers la spanzuratoare. Nu stiu ce sa mai
zic si despre Dumnezeu, ca sa nu gresesc. Pesemne c-a ajuns si el in
mintea copiilor, Doamne iarta-ma, de i-a dat lui Ivan cel nebun atata
putere asupra mea. Bine mi-ar parea sa-l vad si pe Dumnezeu intr-o
zi, cat e de mare si puternic, in turbinca lui Ivan; ori de nu, macar pe
sfantul Petrea; numai atunci mi-ar crede ei mie.
Si mergand ea tot bodroganind vrute si nevrute, ajunge la poarta
raiului; si cand da iar de Ivan, i se intuneca lumea inaintea ochilor si
zice oftand:
Dar bine, Ivane, iar ai de gand sa ma chinuiesti cu turbinca
ceea a ta?
Ba dac-as avea mai multa putere, ti-o spun drept ca ti-as scoate
ochii ca la dracul si te-as frige pe frigare, zise Ivan cu ciuda, ca din
pricina ta s-a prapadit atata amar de lume, de la Adam si pana astazi.
Pasol na turbinca, Vidma! Si de-acum, nici mai spun lui Dumnezeu
despre tine, hoanghina batrana ce esti! Tu si cu Talpa-iadului sunteti
potrivita pereche. Imi vine sa va rup cu dintii de bunisoare ce sunteti.
Am sa te tin la pastrama, hat si bine! De-acum in turbinca au sa-ti
putrezeasca ciolanele. Ha, ha!
Suspina ea Moartea, dar pace buna; Ivan, parca nici n-o vede, nici
n-o aude. In sfarsit, trece ea asa o bucata de vreme, cat ar fi trecut,
si
intr-una din zile vine Dumnezeu la poarta sa vada ce necazuri mai
face Ivan cu turbinca ceea.
Ei, Ivane, ce mai direguiesti? Moartea n-a mai venit pe-aici?
Ivan, atunci, lasa capul in jos si, tacand, incepe a face fete-fete.
Iara Moartea raspunde inadusit din turbinca:
Iata-ma-s, Doamne, pusa la opreala; m-ai lasat de rasul unui
sui ca Ivan, nenorocita de mine!
Dumnezeu, atunci, dezleaga turbinca, da drumul Mortii si zice lui
Ivan:
Ei, Ivane, destul de-acum; ti-ai trait traiul si ti-ai mancat malaiul!
De milostiv, milostiv esti; de bun la inima, bun ai fost, nu-i vorba.
Dar, de la o vreme incoace, cam de pe cand ti-am blagoslovit turbin-
ca aceasta, te-ai facut prea nu stiu cum. Cu dracii de la boierul cela ai
facut hara-para. La iad ai tras un guleai de ti s-a dus vestea ca de
popa tuns. Cu Moartea te-am lasat pana acum de ti-ai facut men-
drele, cum ai vrut; n-ai ce zice. Dar toate-s pana la o vreme, fatul
meu. De-acum ti-a venit si tie randul sa mori; n-am ce-ti face. Trebuie
sa dam fiecaruia ce este al sau, caci si Moartea are socoteala ei; nu-i
lasata numai asa, degeaba, cum crezi tu.
Ivan atunci, vazand ca s-au trecut de saga, se pune in genunchi
dinaintea lui Dumnezeu si-l roaga cu lacrimi, zicand:
Doamne! Rogu-te sa fiu ingaduit macar trei zile, in care sa-mi
grijesc sufletul, sa-mi lucrez racla cu mana mea asta slabanoaga si sa
ma asez singurel intr-insa; si dupa aceste faca Moartea ce va voi cu
mine, caci vad eu bine ca mi s-a strans funia la par; incep a slabi
vazand cu ochii.
Dumnezeu ii invoieste cererea aceasta si apoi, luandu-i turbinca
din stapanire, il da pe seama Vidmei, ca dupa trei zile sa-i ia suf-
letul!
Ivan acum, ramanand singur, suparat ca vai de el, pe de-o parte
ca i-a luat Dumnezeu turbinca, pe de alta ca are sa moara, s-a pus pe
ganduri.
Ma rog, ia sa stau si sa-mi fac socoteala cu ce m-am ales eu cat
am trait pe lumea asta, zise Ivan in gandul sau. In oaste am fost nu-
mai de zbucium: hais, haram, cea, haram! De-atunci incoace am um-
blat ia asa, teleleu Tanasa. M-am dus la rai, de la rai la iad, si de la
iad iar la rai. Si tocmai acum, la adica, n-am nici o mangaiere! Rai
mi-a trebuit mie la vremea asta? Ia, asa patesti daca te strici cu dracul;
aici, la saracaciosul ist de rai, vorba ceea: .ala goala, traista usoara ;
sezi cu banii in punga si duci dorul la toate cele. Mai mare pedeapsa
decat asta nici ca se mai poate! Votchi nu-i, tabacioc nu-i, lautari
nu-s, guleai nu-i, nimica nu-i! Mai am numai trei zile de trait, si te...
ai dus, Ivane, de pe fata pamantului! Oare nu-i de facut vreo smeche-
rie pana mai este inca vreme?
In sfarsit, mai sta el Ivan oleaca asa, cu fruntea rezemata pe mana,
si-i si trasneste in gand una:
Taci! Ca i-am dat de mestesug. Incaltea, ce-a fi, a fi; dar degeaba
n-are sa fie... vad eu bine ca tot de una mi-e acum.
Si odata se duce Ivan repede cu cele doua carboave, el stie unde,
si cumpara unelte de teslarie, doua latunoaie groase, patru balamale,
cateva piroane, doua belciuge si un lacatoi zdravan, si se arunca de-si
face el singur o draguta de racla, sa poata sedea si imparatul intr-
insa.
Iaca, Ivane, si casa de veci, zise el. Trei coti de pamant, atata-i
al tau! Vezi in ce se incheie toata scofala de pe lumea asta?
Dar n-apuca Ivan a sfarsi bine vorba din urma, si numai iaca se si
trezeste cu Moartea la spate:
Ei, Ivane, gata esti?
Gata, raspunse el, zambind.
Daca esti gata, hai! Asaza-te mai repede in racla, ca n-am vreme
de pierdut. Poate ma mai asteapta si altii sa le dau ravas de drum.
Ivan, atunci, se pune in racla cu fata in jos.
Nu asa, Ivane, zise Moartea.
Dar cum?
Pune-te cum trebuie sa sada mortul.
Ivan se pune intr-o rala si lasa picioarele spanzurate afara.
Dar bine, Ivane, una-i vorba, alta-i treaba; mult ai sa ma tii?
Pune-te, mai frate, bine, cum se pune!
Ivan, atunci, se intoarce iar cu fata-n jos, cu capul balalau intr-o
parte si iar cu picioarele afara.
A... ra... ca de mine si de mine! Dar nici atata lucru nu stii? Se
vede ca numai de blestematii ai fost bun in lumea asta. Ia fugi de-
acolo, sa-ti arat eu, nebunule ce esti!
Ivan atunci iese din racla si sta in picioare umilit. Iara Moartea,
avand bunatate a dascali pe Ivan, se pune in racla cu fata-n sus, cu
picioarele intinse, cu mainile pe piept si cu ochii inchisi, zicand:
Iaca asa, Ivane, sa te asezi.
Ivan, atunci, nu pierde vremea si face tranc! capacul deasupra,
incuie lacata, si, cu toata rugamintea Mortii, umfla racla in spate si
se duce de-i da drumul pe-o apa mare, curgatoare, zicand:
Na! ca ti-am facut conetul. De-acum du-te pe apa sambetei!
Si sa iesi din racla cand te-a scoate bunica din groapa. Mi-a luat el
Dumnezeu turbinca din pricina ta, dar incaltea ti-am facut-o buna
si eu!
Ei, ei! Doamne, zise apostolul Petru razand, vezi de ce s-a mai
apucat acum Ivan al sfintiei tale? Bine-a mai zis cine-a zis: Daca dai
nas lui Ivan, el se suie pe divan .
Dumnezeu atunci, vazand pana unde merge indrazneala lui Ivan,
a inceput a se cam lua si el pe ganduri de nazdravaniile lui! Si asa, a
zis Dumnezeu sa se desfaca sicriul acolo unde era si sa iasa Moartea
la liman ca sa-si razbune si ea acum pe Ivan. Si indata s-a facut asa,
si cand nici nu visa Ivan ca are sa mai dea vrodata ochii cu Moartea,
numai iaca ce se trezeste cu dansa fata-n fata, zicandu-i:
Dar bine, Ivane, asa ne-a fost vorba?
Ivan, atunci, a ramas incremenit, fara sa mai poata zice un cuvant
macar.
Inca te faci niznai? Ei, Ivane, Ivane! Numai rabdarea si buna-
tatea lui Dumnezeu cea fara de margini poate sa precovarsasca
faradelegile si indaratnicia ta. De demult erai tu matrasit din lumea
asta si ajuns de batjocura dracilor, daca nu-ti intra Dumnezeu in voie
mai mult decat insusi fiului sau. Sa stii, Ivane, ca de-acum inainte ai
sa fii bucuros sa mori; si ai sa te tarai in branci dupa mine,
rugandu-
ma sa-ti iau sufletul, da eu am sa ma fac ca te-am uitat si am sa te las
sa traiesti cat zidul Goliei si Cetatea Neamtului, ca sa vezi tu cat
e
de nesuferita viata la asa de adanci batranete!
Si l-a lasat Moartea de izbeliste sa traiasca:
Cat e lumea si pamantul,
Pe cuptor nu bate vantul.
Si asa, vazand Ivan ca nu mai moare, zise in sine:
Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de raul Vidmei?
Ba, zau, nici nu gandesc. Dea-si ea, daca vrea!
Si cica atunci unde nu s-a apucat si el, in ciuda Mortii, de tras la
mahorca si de chilit la tuica si holerca, de parc-o mistuia focul.
Guleai peste guleai, Ivane; caci altfel innebunesti de urat, zicea el.
Da, ce era sa faca bietul om, cand Moartea-i chioara si nu-l vede?...
Si asa a trait Ivan cel fara de moarte veacuri nenumarate, si poate
ca si acum a mai fi traind, daca n-a fi murit.
Autor: Povesti
Poezia IVAN TURBINCA de Povesti
|
